CtEDO 09.09.2004 Auto

ERTAN ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
09.09.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
ERTAN ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 57898/00 prezentate de Ahmet Alp ERTAN și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 9 septembrie 2004 într-o cameră compusă din dnii Cabral Barreto președinte Caflisch Türmen Zupančič Hedigan H.S. Greve Traja, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată mai sus la 19 aprilie 2000, după ce a luat o decizie în acest sens, a făcut următoarea decizie în termen de la data faptelor, recurentele, dl Ahmet Alp Ertan, dl Hüseyin Gürkan, dl Zülfikar Yüksel, dl Müberrah Akgün, dl Mümin Ceyhan și dl Hasan Õçöz, erau membri fondatori ai unei asociații, și anume Asociația bărbaților de afaceri democrați din Bursa (DEMIAD - Bursa Demokrat . . Ei sunt cetățeni turci, nascuti în 1956, 1951, 1961, 1960, 1948, și 1953, și rezidenti în Bursa. Ei sunt reprezentai în fața Curții de către domnul H. açöz, avocat în Bursa. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 septembrie 1997, reclamanții, precum și alte 12 persoane, au pus la dispoziția prefecturii Bursa documentele necesare pentru constituirea asociației DEMIAD. Prin scrisoarea din 27 martie 1998, prefectura Bursa notifia DMIAD că șase dintre membrii fondatori ai acesteia, și anume reclamanții, au făcut deja obiectul unei urmăriri penale. În special, aceasta i-a cerut să furnizeze o copie a hotărârilor pronunțate de instanțele penale împotriva acestora pentru a stabili dacă îndeplinesc condițiile pentru a fi membru fondator al unei asociații, în temeiul articolului 4 din Legea nr. 2908 privind asociațiile. De asemenea, aceasta informează Comisia că, în caz de nerespectare a acestei cereri, în termen de 30 de zile de la notificare, sancțiunile prevăzute la art. 50 alineatul (1) din această lege ar putea fi impuse. Prin corespondența din 15 mai 1998, prefectura Bursa a informat Parchetul competent că asociația respectivă nu furnizase documentele solicitate și că aceasta trebuia dizolvată în conformitate cu art. 50 alin. (1) din Legea nr. 2908. La 18 iunie 1998, procurorul Republicii Bursa a intentat în fața Tribunalului de Mare Instanță din Bursa o acțiune în dizolvare a DEMIAD pe motiv că aceasta nu furnizase documentele solicitate de prefectură în termen de 30 de zile de la notificare. În memoria acestora din 10 iulie 1998, avocații asociației au susținut că documentele necesare conform legii, printre altele extrasele din cazierul judiciar al reclamanților, fuseseră produse în momentul creării, iar hotărârile instanțelor nu puteau fi considerate documente care trebuie furnizate în momentul înființării unei asociații. Ei au susținut că motivele rechiziționării nu erau conforme cu cele prevăzute la art. 50 alineatul (1) din Legea nr. 2908. La 25 martie 1999, unul dintre membrii fondatori ai DEMIAD, respectiv Hüseyin Gürkan, a demisionat din funcția sa. La 7 aprilie 1999, tribunalul a decis să dizolve DEMIAD, considerând că din documentele furnizate de autorități reiese că Hüseyin Gürkan fusese condamnat la penalitate pentru o încălcare descrisă la art. 4 din Legea privind asociațiile și că nu a îndeplinit condițiile pentru a fi membru fondator al unei asociații, chiar dacă condamnarea care figurează în cazierul său judiciar a fost eliminată prin aplicarea unei legi de amnistie și că asocierea nu l-a revocat din misiunea sa în termenul stabilit în pofida avertismentului pe această temă. DEMIAD s-a ocupat în primul rând de casare și a pretins că aplicarea articolului 50 alineatul (1) din Legea privind asociațiile este eronată în cazul de față și incompatibilă cu Constituția și Convenția europeană a drepturilor omului. La 14 iunie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 7 aprilie 1999 pe motiv că raționamentul instanței era relevant. Printr-o cerere din 13 iulie 1999, DMIAD a introdus un recurs în rejudecare în fața Curții de Casație, care a fost respins la 30 septembrie 1999. Această ultimă decizie a fost comunicată DMIAD la 27 octombrie 1999. Orice persoană majoră și capabilă de discernământ poate înființa o asociație fără a fi supusă unei autorizații prealabile. Cu excepția... persoanelor care au fost condamnate pentru o infracțiune împotriva integrității statului membru sau instigare publică la această infracțiune (...) chiar dacă au fost amnistiate. art. 10 (...) în cazul în care, la examinarea declarației, a regulamentului și a statutului juridic al fondatorilor, autoritatea administrativă competentă constată nereguli sau deficiențe, aceasta adresează comitetului administrativ provizoriu o cerere scrisă, astfel încât acesta să acopere deficiențele în cauză. În cazul în care acestea nu sunt îndeplinite în termen de 30 de zile de la notificarea cererii, în conformitate cu avizul autorității administrative competente, Parchetul introduce în fața instanței competente o procedură de dizolvare a asociației. Parchetul poate solicita, de asemenea, încetarea activităților asociației. În cazul în care nu se constată nicio neregulă în declarație sau în regulament sau în cazul în care neregulile sau deficiențele sunt remediate în termenul prevăzut, autoritatea care examinează declarația și regulamentul trimite o confirmare scrisă asociației. În cazul în care, în cazul în care, în urma unei decizii a instanței judecătorești în materie de drept penal, se constată că o hotărâre a unei instanțe judecătorești în materie de drept penal a fost pronunțată de către procurorul republicii cu privire la un aviz scris din partea autorității administrative superioare din locul unde se află sediul asociației, neregulile sau lacunele Regulamentului său de procedură și ale anexelor la acesta nu sunt remediate în termen de 30 de zile, în pofida cererii scrise formulate de autoritățile competente, prevăzută la art. 10 (...) GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng, pe de o parte, de aplicarea în mod direct a dispozițiilor legii privind asociațiile de către instanțele interne și, pe de altă parte, de insuficiența motivelor în hotărârea instanței de mari instanțe și de hotărârea Curții de Casație. Aceștia susțin, de asemenea, că durata acestei proceduri nu îndeplinește cerința termenului rezonabil. Invocând art. 8 din convenție, reclamanții se plâng că, în cursul procedurii în fața instanței judecătorești de mare instanță, mai multe documente de informare cu privire la procedurile penale anterioare inițiate împotriva reclamanților au fost depuse la dosar și făcute publice. Invocând art. 11 din convenție, reclamanții susțin că dizolvarea DEMIAD constituie o încălcare a libertății lor de asociere. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la un proces echitabil în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor legii privind asociațiile de către instanțele naționale. În plus, ei au declarat lipsa motivării hotărârilor pronunțate de instanțele interne și durata procedurii în fața acestora. Curtea subliniază că se pune problema aplicabilității acestei dispoziții a Convenției, sub aspectul său civil, la procedura în litigiu. Aceasta amintește că, pentru ca art. 6 alineatul (1), sub titlul său, să se aplice, trebuie să se aplice În plus, la sfârșitul procedurii trebuie să fie direct decisivă pentru dreptul civil în cauză (Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 27, CEDH 2000-VII). În speță, este vorba despre dizolvarea printr-o hotărâre a unei asociații care a fost creată de reclamanți. Prin urmare, contestarea deciziilor luate împotriva reclamanților trebuie considerată ca fiind referitoare la drepturile și obligațiile lor cu caracter civil, iar art. 6 din convenție se aplică. În primul rând, Curtea reamintește jurisprudența sa constantă conform căreia art. 6 se aplică procedurii de cassare (a se vedea Delcourt c. Belgia, Hotărârea din 17 ianuarie 1970, seria A n Pe de altă parte, Comisia recunoaște că nu rezultă din art. 6 că motivele prezentate de o instanță trebuie să trateze în special toate punctele pe care le poate considera ca fiind fundamentale pentru argumentația sa. O parte nu are dreptul absolut de a cere instanței pe care o expune motivele pe care trebuie să le respingă fiecare dintre argumentele sale (a se vedea În speță, Curtea constată că, în hotărârea sa din 7 aprilie 1999, Tribunalul de Mare Instană a dat o apreciere suverană a diferitelor elemente de probă pentru a evalua temeinicia argumentelor reclamanților și că, în hotărârea sa din 14 aprilie 1999, În iunie 1999, Curtea de Casație a examinat motivele care i-au fost prezentate de către părți și a confirmat motivele reținute de primii judecători. În ceea ce privește motivul întemeiat pe durata procedurii, Curtea constată că procedura în cauză a început la 18 iunie 1998 și s-a încheiat la 30 iunie 1998. September 1999. Astfel, a durat un an, trei luni și douăsprezece zile, perioadă pe care Curtea o consideră rezonabilă. În ceea ce privește motivul întemeiat pe lipsa de interpretare a dispoziiilor legii privind asociaiile de către instanele naionale, Curtea amintește că aceasta revine în primul rând instanelor naionale de a interpreta dreptul intern. Organele Convenției nu trebuie să înlocuiască propria interpretare a dreptului lor față de dreptul instanțelor interne în lipsa unei arbitrații, în special normele procedurale (a se vedea Martins Coelho c. Portugalia (dec.), n 36944/97, 16 aprilie 1998). Examinarea acestor obiecții, așa cum au fost ridicate, nu permite identificarea nici unei aparente de încălcare a art. 6 din Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng că, în cadrul procedurii în fața instanței de mare instanță, mai multe documente de informare cu privire la urmăririle penale anterioare împotriva reclamanților au fost depuse la dosar și făcute publice. Curtea reamintește că, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, persoana care intenționează să sesizeze Curtea trebuie în primul rând să fie invocată, cel puțin în esență și în condițiile prevăzute de dreptul intern, în fața instanțelor naționale corespunzătoare (Saidi c. Franța, Hotărârea din 20 septembrie 1993, seria A n 261-C, p. 54, § 38, și Gassus Dosier - und Fördertechnik c. Țările de Jos , Hotărârea din 23 februarie 1995, seria A n 306-B, p. 45, § 48). În speță, având în vedere elementele furnizate de solicitanți, nu se arată că aceștia și-au ridicat cauza, cel puțin în esență, în fața instanțelor interne. Invocând art. 11 din convenție, reclamanții susțin că dizolvarea DEMIAD constituie o încălcare a libertății lor de asociere. În stadiul actual al dosarului, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea imputanților trași la art. 11 din Convenția Declare Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Moduleer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-03-21
0,98
ERTAN ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 57898/00 présentée par Ahmet Alp ERTAN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 21 mars 2006 en une chambre c
CtEDO 2003-09-25
0,94
TEKIN ET AUTRES contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 41063/98 présentée par Ali Serdar TEKİN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 25 septembre 2003 en une cha
CtEDO 2004-01-15
0,94
AFFAIRE EROLAN ET AUTRES c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE EROLAN ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 56021/00) ARRÊT STRASBOURG 15 janvier 2004 DÉFINITIF 14/06/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
CtEDO 2007-10-11
0,94
ERDA ET AUTRES c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 499/02 présentée par Pelin ERDA et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 octobre 2007 en une chambre com
CtEDO 2004-09-23
0,94
DEMİR et BAYKARA contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 34503/97 présentée par Kemal DEMIR et Vicdan BAYKARA contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 23 septembre 2004 en une chamb
Sursă