VEZON contre la FRANCE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 66018/01 prezentate de Jean-Francois și Josiane VEZION împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se întrunește la 9 martie 2004 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Pellonpäää J.-P. Costa Casadevall Pavlovschi Borrego Borrego-Sandström, judecătorii M. O'Boyle, Grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 mai 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentele, dnii Jean-Francois și Josiane Vezon, sunt resortisanți francezi, născuți în 1948 și, respectiv, 1950 și reședința în Caluire. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul Bel, avocat din Lyon. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Pentru a dobândi o parcelă de teren pentru construirea unei case de locuit, reclamanții au acceptat, la 21 februarie 1986, o ofertă de împrumut de 185 000 de franci francezi (FRF) prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 79-596 din 13 iulie 1979, dispoziții ulterior încorporate în codul de consum la articolele L. 312-1 și următoarele prin actul notarial din 25 martie 1986, împrumutul imobiliar, rambursabil la rata efectivă globală de 14,8895 % în 240 de termene lunare progresive de la 1492,59FRF la 2904,28 FRF, a fost contractat. La 25 martie 1986, banca le-a trimis reclamanților numărătoarea și modalitățile de realizare a împrumutului, precum și un tabel de amortizare care să precizeze condițiile de rambursare, descompunerea scadenței și suma totală care va fi recuperată prin debitarea contului lor la data indicată. La 23 ianuarie 1992, instituția financiară a emis o comandă de sechestru imobiliară la care reclamanții s-au opus prin intermediul Tribunalului de Mare Instanță din Saint Etienne. Prin hotărârea din 31 octombrie 1995, Tribunalul a declarat inadmisibilă opoziția la comandă și i-a condamnat pe reclamanți să plătească către CA suma de 214 030,66 FRF după ce și-a respins concluziile privind neregularitatea ofertei de împrumut pentru nerespectarea articolului 5 din Legea din 13 iulie 1979. Argumentul întemeiat pe neregularitatea ofertei de împrumut ridicate de solicitanți la aproape doi ani de la începerea procedurii nu poate prospera. Într-adevăr, art. 5 din Legea din 13 iulie 1979 enumeră elementele care trebuie incluse în acest document, și anume, pe lângă identitatea părților, natura obiectului și modalitățile împrumutului, valoarea creditului, costul său total, rata sa, în cele din urmă, dispozițiile, asigurările și garanțiile necesare care condiționează încheierea împrumutului, oferind o evaluare a costurilor acestora. Or, în cazul de față, oferta de împrumut reprodusă în actul notarial comunicat de bancă (...) include la pagina 3 valoarea împrumutului, durata sa, rata anuală a dobânzii, rata efectivă globală, costul total al creditului și precizează la pagina 4 privind termenele lunare că valoarea perioadei de amortizare se stabilește pe baza unei creșteri a anualității de 6 % în primii cinci ani, de 4 % în următorii 5 ani și de 2 % în anii rămași, acest punct fiind urmat de detaliile calendarelor lunare pe an. Prin urmare, oferta de împrumut către reclamant îndeplinește cerințele articolului menționat mai sus (...) reclamanții au făcut apel la hotărâre solicitând Curții să condamne CA să ramburseze suma de 89 735,17 FRF corespunzătoare dobânzilor percepute în mod necuvenit, deoarece oferta de împrumut nu era legală, iar banca trebuia să fie decăzută de la dreptul la dobândă. Reclamanții au susținut că CA le-a prezentat un barem de rambursare diferit de cel aprobat de organismul de tutelă, deoarece nu conținea, pentru fiecare ipotecă, capitalul amortizat și dobânda achitată și, astfel, nu răspundea cerințelor de informare prevăzute la art. 5 din Legea din 13 iulie 1979. La 12 aprilie 1996, Parlamentul a votat o lege nr. 96-314 În ceea ce privește validitatea ofertei de împrumut, Curtea de Apel din Lyon a confirmat hotărârea cu efect retroactiv, al cărei articol 87-1 a modificat dispozițiile Codului de consum referitoare la ofertele de împrumut, sub rezerva hotărârilor judecătorești pronunțate în forță de lucru judecat. În hotărârea sa din 6 noiembrie 1997, Curtea de Apel din Lyon a confirmat hotărârea în toate dispozițiile sale. În ceea ce privește validitatea ofertei de împrumut, aceasta s-a exprimat după cum urmează: Întrucât art. 5 din Legea din 13 iulie 1979 prevede că oferta scrisă de împrumut trebuie să precizeze natura, obiectul, modalitățile împrumutului, în special cele referitoare la datele și condițiile de punere la dispoziție a fondurilor, precum și calendarul amortizării și trebuie să stabilească prin intermediul unei evaluări a costurilor acestora, dispozițiile care condiționează încheierea împrumutului Cu condiția ca, în cazul de față, tabloul de amortizare prezentat împrumutanților să conțină valoarea fiecărui termen de rambursare, periodicitatea, valoarea dobânzii, amortizarea, capitalul rămas datorat și costul asigurării că această ofertă este astfel regulată în raport cu dispozițiile privind calendarul amortizărilor; (...) Cu condiția ca oferta să precizeze la pagina 4 că valoarea perioadei de amortizare a împrumutului este stabilită pe baza unei creșteri de 6 % în primii cinci ani, de 4 % în următorii cinci ani și de 2 % în anii rămași De asemenea, se menționează condițiile de rambursare anticipată a împrumutului și de plată a despăgubirii pentru două luni de dobânzi calculate la rata medie a împrumutului pentru capitalul rambursat anticipat. În cele din urmă, se observă că, în cazul împrumuturilor cu rate lunare progresive, creditorul va percepe o compensație. : Aceasta reprezintă un supliment de dobânzi pentru a face egal rata de rentabilitate a împrumutului prevăzută inițial în prezentul contract că împrumutătorii aveau, prin urmare, informații complete în momentul în care oferta a fost predată în prealabil pentru a evalua costul unei rambursări anticipate a împrumutului Așteptând ca oferta care îndeplinește cerințele articolului 5 din Legea din 13 iulie 1979 și din decretul din 28 iunie 1980 aplicabil la această dată, nu este necesar să se pronunțe sancțiunea de decădere a dobânzilor prevăzută la art. 31 din aceeași lege că cererea de rambursare a sumei de 89 735,17 franci formulată de reclamanți nu este, în consecință, întemeiată (...) reclamanții au formulat un recurs în Casație întemeiat pe încălcarea art. 5 din Legea din 31 iulie 1979. Prin hotărârea din 7 decembrie 1999, Curtea de Casație a respins recursul Arbitrat, în primul rând, că, hotărând din motive proprii și adoptate, Curtea de Apel a constatat că oferta de împrumut acordată împrumutătorilor în 1986 conținea mențiunile prevăzute la articolul L 312-8 din Codul de consum ;că absența unei indicații pentru fiecare scadență a repartizării rambursării între capital și dobânzi nu este de natură să afecteze validitatea ofertei în raport cu dispozițiile art. 87-1 din Legea nr. 96-314 din 12 aprilie 1996; (...) Dreptul și practica internă relevantă Jurisprudence Cass. 1 Civ., 20 iulie 1994, Soțul Kalbacher c. Casa regională de credite agricole mutuale Alsace Văzute la articolele 5 și 36 din Legea nr. 79-596 din 13 iulie 1979 Prevăzând că din primul dintre aceste texte rezultă că oferta prealabilă trebuie să precizeze natura, obiectul, modalitățile împrumutului, în special cele referitoare la datele și condițiile de punere la dispoziție a fondurilor, precum și calendarul amortizărilor; că, în temeiul celui de al doilea, dispozițiile legii sunt de ordin public Așteptând ca pentru a respinge mijloacele luate de soții K. din încălcarea acestor texte, hotărârea atacată a reținut că tabelul de amortizare definitivă a fost furnizat împreună cu avizul de realizare a împrumuturilor, ofertele de împrumut conținând un tabel care detaliază valoarea termenelor convenite pentru fiecare an de rambursare, precum și valoarea totală a împrumutului, rata anuală a dobânzii, numărul total al termenelor și costul total real al creditului oferit ; ca tabelele anexate la oferta prealabilă să indice împrumutătorilor în detaliu costul total al împrumuturilor propuse și valoarea fiecărei scadențe pentru întreaga durată a contractelor Cu toate acestea, Curtea de Apel a încălcat textele menționate anterior, care prevede că, prin luarea unei decizii în acest sens, în timp ce calendarul amortizărilor, anexat ofertei prealabile, trebuie să precizeze, pentru fiecare termen limită, partea din amortizarea capitalului în raport cu cea care acoperă dobânzile, iar nerespectarea acestor dispoziții de ordine publică este sancționată nu numai prin decăderea dreptului la dobândă pentru creditor, ci și prin nulitatea contractului de împrumut. ; (...) Cass. 1 ere civ, 20 iunie 2000, Soția Lecarpentier c. Royal Saint George Banque Dar așteptată pe de o parte ca intervenția legiuitorului, în exercitarea funcției sale normative, să nu aibă ca scop decât să limiteze, pentru viitor, domeniul de aplicare al unei interpretări judecătorești și nu să soluționeze un litigiu în care statul ar fi fost parte ;că, pe de altă parte, decăderea este o sancțiune civilă a cărei lege lasă la latitudinea judecătorului atât aplicarea, cât și stabilirea sumei;că, prin urmare, împrumutatul care solicită decăderea de la dreptul la dobândă nu prezintă decât o pretenție la sfârșitul incert care, prin urmare, nu constituie un drept (...).GRIEF 1. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng de adoptarea legii din 12 aprilie 1996 și de aplicarea retroactivă a acesteia de către Curtea de Casație. Ei susțin că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun intervenției puterii legislative - reprezentată de legea din 1996 - în administrarea justiției și în soluționarea litigiului inițiat în 1992. Acestea denunță votul legii în vederea întoarcerii jurisprudenței Kalbacher a Curții de Casație, care reținea că lipsa unui calendar a făcut ca oferta de împrumut să fie nulă și consideră că această intervenție legislativă a servit interesului exclusiv al instituțiilor financiare. (2) Reclamanții se plâng că nu au primit comunicarea concluziilor avocatului general în fața Curții de Casație. ÎN DREPTUL 1 reclamanții se plâng de aplicarea retroactivă a legii din 12 aprilie 1996 și denunță o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Reclamanții se plâng că nici ei înșiși, nici avocatul din Consiliul de Stat și Curtea de Casație care îi reprezenta nu au avut acces la concluziile avocatului general în fața Camerei Civile a Înaltei Instanțe. Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Curtea amintește că, în Hotărârea Reinhardt și Slimane Kaid c. Franța din 31 martie 1998 (Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 II, § 106), Comisia a constatat că, în prezent, avocatul general informează înainte de data ședinței consiliile părților atunci când, la fel ca în cazul de față, este vorba de avocați în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație, cu privire la sensul propriilor sale concluzii; în plus, aceasta a arătat că, atunci când, la cererea acestor consilii, cauza este invocată, aceștia din urmă au posibilitatea de a formula concluziile în discuție verbal sau printr-o notă deliberată. În ceea ce privește faptul că numai chestiuni de drept pur sunt discutate în fața Curții de Casație și că părțile sunt reprezentate de avocați cu înaltă specializare, o astfel de practică este de natură să le ofere acestora posibilitatea de a lua cunoștință de concluziile în litigiu și de a le comenta în condiții foarte favorabile (ibidem) . Ulterior, Comisia a ajuns la concluzia că lipsa evidentă de temei al obiecțiunilor de această natură (a se vedea, de exemplu, Mac Gee c. Franța (dec.), nr. 46802/99, 10 iulie 2001). Cu toate acestea, este de notorietate publică că această practică este urmată de toate camerele Curții de Casație, inclusiv camera civilă (a se vedea mutatis mutandis Crochard și alții (dec.), n 68255/01, 27 mai 2003). Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea motivelor reclamanților întemeiat pe încălcarea dreptului lor la un proces echitabil din cauza aplicării retroactive a legii din 12 aprilie 1996 Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Modululer Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

66018/01

présentée par Jean-Francois et Josiane VEZON

contre la France

La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant le

9 mars 2004 en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

MM.

M.

Pellonpää

,

J.-P.

Costa

,

J.

Casadevall

,

S.

Pavlovschi

,

J.

Borrego Borrego

,

M

me

E.

Fura-Sandström,

juges

,

et

de

M. M.

O'Boyle,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 19 mai 2000,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, MM. Jean-Francois et Josiane Vezon, sont des ressortissants français, nés respectivement en 1948 et 1950 et résidant à Caluire. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

Bel, avocat à Lyon.

A.

Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Afin d'acquérir une parcelle de terrain pour construire une maison d'habitation, les requérants acceptèrent le 21 février 1986 du Crédit Agricole (CA) une offre de prêt de 185

000 francs français (FRF) par application des dispositions de

la loi n

o

79-596 du 13 juillet 1979, dispositions ultérieurement intégrées dans le code de la consommation sous les articles L. 312-1 et suivants

Par acte notarié du 25 mars 1986, le prêt immobilier, remboursable au taux effectif global de 14,8895 % en 240 échéances mensuelles progressives de 1492,59FRF à 2904,28 FRF, fut contracté.

Le 25 mars 1986, la banque envoya aux requérant les décomptes et modalités de réalisation du prêt ainsi qu'un tableau d'amortissement précisant les conditions de remboursement, la décomposition de l'échéance, et le montant total qui sera prélevé par le débit de leur compte à la date indiquée.

Confrontés à des difficultés financières, les requérant ne purent régler en totalité les échéances du prêt. Le 23 janvier 1992, l'établissement financier fit délivrer un commandement de saisie immobilière auquel les requérant firent opposition en saisissant le tribunal de grande instance de Saint Etienne.

Par un jugement du 31 octobre 1995, le tribunal déclara irrecevable l'opposition à commandement et condamna les requérants à verser au CA la somme de 214

030,66 FRF après avoir rejeté leurs conclusions tendant à l'irrégularité de l'offre de prêt pour non respect de l'article 5 de la loi du 13 juillet 1979

:

«

(...) L'argument tiré de l'irrégularité de l'offre de prêt soulevé par les requérants près de deux ans après le début de la procédure ne saurait prospérer.

En effet, l'article 5 de la loi du 13 juillet 1979 énumère les éléments devant figurer sur ce document à savoir outre l'identité des parties, la nature de l'objet et les modalités du prêt, le montant du crédit, son coût total, son taux, enfin les stipulations, assurances et sûretés exigés qui conditionnent la conclusion du prêt – en donnant une évaluation de leur coût.

Or, en l'espèce, l'offre de prêt reproduite dans l'acte notarié communiqué par la banque (...) porte en sa page 3 le montant du prêt, sa durée, le taux d'intérêt annuel, le taux effectif global, le coût total du crédit, et précise en sa page 4 relative aux échéances mensuelles que le montant de la période d'amortissement est établi à partir d'une progressivité de l'annuité de 6 % pendant les cinq premières années, de 4 % pendant les 5 années suivantes et de 2 % pour les années restant à courir, ce paragraphe étant suivi du détail des échéances mensuelles année par année.

Ainsi donc, l'offre de prêt faite au requérants répond aux exigences de l'article précité (...)

».

Les requérants firent appel du jugement en demandant à la cour de condamner le CA à leur rembourser la somme de 89

735,17 FRF correspondant aux intérêts indûment perçus car l'offre de prêt n'étant pas régulière, la banque devait être déchue du droit aux intérêts.

Les requérants prétendirent que le CA leur avait soumis un barème de remboursement différent de celui agréé par l'organisme de tutelle puisqu'il ne comportait pas pour chaque mensualité le capital amorti et les intérêts acquittés et ne répondait pas ainsi aux exigences d'information prévues par l'article 5 de la loi du 13 juillet 1979. Ils réclamèrent l'application des sanctions de l'article 31 de cette même loi, à savoir la déchéance du droit aux intérêts du prêt

de l'établissement financier.

Le 12 avril 1996, le Parlement vota une loi n

o

96-314 «

portant diverses dispositions d'ordre économique et financier

» dont l'article 87-1 modifia des dispositions du code de la consommation relatives aux offres de prêt et ce, avec effet rétroactif, sous réserves des décisions de justice passées en force de chose jugée.

Par un arrêt du 6 novembre 1997, la cour d'appel de Lyon confirma le jugement en toutes ses dispositions. Sur la question de la validité de l'offre de prêt, elle s'exprima comme suit

:

«

Attendu que l'article 5 de la loi du 13 juillet 1979 dispose que l'offre écrite de prêt doit préciser la nature, l'objet, les modalités du prêt notamment celles qui sont relatives aux dates et conditions de mise à disposition des fonds ainsi qu'à l'échéancier des amortissements et doit énoncer en donnant une évaluation de leur coût, les stipulations qui conditionnent la conclusion du prêt

;

Attendu qu'en l'espèce le tableau d'amortissement remis aux emprunteurs comporte le montant de chaque échéance de remboursement, la périodicité, le montant des intérêts, l'amortissement, le capital restant dû et le coût de l'assurance

;

Que cette offre est ainsi régulière au regard des dispositions relatives à l'échéancier des amortissements

; (...)

Attendu que l'offre précise en page 4 que le montant de la période d'amortissement du prêt est établi à partir d'une progressivité d'annuité à 6 % pendant les cinq premières années, de 4 % pendant les cinq années suivantes et de 2 % pour les années restant à courir

;

Que les conditions de remboursement anticipé du prêt et de versement de l'indemnité de deux mois d'intérêts calculés au taux moyen du prêt sur le capital remboursé par anticipation sont aussi énoncées

;

Qu'enfin, il est noté qu'en cas de prêt à mensualités progressives il sera perçu par le prêteur une indemnité

: celle-ci représente un complément d'intérêts destiné à rendre égal le taux de rendement du prêt tel que prévu initialement dans le présent contrat

;

Que les emprunteurs avaient donc une complète information lors de la remise préalable de l'offre pour évaluer le coût entraîné par un remboursement anticipé du prêt

;

Attendu que l'offre répondant aux exigences de l'article 5 de la loi du 13

juillet

1979 et du décret du 28 juin 1980 applicables à cette date, il n'y a pas lieu de prononcer la sanction de déchéance des intérêts prévue à l'article 31 de cette même loi

;

Que la demande de remboursement de la somme de 89

735,17 francs formée par les requérants n'est en conséquence pas fondée (...)

».

Les requérants formèrent un pourvoi en cassation fondé sur la violation de l'article 5 de la

loi du 31 juillet 1979.

Par un arrêt du 7 décembre 1999, la Cour de cassation rejeta le pourvoi

:

«

Attendu, d'abord, que, statuant par motifs propres et adoptés, la cour d'appel, a constaté que l'offre de prêt remise en 1986 aux emprunteurs comportait les mentions exigées par l'article L 312-8 du code de la consommation

; que l'absence d'indication pour chaque échéance de la répartition du remboursement entre le capital et les intérêts n'est pas de nature à affecter la validité de l'offre eu égard aux dispositions de l'article 87-1 de la loi n

o

96-314 du 12 avril 1996

; (...)

»

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Jurisprudence

Cass. 1

ere

civ., 20 juillet 1994, Epoux Kalbacher c. Caisse régionale de crédit agricole mutuel d'Alsace

«

Vu les articles 5 et 36 de la loi n

o

79-596 du 13 juillet 1979

;

Attendu qu'il résulte du premier de ces textes que l'offre préalable doit préciser la nature, l'objet, les modalités du prêt notamment celles qui sont relatives aux dates et conditions de mise à disposition des fonds ainsi que l'échéancier des amortissements

; qu'en vertu du second, les dispositions de la loi sont d'ordre public

;

Attendu que pour rejeter le moyen pris par les époux K. de la violation de ces textes, l'arrêt attaqué a retenu que le tableau d'amortissement définitif avait été fourni avec l'avis de réalisation des prêts, les offres de prêt comportant un tableau détaillant le montant des échéances convenues pour chacune des années de remboursement, ainsi que le montant total du prêt, le taux d'intérêt annuel, le nombre total des échéances et le coût total réel du crédit offert

; que les tableaux joints à l'offre préalable renseignent les emprunteurs de manière détaillée sur le coût total des prêts proposés et le montant de chaque échéance pour toute la durée des contrats

;

Attendu qu'en statuant ainsi, alors que l'échéancier des amortissements, joint à l'offre préalable, doit préciser, pour chaque échéance, la part de l'amortissement du capital par rapport à celle couvrant les intérêts, et que le non-respect de ces dispositions d'ordre public est sanctionné non seulement par la déchéance du droit aux intérêts pour le prêteur, mais encore par la nullité du contrat de prêt, la cour d'appel a violé les textes susvisés

; (...)

»

Cass. 1

ere

civ, 20 juin 2000, Epoux Lecarpentier c. Royal Saint George Banque

«

Mais attendu d'une part que l'intervention du législateur, dans l'exercice de sa fonction normative, n'a eu pour objet que de limiter, pour l'avenir, la portée d'une interprétation jurisprudentielle et non de trancher un litige dans lequel l'Etat aurait été partie

; que d'autre part la déchéance est une sanction civile dont la loi laisse à la discrétion du juge tant l'application que la détermination du montant

; que, de ce fait, l'emprunteur qui sollicite la déchéance du droit aux intérêts ne fait valoir qu'une prétention à l'issue incertaine qui n'est, dès lors, pas constitutive d'un droit (...).

»

GRIEF

de la Convention, les requérants se plaignent de l'adoption de la loi du 12 avril 1996 et de son application rétroactive par la Cour de cassation. Ils font valoir que le principe de la prééminence du droit et la notion de procès équitable s'opposent à l'ingérence du pouvoir législatif - représentée par la loi de 1996 - dans l'administration de la justice et dans le dénouement du litige engagé en 1992. Ils dénoncent le vote de la loi en vue de tourner la jurisprudence Kalbacher de la Cour de cassation qui retenait que l'absence d'échéancier rendait nulle l'offre de prêt et considèrent que cette intervention législative a servi l'intérêt exclusif des établissements financiers.

EN DROIT

avril 1996 et dénoncent une violation de leur droit à un procès équitable au sens de l'article 6 § 1 de la Convention.

En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...).

»

La Cour rappelle que, dans l'arrêt

Reinhardt et Slimane

‑

Kaïd c.

France

du 31

mars 1998 (

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

II, §

106), elle a constaté qu'à l'heure actuelle, l'avocat général informe avant le jour de l'audience les conseils des parties – lorsque, comme en l'espèce, il s'agit d'avocats au Conseil d'Etat et à la Cour de cassation – du sens de ses propres conclusions ; elle a en outre relevé que quand, à la demande desdits conseils, l'affaire est plaidée, ces derniers ont la possibilité de répliquer aux conclusions en question oralement ou par une note en délibéré. Elle a jugé qu'«

eu égard au fait que seules des questions de pur droit sont discutées devant la Cour de cassation et que les parties y sont représentées par des avocats hautement spécialisés, une telle pratique est de nature à offrir à celles-ci la possibilité de prendre connaissance des conclusions litigieuses et de les commenter dans des conditions satisfaisantes

» (

ibidem

). Par la suite, elle a conclu au défaut manifeste de fondement des griefs de cette nature (voir, par exemple,

Mac Gee c. France

(déc.), n

o

46802/99, 10 juillet 2001). Or il est de notoriété publique que cette pratique est suivie par toutes les chambres de la Cour de cassation, y compris la chambre civile (voir,

mutatis mutandis

,

Crochard et autres c. France

(déc.), n

o

68255/01, 27 mai 2003).

Cette partie de la requête est donc manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l'article 35

§§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Ajourne

l'examen du grief des requérants tiré de la violation de leur droit à un procès équitable en raison de l'application rétroactive de la loi du 12

avril 1996

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Michael

O'Boyle

Nicolas

Bratza

Greffier

Président