În cauza Rossi și Naldini c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky Steiner Mohammadyev, judecători și judecători ai domnului S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 19 februarie 2004, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 31011/96) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Giovanni Rossi și domnul Lorella Naldini ( La 7 februarie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( de către agenții săi succesive, dnii U. Leanza și I.M. Braguglia și, respectiv, co-agenții săi succesive, dnii V. Esposito și F. Crisafolli. Reclamanții s-au plâns de imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul în lipsa asistenței publice în ceea ce privește expulzarea chiriașilor, durata procedurii de expulzare, precum și de faptul că imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul le-a încălcat dreptul la viață privată și de familie în măsura în care au fost obligați să locuiască într-un apartament pus temporar la dispoziția unui membru al familiei lor. La 13 iunie 2002, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 6 ianuarie 2004 și, respectiv, la 8 ianuarie 2004, reclamanții și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. La 8 ianuarie 1985, reclamanții au cumpărat un apartament în Florența, închiriat deja dlui G., în vederea căsătoriei și a stabilirii reședinței lor. Printr-un act comunicat la 22 februarie 1988, reclamanții au dat concediu chiriașului și l-au asediat în fața judecătorului de instanță din Florența. printr-o ordonanță din 31 martie 1988, care a devenit executorie la 10 mai 1988, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locurile trebuie eliberate până la 31 martie 1989 cel târziu. 10. La 7 aprilie 1989, reclamanții au făcut o declarație solemnă că aveau o nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-l transforma într-o locuință proprie. 11. La 11 iunie 1989, reclamanții s-au căsătorit și au ocupat temporar un apartament de 80 de metri pătrați, cu patru camere, pus la dispoziția lor de tatăl reclamantei, în care locuia și bunica reclamantei. 12. Tatăl reclamantei, muncitor în agricultură, a continuat să ocupe o locuință de funcție pusă la dispoziția sa de către angajatorul său până la 31 decembrie 2000. 13. La 25 iulie 1989, apoi la 12 decembrie 1989, ei au însemnat chiriașului porunca de a elibera apartamentul. 14. La 29 ianuarie 1990, ei i-au însemnat opinia că expulzarea va fi executată la 28 decembrie 1989. În perioada 28 februarie 1990 - 15 septembrie 1992, aprodul judiciar a încercat șase încercări de expulzare, toate prin eșec, legile privind eșuarea executării hotărârilor de expulzare care nu permiteau reclamanților să beneficieze de ajutorul forței publice 16. În imposibilitatea de a obține ajutorul forței publice, reclamanții nu au mai solicitat intervenția aprodului justiției. 17. Între 1 aprilie 1995 și 20 august 1996, ei au însemnat chiriașului cinci porunci de eliberare a apartamentului. 18. La 13 decembrie 1995, reclamanții au avut un copil. 19. La 7 iunie 1996, reclamanții au însemnat chiriașului avizul că expulzarea va fi executată prin intermediul unui aprod al justiției la 18 septembrie 1996. 20. În octombrie 1996, reclamanții și-au recuperat apartamentul, eliberat în mod spontan de către chiriaș. ÎN DREPT 21. La 8 ianuarie 2004, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea nr. 31011/96 formulată de domnul Giovanni Rossi și de domnul Lorella Naldini, guvernul italian propune plata sumei de 9 298,74 EUR (9 mii două sute nouăzeci și opt de euro și șaptezeci și patru de cenți) adică 4 649,37 EUR (patru mii șase sute patruzeci și nouă de euro și treizeci și șapte de cenți) pentru fiecare reclamant ca prejudiciu material și moral, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cazului. În lipsa decontării în termenul respectiv, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Prezenta declarație nu implică recunoașterea de către guvern a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță. În plus, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 22. La 6 ianuarie 2004, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de fiecare dintre solicitanți, am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să plătească domnului Giovanni Rossi și domnului Lorella Naldini suma de 9 298,74 EUR (9 mii două sute optzeci și opt de euro și șaptezeci și patru de cenți) sau 4 649,37 EUR (patru mii șase sute patruzeci și nouă de euro și treizeci și șapte de cenți) pentru fiecare reclamant ca prejudiciu material și moral, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 1011/96 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declar că cazul este definitiv soluționat. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 23. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care revin statului pârât în cauzele de expulzare a chiriașilor (a se vedea Imobiliar Saffi c. Italia [GC], n 2774/93, CEDO 1999-V), și problema îndeplinirii acestor obligații este în prezent pendinte în fața Comitetului miniștrilor. Prin urmare, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea concluzionează, prin urmare, că regulamentul se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) in fine] din Convenție și art. 62 alin. (3) din regulament. 24. Prin urmare, cauza rolului trebuie eliminată. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza rolului Lund act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 11 martie 2004 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Christos Rozakis Modululr Președinte
PREMIÈRE SECTION
ROSSI ET NALDINI c. ITALIE
(Requête n
o
31011/96)
ARRÊT
(Règlement amiable)
11 mars 2004
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Rossi et Naldini c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
C.L.
Rozakis
,
président
,
P.
Lorenzen
,
G.
Bonello
,
A.
Kovler
,
V.
Zagrebelsky
,
M
me
E.
Steiner
,
M.
K.
Hajiyev,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 février 2004,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
31011/96) dirigée contre la République italienne et dont deux ressortissants de cet Etat, M.
Giovanni Rossi et M
me
Lorella Naldini («
les requérants
»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 7
février 1996 en vertu de l'ancien article
25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la
Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») a été représenté
par ses agents successifs, respectivement MM. U. Leanza et I.M. Braguglia et ses coagents successifs, MM. V. Esposito et F. Crisafulli.
3.
Les requérants se plaignaient de l'impossibilité prolongée de récupérer leur appartement à défaut d'assistance de la force publique en matière d'expulsion de locataires, de la durée de la procédure d'expulsion ainsi que du fait que l'impossibilité prolongée de récupérer leur appartement a violé leur droit à la vie privée et familiale dans la mesure où ils ont été contraints d'habiter un appartement mis provisoirement à leur disposition par un membre de leur famille.
4.
Le 13 juin 2002, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable.
5.
Les 6 janvier 2004 et le 8 janvier 2004 respectivement, les requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
6.
Les requérants sont nés respectivement en 1958 et 1964 et résidant à Florence.
7.
Le 8 janvier 1985, les requérants achetèrent un appartement à Florence, déjà loué à M.G., dans la perspective de se marier et d'y fixer leur résidence.
8.
Par un acte signifié le 22 février 1988, les requérants donnèrent congé au locataire et l'assignèrent à comparaître devant le juge d'instance de Florence.
9.
Par une ordonnance du 31 mars 1988, qui devint exécutoire le 10
mai
1988, ce dernier confirma formellement le congé du bail et décida que les lieux devaient être libérés au plus tard le 31 mars 1989.
10.
Le 7 avril 1989, les requérants firent une déclaration solennelle qu'ils avaient un besoin urgent de récupérer l'appartement pour en faire leur habitation propre.
11.
Le 11 juin 1989, les requérants se marièrent. Ils occupèrent provisoirement un appartement de 80 mètres carrés, de quatre pièces, mis à leur disposition par le père de la requérante, dans lequel vivait également la grand-mère de la requérante.
12.
Le père de la requérante, ouvrier agricole, a continué quant à lui à occuper un logement de fonction mis à sa disposition par son employeur jusqu'au 31 décembre 2000.
13.
Le 25 juillet 1989, puis le 12 décembre 1989, ils signifièrent au locataire le commandement de libérer l'appartement.
14.
Le 29 janvier 1990, ils lui signifièrent l'avis que l'expulsion serait exécutée le 28
février 1990 par voie d'huissier de justice.
15.
Entre le 28 février 1990 et le 15 septembre 1992, l'huissier de justice procéda à six tentatives d'expulsion. Ces tentatives se soldèrent toutes par un échec, les lois sur l'échelonnement de l'exécution des décisions d'expulsion ne permettant pas aux requérants de bénéficier du concours de la force publique.
16.
Dans l'impossibilité d'obtenir le concours de la force publique, les requérants ne sollicitèrent plus l'intervention de l'huissier de justice.
17.
Entre le 1
er
avril 1995 et le 20 août 1996, ils signifièrent au locataire cinq commandements de libérer l'appartement.
18.
Le 13 décembre 1995, les requérants eurent un enfant.
19.
Le 7 juin 1996, les requérants signifièrent au locataire l'avis que l'expulsion serait exécutée par voie d'huissier de justice le 18
septembre
1996.
20.
En octobre 1996, les requérants récupérèrent leur appartement, libéré spontanément par le locataire.
21.
Le 8 janvier 2004, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je déclare qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n
o
31011/96, introduite par M.
Giovanni Rossi et M
me
Lorella Naldini, le gouvernement italien offre de verser à ceux-ci la somme de 9
298,74 euros (neuf mille deux cent quatre-vingt-dix-huit euros et soixante-quatorze centimes) soit 4
649,37
euros (quatre mille six cent quarante-neuf euros et trente-sept centimes) à chacun des requérants à titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article
39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l'affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
La présente déclaration n'implique de la part du Gouvernement aucune reconnaissance d'une violation de la Convention européenne des Droits de l'Homme en l'espèce.
En outre, le Gouvernement s'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
22.
Le 6 janvier 2004, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par chacun des requérants
:
«
J'ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à verser à M. Giovanni Rossi et M
me
Lorella Naldini la somme de 9
298,74
euros (neuf mille deux cent quatre-vingt-dix-huit euros et soixante-quatorze centimes) soit 4
649,37 euros (quatre mille six cent quarante-neuf euros et trente-sept centimes) à chacun des requérants à titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n
o
1011/96 pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme.
J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de l'Italie à propos des faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
23.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). A cet égard, elle estime avoir déjà précisé la nature et l'ampleur des obligations qui incombent à l'Etat défendeur dans les affaires d'expulsion de locataires (voir
Immobiliare Saffi c. Italie
[GC], n
o
22774/93, CEDH 1999-V), et la question de l'accomplissement de ces obligations est actuellement pendante devant le Comité des Ministres. Il ne se justifie donc plus de poursuivre l'examen de la requête. La Cour conclut dès lors que le règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
24.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 11 mars 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier
Président