CtEDO 14.04.2005 Auto

CASE OF TÖRE v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
14.04.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1 as regards independence and impartiality of State Security Court;Not necessary to examine other complaints under Art. 6;Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient;Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed;Costs and expenses award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF TÖRE v. TURKEY (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

CAUZUL TÖRE v. TURKIE (Depunerea nr. 48095/99) HOTĂRÂREA Strasburg 14 aprilie 2005 FINAL 14/07/2005 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Töre v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Cameră compusă din: B.M. Zupančič Hedigan Caflisch Türmen Bîrsan Doamna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky, judecători și grefierul secțiunii Berger, deliberat în privat la 24 martie 2005, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 48095/99) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național turc, Nazif Töre („reclamantul”), la 17 aprilie 1999. Reclamantul a fost reprezentat de doamna E. Çıtak, avocată practicată la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. La 29 aprilie 2004, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a hotărât să comunice plângerea privind dreptul reclamantului la un proces echitabil de către un tribunal independent și imparțial guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. La 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Cazul a fost atribuit noii secțiuni a treia. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1964 și trăiește în Istanbul. În 1988, reclamantul a fost condamnat pentru aderarea la o organizație ilegală, anume Partidul Comunist Marxist-Leninist. La 15 aprilie 1991 a fost eliberat condiționat din închisoare. La 16 martie 1996, reclamantul a fost arestat și arestat de către poliție. La 9 aprilie 1996, reclamantul a fost interogat de ofițerii de poliție la Hotărârea de Securitate Tunceli. La 9 aprilie 1996, Curtea de Securitate de Stat Malatya i-a ordonat detenția în reținere. La 22 aprilie 1996, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat Malatya a depus o acuzație în fața acesteia, acuzând reclamantul de a fi membru într-o organizație armată ilegală, și anume Partidul Comunist Marxist-Leninist. Procurorul public a solicitat ca reclamantul să fie condamnat și condamnat în temeiul articolului 146 § 1 din Codul Penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713. 10. Între timp, la 7 mai 1996, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus o acuzație cu acesta din urmă acuzând reclamantul de a fi un accesoriu la jaf bancar și uciderea unui funcționar la 18 mai 1992. La 26 decembrie 1996, cele două cazuri au fost aderate și procedura penală împotriva reclamantului a continuat în fața Curții de Securitate de Stat Malatya. 11. La 16 decembrie 1997, Curtea de Securitate de Stat Malatya, compusă din doi judecători civili și un judecător militar, a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la închisoare pe viață. 12. La 30 noiembrie 1998, Curtea de Securitate de Stat Malatya a susținut hotărârea Curții de Securitate de Stat, fără a conduce o audiere, deoarece avocatul reclamantului a fost absent fără justificare. 13. La 10 octombrie 2002, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că reclamantul a fost eliberat din închisoare din cauza nesănătății în temeiul articolului 399 din Codul de procedură penală. În consecință, reclamantul a fost închis, în total, timp de aproximativ șase ani și șase luni. II. Dreapta DOMESTIC RELEVANT 14. Legislația și practicile interne relevante în vigoare la momentul material sunt descrise în următoarele hotărâri: Özel Turcia (nr. 42739/98, §§ 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia (nr. 53431/99, §§ 12, 23 octombrie 2003). Reclamantul a susținut că a fost judecat și condamnat de Curtea de Securitate de Stat Malatya, care nu este nici independent, nici imparțial. El se plângea în continuare că a fost privat de dreptul său la asistența unui avocat în custodie de poliție și că opinia scrisă a principalului procuror public la Curtea de Casație nu a fost niciodată servită pe el, privand-o astfel de posibilitatea de a-și prezenta argumentele contra. El se bazează pe art. 6 §§ 1 și 3 litera (c) din Convenție. Admisibilitatea 16. Guvernul a susținut în temeiul articolului 35 din Convenție că plângerea reclamantului în ceea ce privește independența și imparțialitatea Curții de Securitate de Stat Malatya trebuie respinsă pentru nerespectarea normei de șase luni. În acest sens, ei au susținut că, în timp ce reclamantul se plângea de lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate de Stat Malatya, el ar fi trebuit să depună cererii sale la Curte în termen de șase luni de la data în care instanța respectivă și-a pronunțat hotărârea. 17. Curtea reiterează că a examinat deja, în mai multe cazuri, obiecțiile preliminare similare ale Guvernului în ceea ce privește nerespectarea normei de șase luni și le-a respins (a se vedea Özdemir c. Turcia nr. 59659/00, § 29, 6 februarie 2003, și Doğan și Keser c. Turcia, Prin urmare, Curtea respinge obiecția preliminară a Guvernului. 19. Având în vedere jurisprudența sa stabilită (a se vedea, printre multe autoritățile, Çıraklar c. Turcia , hotărârea din 28 octombrie 1998, Raportul hotărârilor și hotărârilor 1998-VII și având în vedere materialele care îi sunt prezentate, Curtea consideră că cazul susține probleme complexe de drept și de fapt în temeiul Convenției, ale căror hotărâre ar trebui să depinde de o examinare a fondului. Prin urmare, Curtea concluzionează că restul cererii nu este manifestament nefondat în sensul articolului Nu s-au stabilit alte motive de declarare inadmisibilă. Independența și imparțialitatea Curții de Securitate de Stat 20. Curtea a examinat un număr mare de cazuri care pun la punct probleme similare cu cele din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Özel , citat mai sus §§ 33-34 și Özdemir , citat mai sus §§ 35-36). 21. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a conduce la o concluzie diferită. reclamantul – urmărit într-o Curtea de Securitate de Stat pentru infracțiuni legate de „securitatea națională” – ar fi trebuit să aibă frică de a fi judecat de o bancă care includea un ofițer regulat al armatei, care a fost membru al Serviciului Legal Militar. Pe acest motiv ei ar putea avea legitimă teamă că Curtea de Securitate de Stat s-ar putea permite să fie influențată în mod incorect de considerații care nu au nimic de-a face cu natura cazului. Prin urmare, îndoielile reclamantului cu privire la independența și imparțialitatea instanței respective pot fi considerate drept justificate obiectiv (a se vedea Incal v. Turcia , hotărârea din 9 iunie 1998, Raporturile 1998 IV, p. 1568, § 72 în amenda 22. În concluzie, Curtea consideră că Curtea de Securitate de Stat care a judecat și condamnat reclamantul nu este un tribunal independent și imparțial în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. În consecință, a existat o încălcare a acestei dispoziții. Dreptul reclamantului la o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze celelalte plângeri în temeiul articolului 6 din Convenția privind echitatea procedurii în fața instanțelor interne (a se vedea, printre altele, Incal, citate mai sus, § 74, și Ükünç și Güneș v. Turcia , nr. 42775/98, § 26, 18 decembrie 2003). II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 25. Reclamantul a solicitat 300.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. El a solicitat, de asemenea, o cantitate de compensare în ceea ce privește prejudiciile materiale. El a lăsat această cantitate la discreția Curții. 26. Guvernul a contestat aceste cereri. 27. În ceea ce privește presupusele prejudiciu material suportate de reclamant, Curtea remarcă că reclamantul nu a produs nici o primire sau documente în sprijinul cererii sale. Curtea respinge, în consecință, această cerere. 28. 6 constituie în sine o compensare suficientă pentru orice prejudiciu moral suferite de reclamant în acest sens (a se vedea Incal , citat mai sus , p. 1575 , § 82 și Çıraklar , citat mai sus § 45 ). 29. În cazul în care Curtea constată că un reclamant a fost condamnat de un tribunal care nu a fost independent și imparțial în sensul articolului 6 §§ 1, consideră că, în principiu, cea mai adecvată formă de ajutor ar fi să se asigure că reclamantul primește un proces prompt de judecată de către un tribunal independent și imparțial (Gençel, citat mai sus, § 27). Costuri și cheltuieli 30. Reclamantul nu a depus nici o chitanță sau facturi care indică costurile și cheltuielile pe care le-a suportat în fața procedurii interne și a Curții. El a lăsat-o la discreția Curții de a evalua suma corespunzătoare. 31. Guvernul a susținut că numai cheltuielile suportate de fapt pot fi rambursate, susținute în acest sens că toate costurile și cheltuielile trebuie documentate de către reclamant sau reprezentantul său. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 2.000 EUR pentru procedurile în fața Curții. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește plângerea privind independența și imparțialitatea Curții de Securitate de Stat Malatya; deține că nu este necesar să se ia în considerare celelalte plângeri ale reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție; că constatarea unei încălcări constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru prejudiciile morale suportate de solicitant; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 2 000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile care urmează să fie convertite în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data decontare și gratuit de orice plată care poate fi plătită; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Președintele grefierului Vincent Berger Boštjan M. Zupančič

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă