CASE OF BECKER AGAINST GERMANY

Rezoluția ResDH(2003)127 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 septembrie 2002 (finală la 26 decembrie 2002) în cazul Becker împotriva Germaniei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 22 iulie 2003 la cea de-a 847-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Becker eliberat la 26 Septembrie 2002 și transmis Comitetul de Miniștri odată ce a devenit final în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 45448/99) împotriva Germaniei, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 17 septembrie 1998 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Erich Becker, un național german, și că Curtea, sesizată în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 a declarat admisibilă plângerea referitoare la lungimea excesivă a anumitor proceduri privind drepturile și obligațiile civile, în special în fața Curții Federale de Justiție și a Curții Constituționale Federale; întrucât în hotărârea sa din 26 septembrie 2002 Curtea a considerat în unanimitate că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție; a susținut că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 6 700 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale și 1 600 de euro în ceea ce privește costurile și cheltuielile, împreună cu orice impozit care poate fi imputabil, și că dobânzile simple la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale ar trebui plătite de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri în ceea ce privește aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere obligația Germaniei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că deja au fost luate măsuri pentru a evita noi încălcări ale aceleiași tipuri ca cele constatate în acest caz (a se vedea Rezoluțiile ResDH(2001)6 și ResDH(2001)7 în cazul Pammel și Probstmeier) și a indicat că hotărârea Curții Europene a fost publicată în Europäische Grundrechte Zeitschrift, 2003, și trimise autorităților în cauză direct; având în vedere că, la 28 ianuarie 2003, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 26 septembrie 2002, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Germaniei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2003)127

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 26 September 2002 (final on 26 December 2002)

in the case of Becker against Germany

(Adopted by the Committee of Ministers on 22 July 2003

at the 847th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the case of Becker delivered on 26

September 2002 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 45448/99) against Germany, lodged with the European Commission of Human Rights on 17 September 1998 under former Article 25 of the Convention by Mr Erich Becker, a German national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint related to the excessive length of certain proceedings concerning civil rights and obligations, in particular before the Federal Court of Justice and Federal Constitutional Court;

Whereas in its judgment of 26 September 2002 the Court unanimously:

-

held that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention;

-

held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 6 700 euros in respect of non-pecuniary damage and 1 600 euros in respect of costs and expenses, together with any tax that may be chargeable, and that simple interest at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points should be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 26 September 2002, having regard to Germany’s obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state recalled that measures had already been taken to avoid new violations of the same kind as the one found in this case (see Resolutions ResDH(2001)6 and ResDH(2001)7 in the cases of Pammel and Probstmeier) and indicated that the European Court’s judgment had been published in

Europäische Grundrechte Zeitschrift,

2003, and sent out to the authorities directly concerned;

Having satisfied itself that on 28 January 2003, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sums provided for in the judgment of 26 September 2002,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Germany, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.