ERKAN pour IPSD et AUTRES contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 35832/97 prezentată de Fettah Ayhan ERKAN pentru IPSD și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are sediul la 10 februarie 2004 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dl Pellonpääät Türmen Casadevall Pavlovschi Borrego Borrego Fura-Sandström, judecători și Elens-Passos; graffiter adjunct al secțiunii Având în vedere cererea sus-menționată prezentată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 25 martie 1997, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce a intenționat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții, Fettah Ayhan Erkan, Tacettin Céolak, maior Halil Arabulan, Meral Küçükosmano!lu, Ramazan Kap, Nihat Güldemir și Ahmet Pektopal, sunt resortisanți turci, născuți în 1953, 1963, 1959, 1968, 1961, 1959 și 1964, rezidenți în Istanbul. Orhan Ozer, avocat în Baroul de la Istanbul. Reclamanții introduc cererea în propriile nume, precum și în numele la .IPESD ai căror fondatori sunt. Circumstanțele de la . În acest caz Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. L 2908 care reglementează formarea și activitățile asociațiilor. În conformitate cu art. 2 din declarația depusă la Prefectura d Obiectivul său era de a reuni populația care suferea de sărăcie, astfel încât ea să-și dea seama de propriile interese și astfel să găsească drumul spre eliberare, fără nici un a priori și nici o distincție în ceea ce privește tendințele politice ale fiecăruia la 10 august 1992, declarația de la Într-o scrisoare din 15 septembrie 1992 către Prefectură, Ministerul a subliniat că termenii de:... popoarele din Turcia (...) mai mult decât... consideră necesar să lupte împotriva imperialiștilor, care doresc să domine Turcia transformând-o într-o piață și o sursă de materii prime. La 5 octombrie 1992 sediul asociației a fost sigilat din ordinul Ministerului. Prin actul de punere sub acuzare din 9 octombrie 1992, procurorul Republicii Fatih a solicitat dizolvarea asocierii în temeiul articolului 50 alineatul (1) din Legea nr. 2908, pe motiv că făcea parte din asociații a căror creare era interzisă prin art. 5 din Legea nr. 2908, din cauza faptului că avea obiective politice. Prin scrisorile din 13 octombrie 1992 și 16 decembrie 1992 la Tribunalul de Mare Instanță din Fat . ( . .) avocatul reclamanților a formulat o opoziție împotriva procedurii în cauză, însoțită de o cerere de măsură provizorie pentru a obține redeschiderea asociației. El a susținut că clauzele articolelor 10 și 50 alineatul (1) din Legea nr. 2908 nu au fost respectate de către administrație, în special în măsura în care aceasta nu le-ar fi acordat termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziția menționată anterior, pentru repararea neregulilor reproșate. El a invocat, de asemenea, art. 11 din Convenție. La 17 septembrie 1993, Tribunalul de Mare Instanță a acceptat cererile reclamanților și a anulat procedura pe motiv că aceasta era lipsită de temei. Prin scrisorile din 28 septembrie și 16 noiembrie 1993, tribunalele au răspuns la Prefectura d'înjumătățire în vederea redeschiderii asociației, întrucât, în lipsa unei căi de atac în caz de casare la timp, decizia a devenit definitivă. La 17 noiembrie și 20 decembrie 1993, reclamanții au solicitat procurorului Republicii Fatih restituirea registrelor asociației, în executarea deciziei Tribunalului de Mare Instanță. iulie 1994, la avizul Ministerului Justiției, conform căruia procurorul Republicii nu a primit în mod corespunzător notificarea hotărârii Tribunalului de Mare Instanță pronunțată la 17 septembrie 1993, Ministerul Justiției l-a întrebat pe procurorul Republicii Fatî, trimiterea în întregime a dosarului procedurii menționate. Ministerul Justiției intenționa să introducă o acțiune în justiție pentru interesul legii, împotriva hotărârii din 17 septembrie 1993, pentru vice-forma menționată. Această acțiune, cu caracter extraordinar, prevăzută la art. 427 alin. La cererea Ministerului Justiției, procurorul general al Republicii poate introduce o acțiune împotriva unei hotărâri pronunțate, devenită definitivă în primă instanță, fără a fi făcut obiectul unui recurs în fața Curții de Casație în termenele legale. La 15 septembrie 1994, procurorul Republicii Fatih a introdus un recurs în casație (în temeiul articolului 427 din CPC) împotriva hotărârii din 17 septembrie 1993, pe motiv că hotărârea a fost rezultatul unei examinări deficitare. El a susținut că asocierea IPSD avea ca scop desfășurarea de activități politice și a solicitat dizolvarea asociației respective. În observațiile lor din 14 octombrie 1994, ca răspuns la recursul în Casație formulat de procuror, reclamanții au susținut că acțiunea respectivă era contrară legii, atât în forma sa, cât și în fondul său. Reclamanții au susținut că Ministerul Justiției nu este parte în litigiu, că nu avea competența de a introduce, prin mijloace indirecte, acțiunea în cauză și că intervenția sa constituia o ingerință a executării în domeniul judiciar. Ei au solicitat confirmarea hotărârii pronunțate în primă instanță. La 12 decembrie 1994, Curtea de Casație a pronunțat o hotărâre prin care se infirmă hotărârea pronunțată în primă instanță. În așteptările sale, Curtea de Casație a subliniat, printre altele, că declarațiile În conformitate cu art. 5 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 2908, asociațiile nu au voie să desfășoare activități politice și să le interzică scopul de a desconsidera personalitatea morală a statului turc. La 25 octombrie 1995, a doua cameră a Tribunalului de Mare Instanță s-a conformat hotărârii Curții de Casație și a decis, cu majoritate de voturi, să dizolve asociația reclamantă. La 24 noiembrie 1995, reclamanții au formulat un recurs la Curtea de Casație și au subliniat că procedura introdusă de procurorul Republicii era inițial o procedură de dizolvare, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 2908, și nu o procedură intentată în temeiul articolului 5, care pune în discuție conformitatea scopului asocierii la Constituție. La 5 martie 1996, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 25 octombrie 1995. La 22 aprilie 1996, reclamanții au introdus o acțiune prin rectificare în fața Curții de Casație, care le-a decăzut din cererea lor și a pronunțat astfel hotărârea definitivă la 30 septembrie 1996. Această ultimă decizie a fost notificată reclamanților la 28 octombrie 1996. La 13 noiembrie 1996, dizolvarea asocierii a fost confirmată de Prefectură. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Legii nr. 2908 privind formarea și activitățile asociațiilor dispun de art. 4 Orice persoană majoră și cu capacitate de discernământ poate înființa o asociație fără a fi supusă autorizării prealabile.art. 5 Este interzis să se creeze asociații [cu scop] contrare principiilor fundamentale enunțate în preambulul Constituției; [este interzis să se creeze asociații în scopul] (...) (...) să se desfășoare activități politice, cum ar fi susținerea unui partid politic, sau să se lucreze în defavoarea sa (...) 12. Denigrarea sau desconsiderarea personalității morale a statului turc. art. 9 Asociațiile obțin statutul de persoană juridică prin depunerea, în fața autorității administrative superioare din sectorul în care își au sediul, a declarației de creare și a anexelor la aceasta. (...) în cazul în care, la examinarea declarației, a regulamentului și a statutului juridic al fondatorilor, autoritatea administrativă competentă constată nereguli sau deficiențe, aceasta adresează comitetului administrativ provizoriu o cerere scrisă, astfel încât acesta să acopere deficiențele în cauză. În cazul în care acestea nu sunt îndeplinite în termen de 30 de zile de la notificarea cererii, în conformitate cu avizul autorității administrative competente, Parchetul prezintă în fața instanței competente o procedură de dizolvare a asocierii. În cazul în care nu se constată nicio neregulă în declarație sau în regulament sau în cazul în care neregulile sau deficiențele sunt remediate în termenul prevăzut, autoritatea care examinează declarația și regulamentul trimite o confirmare scrisă asociației. În cazul în care, în cazul în care, în urma unei decizii a instanței judecătorești de mari instanțe, procurorul Republicii dispune de un aviz scris din partea autorității administrative superioare din locul în care se află sediul asociației, (1) neregulile sau lacunele din regulamentul său și din anexele sale nu sunt remediate în termen de 30 de zile, iar acest lucru, în pofida cererii scrise formulate de autoritățile competente, prevăzută la art. 10. (...) Dispoziția relevantă din Codul procedural civil prevede art. 427 alin. (6). Deciziile definitive sau devin definitive ca urmare a lipsei recursului în casarea efectuată la timp de către părți, pot face obiectul unui recurs în dreptul legii de către procurorul Republicii, din ordinul GRIFS (...). Hotărârea Curții de Casație asupra unui astfel de recurs nu are niciun efect asupra sorții litigiului. Invocând art. 11 din Convenție, reclamanții se plâng că, prin hotărârea de dizolvare a asociației IPSD, autoritățile naționale și-au încălcat drepturile și libertățile de gândire și de asociere. Pe teren de la art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa de echitate a procedurii în fața instanțelor civile și susțin că instanțele naționale au modificat calificarea faptelor în curs de procedură și se plâng de ingestia de execuție în domeniul judiciar. (1) Reclamanții se plâng de faptul că dizolvarea asociației IPSD le-a afectat dreptul la libertatea de asociere. Ei au încălcat art. 11 din Convenția care prevede Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu înseamnă că sunt impuse restricții legitime exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației la nivel național. Guvernul susține că dizolvarea asociației IPSD era prevăzută de lege din moment ce aceasta se baza pe încălcarea dispozițiilor statutului său legii nr. 2908 și constituției. În plus, acesta susține că restricția urmărește mai multe obiective legitime, inclusiv protejarea integrității teritoriului turc. În această privință, acesta pune mai întâi în discuție faptul că, în dreptul turc, asociațiile își obțin personalitatea juridică imediat după depunerea statutului lor în prefectură, fără nicio autorizare prealabilă. Ulterior, în cazul în care prefectura nu poate refuza înregistrarea asociației sub pretextul refuzului statutului său la lege, acesta poate sesiza procurorul care apreciază dacă este necesar să solicite instanței competente dizolvarea acesteia. Potrivit guvernului, această procedură este prevăzută pentru a permite liderilor de asociații să modifice punctele relevante ale statutului lor și să respecte textele în vigoare. În cazul în speță, dizolvarea asociației care nu a modificat incompatibilitățile statutului său cu legea în pofida notificării ar fi fost necesară pentru a asigura respectarea dispozițiilor juridice în vigoare. Reclamanții și-au reiterat afirmațiile cu privire la acest aspect. În lumina argumentelor părților, Curtea consideră că această parte a plângerii ridică probleme de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. Prin urmare, aceasta nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nelegătură. (2) Pe lângă aceasta, reclamanții se plâng de lipsa de echitate a procedurii care a dus la dizolvarea asociației în cauză. * Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...). Guvernul observă că reclamanții au avut acces la justiție pentru a-și apăra cauzele și că au fost ascultați într-un termen rezonabil. Aceștia subliniază că procedura prevăzută la art. 427 alineatul (6) din CPC recunoaște Ministerului Justiției competența de a deferi Curții de Casație o hotărâre definitivă pentru o reexaminare. Această procedură, potrivit reclamanților, se rezumă la o ingerință a autorității executive în domeniul judiciar, ceea ce ar pune în discuție independența instanței în cauză. În lumina argumentelor părților, Curtea consideră că această parte a plângerii ridică probleme de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. Prin urmare, aceasta nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Francoise Elens-Passos Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

35832/97

présentée par Fettah Ayhan ERKAN pour IPSD et autres

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 10 février 2004 en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

MM.

M.

Pellonpää

,

R.

Türmen

,

J.

Casadevall

,

S.

Pavlovschi

,

J.

Borrego Borrego

,

M

me

E.

Fura-Sandström,

juges

,

et de

M

me

F.

Elens-Passos,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 25 mars 1997,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, Fettah Ayhan Erkan, Tacettin Çolak, İbrahim Halil Arabulan, Meral Küçükosmanoğlu, Ramazan Kap, Nihat Güldemir et Ahmet Pektopal, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1953, 1963, 1959, 1968, 1961, 1959 et 1964, résidant à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

Orhan Ozer, avocat au barreau d’Istanbul. Les requérants introduisent la requête en leurs propres noms ainsi qu’au nom de l’IPSD dont ils sont les fondateurs.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

L’association «

IPSD

» fut fondée le 13 juillet 1992, conformément à la loi n

o

2908 régissant la formation et les activités des associations. Aux termes de l’article 2 de sa déclaration déposée à la Préfecture d’Istanbul («

la Préfecture

»), son but était de « réunir la population souffrant de la pauvreté, afin qu’elle prenne conscience de ses propres intérêts, et trouve ainsi la voie de la libération, et ce, sans aucun a priori et aucune distinction relative aux tendances politiques de chacun

».

Le 10 août 1992, la déclaration de l’IPSD fût communiquée au ministère de l’intérieur («

le Ministère

») par la Préfecture. Dans une lettre du 15

septembre

1992 à la Préfecture, le Ministère souligna que les termes de «

(...) les peuples de Turquie (...)

» et «

(...) considère nécessaire de lutter contre les impérialistes, qui veulent dominer la Turquie en la transformant en un marché et une source de matières premières

» employés dans le règlement de l’association étaient d’une part de nature à vilipender la personnalité morale de l’État turc et d’autre part, contraires au principe de l’intégrité de l’État avec son territoire et sa nation.

Le 5 octobre 1992, le siège de l’association fut scellé sur ordre du Ministère.

Par acte d’accusation du 9 octobre 1992, le procureur de la République de Fatih requit la dissolution de l’association en vertu de l’article 50 § 1 de la loi n

o

2908, au motif qu’elle faisait partie d’associations dont la création était interdite par l’article 5 de ladite loi, du fait d’avoir des objectifs politiques.

Par lettres des 13 octobre 1992 et 16 décembre 1992 au tribunal de Grande Instance de Fatih («

le tribunal de Grande Instance

»), l’avocat des requérants introduisit une opposition contre la procédure en question, accompagnée d’une demande de mesure provisoire afin d’obtenir la réouverture de l’association. Il fit valoir que les clauses des articles 10 et 50

o

2908 n’avaient pas été respectées par l’administration, notamment en ce que celle-ci ne leur aurait pas donné le délai de trente jours prévu par ladite disposition, pour la «

réparation

» des irrégularités reprochées. Il invoqua par ailleurs l’article 11 de la Convention.

Le 17 septembre 1993, le tribunal de Grande Instance accueillit les demandes des requérants et annula la procédure au motif qu’elle était dénuée de fondement.

Par lettres des 28 septembre et 16 novembre 1993, les requérants s’adressèrent à la Préfecture d’Istanbul afin d’obtenir la réouverture de l’association étant donné que, faute de recours en cassation dans les délais, la décision était devenue définitive.

Les 17 novembre et 20 décembre 1993, les requérants demandèrent au procureur de la République de Fatih la restitution des registres de l’association, en exécution de la décision du tribunal de grande instance.

Le 1

er

juillet 1994, sur avis du ministère de la Justice, selon lequel le procureur de la République n’avait pas reçu en bonne et due forme la notification de la décision du tribunal de grande instance rendue le 17

septembre

1993, le Ministère demanda au procureur de la République de Fatih, l’expédition de l’intégralité du dossier de la procédure citée. Le ministère de la Justice entendait introduire un recours «

pour l’intérêt de la loi

», contre l’arrêt du 17 septembre 1993, pour le vice de forme évoqué. Ledit recours, à caractère extraordinaire, prévu à l’article 427 § 6 du code de procédure civil («

CPC

»), permet au procureur de la République, d’introduire un recours contre un arrêt rendu, devenu définitif en première instance, sans avoir fait l’objet d’un pourvoi devant la Cour de cassation dans les délais légaux et ce, sur la demande du ministère de la Justice.

Le 15 septembre 1994, le procureur de la République de Fatih introduisit un pourvoi en cassation (en vertu de l’article 427 du CPC) contre l’arrêt du 17 septembre 1993, au motif que l’arrêt était le résultat d’un examen déficient. Il avança que l’association IPSD avait pour but de mener des activités politiques et demanda la dissolution de ladite association.

Dans leurs observations du 14 octobre 1994, en réponse au recours en cassation formé par le procureur, les requérants avancèrent que ledit recours était contraire à la loi, aussi bien dans sa forme que dans son fond. Les requérants firent valoir que le ministère de la Justice n’étant pas partie à l’affaire, n’avait pas le pouvoir d’introduire, par des moyens indirects, le recours en question, et que son intervention constituait une ingérence de l’exécutif dans le domaine judiciaire. Ils demandèrent la confirmation de la décision rendue en première instance.

Le 12 décembre 1994, la Cour de cassation rendît un arrêt infirmant la décision rendue en première instance. Dans ses attendus, la Cour de cassation souligna notamment que les propos «

(...)

les peuples de Turquie

(...)

» et «

(...)

considère nécessaire de lutter contre les impérialistes, qui veulent dominer la Turquie en la transformant en un marché et une source de matières premières

» employés dans le règlement de l’association étaient contraires à l’article 5 §§ 11 et 12 de la loi n

o

2908, interdisant aux associations toute activité politique et leur prohibant le but de vilipender la personnalité morale de l’Etat turc.

Le 25 octobre 1995, la deuxième chambre du tribunal de Grande Instance se conforma à l’arrêt de la Cour de cassation et décida, à la majorité, de dissoudre l’association requérante.

Le 24 novembre 1995, les requérants formèrent un pourvoi devant la Cour de cassation. Ils soulignèrent que la procédure intentée par le procureur de la République était initialement une procédure en dissolution, en vertu de l’article 50 de la loi n

o

2908, et non une procédure intentée en vertu de l’article 5, mettant en cause la conformité du but de l’association à la Constitution.

Le 5 mars 1996, la Cour de cassation confirma l’arrêt du 25

octobre

1995.

Le 22 avril 1996, les requérants introduisirent un recours en rectification devant la Cour de cassation, qui les débouta de leur demande et rendît ainsi l’arrêt définitif, le 30 septembre 1996.

Cette dernière décision fut notifiée aux requérants le 28 octobre 1996.

Le 13 novembre 1996, la dissolution de l’association fut confirmée par la Préfecture.

B.

Le droit interne pertinent

Les dispositions pertinentes de la loi n

o

2908 régissant la formation et les activités des associations disposent

:

Article 4

«

Toute personne majeure et disposant de capacité de discernement peut fonder une association sans être soumise à autorisation préalable.

»

Article 5

«

Il est interdit de créer des associations [avec un but] contraire aux principes fondamentaux énoncés dans le préambule de la Constitution

; [il est interdit de créer des associations dans le but de]

(...)

»

Article 9

«

Les associations obtiennent le statut de personne juridique en déposant, devant l’autorité administrative supérieure du secteur où elles ont leur siège, la déclaration de création et ses annexes.

»

Article 10

«

(...) si, lors de l’examen de sa déclaration, du règlement et du statut juridique des fondateurs, l’autorité administrative compétente constate des irrégularités ou des lacunes, elle adresse, au comité administratif provisoire, une demande écrite, afin que celui-ci comble les lacunes en question. Si celles-ci ne sont pas comblées dans le délai de trente jours à partir de la notification de la demande, suivant l’avis de l’autorité administrative compétente, le Parquet intente devant le tribunal compétent une procédure en dissolution de l’association. Le Parquet peut également demander l’interruption des activités de l’association.

Si aucune irrégularité n’est constatée dans la déclaration ou le règlement, ou bien si ces irrégularités ou lacunes sont comblées dans le délai prévu, l’autorité qui examine la déclaration et le règlement adresse une confirmation écrite à l’association.

»

Article 50

L’association est dissoute, par une décision du tribunal de grande instance, saisi par le procureur de la République sur l’avis écrit de l’autorité administrative supérieure du lieu où se trouve le siège de l’association, si

(...)

La disposition pertinente du code procédure civil stipule

:

Article 427 § 6

«

Les décisions définitives ou devenues définitives du fait du manque de pourvoi en cassation effectué dans les délais par les parties, peuvent faire l’objet d’un pourvoi dans l’intérêt de la loi par le procureur de la République sur ordre du Garde des Sceaux (...). La décision de la Cour de cassation sur un tel pourvoi n’a aucun effet sur le sort du litige.

»

GRIEFS

Invoquant l’article 11 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que, par l’arrêt de dissolution de l’association IPSD, les autorités nationales ont méconnu leurs droits et libertés de pensée et d’association.

Sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent du manque d’équité de la procédure devant les instances civiles. Ils soutiennent que les juridictions nationales ont modifié la qualification des faits en cours de procédure et se plaignent de l’ingérence de l’exécutif dans le domaine judiciaire.

EN DROIT

:

«

1.

Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association, y compris le droit de fonder avec d’autres des syndicats et de s’affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts.

2.

L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. Le présent article n’interdit pas que des restrictions légitimes soient imposées à l’exercice de ces droits par les membres des forces armées, de la police ou de l’administration de l’Etat.

»

Le Gouvernement soutient que la dissolution de l’association IPSD était prévue par la loi dès lors qu’elle était fondée sur la contrariété des dispositions de son statut à la loi n

o

2908 et à la Constitution. Il maintient en outre que la restriction poursuivait plusieurs buts légitimes notamment la protection de l’intégrité du territoire turc. Selon le Gouvernement, la restriction en question était nécessaire dans une société démocratique. A cet égard, il met d’abord en exergue qu’en droit turc, les associations obtiennent leur personnalité juridique dès le dépôt de leur statut à la préfecture et ce, sans aucune autorisation préalable. Par la suite, si la préfecture ne peut refuser d’enregistrer l’association sous prétexte de la contrariété de son statut à la loi, il peut saisir le procureur qui apprécie s’il y a lieu de demander au tribunal compétent la dissolution de celle-ci. D’après le Gouvernement, cette procédure est prévue pour permettre aux dirigeants d’associations de modifier les points litigieux de leurs statuts et se conformer aux textes en vigueur. Dans le cas de l’espèce, la dissolution de l’association n’ayant pas modifié les incompatibilités de son statut à la loi malgré la notification, aurait été nécessaire pour assurer le respect des dispositions juridiques en vigueur.

Les requérants réitèrent sur ce point leurs allégations.

A la lumière des arguments des parties, la Cour estime que cette partie du grief pose des problèmes de fait et de droit qui nécessitent un examen au fond. Il s’ensuit qu’elle ne saurait être déclarée manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

:

«1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil. (...)

(...).

»

Le Gouvernement fait observer que les requérants ont eu accès à la justice afin de défendre leurs causes et qu’ils ont été entendus dans un délai raisonnable. D’après le Gouvernement, il n’y a aucun doute concernant l’impartialité et l’indépendance des tribunaux qui ont examiné le cas des requérants.

Les requérants contestent ces thèses. Ils soulignent que la procédure prévue par l’article 427 § 6 du CPC reconnaît au ministère de la Justice la compétence de déférer un arrêt définitif à la Cour de cassation pour un réexamen. Cette procédure, d’après les requérants, se résume en une ingérence de l’autorité exécutive dans le domaine judiciaire ce qui mettrait en cause l’indépendance du tribunal en question.

A la lumière des arguments des parties, la Cour estime que cette partie du grief pose des problèmes de fait et de droit qui nécessitent un examen au fond. Il s’ensuit qu’elle ne saurait être déclarée manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête recevable.

Françoise

Elens-Passos

Nicolas

Bratza

Greffière adjointe

Président