CtEDO 18.03.2004 Auto

CIUCCI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
18.03.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CIUCCI v. ITALY (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 68345/01 de Fabio CIUCCI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 18 martie 2004 în calitate de Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis Levits Doamna Botoucharova Kovler Zagrebelsky, judecători și judecători adjuncți ai secțiunii UEDA Având în vedere cererea depusă la 10 aprilie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Fabio Ciucci, este un cetățen italian care s-a născut în 1966 și locuiește în Livorno. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Carlesi, avocat practicant la Livorno. Guvernul contestat a fost reprezentat de sucessivii lor agenți, respectiv dl U. Leanza și dl I.M. Braguglia, și de succesivii lor co-agenți, respectiv dl V. Esposito și dl F. Crisafulli. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Livorno, pe care l-a lăsat I.M. într-o scrisoare înregistrată din 20 februarie 1990, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închirierea contractului la expirarea termenului la 1 septembrie 1990 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit locatarului la 22 septembrie 1990, reclamantul a reiterat intenția sa de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața Magistratului Livorno. Prin decizia din 8 octombrie 1990, care a fost făcută executivă la 11 octombrie 1990, Magistratul Livorno a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 martie 1992. La 9 aprilie 1992, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. La 28 aprilie 1992, reclamantul a făcut o declarație legală care a cerut urgent ca locație pentru el însuși. La 30 mai 1992, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 23 iunie 1992. Între 23 iunie 1992 și 29 noiembrie 2001, judecătorul a făcut diseptzeci de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. Între timp, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 431 din 1998, la 15 În iulie 1999, locatarul a cerut Magistratului Livorno să amâne procedura de executare. La 7 aprilie 2000, Magistratul Livorno a stabilit o dată proaspătă pentru 24 noiembrie 2000. La 9 iulie 2001, locatarul a cerut Magistratului Livorno să amâne procedura de executare. La 20 iulie 2001, Magistratul Livorno a hotărât să suspende provizorial executarea și a suspendat audierea până la 5 octombrie 2001. La 5 octombrie 2001, a fost raportată audierea până la 19 octombrie 2001. La 26 octombrie 2001, Magistratul Livorno a ordonat ca sediile să fie vacante cât mai curând posibil. La 6 decembrie 2001, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare și despre negarea dreptului său de acces la o instanță. În observațiile lor, pe care le-a primit Registrul la 30 octombrie 2002, Guvernul a afirmat că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne și a susținut că, de la hotărârea Curții de Casație din 18 iunie 2002, care a fost depusă în registrul instanței respective la 26 iulie 2002, a fost clar că o soluție în temeiul Legii Pinto a fost disponibilă și în ceea ce privește procedurile de expulzie, prin urmare, oricine s-a considerat o victimă a unei încălcări a articolului 6 § 1 din cauza duratei excepționale a acestei proceduri ar putea solicita compensare de la instanța competentă de recurs. (1) Guvernul a susținut că o opoziția de neepuizare a căilor de recurs interne a acoperit, de asemenea, plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, deoarece problema se plângea a fost o consecință a lungii procedurii. Reclamantul nu a formulat nicio depunere cu privire la acest punct. Curtea a respins o obiecție similară în mascolo Cauza, declarând că reclamantul a fost anulat de la obligația de a epuiza căile de recurs interne în circumstanțele speciale ale acestui caz (Mascolo v. Italia (dec.), nr. 68792/01, 16 octombrie 2003). Curtea nu vede niciun motiv să se depărte de această constatare și, prin urmare, obiecția guvernului trebuie respinsă. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a judeca fondurile cazului. Santiago Q uesada Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă