CASE OF TIERCE AND OTHERS AGAINST SAN MARINO

Rezoluția ResDH(2004)3 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 iulie 2000 în cazul Tierce și alții împotriva San Marino (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 24 februarie 2004 la cea de-a 871-a ședință a Deputaților Miniștri) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul lui Tierce și alții, prezentată la 25 iulie 2000, și transmisă în aceeași zi Comitetul de Miniștri în temeiul articolului 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat în trei cereri (nr. 24954/94, 24971/94 și 24972/94) împotriva Sanului Marino, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 17 mai și 9 februarie 1994 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Jean-Marc Tierra, un național francez, și de dl Roberto Marra și dna Paola Gabrielli, doi resortisanți italiani, și că Comisia a declarat admisibile plângerile referitoare la nedreptatea anumitor proceduri penale; Amintind că prima cerere a fost prezentată în fața Curții de către Comisie și de Guvernul Statului pârât la 2 și, respectiv, 27 noiembrie 1998, iar celelalte două cereri la 8 și, respectiv, 9 martie 1999; întrucât, în hotărârea sa din 25 iulie 2000, Curtea în unanimitate: a susținut că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind dl Tierce ca dublă funcție – în calitate de judecător de anchetă și de judecător al procesului – al comisarului della Legge și amploarea largă a competențelor sale de investigare ar putea pune în mod obiectiv îndoieli cu privire la imparțialitatea sa; - a considerat că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție în ceea ce privește cele trei reclamante, în sensul că acestea nu au putut fi ascultate în persoană de judecătorul de apel; - a considerat că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească primului reclamant, în termen de trei luni, 12 000 000 de lire italiene în ceea ce privește prejudiciile morale; că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească celui de-al doilea și cel de-al treilea reclamant, în termen de trei luni, 10 000 000 de lire italiene fiecare în ceea ce privește prejudiciile morale; că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească celor trei solicitanți, în termen de trei luni, suma totală de 15 000 000 de lire italiene în ceea ce privește costurile și cheltuielile, împreună cu orice impozit pe valoarea adăugată care poate fi percepută; dobânzile simple la o rată anuală de 2,5% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni de mai sus până la decontare; au respins restul cererii reclamanților pentru satisfacție echitabilă; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 25 iulie 2000, având în vedere obligația din San Marino în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a respecta aceasta; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații privind măsurile luate și mijloacele disponibile reclamanților în temeiul legii din San Marino pentru a șterge, cât mai mult posibil, consecințele procedurii încurcate pentru ei și cu privire la măsurile luate pentru a preveni noi încălcări ale aceleiași tipuri ca cele găsite în prezenta hotărâre; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; având în vedere că, la 25 octombrie 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 25 iulie 2000, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul din San Marino, și după ce a remarcat că rezultatul procedurii contestate de Curte în cazul Tierce nu prejudecă rezultatul procedurii civile în curs pentru daune sau menținerea convulsiilor Anexa la Rezoluția ResDH(2004)3 Informații furnizate de Guvernul San Marino în timpul examinării Tierce și a altor cazuri de către Comitetul de Miniștri în ceea ce privește măsurile individuale Guvernul subliniază că cele două reclamante italiene, dl Marra și dna Gabrielli, condamnate la închisoare în 1993 de un an și, respectiv, de două luni și, respectiv, de 10 luni, nu au prezentat Comitetului de Miniștri nici o cerere sau informații privind repararea oricărei consecințe ale condamnărilor. În ceea ce privește dl Tierce, guvernul reamintește că reclamantul nu a fost niciodată privat de libertate (în 1993 el a primit o condamnare suspendată de un an de închisoare) și că toate consecințele rămase ale condamnării în cauză au fost șterse printr-un decret al Curții dat la 31 octombrie 2002, care a „cancellat” criminalitatea. Prin urmare, trimiterea la condamnarea care a încălcat Convenția a fost eliminată din dosarul dlui Tierce și nu mai este interzis să conducă o societate. Raportul penal „historic”, folosit numai de autoritățile judiciare, menționează, de asemenea, că crima a fost anulată. Guvernul reamintește că la sfârșitul anului 2002, dl Tierce a introdus o cerere de reabilitare în fața Parlamentului (Consiglio Grande e Generale În ceea ce privește activele sesizate la cererea fostului asociat al dlui Tierce, această criză face doar parte din procedura civilă pentru daune inițiată de fostul asociat al reclamantului, încă în așteptare în fața instanțelor naționale civile. Instanțele în cauză nu sunt obligate de concluziile procedurii penale. În consecință, aceaceasta este o chestiune total nerelaționată cu plângerile în cauză în acest caz. În plus, închiderea prezentului caz de către comitet nu prejudecă rezultatul procedurii pe care le așteaptă în fața instanțelor naționale, nici rezultatul unei noi cereri depuse în fața Curții Europene. În ceea ce privește măsurile generale , pentru a informa publicul și pentru a se asigura că instanțele vor putea da un efect direct asupra cerințelor care iese din hotărârea Tierce în punerea în aplicare a legii din San Marino, această hotărâre a fost publicată la 6 octombrie 2000 prin postarea întregului text în limba italiană, franceză și engleză pe ușile Palatului Public ( ad valvas palatii ) – așa cum se face tradițional în San Marino pentru toate informațiile oficiale importante (cum ar fi noi legi, etc.) – pentru a permite oricine să obțină, la cerere, o copie a hotărârii. În ceea ce privește procedura de recurs, o nouă lege adoptată la 27 iunie 2003 a modificat art. 198 alineatul (2) din Codul de Procedură Penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 20 din 24 februarie 2000, prin confirmarea explicită a posibilității, deja recunoscută în practică de jurisprudența, de a fi acuzată de a fi auzită în persoană, dacă solicită, de către instanță în cadrul ședinței publice de apel. În plus, posibilitatea unei combinații de funcții de către comisarul della Legge a fost abolită prin Legea nr. 83 din 1992 privind administrarea justiției, care se aplică până la intrarea în vigoare a unui nou Cod de procedură penală. În acest sens, comitetul parlamentar care lucrează pe proiectul de cod a exclus posibilitatea de a combina funcții de anchetă și hotărâre, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, și autoritățile din San Marino se angajează să nu reintroducerea unei astfel de combinații de funcții în noul Cod de procedură penală. Legile nr. 144 și nr. 145 din 30 octombrie 2003 (în ceea ce privește organizarea sistemului judiciar) nu au modificat dispozițiile legislative care interzic combinarea funcțiilor judiciare și prevederea dreptului persoanelor acuzate să fie ascultate personal de judecătorul hotărâtor în prima instanță și în procedura de recurs. Guvernul concluzionează că aceste măsuri individuale și generale oferă reparații reclamantului, că acestea împiedică riscul de noi încălcări similare celor constatate în acest caz și că, în consecință, Republica San Marino și-a îndeplinit, în caz instant, obligațiile sale în temeiul articolului 46. În plus, guvernul atrage atenția asupra faptului că, în continuare la Recomandarea R(2000)2 a Comitetului de Miniștri la statele membre cu privire la reexaminarea sau redeschiderea anumitor cazuri la nivel intern, în urma hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, la 27 iunie 2003, Parlamentul din San Marino (Consiglio Grande e Generale ) a adoptat o lege care permite redeschiderea unei hotărâri procedurile penale în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a Convenției în fața instanțelor naționale.

Resolution ResDH(2004)3

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 25 July 2000

in the case of Tierce and others against San Marino

(Adopted by the Committee of Ministers on 24 February 2004

at the 871st meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the case of Tierce and others delivered on 25 July 2000 and transmitted the same day to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in three applications (Nos. 24954/94, 24971/94 and 24972/94) against San

Marino, lodged with the European Commission of Human Rights on 17 May and 9 February 1994 under former Article 25 of the Convention by Mr Jean-Marc Tierce, a French national, and by Mr Roberto Marra and Ms Paola Gabrielli, two Italian nationals, and that the Commission declared admissible the complaints relating to the unfairness of certain criminal proceedings;

Recalling that the first application was brought before the Court by the Commission and the government of the respondent state on 2 and 27 November 1998 respectively and the two other applications on 8 and 9

March 1999 respectively;

Whereas in its judgment of 25 July 2000 the Court unanimously:

-

held that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention regarding Mr Tierce as the double function – as investigating and trial judge - of the

Commissario della Legge

and the wide-ranging extent of his investigative powers could objectively cast doubt on his impartiality;

- held that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention as regards the three applicants in that they could not be heard in person by the appellate judge;

- held

a)

that the government of the respondent state was to pay the first applicant, within three months, 12

000

000 Italian lire in respect of non-pecuniary damage;

b)

that the government of the respondent state was to pay the second and the third applicants, within three months, 10 000 000 Italian lire each in respect of non-pecuniary damage;

c)

that the government of the respondent state was to pay the three applicants, within three months,

the overall sum of 15

000 000 Italian lire in respect of costs and expenses, together with any value-added tax that may be chargeable;

d)

that simple interest at an annual rate of 2,5% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 25 July 2000, having regard to San Marino’s obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state gave the Committee information about the measures taken and the means available to the applicants under San Marino law in order to erase, as far as possible, the consequences for them of the impugned proceedings

and about the measures taken in order to prevent new violations of the same kind as those found in the present judgment; this information appears in the appendix to this resolution;

Having satisfied itself that on 25 October 2000,

within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicants the sums provided for in the judgment of 25 July 2000,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of San Marino, and having noted that the outcome of the procedure contested by the Court

in the Tierce case does not prejudge the outcome of the pending civil procedure for damages or the maintaining of the seizure

of assets ordered for the purposes of this procedure, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2004)3

Information provided by the Government of San Marino

during the examination of the Tierce and others case

by the Committee of Ministers

With regard to the individual measures

, the Government points out, that the two Italian applicants, Mr Marra and Ms Gabrielli, given prison sentences in 1993 of one year and two months and 10 months respectively, have submitted to the Committee of Ministers no request for, or information concerning, reparation for any consequences of the convictions.

As regards Mr Tierce, the government recalls that the applicant has never been deprived of his liberty (in 1993 he received a suspended sentence of one year’s imprisonment) and that all remaining consequences of the conviction at issue have been erased by a Court decree delivered on 31 October 2002, which effectively “cancelled” the crime. Accordingly, the reference to the conviction which was in violation of the Convention was removed from Mr Tierce’s record and he is no longer barred from running a company.

The “historical” criminal record, used solely by the judicial authorities, also mentions that the crime has been cancelled. The government recalls that at the end of 2002 Mr Tierce introduced a request for rehabilitation before the Parliament (

Consiglio Grande e Generale

).

With regard to the assets seised at the request of Mr Tierce’s former associate, such seizure is solely part of the civil procedure for damages initiated by the applicant’s former associate, still pending before the civil national courts. The courts in question are not bound by the findings of the criminal procedure. Accordingly, this is a matter totally unrelated to the complaints at issue in the present case.

Furthermore, the closure of the present case by the Committee does not prejudge the outcome of the procedure pending before the national courts nor the outcome of any new application filed before the European Court.

With regard to the general measures

, in order to inform the public and to ensure that the courts will be able to give a direct effect to the requirements emerging from the Tierce judgment in implementing San Marino law, this judgment has been published on 6 October 2000 by posting the whole text in Italian, French and English on the doors of the Public Palace (

ad valvas palatii

) – as is traditionally done in San Marino for all important official information (such as new laws, etc.) – in order to enable anybody to obtain, upon request, a copy of the judgment.

As regards the appeal procedure, a new law adopted on 27 June 2003 amended Article 198, paragraph 2, of the Code of Criminal Procedure, as amended by Law No. 20 of 24 February 2000, by explicitly confirming the possibility, already recognised in practice by the case-law, for an accused to be heard in person, if he or she so requests, by the court during the public appeal hearing.

In addition, the possibility for a combination of functions by the

Commissario della Legge

was abolished by Law No. 83 of 1992 on the administration of justice which applies until the entry into force of a new Code of Criminal Procedure. In this connection, the parliamentary committee working on the draft code has ruled out the possibility of combining investigation and judgment functions, in accordance with the case-law of the European Court, and the San Marino authorities undertake not to reintroduce such a combination of functions in the new Code of Criminal Procedure.

Laws Nos. 144 and 145 of 30 October 2003 (concerning the organisation of the judiciary system) have not modified the legislative provisions prohibiting the combination of judicial functions and providing for the right of accused persons to be personally heard by the deciding judge in first instance and appeal proceedings.

The Government concludes that these individual and general measures provide reparation for the applicant, that they prevent the risk of new violations similar to those found in the present case and that, accordingly, the Republic of San Marino has, in the instant case, fulfilled its obligations under Article 46.

* * *

In addition, the government draws the attention to the fact that further to Recommendation R(2000)2 by the Committee of Ministers to member states on the re-examination or reopening of certain cases at domestic level following judgments of the European Court of Human Rights, on 27 June 2003 the San Marino Parliament (

Consiglio Grande e Generale

) passed a law which makes it possible to reopen

criminal proceedings in which the European Court of Human Rights has found a violation of the Convention before national courts.