CASE OF DEVENNEY AGAINST THE UNITED KINGDOM

Rezoluția ResDH(2004)9 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 martie 2002 (finală la 19 iunie 2002) în cazul Devenney împotriva Regatului Unit (aprobată de Comitetul de Miniștri la 24 februarie 2004 la cea de-a 871-a ședință a Devenneyului) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Devenney pronunțată la 19 Martie 2002 și transmise Comitetului de Miniștri odată ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 24265/94) împotriva Regatului Unit, depusă la 12 aprilie 1994 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Liam Devenney, un resortisan irlandez, și că Comisia a declarat admisibilă plângerea potrivit căreia emiterea de către secretarul de stat a unui certificat în temeiul articolului 42 din Legea privind ocuparea forței de muncă echitabile (Irlanda de Nord) din 1976 a constituit o restricție disproporționată a dreptului său de acces la o instanță, deoarece certificatul a constituit o dovadă irefutabilă a descărcării de muncă din motive de securitate națională și de ordine publică și, prin urmare, nu contestabilă în fața unei instanțe; întrucât, în hotărârea sa din 19 martie 2002, Curtea a hotărât în unanimitate: - că nu era necesar să se examineze în continuare plângerile formulate în temeiul articolelor 13 și 14 din Convenție; - a considerat că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție; - a susținut că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 10 000 de lire sterline în ceea ce privește pierderea oportunității, 2 500 sterling pentru costurile și cheltuielile, plus orice impozit pe valoarea adăugată care poate fi taxabil, și faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 7,5% vor fi plătite pentru sumele respective de la expirarea celor trei luni de mai sus până la decontare; - respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere obligația Regatului Unit în temeiul articolului 46, alin. (1) din Convenție, care să respecte aceasta; întrucât, în cadrul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că s-au luat deja măsuri pentru a evita noi încălcări ale aceleiași cazuri, în special prin intrarea în vigoare la 29 iulie 1999 a Legii privind Irlanda de Nord (Regulile Tribunal (Procedură) 1999), (a se vedea Rezoluția DH(2000)49, în cazul Tinnelly și Sons Ltd și alții împotriva Regatului Unit), care prevede, în conformitate cu art. 7 din Regulamentul Tribunalului, dreptul de recurs judiciar împotriva acestor certificate și că, având în vedere circumstanțele cazului, nu au fost necesare măsuri individuale; Având în vedere că, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 19 martie 2002, Declarații, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2004)9

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 19 March 2002 (final on 19 June 2002)

in the case of Devenney against the United Kingdom

(Adopted by the Committee of Ministers on 24 February 2004

at the 871st meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Devenney case delivered on 19

March 2002 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and

46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 24265/94) against the United Kingdom, lodged with the European Commission of Human Rights on 12 April 1994 under former Article 25 of the Convention by Mr

Liam

Devenney, an Irish national, and that the Commission declared admissible the complaint that the issue by the Secretary of State of a certificate under Section 42 of the Fair Employment (Northern Ireland) Act 1976 constituted a disproportionate restriction of his right of access to a court, as the certificate was an irrefutable proof of his discharge from employment on national security and public order grounds and thus not contestable before a court;

Whereas in its judgment of 19 March 2002 the Court unanimously:

- held that it was not necessary to examine further the complaints made under Articles 13 and 14 of the Convention;

- held that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention;

- held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 10 000 pounds sterling in respect of loss of opportunity, 2

500

pounds sterling in respect of costs and expenses, plus any value-added tax which may be chargeable, and that simple interest at an annual rate of 7,5% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

- dismissed the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 19 March 2002, having regard to United Kingdom’s obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state recalled that measures had already been taken to avoid new violations of the same kind as that found in this case, notably through the entry into force on 29 July 1999 of the Northern Ireland Act (Tribunal (Procedure) Rules 1999), (see Resolution DH(2000)49 in the case of Tinnelly and Sons Ltd and others against the United Kingdom) which provides, under Rule 7 of the Tribunal Rule, the right of judicial appeal against such certificates and that, in the light of the circumstances of the case, no individual measures was required;

Having satisfied itself that, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sums provided for in the judgment of 19 March 2002,

Declares, after having examined the information supplied by the Government of the United Kingdom, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.