Beer Gertrude împotriva Austriei

Rezoluția ResDH(2004)1 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 februarie 2001 în cauza Beer Gertrude împotriva Austriei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 februarie 2004, cu ocazia celei de-a 871-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "nr. 11"), având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 6 februarie 2001 în cauza Beer Gertrude și transmis la aceeași dată Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 din Convenția care reamintește că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 30428/96) îndreptată împotriva Austriei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dna Beer Gertrude, resortisant austriac, și că Comisia a declarat admisibil faptul că litigiul privind încălcarea principiului egalității de arme, din cauza necomunicarii de către reclamant a cererii de recurs de către partea pârâtă împotriva unei decizii privind cheltuielile într-o procedură care o privește în fața unei instanțe de muncă și, prin urmare,

din cauza faptului că reclamanta nu răspunde la aceasta Reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către Comisie de către recurentă, în temeiul Protocolului nr. 9, la 17 iunie 1999 având în vedere că, în hotărârea sa din 6 februarie 2001, Curtea, în unanimitate - a declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție - a spus că constatarea unei încălcări constituie o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral suferit de reclamantă - a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, 80 000 de silingi austrieci, în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată și că această sumă ar trebui să majoreze un interes simplu de 4% la an de la expirarea termenului respectiv și până la data la care a fost efectuată plata - a respins pretențiile părții reclamante în materie de satisfacție echitabilă pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri cu privire la punerea în aplicare a articolului 46, alineatul (2) din Convenția de invitare a guvernului statului pârât în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 6 februarie 2001, ținând cont de obligația pe care o avea de a se conforma art. 46 alin. (1) din Convenție.

Întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate pentru a evita noi încălcări similare celei constatate în prezenta hotărâre, informații rezumate în anexa la prezenta rezoluție În conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză, guvernul statului pârât a plătit părții reclamante suma prevăzută în hotărârea din 6 februarie 2001 în termenul stabilit, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernanța Austriei, pe care și le-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Anexă la Rezoluția ResDH(2004)1 Informații furnizate de Guvernul Austriei la examinarea cauzei Beer Gertrude de către Comitetul miniștrilor La origine a încălcării constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul sistemului instituit prin Codul de Procedură Civilă, care reglementează apelurile împotriva unei condamnări la plata cheltuielilor de judecată (Kostenrekurs). Mai precis, art. 521a din Codul de procedură civilă enumeră în mod exclusiv categoriile de persoane care fac obiectul unei proceduri contradictorii în fața instanțelor naționale și pentru care, în consecință, era necesară comunicarea unei copii a unei astfel de cereri către partea pârâtă. Un apel împotriva unei condamnări la plata cheltuielilor de judecată nu a fost prevăzut în aceste categorii și, prin urmare, comunicarea sa către partea pârâtă nu a fost necesară.

Ca urmare a hotărârii Curții Europene, art. 521a din Codul de procedură civilă a fost modificat prin art. 94 (20d) din Prima lege privind conversia la euro (Erses Euro-Umstellungsgetz) care a intrat în vigoare la 8 august 2001 în temeiul acestui amendament, instanța de primă instanță are obligația de a comunica un apel împotriva unei condamnări la plata cheltuielilor de judecată părții adverse care a primit acum posibilitatea de a răspunde în termen de 14 zile de la comunicarea cererii. Guvernul este de părere că, prin acest amendament, principiul egalității armelor în ceea ce privește apelurile împotriva condamnărilor la plata cheltuielilor de judecată este de acum înainte asigurat. În plus, atenția comunității juridice a fost atrasă asupra hotărârii sale prin publicarea sa în institutul austriac pentru drepturile de la Newsletter ) 1/2001.

Guvernul consideră că, în urma dezvoltării menționate anterior, există mai multe riscuri de noi încălcări similare cu cele constatate în cauza prezentă, iar Austria și-a îndeplinit, în consecință, obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție.

Résolution ResDH(2004)1 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 6 février 2001 dans l’affaire Beer Gertrude contre l’Autriche (adoptée par le Comité des Ministres le 24 février 2004, lors de la 871e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 6 février 2001 dans l’affaire Beer Gertrude et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 30428/96) dirigée contre l’Autriche, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par Mme Beer Gertrude, ressortissante autrichienne, et que la Commission a déclaré recevable le grief concernant une violation du principe de l’égalité des armes, du fait de la non communication à la requérante de l’appel par la partie adverse contre une décision relative aux frais dans une procédure la concernant devant une juridiction de travail et partant, de l’impossibilité pour la requérante d’y répondre ;

Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission par la requérante, en vertu du Protocole n° 9, le 17 juin 1999 ; Considérant que dans son arrêt du 6 février 2001 la Cour, à l’unanimité : - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit que le constat d’une violation constituait une satisfaction équitable suffisante pour tout dommage moral subi par la requérante ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois, 80 000 schillings autrichiens, au titre des frais et dépens et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 4% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 6 février 2001, eu égard à l’obligation qu’a l’Autriche de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres,

le gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant d’éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans le présent arrêt, informations résumées dans l’annexe à la présente résolution ; S’étant assuré que le 21 mars 2001, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante la somme prévue dans l’arrêt du 6 février 2001, Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de l’Autriche, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2004)1 Informations fournies par le Gouvernement de Autriche lors de l’examen de l’affaire Beer Gertrude par le Comité des Ministres L’origine de la violation constatée par la Cour européenne des Droits de l’Homme résidait dans le système établi par le Code de Procédure Civile, régissant les appels contre une condamnation aux dépens (Kostenrekurs). Plus précisément, l’article 521a du Code de Procédure Civile énumérait d’une manière exclusive les catégories d’appels faisant l’objet d’une procédure contradictoire devant les tribunaux nationaux et pour lesquels, en conséquence, la communication d’une copie d’un tel appel à la partie adverse était nécessaire. Un appel contre une condamnation aux dépens n’était pas prévu dans ces catégories et par conséquence sa communication à la partie adverse n’était pas nécessaire.

A la suite de l’arrêt de la Cour européenne, l’article 521a du Code de Procédure Civile a été amendé par l’article 94 (20d) de la Première loi sur la conversion à l’euro (Erstes Euro-Umstellungsgezetz) qui est entré en vigueur le 8 août 2001. En vertu de cet amendement, le tribunal de première instance a l’obligation de communiquer un appel contre une condamnation aux dépens à la partie adverse qui a désormais l’opportunité d’y répondre dans un délai de 14 jours à partir de la communication de l’appel. Le gouvernement est de l’opinion que, par cet amendement, le principe de l’égalité des armes en ce qui concerne les appels contre des condamnations aux dépens est dorénavant assuré. En outre, l’attention de la communauté juridique a été attirée sur l’arrêt par sa publication dans la « Newsletter de l’Institut autrichien pour les Droits de l’Homme » ( Österreichische Institut für Menschenrechte – Newsletter ) 1/2001.

Le gouvernement considère que, à la suite du développement mentionné ci-dessus, il n’y a plus de risque de nouvelles violations similaires à celle constatée dans l’affaire présente et que l’Autriche a en conséquence rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.