Kavak împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 13723/02 prezentate de Medeni KAVAK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 1 aprilie 2004 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Zupančič Tsatsa-Nikolovska, judecători și viticultori de secțiune ai dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 13 februarie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la faptul că reclamantul, domnul Medeni Kavak, este un resortisant turc, născut în 1966. El este reprezentat în fața Curții de către domnul S Tanrikulu, avocat la Diyarbakur.

Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 decembrie 2001, reclamantul a fost arestat din cauza așa-numitei sale apartenențe la o organizație ilegală. Procesul-verbal de arestare și de percheziție întocmit în aceeași zi a indicat o carte găsită la domiciliul reclamantului, numită mai întâi de la țara ecleziastică Sümer la Republica Populară PK, scrisă de fostul șef al PKK, Abdullah Öcalan. Raportul medical întocmit la 14 decembrie 2001 nu a menționat nici o urmă de rănire asupra corpului reclamantului. La 14 decembrie 2001, reclamantul a fost ascultat de procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr (at de siguranță a statului) în fața căreia și-a contestat declarația făcută în timpul arestării sale.

În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața judecătorului-sef lângă curtea de securitate a statului care a ordonat arestarea sa provizorie. În declarația sa, el și-a contestat declarațiile făcute în timpul custodiei sale, în măsura în care acestea ar fi fost obținute sub constrângere, precum și declarațiile unui presupus membru al organizației ilegale care îl punea în discuție. Acesta a fost apoi condus la casa de arestare a Diyarbakr. Tot în aceeași zi, hotărând cu privire la cererile guvernatorului regiunii care face obiectul stării de urgență și ale procurorului Republicii, pe baza articolului 3 litera (c) din Decretul-lege nr. 430 privind măsurile suplimentare care urmează să fie luate în cadrul stării de urgență, judecătorul a aprobat autorizarea trimiterii reclamantului la sediul regimentului de jandarmerie din Diyarbakr pentru interogatoriu și pentru o perioadă de cel mult 10 zile.

Printr-o decizie din 14 decembrie 2001, judecătorul a ordonat prelungirea cu zece zile a plasării reclamantului în aceleași incinte. La 19 decembrie 2001, procurorul Republicii l-a acuzat pe reclamantul șefului de apartenență la o organizație ilegală, infracțiune prevăzută la art. 168 alineatul (2) din Codul penal. La 20 decembrie 2001, Curtea de Securitate a statului a respins opoziția formulată de reprezentantul reclamantului împotriva plasării clientului său în sediul poliției. Procedura este în prezent în curs de desfășurare în fața Curții de Securitate a statului. Dreptul și practica internă relevante Două mari decrete privind regiunea sud-est au fost adoptate în temeiul Legii privind starea de urgență (Legea nr. 2935 din 25 octombrie 1983). (d) toate forțele de ordine, precum și comanda forței de pace a jandarmeriei sunt la dispoziția guvernatorului regiunii.

Al doilea decret-lege nr. 430 (din 16 decembrie 1990) la propunerea guvernatorului regiunii, la cererea procurorului Republicii și prin decizia judecătorului În cazul în care un stat membru consideră că o persoană este o persoană fizică sau juridică, persoana fizică sau juridică este o persoană fizică sau juridică ori o persoană fizică sau juridică ori o persoană juridică, alta decât o persoană fizică sau juridică, sau o persoană fizică sau juridică ori juridică,

care este o persoană fizică sau juridică ori juridică ori o persoană fizică sau juridică ori o persoană fizică sau juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori juridică ori juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori o persoană fizică ori juridică ori o persoană ori juridică ori juridică ori juridică ori juridică ori juridică ori juridică ori orice persoană fizică ori orice persoană fizică ori orice persoană fizică ori organism care face parte ori organism care face parte ori organism care face parte ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism

ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori ori ori ori ori organism ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori organism ori organism ori organism ori organism ori ori ori ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori ori ori ori ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori Persoanele vizate pot solicita un examen medical la

ieșirea lor din instituțiile în cauză și la întoarcerea lor. art. 8 din acest decret-lege prevede Răspunderea penală, financiară sau juridică, a guvernatorului regiunii care face obiectul stării de urgență sau a unui prefect dintr-o regiune în care a fost proclamată stare de urgență nu poate fi angajată pentru decizii sau acte luate în exercitarea competențelor care le sunt conferite prin prezentul decret și nu se poate intenta nicio acțiune în acest sens împotriva statului în fața niciunei autorități judiciare, fără a aduce atingere dreptului victimei de a solicita despăgubiri statului pentru prejudiciile nejustificate suferite de aceasta. GRIFS invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost supus unor tratamente abuzive la sediul jandarmeriei și că nu s-a comis nicio urmărire penală împotriva jandarmilor responsabili de tratamentul denunțat.

Invocând art. 5 alineatul (1) litera (c) din convenție, reclamantul se plânge de nelegalitatea arestării sale în măsura în care nu există motive plauzibile pentru a suspecta că a săvârșit o infracțiune. Invocând art. 5 alineatul (2) din convenție, reclamantul susține că nu a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa. Invocând art. 5 alineatul (3), art. 4 și art. 5 din convenție, reclamantul se plânge de durata plasării sale în incintele jandarmeriei și nu dispune de o cale de atac eficientă și de un drept la despăgubire. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa independenței Curții de Securitate a statului atunci când a ordonat plasarea sa în sediul jandarmeriei.

Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul susține că plasarea sa în sediul poliției pentru interogatoriu este lipsită de temei legal. 430 de întăriri a competențelor guvernatorului regiunii care face obiectul statului de urgență nu a fost validat de Adunarea Națională. Invocând art. 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a contesta plasarea sa în incintele jandarmeriei și pentru lipsa urmăririi penale împotriva jandarmilor responsabili de tratamentele denunțate. ÎN DREPTul de a invoca art. 5 alineatul (3), art. 4 și art. 5 din convenție, reclamantul se plânge de durata plasării sale în incintele jandarmeriei și de a nu dispune de o cale de atac eficientă și de un drept la despăgubire.

În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 3 din convenție, reclamantul se plânge că a fost supus unor tratamente abuzive în timpul detenției sale în incintele jandarmeriei și al lipsei urmăririi penale împotriva jandarmilor responsabili de tratamentul denunțat. Curtea subliniază că aceste afirmații sunt formulate într-un mod foarte general și observă că reclamantul nu prezintă nicio dovadă care să confirme afirmațiile sale. Raportul medical întocmit la 14 decembrie 2001 nu menționează nicio dovadă de rănire pe corpul reclamantului.

Curtea ia notă de faptul că nu dispune de niciun element care ar putea genera o suspiciune rezonabilă că reclamantul ar fi suferit tratamente contrare articolului 3 din Convenție. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (c) din convenție, reclamantul se plânge de nelegalitatea arestării sale în măsura în care nu există motive plauzibile pentru a suspecta că a săvârșit o infracțiune. Invocând art. 5 alineatul (2) din convenție, reclamantul susține că nu a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa.

Curtea amintește că obiectul unui interogatoriu în timpul unei detenții, în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din art. 5 alineatul (1) este de a completa ancheta penală prin confirmarea sau eliminarea suspiciunilor concrete pe care se baza arestarea (a se vedea Murray c. Regatul Unit, Hotărârea din 28 octombrie 1994, serie (a se vedea Fox, Campbell și Hartley c. Regatul Unit, Hotărârea din 30 august 1990, seria A n În cazul de față, Curtea constată că reclamantul a fost arestat la 10 decembrie 2001 din cauza pretinsei sale apartenențe la o organizație ilegală. În fața judecătorului care se ocupă de curtea de securitate a statului, reclamantul a fost interogat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa și pus în custodia sa provizorie.

La 19 decembrie 2001, a fost acuzat de către șeful de apartenență la o organizație ilegală. Având în vedere cele de mai sus, se concluzionează că suspiciunile au atins nivelul impus, deoarece acestea s-au bazat pe fapte concrete (declarații și denunțări ale membrilor organizației ilegale, procese-verbale de arestare și de percheziție), care indică faptul că privarea de libertate a avut drept scop confirmarea sau eliminarea suspiciunilor care îi afectează pe cei interesați. În ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 5 alineatul (2), Curtea constată că reclamantul a fost interogat cu privire la acuzațiile ulterioare aduse împotriva acestuia în fața jandarmilor, procurorului Republicii și judecătorului-șef.

În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa independenței Curții de Securitate a statului. Curtea arată că procedura penală inițiată împotriva reclamantului este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Securitate a statului, iar Curtea consideră că este necesar să ia în considerare întreaga procedură penală inițiată pentru a se pronunța cu privire la conformitatea sa cu dispozițiile articolului 6 din convenție. Prin urmare, reclamantul nu se poate plânge, în această stare, în această privință, de nicio încălcare a convenției în această privință și are dreptul să sesizeze din nou Curtea în cazul în care, în urma procedurilor penale inițiate împotriva sa, consideră că este victima presupuselor încălcări.

Această parte a cererii este prematură și trebuie respinsă în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Invocând art. 7 din convenție, reclamantul susține că plasarea acesteia în incintele jandarmeriei este lipsită de temei juridic. 430 de întăriri a competențelor guvernatorului regiunii care face obiectul stării de urgență nu a fost validat de Adunarea Națională.

Curtea arată că plasarea reclamantului la sediul jandarmeriei, în conformitate cu art. 3 litera (c) din Decretul-lege nr. 430 privind măsurile suplimentare care trebuie luate în contextul stării de urgență, nu poate fi considerată ca fiind rezultatul unei condamnări penale în sensul articolului 7 din convenție; prin urmare, acest motiv este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (4). Invocând art. 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a contesta plasarea sa în incintele jandarmeriei și pentru lipsa urmăririi penale împotriva jandarmilor responsabili de tratamentul denunțat.

Curtea subliniază că art. 13 garantează existența în dreptul intern a unei acțiuni care permite să se prevaleze de aceasta pentru a denunța nerespectarea drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Cu toate acestea, Comisia reamintește că dreptul recunoscut prin această dispoziție nu poate fi exercitat decât pentru un motiv care poate fi invocat în sensul jurisprudenței organelor convenției și că caracterul pârât se apreciază în funcție de faptele cauzei și de natura problemelor juridice implicate (a se vedea, printre altele, Boyle și Rice c. Regatul Unit, Hotărârea din 27 aprilie 1988, seria A n 131). În ceea ce privește motivul întemeiat pe lipsa unei căi de atac interne eficiente pentru a contesta plasarea reclamantului în incintele jandarmeriei, Curtea a amânat examinarea acestui motiv din perspectiva articolului 5 alineatul (4) din convenție.

Având în vedere concluziile sale de mai sus cu privire la motivul întemeiat pe art. 3 din convenție, Curtea consideră că afirmațiile reclamantului cu privire la acest aspect nu pot fi considerate ca fiind un motiv care poate fi invocat în temeiul convenției și, prin urmare, nu indică nicio încălcare a articolului 13 din convenție. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din aceasta, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe durata plasării sale în incintele jandarmeriei, pe absența unei căi de atac efective pentru contestarea acesteia și pe caracterul imposibil de a obține o reparație Declară cererea inadmisibilă pentru surplus.

Vincent Berger Ress Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 13723/02 présentée par Medeni KAVAK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 1 er avril 2004 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , B. Zupančič , M me M. Tsatsa-Nikolovska, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 13 février 2002, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Medeni Kavak, est un ressortissant turc, né en 1966. Il est représenté devant la Cour par M e M. S Tanrikulu, avocat à Diyarbakır. A. Les circonstances de l'espèce Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 10 décembre 2001, le requérant fut arrêté en raison de sa prétendue appartenance à une organisation illégale. Le procès-verbal d'arrestation et de perquisition établi le même jour fit état d'un livre retrouvé au domicile du requérant intitulé « Du pays ecclésiastique de Sümer à la république populaire » écrit par l'ancien chef du PKK, Abdullah Öcalan. Le rapport médical établi le 14 décembre 2001 ne mentionna aucune trace de coups et blessures sur le corps du requérant. Le 14 décembre 2001, le requérant fut entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat de Diyarbakır (« cour de sûreté de l'Etat »), devant lequel il contesta sa déposition faite lors de sa garde à vue.

Le même jour, le requérant fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l'Etat qui ordonna sa détention provisoire. Dans sa déposition, il contesta ses déclarations faites lors de sa garde à vue dans la mesure où elles auraient été obtenues sous la contrainte ainsi que les déclarations d'un membre présumé de l'organisation illégale le mettant en cause. Il fut ensuite conduit à la maison d'arrêt de Diyarbakır. Toujours le même jour, statuant sur les demandes du gouverneur de la région soumise à l'état d'urgence et du procureur de la République, et se basant sur l'article 3 c) du décret-loi n o 430 sur les mesures complémentaires à prendre dans le cadre de l'état d'urgence, le juge assesseur accorda l'autorisation du renvoi du requérant dans les locaux du régiment de gendarmerie de Diyarbakır pour interrogatoire et pour une durée ne dépassant pas dix jours.

Par une décision du 14 décembre 2001, le juge assesseur ordonna la prolongation de dix jours du placement du requérant dans les mêmes locaux. Le 19 décembre 2001, le procureur de la République inculpa le requérant du chef d'appartenance à une organisation illégale, infraction visée à l'article 168 § 2 du code pénal. Le 20 décembre 2001, la cour de sûreté de l'Etat écarta l'opposition formée par le représentant du requérant contre le placement de son client dans les locaux de la gendarmerie. La procédure est actuellement pendante devant la cour de sûreté de l'Etat. B. Le droit et la pratique internes pertinents Deux grands décrets concernant la région du Sud-Est ont été adoptés en application de la loi sur l'état d'urgence (la loi n o 2935 du 25 octobre 1983). Le premier – le décret-loi n o 285 (du 10 juillet 1987) – institue un gouvernorat de la région soumise à l'état d'urgence dans certains départements du Sud-Est.

Aux termes de son article 4 alinéas b) et d), l'ensemble des forces de l'ordre ainsi que le commandement de la force de paix de la gendarmerie sont à la disposition du gouverneur de la région. Le second – le décret-loi n o 430 (du 16 décembre 1990) – renforce les pouvoirs du gouverneur de région. Il prévoit en son article 3 c) que, « sur proposition du gouverneur de la région, sur demande du procureur de la République et par décision du juge », les personnes détenues après condamnation ou en détention provisoire, dans le cadre de l'instruction des délits relatifs à des activités terroristes visant à porter atteinte aux droits et libertés fondamentaux, peuvent être amenées d'établissements pénitentiaires aux fins d'interrogatoire pour une durée ne dépassant pas dix jours.

Les personnes concernées peuvent demander un examen médical à leur sortie des établissements en question ainsi qu'à leur retour. L'article 8 de ce décret-loi prévoit : « La responsabilité pénale, financière ou juridique, du gouverneur de la région soumise à l'état d'urgence ou d'un préfet d'une région où a été proclamé l'état d'urgence ne saurait être engagée pour des décisions ou des actes pris dans l'exercice des pouvoirs que leur confère le présent décret, et aucune action ne saurait être intentée en ce sens contre l'Etat devant quelque autorité judiciaire que ce soit, sans préjudice du droit pour la victime de demander réparation à l'Etat des dommages injustifiés subis par elle. » GRIEFS Invoquant l'article 3 de la Convention, le requérant se plaint d'avoir subi des mauvais traitements dans les locaux de la gendarmerie et de l'absence de poursuite pénale à l'encontre des gendarmes responsables des traitements dénoncés.

Invoquant l'article 5 § 1 c) de la Convention, le requérant se plaint du défaut de légalité de son arrestation dans la mesure où il n'existait pas de raisons plausibles de le soupçonner d'avoir commis une infraction. Invoquant l'article 5 § 2 de la Convention, le requérant soutient n'avoir pas été informé des accusations portées contre lui. Invoquant l'article 5 §§ 3, 4 et 5 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de son placement dans les locaux de la gendarmerie et de ne pas disposer d'un recours effectif pour le contester, et d'un droit à réparation. Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint du manque d'indépendance de la cour de sûreté de l'Etat lorsqu'elle ordonna son placement dans les locaux de la gendarmerie.

Invoquant l'article 7 de la Convention, le requérant soutient que son placement dans les locaux de la gendarmerie pour interrogatoire est dépourvu de base légale. Il soutient que le décret-loi n o 430 renforçant les pouvoirs du gouverneur de la région soumise à l'Etat d'urgence n'a pas été validé par l'Assemblée nationale. Invoquant l'article 13 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas disposer de recours efficace pour contester son placement dans les locaux de la gendarmerie et de l'absence de poursuite pénale à l'encontre des gendarmes responsables des traitements dénoncés. EN DROIT