CtEDO 09.03.2004 Auto

PADO v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
09.03.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PADO v. POLAND (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

A doua secțiune DECIZIE FINALĂ nr. 75108/01 de Zdzisław PADO împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 9 martie 2004 în calitate de cameră compusă de: Dl Nicolas Bratza Președintele Pillonpää Pastor Ridruejo dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki, judecători și dl O'Boyle Grefier, având în vedere cererea depusă la 15 august 2000, Având în vedere hotărârea parțială a Curții din 14 ianuarie 2003, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Zdzisław Pado, a fost un național polonez, care s-a născut în 1935 și a trăit în Rzeszów, Polonia. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Începând cu 1979, reclamantul a fost vândut flori dintr-un stal de lemn plasat în centrul orașului vechi Rzeszów. În 1984, reclamantul a primit dreptul de utilizare perpetuă (użytkowanie wieczyste) a parcela de teren pe care a fost situată staltul. Staltul a avut valoare istorică ca fiind adusă la începutul secolului XX din Viena. În 1990, cooperativa „S”, care deținea terenul adiacent, a decis să instaleze un sistem de încălzire pe proprietatea sa. Reclamantul a susținut că construcția a fost efectuată ilegal în parte pe parcela sa de teren și i-a deteriorat stanca. În plus, a împiedicat accesul la stal care i-a împiedicat reclamantului să își continue activitatea comercială. La 21 septembrie 1990, reclamantul a instituit în fața Curții de district Rzeszów o procedură civilă împotriva cooperării „S”. El a solicitat instanței să împiedice încălcarea drepturilor sale de posesie de către inculpat (“ochronę posadania” ). Reclamantul a solicitat o măsură intermediară pentru a opri imediat construcția. La 4 octombrie 1990, Curtea de district Rzeszów a permis cererea de măsuri intermediare și a ordonat inculpatului să oprească alte lucrări. Inculpatul a apelat împotriva acestei decizii. La 10 decembrie 1990, Curtea Regională Rzeszów a respins recursul. Cu toate acestea, construcția a continuat. La 31 martie 1992, Curtea de district Rzeszów a pronunțat hotărârea, respingând acțiunea reclamantului. Reclamantul a contestat decizia. La 9 noiembrie 1992, Curtea regională Rzeszów a permis în cele din urmă cererea reclamantului de concediu de recurs împotriva hotărârii Tribunalului de district. La 3 septembrie 1993, Curtea Regională Rzeszów a anulat hotărârea impușită și a trimis cazul la instanța de primă instanță. La 15 iulie 1994, instanța de judecată a desfășurat o audiere la care reclamantul și-a schimbat cererea. El a solicitat 500.000.000 de zloti vechi în compensare pentru scaunul deteriorat și daune în ceea ce privește pierderea veniturilor. Cazul a fost transferat la Curtea Regională Rzeszów. La 10 iulie 1997, Curtea Regională Rzeszów a pronunțat hotărâre, care a permis parțial acțiunea reclamantului și i-a acordat PLN 28,216 în compensare. Curtea a stabilit că acuzatul a fost responsabil pentru distrugerea stalului, însă nu a acordat reclamantului daune în ceea ce privește pierderea veniturilor. Reclamantul a apelat împotriva deciziei. Curtea de apel a solicitat cel puțin un aviz expert. La 18 iunie 1998, Curtea de Apel Rzeszów a permis parțial recursul, în ceea ce privește daunele pentru pierderea veniturilor, și a schimbat suma compensației la 35.515 PLN. Reclamantul a apelat împotriva deciziei. La 5 iulie 2000, Curtea Supremă a respins recursul de casare. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” prevăzută la art. 1 din Convenție. La 15 aprilie 2003, guvernul polonez a afirmat că reclamantul a murit la 10 septembrie 2001. Guvernul a cerut în continuare Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor. Curtea constată că reclamantul a murit la 10 septembrie 2001 și că nu a fost depusă nici o cerere de moștenitori ai reclamantului de a continua examinarea cazului. În aceste circumstanțe, Curtea concluzionează că nu mai este justificat să continue examinarea cererii în sensul articolului 37 § 1 litera (c) din convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. În consecință, cererea la cazul de la art. 29 3 ar trebui întreruptă și cazul scos din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să scoată cazul din listă. Președintele grefierului O'Boyle Nicolas Bratza

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă