A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 57898/00 prezentate de Ahmet Alp ERTAN și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 21 martie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele Cabral Barreto Türmen Butkevych, mularonii mei, Jočienė, D. Popović, judecătorii și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 19 aprilie 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ La momentul faptelor, reclamanții, Ahmet Alp Ertan, Hüseyin Gürkan, Zülfikar Yüksel, Müberrah Akgün, Mümin Ceyhan și Hasan . Aceștia sunt resortisanți turci, născuți în 1956, 1951, 1961, 1960, 1948 și 1953 și rezidenți în Bursa. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul H. açöz, avocat în Bursa. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 septembrie 1997, reclamanții, precum și alte 12 persoane, au depus la prefectura Bursa documentele necesare pentru constituirea unei asociații, DEMIAD. Printr-o scrisoare din 16 martie 1998, notificată la 27 martie 1998, prefectura Bursa a indicat DEMIAD că șase dintre membrii fondatori ai acesteia au făcut deja obiectul unei urmăriri penale și că ar fi trebuit să se furnizeze o copie a hotărârilor pronunțate împotriva lor pentru a stabili dacă îndeplinesc fiecare condițiile pentru a fi membru fondator al unei asociații, în temeiul articolului 4 din Legea nr. 2908 privind asociațiile. De asemenea, în cazul în care nu se comunică documentele solicitate în termen de 30 de zile de la notificare, sancțiunile prevăzute la art. 50 alin. (1) din această lege ar putea fi aplicate. Prin corespondența din 15 mai 1998, prefectura Bursa a informat Parchetul că asociația în cauză nu a furnizat documentele solicitate și că aceasta trebuia dizolvată în conformitate cu art. 50 alin. (1) din Legea nr. 2908. În iunie 1998, procurorul Republicii Bursa a intentat în fața Tribunalului de Mare Instanță din Bursa o acțiune în dizolvare a DEMIAD pe motiv că aceasta nu furnizase documentele solicitate de prefectură în termenul stabilit. În memoriul lor în apărare din 10 iulie 1998, avocații asociației au susținut că piesele necesare pentru înființarea asociației fuseseră depuse la prefectură. În opinia lor, să solicite hotărâri judecătorești, în timp ce, printre altele, produceau extrasele din cazierul judiciar al membrilor fondatori, nu era prevăzut de lege. La 25 martie 1999, unul dintre membrii fondatori ai DEMIAD, și anume Hüseyin Gürkan, a demisionat din funcție. Documentul aferent a fost depus la dosar înainte de hotărârea din 7 aprilie 1999 prin care Tribunalul a decis să dizolve DMIAD, pe baza articolului 50 alineatul (1) din Legea nr. 2908. Acesta a considerat că din documentele furnizate de autorități reiese că Hüseyin Gürkan fusese condamnat la penalitate pentru o încălcare descrisă la art. 4 din Legea privind asociațiile și că nu îndeplinește condițiile pentru a fi membru fondator al unei asociații. De asemenea, acesta a arătat că asociația nu a renunțat la funcțiile sale în termenul stabilit în pofida avertismentului pe această temă, chiar dacă condamnarea din cazierul său judiciar a fost ștearsă prin aplicarea unei legi de amnistie. Prin hotărârile din 14 iunie și 30 septembrie 1999, Curtea de Casație a respins recursul reclamanților și le-a solicitat să reexamineze hotărârea. Această ultimă decizie a fost notificată DMIAD la 27 octombrie 1999. Dreptul intern relevant la momentul faptelor, dispozițiile relevante ale Legii nr. 2908 privind formarea și activitățile asociațiilor au fost formulate după cum urmează: art. 4 Orice persoană majoră și cu capacitate de discernământ poate înființa o asociație fără a fi supusă unei autorizații prealabile (...), cu excepția... persoanelor care au fost condamnate pentru o infracțiune împotriva integrității statului de drept sau a instigației publice la această infracțiune, (...) chiar dacă au fost amnisate. art. 10 (...) în cazul în care, la examinarea declarației, a regulamentului și a statutului juridic al fondatorilor, autoritatea administrativă competentă constată nereguli sau deficiențe, aceasta adresează comitetului administrativ provizoriu o cerere scrisă, astfel încât acesta să acopere deficiențele în cauză. În cazul în care acestea nu sunt îndeplinite în termen de 30 de zile de la notificarea cererii, în conformitate cu avizul autorității administrative competente, Parchetul introduce în fața instanței competente o procedură de dizolvare a asociației. Parchetul poate solicita, de asemenea, încetarea activităților asociației. În cazul în care nu se constată nicio neregulă în declarație sau în regulament sau în cazul în care neregulile sau deficiențele sunt remediate în termenul prevăzut, autoritatea care examinează declarația și regulamentul trimite o confirmare scrisă asociației. În cazul în care, în cazul în care, în urma unei decizii a instanței judecătorești în materie de drept penal, se constată că o hotărâre a unei instanțe judecătorești în materie de drept penal a fost pronunțată de către procurorul republicii cu privire la un aviz scris din partea autorității administrative superioare din locul unde se află sediul asociației, neregulile sau lacunele Regulamentului său de procedură și ale anexelor la acesta nu sunt remediate în termen de 30 de zile, în pofida cererii scrise formulate de autoritățile competente, prevăzută la art. 10 (...) Legea nr. 5253, intrată în vigoare la 23 noiembrie 2004, a abrogat Legea nr. 2908 din 6 octombrie 1983. Invocând art. 11 din Convenție, reclamanții susțin că dizolvarea DEMIAD constituie o încălcare a libertății lor de asociere. (1) Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se fonda împreună cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu se referă la impunerea unor restricții legitime pentru exercitarea acestor drepturi de către membrii forțelor armate, poliției sau administrației de la . Cu excepția guvernului Guvernul invită Curtea să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni, în temeiul articolului 35 din convenție. Acest termen ar fi început să curgă de la 11 octombrie 1999. Or, reclamanții au sesizat Curtea la 19 aprilie 2000, adică la mai mult de șase luni de la decizia internă definitivă. Curtea constată că hotărârea Curții de Casație din 30 aprilie 2000 September 1999 a fost notificat reprezentantului asociației la 27 octombrie 1999. Prin introducerea Curții la 19 aprilie 2000, reclamanții au îndeplinit cerința articolului 35 din Convenție. Prin urmare, trebuie respinsă excepția. Curtea constată că observațiile în răspuns ale instanțelor nu au fost trimise în termenul stabilit. Astfel, acestea nu au fost depuse la dosar. Grief din art. 11 din Convenție Guvernul susține că DMIAD nu a fost dizolvată din cauza statutului și activităților sale politice, ci pentru că nu a îndeplinit formalitățile administrative prevăzute de lege. Pentru Curte, dizolvarea în litigiu în sine în sine într-o intervenție În ceea ce privește justificarea ingerinței, Curtea constată că dizolvarea se baza pe dispozițiile articolelor 4 și 50 din Legea nr. 2908 și, prin urmare, consideră că incriminarea era prevăzută de lege. De asemenea, aceasta urmărea obiective legitime, și anume protecția securității publice și apărarea ordinii, în sensul art. 11 alin. Potrivit guvernului, dizolvarea asocierii a fost proporțională cu obiectivele vizate. Instanțele interne au decis cu privire la dizolvarea pe motiv de nerespectare a dispozițiilor unei legi, și anume lipsa de a îndeplini formalitățile administrative impuse. În primul rând, Curtea dorește să reafirme că dreptul la libertatea de asociere, astfel cum este consacrat prin art. 11 din Convenție, include posibilitatea cetățenilor de a forma o persoană juridică pentru a acționa în mod colectiv într-un domeniu de interes comun (Sidiropulos și alții c. Grecia, Hotărârea din 10 iulie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, p. 40). Aceasta reamintește că a confirmat în repetate rânduri relația directă dintre democrație, pluralismul și libertatea de asociere și a stabilit principiul potrivit căruia numai motivele convingătoare și imperative pot justifica restricții privind această libertate (a se vedea, printre altele, Partidul Comunist Unificat din Turcia și altele, Turcia, Hotărârea din 30 ianuarie 1998, Rec. 1998-I, pp. 20 și următoarele. § 42 și următoarele., Partidul Socialist și alții c. Turcia, Hotărârea din 25 mai 1998, Rec. 1998-III, p. 1255 și următoarele. § 41 și următoarele. și Refah Partsi (Partea prosperității) și altele, citată anterior, § 86 și următoarele. Cu toate acestea, Curtea acceptă că anumite formalități pot fi necesare pentru fundația unei asociații. În speță, DEMIAD a fost dizolvată pentru nerespectarea termenului acordat pentru prezentarea unei copii a hotărârii privind condamnarea unuia dintre membrii săi fondatori. Tribunalul a arătat, de asemenea, că, în același termen și în pofida avertismentului cu privire la această chestiune, asociația nu l-a revocat pe domnul Gürkan din funcție. Curtea consideră că o astfel de măsură nu a limitat libertatea de asociere a reclamanților ca atare. Autoritățile nu au împiedicat părțile interesate să înființeze o asociație, ci pur și simplu au impus executarea în termenul de o formalitate rezonabilă prevăzută de lege (a se vedea, mutatis mutandis Gorzelik și alte c. Polonia [GC], n 44558/98, §106, CEDH 2004 I). Nu a existat niciun motiv pentru care nici reclamanții să prezinte piesele necesare și nici DMIAD să-l revoce pe dl Gürkan din funcțiile sale în termenul stabilit în acest scop. Prin urmare, sub aspectul articolului 11 din convenție și al libertății de asociere pe care o consacră, ingerința în cauză nu poate fi considerată disproporționată în raport cu obiectivele urmărite. Pentru aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară restul cererii inadmisibile. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
de la requête n
o
57898/00
présentée par Ahmet Alp ERTAN et autres
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 21 mars 2006 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
I.
Cabral Barreto
R.
Türmen
,
V.
Butkevych,
M
mes
A.
Mularoni,
D.
Jočienė,
M.
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 avril 2000,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
A l’époque des faits, les requérants, MM. Ahmet Alp Ertan, Hüseyin Gürkan, Zülfikar Yüksel, Müberrah Akgün, Mümin Ceyhan et Hasan İçöz, comptaient parmi les membres fondateurs d’une association, à savoir l’Association des hommes d’affaires démocrates de Bursa (DEMIAD-
Bursa Demokrat İșadamları Derneği
). Ils sont ressortissants turcs, nés respectivement en 1956, 1951, 1961, 1960, 1948 et 1953, et résident à Bursa. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 26 septembre 1997, les requérants, ainsi que douze autres personnes, déposèrent à la préfecture de Bursa les pièces nécessaires à la fondation d’une association, la DEMIAD.
Par une lettre du 16 mars 1998, notifiée le 27 mars 1998, la préfecture de Bursa indiqua à la DEMIAD que six de ses membres fondateurs avaient déjà fait l’objet d’une poursuite pénale et qu’il convenait de fournir une copie des jugements rendus à leur encontre afin de déterminer s’ils remplissaient chacun les conditions pour être membre fondateur d’une association, en vertu de l’article 4 de la loi n
o
2908 relative aux associations. La préfecture l’avertit également qu’en cas d’absence de communication des documents demandés dans les trente jours à compter de la notification, les sanctions prévues à l’article 50 § 1 de cette loi pourraient être infligées.
Par une correspondance du 15 mai 1998, la préfecture de Bursa informa le parquet que l’association concernée n’avait pas fourni les pièces demandées et qu’elle devait être dissoute en application de l’article 50 §
1 de la loi n
o
2908.
Le 1
er
juin 1998, le procureur de la République de Bursa intenta devant le tribunal de grande instance de Bursa une action en dissolution de la DEMIAD au motif que celle-ci n’avait pas fourni les pièces demandées par la préfecture dans le délai imparti.
Dans leur mémoire en défense du 10 juillet 1998, les avocats de l’association soutinrent que les pièces nécessaires à la création de l’association avaient été déposées à la préfecture. Selon eux, exiger des décisions de justice, alors qu’ils avaient, entre autres, produit les extraits du casier judiciaire des membres fondateurs, n’était pas prévu par la loi.
Le 25 mars 1999, l’un des membres fondateurs de la DEMIAD, à savoir Hüseyin Gürkan, démissionna de ses fonctions.
Le document y afférent fut versé au dossier avant le jugement du 7 avril 1999 par lequel le tribunal décida de dissoudre la DEMIAD, en se fondant sur l’article 50 § 1 de la loi n
o
2908.Il considéra qu’il ressortait des documents fournis par les autorités que Hüseyin Gürkan avait été condamné au pénal pour une infraction décrite à l’article 4 de la loi relative aux associations, et qu’il ne remplissait pas les conditions pour être membre fondateur d’une association. Il releva également que l’association ne l’avait pas révoqué de ses fonctions dans le délai imparti en dépit de l’avertissement à ce sujet, même si la condamnation figurant sur son casier judiciaire avait été effacée par application d’une loi d’amnistie.
Par des arrêts des 14 juin et 30 septembre 1999, la Cour de cassation rejeta le pourvoi des requérants et leur demande en révision de l’arrêt. Cette dernière décision fut notifiée à la DEMIAD le 27 octobre 1999.
B.
Le droit interne pertinent
A l’époque des faits, les dispositions pertinentes de la loi n
o
2908 régissant la formation et les activités des associations étaient libellées comme suit
:
Article 4
«
Toute personne majeure et disposant de capacité de discernement peut fonder une association sans être soumise à autorisation préalable (...), sauf (...) les personnes qui ont été condamnées pour une infraction contre l’intégrité de l’Etat ou incitation publique à cette infraction, (...) même si elles ont été amnistiées.
»
Article 10
«
(...) si, lors de l’examen de sa déclaration, du règlement et du statut juridique des fondateurs, l’autorité administrative compétente constate des irrégularités ou des lacunes, elle adresse, au comité administratif provisoire, une demande écrite, afin que celui-ci comble les lacunes en question. Si celles-ci ne sont pas comblées dans le délai de trente jours à partir de la notification de la demande, suivant l’avis de l’autorité administrative compétente, le parquet intente devant le tribunal compétent une procédure en dissolution de l’association. Le parquet peut également demander l’interruption des activités de l’association.
Si aucune irrégularité n’est constatée dans la déclaration ou le règlement, ou bien si ces irrégularités ou lacunes sont comblées dans le délai prévu, l’autorité qui examine la déclaration et le règlement adresse une confirmation écrite à l’association.
»
Article 50
«
L’association est dissoute par une décision du tribunal de grande instance, saisi par le procureur de la République sur l’avis écrit de l’autorité administrative supérieure du lieu où se trouve le siège de l’association, si
1.
les irrégularités ou les lacunes dans son règlement et ses annexes ne sont pas comblées dans le délai de trente jours, et ce, nonobstant la demande écrite formulée par les autorités compétentes, prévue à l’article 10 (...)
»
La loi n
o
5253, entrée en vigueur le 23 novembre 2004, a abrogé la loi n
o
2908 du 6 octobre 1983.
GRIEF
Invoquant l’article 11 de la Convention, les requérants soutiennent que la dissolution de la DEMIAD constitue une atteinte à leur liberté d’association.
Les requérants se plaignent que la dissolution de la DEMIAD constitue une atteinte à leur liberté d’association. Ils invoquent l’article 11 de la Convention, ainsi libellé
:
«
1.Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association, y compris le droit de fonder avec d’autres des syndicats et de s’affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts.
2.L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. Le présent article n’interdit pas que des restrictions légitimes soient imposées à l’exercice de ces droits par les membres des forces armées, de la police ou de l’administration de l’Etat.
»
A.
Sur l’exception du Gouvernement
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour inobservation du délai de six mois, en vertu de l’article 35 de la Convention. Ce délai aurait commencé à courir à partir du 11 octobre 1999. Or, les requérants ont saisi la Cour le 19 avril 2000, soit plus de six mois après la décision interne définitive.
La Cour constate que l’arrêt de la Cour de cassation du 30
septembre 1999 a été notifié au représentant de l’association le 27 octobre 1999. En saisissant la Cour le 19 avril 2000, les requérants ont satisfait à l’exigence de l’article 35 de la Convention. Il convient donc de rejeter l’exception.
La Cour note que les observations en réponse des requérants n’ont pas été envoyées dans le délai imparti. Elles n’ont ainsi pas été versées au dossier.
B.
Grief tiré de l’article 11 de la Convention
Le Gouvernement soutient que la DEMIAD n’a pas été dissoute en raison de ses statuts et activités politiques mais pour absence d’accomplissement des formalités administratives prévues par la loi.
Pour la Cour, la dissolution litigieuse s’analyse en soi en une «
ingérence
» dans le droit des requérants à la liberté d’association, protégé par l’article 11 de la Convention.
Quant à la justification de l’ingérence, la Cour note que la dissolution se fondait sur les dispositions des articles 4 et 50 de la loi n
o
2908, et considère dès lors que l’ingérence incriminée était «
prévue par la loi
». Elle poursuivait également des buts légitimes, à savoir la protection de la sûreté publique et la défense de l’ordre, au sens de l’article 11 § 2.
En l’occurrence, la question est de savoir si l’ingérence était «
nécessaire dans une société démocratique
».
Selon le Gouvernement, la dissolution de l’association était proportionnée aux buts visés. Les juridictions internes ont statué sur la dissolution au motif du non-respect des dispositions d’une loi, à savoir l’absence d’accomplissement des formalités administratives exigées.
La Cour tient tout d’abord à réaffirmer que le droit à la liberté d’association, tel que consacré par l’article
11 de la Convention, inclut la possibilité pour les citoyens de former une personne morale afin d’agir collectivement dans un domaine d’intérêt commun (
Sidiropoulos et autres c.
Grèce
, arrêt du 10 juillet 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
IV, §
40).
Elle rappelle qu’elle a confirmé à de nombreuses reprises la relation directe entre la démocratie, le pluralisme et la liberté d’association et a établi le principe selon lequel seules des raisons convaincantes et impératives peuvent justifier des restrictions à cette liberté (voir, parmi d’autres,
Parti communiste unifié de Turquie et autres c. Turquie
, arrêt du 30
janvier 1998,
Recueil
1998-I, pp. 20 et suiv., §§ 42 et suiv.,
Parti socialiste et autres c. Turquie
, arrêt du 25 mai 1998,
Recueil
1998-III, pp.
1255 et suiv., §§
41 et suiv., et
Refah Partisi (Parti de la prospérité) et autres
, précité, §§ 86 et suiv.).
Toutefois, la Cour accepte que certaines formalités puissent être requises pour la fondation d’une association. En l’espèce, la DEMIAD a été dissoute pour non-respect du délai imparti pour la production d’une copie du jugement concernant la condamnation de l’un de ses membres fondateurs. Le tribunal avait relevé également que dans le même délai et en dépit de l’avertissement à ce sujet l’association n’avait pas révoqué M. Gürkan de ses fonctions. La Cour estime qu’une telle mesure n’a pas restreint la liberté d’association des requérants en tant que telle. Les autorités n’ont pas empêché les intéressés de constituer une association mais ont simplement exigé l’accomplissement dans les délais d’une formalité raisonnable prévue par la loi (voir,
mutatis mutandis
,
Gorzelik et autres c. Pologne
[GC], n
o
‑
I). Rien n’empêchait ni les requérants de produire les pièces nécessaires ni la DEMIAD de révoquer M. Gürkan de ses fonctions dans le temps imparti à cet effet.
En conséquence, sous l’angle de l’article 11 de la Convention et de la liberté d’association qu’il consacre, l’ingérence en question ne saurait être considérée comme disproportionnée aux buts poursuivis.
Par ces motifs, la Cour, à la majorité,
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président