CtEDO 17.02.2004 Auto

PALKA v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
17.02.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PALKA v. POLAND (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 49176/99 de către Stanisław PALKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 17 februarie 2004 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Pillonpäää dna Strážnická Casadevill Maruste Garlicki Pavlovschi, judecători și dl O’Boyle Grefier Având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 5 aprilie 1996, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Stanislaw Pałka, este un național polonez, care s-a născut în 1947 și trăiește în Varșovia. El este reprezentat în fața Curții de către dl Hermelinski, avocat practicant la Varșovia. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 aprilie 1992, o anumită societate U a prezentat o factură de schimb în valoare de 50 000 PLN semnată de reclamant și a solicitat Curții de District din Varșovia ( Sād Rejonowy ) să elibereze un ordin de plată împotriva lui și a altor parteneri din asocierea civilă K (spółka cywilna La 9 iunie 1992, instanța a dat ordinul de plată în care a permis cererea reclamantului. Reclamantul a depus un recurs împotriva acestei hotărâri. La 7 iulie 1992, reclamantul a solicitat o scutire de la instanță. La 10 martie 1993, Curtea Regională de Varșovia și-a respins cererea. El a apelat împotriva acestei decizii. La 11 mai 1993, Curtea Regională a respins recursul reclamantului, astfel cum a fost depus din timp. Solicitarea de concediu de recurs a fost în cele din urmă respinsă la 19 octombrie 1993. La 10 ianuarie 1995, Curtea Regională de Varșovia a ordonat din nou reclamantului să plătească instanța judecătorească. Reclamantul a solicitat pentru a doua oară de scutire de taxe. La 21 martie 1995, instanța a respins cererea. Reclamantul a interzis această decizie. La 10 august 1995, Curtea de Apel din Varșovia (Sād Apelacyjny ) și-a respins recursul. Reclamantul a depus o altă cerere de scutire de la instanța de judecată. Cu toate acestea, la 8 decembrie 1995 a fost refuzată din nou de Curtea Regională de Varșovia. Reclamantul a interzis această decizie. La 4 iulie 1996, Curtea de Apel de Varșovia a permis apelul său și a exonerat reclamantul de la instanța de judecată. Curtea Regională de Varșovia a programat audieri pentru 22 mai 18 În septembrie, 23 octombrie și 24 noiembrie 1997, toate acestea au fost suspendate. Între 8 decembrie 1997 și 18 mai 1998 au fost suspendate cinci audieri. La 18 iunie 1998, Curtea Regională de Varșovia a pronunțat hotărârea în care a susținut ordinul Curții de District din Varșovia din 9 iunie 1992. Reclamantul a depus un recurs împotriva acestei hotărâri la Curtea de Apel din Varșovia și a solicitat scutirea de la instanța de judecată în cadrul procedurii de apel. La 2 noiembrie 1998, instanța a exonerat reclamantul de la comisioane. La 5 martie 1999, Curtea de Apel a avut o audiere și la 12 martie 1999 a pronunțat hotărârea. Reclamantul solicită Curtea de Apel din Varșovia să-i numească un avocat de asistență juridică în scopul depunerii unui recurs de casă la Curtea Supremă (Sād Najwyższy La 18 august 1999, Curtea de Apel din Varșovia i-a permis cererea. La 15 septembrie 1999, reclamantul a fost ordonat să plătească judecătorești pentru depunerea recursului de casă. La 17 noiembrie 1999, instanța a acordat reclamantului o scutire de taxele judecătorești în cadrul procedurii de casă. Se pare că procedurile sunt în așteptare în fața Curții Supreme. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu și-a auzit cazul într-un „temps motivabil”. El a susținut, în continuare, o încălcare a articolului 13 din Convenție, deoarece nu a avut niciun remediu eficace împotriva lungii lungimi a procedurii. Prima plângere a reclamantului se referă la durata procedurii, care a început la 15 aprilie 1992 și sunt încă în așteptare. Prin urmare, acestea au durat deja aproximativ unsprezece ani și nouă luni din care perioada de zece ani și nouă luni intră în jurisdicția Curții ratione temporis Potrivit reclamantului, durata procedurii este încălcată de cerința de „tempă rezonabilă” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. Guvernul respinge afirmația. Curtea consideră, având în vedere criteriile stabilite în cazul său Legea privind întrebarea cerinței de „temps rezonabil” (complexitatea cazului, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate informațiile în posesia sa, că este necesară o examinare a meritelor plângerii. Reclamantul a susținut încălcarea articolului 13 din Convenție în sensul că nu a avut nici o soluție eficace împotriva lungimii procedurii în cazul său. Guvernul a susținut că din 18 decembrie 2001, data intrării în vigoare a hotărârii Curții Constituționale de 4 Decembrie 2001, reclamantul a avut la dispoziție un „remediat efectiv” în sensul acestei dispoziții. Reclamantul a răspuns că remediul sugerat de Guvern este pur teoretic și nu poate fi considerat „eficient” în sensul articolului 13. Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că plângerea susține chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre ar trebui să depinde de examinarea fondului. Prin urmare, Curtea concluzionează că plângerea nu este în mod evident bolnavă întemeiat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a judeca meritele cauzei. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă