SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 6250/02 prezentate de Gülcan KAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 11 martie 2004 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič Hedigan, Tsatsa-Nikolovska, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 19 decembrie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, domnul Gülcan Kaya, este o resortisantă turcă, născută în 1979 și rezidentă în Istanbul. Ea este proprietara și redactor șef al Casei de Editură MEM . Este reprezentată în fața Curții de către domnul K Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. În octombrie 2001, editura MEM a publicat o carte, în două volume, intitulată Procuror al Republicii În aceeași zi, judecătorul unic aproape de curtea de securitate a statului a ordonat sechestrarea pe baza articolelor 28 din Constituție și 86 din Codul de procedură penală. Ea a arătat că conținutul paginilor 91- 114 din al doilea volum, intitulat mai exact originea, evoluția și viitorul PKK În perioada 1975 - 2000, PKK a lansat propaganda organizației, la paginile 156 - 213 din același volum. La 27 octombrie 2001, doi polițiști s-au dus la birourile editurii pentru a notifica ordinul de sechestrare. Cele patru mii de exemplare ale cărții și cele cinci sute de afișe de promovare fiind deja distribuite, nu au făcut nici o sechestrare. La 2 noiembrie 2001, reclamanta s-a opus ordonanței din 26 noiembrie 2001 octombrie 2001 a susținut că confiscarea publicațiilor în litigiu constituia o încălcare a libertății de a primi sau de a comunica informații, garantată prin Constituție și prin art. 10 din convenție. La 6 noiembrie 2001, Curtea de Securitate a statului a respins opoziția reclamantei, considerând că decizia de sechestrare era conformă cu normele de procedură și cu legea. La 7 noiembrie 2001, procurorul a acuzat-o pe reclamantă pentru difuzarea propagandei separatiste, prin intermediul presei, și pentru acordarea de asistență și sprijin unei organizații ilegale, în temeiul articolelor 169 din Codul penal și 5 și 8 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Printr-o hotărâre din 22 aprilie 2002, Curtea de Securitate a statului a decis să concilieze prezenta procedură cu o altă pendinte în fața ei și privind acuzații similare îndreptate împotriva recurentei. Curtea de Securitate a statului a condamnat-o pe reclamantă la nouă ani de închisoare, în temeiul articolelor 169 din Codul Penal și 5 din Legea privind combaterea terorismului, convertită într-o amendă de 15 565 305 600 de lire turce. La 6 mai 2002, reclamanta a formulat un recurs în Casație. Invocând art. 10 din Convenție coroborat cu art. 14, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la libertatea de a comunica informații și susține că confiscarea a fost ordonată din cauza personalității autorului. Invocând art. 6 din convenție, recurenta se plânge de lipsa de echitate a procedurii de sechestru și susține că Curtea de Securitate a statului a dispus această măsură în absența unei decizii de interzicere a cărții în litigiu și că aceasta nu a prezentat motive serioase și precise. Recurenta susține că cauza sa nu a fost audiată de o instanță independentă și imparțială și susține că numai instanțele penale de drept comun au competența de a cunoaște infracțiunile comise prin intermediul presei; recurenta se plânge că i s-a refuzat accesul la o instanță pentru a contesta măsurile luate în ceea ce privește cartea în cauză. Invocând art. 7 din Convenție, recurenta se plânge de lipsa de legalitate a sechestrului în măsura în care cartea în litigiu fusese publicată în mod regulat. Invocând art. 14 din Convenție coroborat cu articolele 6 și 10 și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta susține că cartea a fost sesizată deoarece conținea idei și informații privind problema kurdă. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborată cu art. 14 din Convenție, recurenta susține că confiscarea lucrării incriminate și interzicerea publicării acesteia i-au cauzat un prejudiciu material semnificativ în măsura în care a angajat costuri considerabile pentru editarea, comercializarea și vânzarea acesteia. Pe baza acelorași fapte, recurenta se plânge de încălcarea articolelor 1, 17 și 18 din Convenție. ÎN DREPTul de a invoca art. 10 din Convenție coroborat cu art. 14, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la libertatea de a comunica idei și informații. Ea susține că confiscarea a fost ordonată din cauza personalității autorului. Invocând art. 7 din Convenție, recurenta se plânge de lipsa de legalitate a sechestrului în măsura în care cartea în litigiu fusese publicată în mod regulat. Invocând art. 14 din Convenție coroborat cu articolele 6 și 10 și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta susține că cartea a fost sesizată deoarece conținea idei și informații privind problema kurdă. Pe baza faptelor cauzei, recurenta se plânge de încălcarea articolelor 1, 17 și 18 din convenție. Curtea decide să examineze obiecțiunile formulate la articolele 1, 17 și 18 din convenție din art. 10 din convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plânge de lipsa de echitate a procedurii de sechestru și de lipsa de independență și imparțialitate a instanței care a dispus acțiunea în cauză și se plânge, de asemenea, că i s-a refuzat accesul la o instanță. Curtea arată că ordinul de confiscare era o măsură preventivă și nu poate fi comparat cu o sancțiune penală, întrucât aceasta viza retragerea din circulație a unei cărți despre care se presupunea că difuza propagandă separatistă (a se vedea Butler c. Regatul Unit (dec.), n 41661/98, CEDO 2002 VI). Curtea consideră că procedura care a condus la ordonanța de sechestrare a cărții în litigiu nu s-a referit la temeiul unei acuzații în materie penală în sensul articolului 6 din Convenție. În consecință, acest litigiu este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (4). Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 14 din Convenție, recurenta susține că confiscarea lucrării incriminate și interzicerea publicării acesteia i-au cauzat un prejudiciu material semnificativ în măsura în care a angajat costuri considerabile pentru editarea, comercializarea și vânzarea acesteia. patru mii de exemplare ale cărții în cauză și cele cinci sute de postere de promovare fuseseră distribuite atunci când cei doi polițiști au vizitat birourile editurii în scopul notificării ordonanței de sechestru. Prin urmare, nu s-a efectuat nicio sechestrare. În ceea ce privește interdicția de publicare a cărții, Curtea amintește că art. 1 din Protocolul nr. 1 se limitează la a acorda dreptul la respectarea bunurilor actuale (Markx c. Belgia, Hotărârea din 13 iunie 1979, seria A n 31, p. 23, § 50). Un câștig viitor nu poate fi considerat drept un 41879/98, § 24, 25 octombrie 2001). Or, acest lucru nu este cazul, în cazul de față, al speranței recurentei de a retrage un profit comercial prin vânzările viitoare ale cărții. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție. În ceea ce privește argumentul recurentei întemeiat pe art. 14 din convenție și având în vedere concluzia la care a ajuns cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea consideră că acest motiv este, în mod evident, neîntemeiat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea plângerii recurentei întemeiat pe o presupusă încălcare a dreptului său la libertatea de a comunica idei și informații Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte
de la requête n
o
6250/02
présentée par Gülcan KAYA
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 11 mars 2004 en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 décembre 2001,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Gülcan Kaya, est une ressortissante turque, née en 1979 et résidant à Istanbul. Elle est propriétaire et redactrice en chef de la maison d'édition
MEM
. Elle est représentée devant la Cour par M
es
Ö.
Kılıç et A. Üstün, avocats à Istanbul.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
En octobre 2001, la maison d'édition
MEM
publia un livre, en deux volumes, intitulé «
Du pays ecclésiastique de Sümer à la République populaire
» et écrit par l'ancien chef du PKK, Abdullah Öcalan.
Le 26 octobre 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul («
procureur de la République
» - «
cour de sûreté de l'Etat
») demanda à la cour de sûreté de l'Etat de statuer sur la saisie du livre et des affiches de promotion.
Le même jour, le juge unique près la cour de sûreté de l'Etat ordonna la saisie sur le fondement des articles 28 de la Constitution et 86 du code de procédure pénale. Elle releva que le contenu des pages 91 à 114 du deuxième volume, intitulé «
l'origine, l'évolution et l'avenir du PKK
», et des pages 156 à 213 du même volume, relatant les activités du PKK entre 1975 et 2000, diffusaient la propagande de l'organisation.
Le 27 octobre 2001, deux policiers se rendirent dans les bureaux de la maison d'édition afin de notifier l'ordonnance de saisie. Les quatre mille exemplaires du livre et les cinq cents affiches de promotion étant déjà distribués, ils ne procédèrent à aucune saisie.
Le 2 novembre 2001, la requérante fit opposition contre l'ordonnance du 26
octobre 2001. Elle allégua que la saisie des publications litigieuses constituait une atteinte à la liberté de recevoir ou de communiquer des informations, garantie par la Constitution ainsi que par l'article 10 de la Convention.
Le 6 novembre 2001, la cour de sûreté de l'Etat rejeta l'opposition de la requérante, considérant que la décision de saisie était conforme aux règles de procédure et à la loi.
Le 7 novembre 2001, le procureur de la République inculpa la requérante pour diffusion de propagande séparatiste, par voie de presse, et aide et soutien à une organisation illégale, sur le fondement des articles 169 du code pénal et
5 et 8 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme.
Par un arrêt du 22 avril 2002, la cour de sûreté de l'Etat décida de la jonction de la présente procédure avec une autre pendante devant elle et portant sur des accusations similaires dirigées contre la requérante.
La cour de sûreté de l'Etat condamna la requérante à neuf ans d'emprisonnement, sur le fondement des articles 169 du code pénal et 5 de la loi relative à la lutte contre le terrorisme, convertie en une amende de 15
565
305
600
livres turques.
Le 6 mai 2002, la requérante forma un pourvoi en cassation.
Invoquant l'article 10 de la Convention combiné avec l'article 14, la requérante se plaint d'une atteinte à son droit à la liberté de communiquer des informations. Elle soutient que la saisie a été ordonnée en raison de la personnalité de l'auteur.
Invoquant l'article 6 de la Convention, la requérante se plaint du défaut d'équité de la procédure de saisie. Elle soutient que la cour de sûreté de l'Etat a ordonné cette mesure en l'absence d'une décision d'interdiction du livre litigieux et qu'elle n'a pas énoncé de motifs sérieux et précis.
La requérante soutient que sa cause n'a pas été entendue par un tribunal indépendant et impartial. Elle fait valoir que seules les juridictions pénales de droit commun sont compétentes pour connaître des infractions commises par voie de presse.
La requérante se plaint de s'être vu dénier l'accès à un tribunal en vue de contester les mesures prises concernant le livre en question.
Invoquant l'article 7 de la Convention, la requérante se plaint du défaut de légalité de la saisie dans la mesure où le livre litigieux avait été régulièrement édité.
Invoquant l'article 14 de la Convention combiné avec ses articles 6 et
10 et l'article 1 du Protocole n
o
1, la requérante soutient que le livre a été l'objet de saisie parce qu'il contenait des idées et informations concernant le problème kurde.
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1 combiné avec l'article 14 de la Convention, la requérante soutient que la saisie de l'ouvrage incriminé et l'interdiction de le publier lui ont causé un préjudice matériel conséquent dans la mesure où elle avait engagé des frais considérables pour l'édition, la commercialisation et la vente de celui-ci.
Se basant sur les mêmes faits, la requérante se plaint de la violation des articles
1, 17 et 18 de la Convention.
1.
Invoquant l'article 10 de la Convention combiné avec l'article 14, la requérante se plaint d'une atteinte à son droit à la liberté de communiquer des idées et des informations. Elle soutient que la saisie a été ordonnée en raison de la personnalité de l'auteur.
Invoquant l'article 7 de la Convention, la requérante se plaint du défaut de légalité de la saisie dans la mesure où le livre litigieux avait été régulièrement édité.
Invoquant l'article 14 de la Convention combiné avec ses articles 6 et
10 et l'article 1 du Protocole n
o
1, la requérante soutient que le livre a été l'objet de saisie parce qu'il contenait des idées et informations concernant le problème kurde.
Se basant sur les faits de la cause, la requérante se plaint de la violation des articles 1, 17 et 18 de la Convention.
La Cour décide d'examiner les griefs tirés des articles 1, 17 et 18 de la Convention sous l'angle de l'article 10 de la Convention.
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Invoquant l'article 6 de la Convention, la requérante se plaint du défaut d'équité de la procédure de saisie et du manque d'indépendance et d'impartialité de la juridiction qui a ordonné ladite saisie. Elle se plaint en outre de s'être vu dénier l'accès à un tribunal.
La Cour relève que l'ordonnance de saisie était une mesure préventive et ne saurait être comparée à une sanction pénale, étant donné qu'elle visait à retirer de la circulation un livre dont on présumait qu'il diffusait de la propagande séparatiste (voir
Butler c. Royaume-Uni
(déc.), n
o
‑
VI).
La Cour estime que la procédure qui a abouti à l'ordonnance de saisie du livre litigieux n'a pas porté sur le «
bien-fondé d'une accusation en matière pénale
» au sens de l'article 6 de la Convention.
Il s'ensuit que ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l'article
35 § 3 de la Convention et doit être rejeté en application de l'article 35 § 4.
3.
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1 combiné avec l'article 14 de la Convention, la requérante soutient que la saisie de l'ouvrage incriminé et l'interdiction de le publier lui ont causé un préjudice matériel conséquent dans la mesure où elle avait engagé des frais considérables pour l'édition, la commercialisation et la vente de celui-ci.
La Cour relève que les
quatre mille exemplaires du livre en question et les cinq cents affiches de promotion avaient été distribués lorsque les deux policiers se sont rendus dans les bureaux de la maison d'édition aux fins de notification de l'ordonnance de saisie. Par conséquent, il n'a été procédé à aucune saisie.
Quant à l'interdiction de publier le livre, l
a Cour rappelle que l'article
1 du Protocole n
o
1 se borne à consacrer le droit au respect des biens actuels (
Marckx c. Belgique
, arrêt du 13 juin 1979, série A n
o
31, p. 23, §
50). Un
gain
futur ne peut être considéré comme un «
bien
» que s'il a déjà été acquis ou s'il fait l'objet d'une créance exigible (
Saggio c.
Italie
, n
o
41879/98, § 24, 25 octobre 2001). Or, tel n'est pas le cas, en l'espèce, de l'espérance de la requérante de retirer un bénéfice commercial par les ventes futures du livre.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée, conformément à l'article
35 § 4 de cette dernière.
Concernant le grief de la requérante tiré de l'article 14 de la Convention, et compte tenu de la conclusion à laquelle elle vient d'aboutir concernant le grief tiré de l'article 1 du Protocole n
o
1, la Cour estime que ce grief est aussi manifestement mal fondé et doit être rejeté, conformément à l'article
35 § 4 de la Convention
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen du grief de la requérante tiré d'une prétendue atteinte à son droit à la liberté de communiquer des idées et des informations
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président