- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 19 februarie 2004
- Stat pârât
- GBR
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Martin împotriva Regatului Unit
Traducere în română Auto
A treia secțiune CAUZĂ DE MARTIN c. REGATUL UNIT (Declarația nr. 63608/00) JUDGMENTUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 19/02/2004 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Martin c. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de camera compusă din: Ress Cabral Barreto Sir Nicolas Bratza Caflisch Kūris Türmen Dna H.S.
Greve, judecătorii și judecătorul secțiunii adjuncte Villiger, deliberat în privat la 29 ianuarie 2004, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 6308/00) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național al Regatului Unit, dna Janette Martin („reclamantul”), la 11 septembrie 2000. Reclamantul, care a fost acordată asistență juridică, a fost reprezentat de dl T. Oldham, un avocat care practică în Nottinghamshire, Anglia. Guvernul Regatului Unit („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl John Grainger.
Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 8 și 14 din Convenție cu privire la decizia consiliului său local de a institui supraveghere secretă asupra casei ei și de a menține supravegherea acolo între 18 aprilie și 4 septembrie 2000. La 27 martie 2003, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat că plângerile reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenție sunt admisibile și că restul cererii sunt inadmisibile. 2003 reclamantul și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul s-a născut în 1959 și locuiește în Nottingham, Anglia. În 1998 consiliul local al reclamantului a primit plângeri cu privire la comportamentul reclamantului, și al copiilor ei, de la vecinii ei, Davies.
În urma instituției de procedură împotriva reclamantului de către consiliul local pentru posesia casei ei în iulie 1999, ca urmare a unui presupus atac de către dna Davies, reclamantul a fost de acord să fie obligat de o întreprindere, până la 17 aprilie 2000, că nu va hărțui sau nu va provoca o molestia oricărei persoane din drumul ei. Davies a formulat alte acuzații cu privire la comportamentul reclamantului și al familiei sale între 9 noiembrie 1999 și 18 aprilie 2000, inclusiv afirmațiile că ouăle au fost aruncate pe proprietatea lor, excrementul a fost plasat pe mânerul ușii lor din ușa din față și albirea a fost turnat în cutia lor de scrisori. 10. La 18 aprilie 2000, consiliul local a atașat o cameră video ascunsă pe perete la dreapta ușii anterioare a lui Davies, care a arătat spre ușa din față a casei reclamantului și a monitorizat spațiul direct în fața casei ei.
11. În mai 2000, reclamantul a devenit prima oară conștient de prezența și locația camerei video. Consiliul local a emis proceduri suplimentare împotriva reclamantului care solicită posesia casei sale din motive, printre altele , că a încălcat o obligație de locație și/sau a provocat o moleală. Reclamantul fie a negat sau nu a admis incidentele supuse împotriva ei. 12. La 31 mai 2000, reclamantul a acordat instanței o angajamentă promițând să nu atace sau să nu provoace un prejudiciu în favoarea lui Davies, și nici să nu inculpe terenurile lor, nici să permită copiii și/sau vizitatorii săi să facă acest lucru.
Ca urmare a reclamantului care respectă această angajament, procedurile de posesie au fost suspendate în general în sau după septembrie 2000. Prin scrisoarea din 4 septembrie 2000, consiliul local a confirmat reclamantului că nu va fi efectuată nicio altă supraveghere secretă pe proprietatea ei și că casetele de supraveghere întreprinse până în prezent au fost deja distruse și eliminate. La 15 decembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Regatului Unit este dispus să plătească suma de 4.000 de lire sterline (“GBP”) în daune pentru dna Janette Martin și 7 050 lire GBP (inclusiv TVA) pentru avocatii ei în ceea ce privește costurile, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Regatului Unit în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. La 19 decembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, Guvernul Regatului Unit oferă pentru a plăti 4 000 de lire sterline (“GBP”) în daune pentru doamna Janette Martin și 7 050 lire GBP (inclusiv TVA) pentru avocatii ei în ceea ce privește costurile.
Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data executării hotărârii Curții în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În cazul în care aceste sume nu se plătesc în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale. Guvernul se angajează, de asemenea, să nu ceară ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 17. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție).
Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă) 18. În consecință, cazul ar trebui să fie exclus din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 februarie 2004, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Mark Villiger Georg Ress Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
CASE OF MARTIN v. THE UNITED KINGDOM (Application no. 63608/00) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 19/02/2004 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Martin v. the United Kingdom, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr G. Ress , President , Mr I. Cabral Barreto , Sir Nicolas Bratza , Mr L. Caflisch , Mr P. Kūris , Mr R. Türmen , Mrs H.S. Greve, judges , and Mr M. Villiger , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 29 January 2004, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 63608/00) against the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a United Kingdom national, Ms Janette Martin (“the applicant”), on 11 September 2000.
The applicant, who had been granted legal aid, was represented by Mr T. Oldham, a lawyer practising in Nottinghamshire, England. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr John Grainger.
The applicant complained under Articles 8 and 14 of the Convention about the decision of her local council to institute covert surveillance on her home and to maintain surveillance there between about 18 April and 4 September 2000.
On 27 March 2003, having obtained the parties' observations, the Court declared the applicant's complaints under Article 8 of the Convention to be admissible and the remainder of the application to be inadmissible.
Following an exchange of correspondence, on 15 and 19 December 2003 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant was born in 1959 and lives in Nottingham, England.
In 1998 the applicant's local council received complaints about the behaviour of the applicant, and that of her children, from her neighbours, the Davies'.
Following the institution of proceedings against the applicant by the local council for the possession of her home in July 1999 as a result of an alleged assault by her upon Mrs Davies, the applicant agreed to be bound by an undertaking, until 17 April 2000, that she would not harass or cause a nuisance to anyone in her road.
The Davies' made further allegations about the behaviour of the applicant and her family between 9 November 1999 and 18 April 2000, including assertions that eggs had been thrown at their property, excrement had been placed on the door handle of their front door and bleach had been poured into their letterbox.
On 18 April 2000 the local council attached a hidden video camera to the wall to the right of the Davies' front door, which pointed towards the front door of the applicant's home and monitored the space directly in front of her home.
In May 2000 the applicant first became aware of the presence, and location, of the video camera. The local council issued further proceedings against the applicant seeking possession of her home on the grounds, inter alia , that she had broken an obligation of her tenancy and/or was causing a nuisance. The applicant either denied or did not admit the incidents alleged against her.
On 31 May 2000 the applicant gave an undertaking to the court promising not to assault or cause a nuisance to the Davies', and neither to trespass upon their land, nor to permit her children and/or visitors to her home to do so. As a result of the applicant complying with that undertaking, the possession proceedings were adjourned generally in or after September 2000. No possession of the applicant's home ever, in fact, took place.
By letter of 4 September 2000 the local council confirmed to the applicant that no further covert surveillance would be undertaken on her property and that the tapes of the surveillance undertaken to date had already been destroyed and disposed of. No surveillance took place thereafter.
No video surveillance was ever directed at the Davies' home. THE LAW
On 15 December 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant's representative: “I note that the Government of the United Kingdom are prepared to pay the sum of 4,000 pounds sterling (“GBP”) in damages to Ms Janette Martin and GBP 7,050 (inclusive of VAT) to her solicitors in respect of costs with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. I accept the proposal and waive any further claims against the United Kingdom in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after delivery of the Court's judgment.”
On 19 December 2003 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case, the Government of the United Kingdom offer to pay 4,000 pounds sterling (“GBP”) in damages to Ms Janette Martin and GBP 7,050 (inclusive of VAT) to her solicitors in respect of costs. These sums will be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The Government further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 19 February 2004, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Mark Villiger Georg Ress Deputy Registrar President