CASE OF KIND AGAINST GERMANY

Rezoluția ResDH(2004)7 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 20 februarie 2003 (finală la 20 mai 2003) în cazul Kind împotriva Germaniei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 24 februarie 2004 la cea de-a 871-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în hotărârea de tip pronunțată la 20 Februarie 2003 și transmis Comitetul de Miniștri odată ce a devenit final în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 44324/98) împotriva Germaniei, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 28 septembrie 1998 în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dl Norbert Kind, un național german, și că Curtea, sesizată în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea referitoare la lungimea excesivă a anumitor proceduri în fața instanțelor civile și a Curții Constituționale Federale; întrucât în hotărârea sa din 20 februarie 2003 Curtea a considerat în unanimitate că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție; a susținut că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit finală, 7 500 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale și 1 500 de euro în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil, și acest dobânzi simplu la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale, ar trebui plătit de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; a respins restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 20 februarie 2003, având în vedere obligația Germaniei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a respecta aceasta; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că deja au fost luate măsuri pentru a evita noi încălcări ale aceleiași tipuri de cazuri (a se vedea Rezoluția ResDH(2001)6 în cazul Pammel) și a indicat că hotărârea Curții a fost publicată în Europäische Grundrechte Zeitschrift , 2003, și trimise autorităților în cauză în mod direct; având în vedere că, la 3 iulie 2003, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 20 februarie 2003, Declară, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Germaniei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2004)7

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 20 February 2003 (final on 20 May 2003)

in the case of Kind against Germany

(Adopted by the Committee of Ministers on 24 February 2004

at the 871st meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Kind case delivered on 20

February 2003 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 44324/98) against Germany, lodged with the European Commission of Human Rights on 28 September 1998 under former Article 25 of the Convention by Mr Norbert Kind, a German national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint related to the excessive length of certain proceedings before the civil courts and the Federal Constitutional Court;

Whereas in its judgment of 20 February 2003 the Court unanimously:

-

held that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention;

-

held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 7

500 euros in respect of non-pecuniary damage and 1

500 euros in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable, and that simple interest at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points, should be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 20 February 2003, having regard to Germany’s obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state recalled that measures had already been taken to avoid new violations of the same kind as that found in this case (see Resolution ResDH(2001)6 in the Pammel case) and indicated that the Court’s judgment had been published in

Europäische Grundrechte Zeitschrift

, 2003, and sent out to the authorities directly concerned;

Having satisfied itself that on 3 July 2003, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sums provided for in the judgment of 20 February 2003,

Declares, after having examined the information supplied by the Government of Germany, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.