CASE OF EGE v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

29.03.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF EGE v. TURKEY (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

CAUZA CAUZĂ DE EGE v. TURKIE (Declarația nr. 47117/99) HOTĂRÂREA Strasburg 29 martie 2005 FINAL 29/06/2005 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ege v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca Camera compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Türmen Traja Pavlovschi Mijović Šikuta, judecători și grefierul Secțiunii O'Boyle, care au deliberat în privat la 10 februarie 2004 și la 8 martie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data menționată ultima: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 47117/99) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național turc Mehmet Ali Ege („reclamantul”), la 19 noiembrie 1998. Reclamantul a fost reprezentat de dl Ö. Öneren, avocat practicant la Ankara. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Cererea a fost alocată la a patra secțiune a Curții (art. 52 §) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care ar lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit a patra secțiune nou compusă (art. 52 § 1). La 10 februarie 2004, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a hotărât să comunice plângerea privind durata procedurii penale. În aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și la fondul cererii în același timp. La 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Cazul a fost atribuit noii secțiuni a Patra. Reclamantul și Guvernul au depus fiecare observații cu privire la fondul (art. 59 § 1). FACTE I. CIRCUMSTANCES A CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1959 și trăiește în Mardin. La 29 septembrie 1980, reclamantul a fost arestat și a fost arestat în custodie de poliție pe suspect de a fi membru al unei organizații ilegale. 10. La 7 ianuarie 1981, Curtea de Legea Marțială din Diyarbakır a ordonat detenția reclamantului în închisoare. 11. La 14 septembrie 1981, biroul procurorilor publici de la Curtea Marțială din Diyarbakır a depus un proiect de pronunțare în fața acesteia, acuzând reclamantul de a fi membru al unei organizații ilegale. Biroul procurorilor publici a solicitat să fie condamnat și condamnat în temeiul articolului 168 § 1 din Codul Penal. 12. La 19 februarie 1985, Curtea Marțială din Diyarbakır a condamnat reclamantul de a fi membru al unei organizații ilegale și l-a condamnat la 24 de ani de închisoare în temeiul articolului 168 §1 din Codul Penal. Înainte de Curtea Marțială din Diyarbakır, reclamantul a fost judecat împreună cu 623 de suspecți. 13. La 10 aprilie 1990, Curtea Militară de Cassare a anulat hotărârea Curții Marțială din cauza faptului că aceasta din urmă a interpretat greșit legislația internă în ceea ce privește infracțiunile în cauză. 14. La 29 iulie 1990, reclamantul a fost eliberat de la detenție. 15. În urma promulgării Legii nr. 3953 la 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților Marțiale, Curtea Diyarbakır Assize a dobândit jurisdicția asupra cazului reclamantului. 16. La 13 iulie 1998, Curtea Diyarbakır Assize a ordonat ca procedurile penale împotriva reclamantului să fie încheiate din cauza expirării termenului legal în temeiul articolelor 102 și 104 din Codul Penal. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Șahiner c. Turquie, n 29279/95, CEDH 2001 IX. DREPTUL 2001 IX. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva acestuia, toată lumea are dreptul la o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 19. Guvernul a contestat acest argument, susținând că procedura penală interzisă împotriva reclamantului nu ar putea fi considerată a fi luată în mod rațional, având în vedere dificultățile implicate în colectarea probelor, auzul martorilor și mărturiile acuzaților. Acestea au susținut că instanța trebuie să se ocupe de un proces cu 624 de acuzați, inclusiv reclamantul, al căror activități și legături cu organizația teroristă trebuiau să fie stabilite. În acest sens, Guvernul a subliniat că hotărârea Curții Marțială din 19 februarie 1985 constă în 1 877 de pagini și constituie trei legături. Au afirmat, de asemenea, că dosarul general a fost compus din opt și opt ligatori. 20. Au afirmat că, atunci când hotărârea inițială și condamnarea reclamantului au fost anulate, procedura împotriva 188 de suspecți, inclusiv reclamantul, a fost reîncepută în fața Curții Diyarbakır Assize. Guvernul a subliniat faptul că instanțele interne au tratat cazul în cauză cu diligența necesară și că autoritățile au examinat cu atenție dosarele pentru a preveni orice decizie nedreaptă. Guvernul a susținut că aceste factori explicau durata procedurii și că nicio neglijență sau întârziere nu ar putea fi imputată autorităților judiciare. În sfârșit, Guvernul a afirmat că, chiar dacă procedurile ar putea fi considerate a durat nerazonabil de mult timp, acest lucru a avut o importanță marginală pentru solicitant. 21. Curtea remarcă că procesul a început la 29 septembrie 1980, data arestării reclamantului și s-a încheiat la 13 iulie 1998, când Curtea Diyarbakır Assize a ordonat încheierea procedurii penale împotriva reclamantului. Prin urmare, au durat 17 ani, 9 luni și 14 zile. 22. I se permite doar să ia în considerare perioada de unsprezece ani cinci luni și șaisprezece zile care a trecut după 28 ianuarie 1987, data depozitului declarației Turciei care recunoaște dreptul de cerere individuală către Comisia Europeană a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, aceasta trebuie să țină seama de starea procedurii în momentul în care declarația menționată a fost depusă (a se vedea Șahiner , citat mai sus , § 22 și Cankoçak c. Turcia , nos , 25182/94 și 26956/95 , §§ 26, 20 februarie 2001 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 25. Curtea consideră că au existat întârzieri substanțiale atât în prima instanță, cât și în procedura de recurs. Astfel cum s-a spus, nu se poate deosebi de faptul că procedurile au durat 17 ani, nouă luni și 14 zile în care unsprezece ani, cinci luni și șaisprezece zile sunt în domeniul de aplicare al examinării Curții, durata acestei perioade este excesivă și nu poate fi justificată numai de complexitatea cazului. În opinia Curții, durata procedurii nu poate fi explicată decât prin eșecul instanțelor interne de a trata cu diligență cazul (a se vedea, în acest sens, Cankoçak citat mai sus § 32 și Șahiner , citat mai sus § 27). 26. În sfârșit, Curtea consideră că ceea ce era în joc pentru reclamant în litigiul intern a avut o importanță considerabilă pentru el. 27. Având în vedere toate dovezile de față și jurisprudența sa pe această temă (a se vedea, Cankoçak citat mai sus, § 33 și Șahiner , citat mai sus, § 30), Curtea constată că durata procedurii în cauză nu a îndeplinit cerințele de „temp rezonabil”. 28. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEIII 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 30. Reclamantul a solicitat 58.149 de dolari americani (USD) (44 879 euro (EUR) prin prejudiciu material pentru pierderea câștigurilor ca profesor în perioada între 21 august 1981 și 24 august 1995, cheltuielile familiei sale suportate în timpul vizitelor de închisoare și cheltuielile sale pentru reprezentarea de către avocat în cadrul procedurii interne. De asemenea, el a solicitat 2 000 000 de franci francezi (304.898) pentru prejudiciu moral. 31. Guvernul a contestat sumele solicitate de solicitant, susținând că reclamantul nu a prezentat nici o probă în sprijinul presupusului său pierdere pecuniară sau morală. Acestea au susținut, de asemenea, că Curtea ar trebui să atribuie numai o cantitate echitabilă de prejudiciu moral reclamantului, fără a permite exploatarea procedurii de compensare și că ar trebui să ia ca punct de referință sumele atribuite de Curte în cereri similare. 32. În ceea ce privește prejudiciile materiale, concluzia Curții, cu privire la dovezile de față, este că reclamantul nu a demonstrat că prejudiciile materiale invocate a fost de fapt cauzate de lungimea necorespunzătoare a procedurii impuzate. În consecință, nu există nici o justificare pentru a-l atribui în temeiul acestui cap (a se vedea mutatis mutandis, Kudła Polonia [GC], nr. 30210/96, § 164, CEDO 2000-XI). 33. Pe de altă parte, Curtea acceptă faptul că reclamantul a suferit cu siguranță prejudiciu moral – cum ar fi durerea și frustrarea rezultate din lungimea lungă a detenției și procesului său – care nu este suficient de compensat de constatările încălcării Convenției. Evaluarea sa pe o bază echitabilă și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa (a se vedea Ahmet Koç c. Turcia , nr. 32580/96, § 37, 22 iunie 2004), Curtea atribuie reclamantului 12,000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 34. Reclamantul nu a prezentat nici o chitanță sau facturi care indică costurile și cheltuielile pe care le-a suportat în fața Curții. El a lăsat-o la discreția Curții pentru a evalua suma corespunzătoare. 35. Guvernul a susținut că numai cheltuielile suportate de fapt pot fi rambursate, susținute în acest sens că toate costurile și cheltuielile trebuie documentate de către reclamant sau reprezentantul său și că cifrele brute sau listele brute nu pot fi considerate drept documente relevante și necesare pentru a dovedi cheltuielile. 36. Curtea constată că reclamantul, reprezentat de un avocat, nu a avut beneficiul de asistență juridică. Deciderea pe o bază echitabilă și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa (a se vedea, printre alte autorități, Ahmet Koç citat mai sus, § 40, Çaloğlu c. Turcia , nr. 55812/00, § 33, 29 iulie 2004, și Yanıkoğlu c. Turcia , nr. 46284/99, § 45, 14 octombrie 2004), Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului 2.000 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile. Dobânzile implicite 37. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. restul cererii admisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, împreună cu orice impozit care poate fi aplicabil, care urmează să fie transformate în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 12.000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 2.000 EUR (doi mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 martie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.