A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 74184/01 prezentată de Abdelhahir BERDJI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 23 martie 2004 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Loucaide Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze, judecători și grefier adjunct al secțiunii T.L. Early Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 28 august 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, dl Abdelhatir Berdji, este un resortisant francez, născut în 1963 și rezident în Villemonble. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Farge, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Octombrie 1999, ora 6:10, în urma unui jaf comis cu o zi înainte la Paris, agenții Brigăzii de Represalii a Bandiților, acționând în flagrant, l-au arestat pe reclamant la domiciliu și l-au arestat imediat, iar procurorul Republicii a fost anunțat la ora 7:25. octombrie între orele 8:10 și 12:45, care a avut loc în procesul-verbal, în aceeași zi, la ora 16:30, procurorul general i-a permis pentru o nouă perioadă de 24 de ore prelungirea măsurii începând cu ziua următoare, ora 6:10. Această decizie, luată fără ca reclamantul să fi fost prezentat, a fost notificată acestuia din urmă de către ofițerul de poliție judiciară la ora 17:15. La 5 octombrie 1999, reclamantul a fost interogat din nou de poliție, între orele 9:35 și 10:10, între orele 10:50 și 11:10 și între orele 14:50 și 15:10; aceste interogatorii au avut loc la proces verbal; în aceeași zi între orele 19:50 și 20:00, s-a anunțat sfârșitul detenției. Acesta a fost apoi dus la tribunalul din Paris, într-un spațiu în care a fost închis și supravegheat, fără a fi fost prezentat în prealabil procurorului general al Republicii; totuși, acesta a fost imediat informat cu privire la procedura de flagranță diligentă împotriva reclamantului și a luat, la 6 octombrie 1999, rechiziții suplimentare. La 6 octombrie 1999, la ora 18:06, un judecător de instrucție din apropierea tribunalului de mare instanță din Paris a efectuat interogatoriul de primă instanță al reclamantului, l-a pus sub acuzare și l-a pus sub arest provizoriu. La sfârșitul informației, reclamantul sesizează Camera de Acuzare a Curții de Apel din Paris cu o cerere de constatare a nulității custodiei sale, neregularitatea detenției la care a făcut obiectul celui de-al 5-lea octombrie, ora 20:00, 6 octombrie, ora 18:00, iar cea ulterioară, a interogării sale de primă instanță, a procedurii ulterioare și a arestării sale provizorii, prin Hotărârea din 13 octombrie 2000, Camera de Acuzare a Curții de Apel din Paris a respins cererea sa. La 28 februarie 2001, Curtea de Casație și-a respins recursul. În ceea ce privește termenul scurs între sfârșitul custodiei și prezentarea către judecătorul de anchetă, aceasta s-a exprimat după cum urmează: (...) din moment ce, pe de o parte, reținerea nu a fost prelungită dincolo de durata sa legală și, pe de altă parte, de la sfârșitul acestei măsuri, (reclamantul) a fost deferit, în sensul art. 63 din Codul de procedură penală, în fața procurorului republicii care, imediat după ce și-a luat revendicările, l-a pus la dispoziția judecătorului de instrucție în vederea examinării sale, camera de acuzare și-a justificat decizia. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală, aplicabile în momentul faptelor, se citesc astfel art. 63 Ofițerul de poliție judiciară poate, pentru necesitățile investigației, să aresteze orice persoană împotriva căreia există indicii care să sugereze că a comis sau a încercat să comită o infracțiune și să informeze procurorul de îndată ce începe să fie arestat. Cu toate acestea, în termen de cel mult douăzeci și patru de ore, persoana reținută nu poate fi reținută mai mult de douăzeci și patru de ore, cu permisiunea scrisă a procurorului republicii, iar acest magistrat poate condiționa această autorizație de prezentarea prealabilă a persoanei păstrate la vedere. La instrucțiunile procurorului general al Republicii, persoanele împotriva cărora probele colectate sunt de natură să motiveze urmărirea penală sunt fie eliberate, fie deferite în fața acestui magistrat. Pentru aplicarea prezentului articol, jurisdicțiile tribunalelor de mari instanțe din Paris, Nanterre, Bobigny și Creteil constituie o singură competență. GRIFS 1. Invocând art. 5 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de nelegalitatea detenției sale pentru perioada care a început la 5 octombrie 1999, ora 20 și s-a încheiat la 6 octombrie 1999, ora 18:00. În plus, invocând articolele 5 alineatul (4) și 13 din Convenție, el consideră că nu a putut beneficia de nicio acțiune în fața unui magistrat pentru a obține controlul detenției sale în această perioadă. (2) Reclamantul declară, de asemenea, o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție, dacă nu a fost ascultat de un magistrat, de la începutul custodiei până la audierea sa de către judecătorul de instrucție, fie timp de 48 de ore. (3) În sfârșit, acesta invocă o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (b) din Convenție, din cauza stării de epuizare fizică și morală în care se afla la prima sa prezentare în fața judecătorului de instrucție. (1) Reclamantul se plânge de nelegalitatea detenției sale și de absența recursului la un magistrat pentru perioada care a început la 5 octombrie 1999 la ora 20 și s-a încheiat la 6 octombrie 1999 la ora 18:00. Orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și în conformitate cu căile legale (...) Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât acesta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În primul rând, Curtea constată că motivul întemeiat pe art. 13 din Convenție se confundă în realitate cu motivul întemeiat pe art. 5 alineatul (4), lex specialis în speță. Prin urmare, aceasta nu va examina cauza decât din punctul de vedere al articolului 5 alineatul (4). În plus, în situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Reclamantul invocă, de asemenea, o încălcare a dreptului său de a fi audiat de un magistrat în timpul detenției și până la prezentarea sa în fața instanței de instrucție. El invocă art. 5 alin. (3) din Convenție, care prevede că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute în alin. (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii; eliberarea poate fi condiționată de o garanție care asigură prezența persoanei în cauză la audiere. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. (3) În sfârșit, reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b) din convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice inculpat are dreptul, printre altele, la (...) de a dispune de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale; (...) Curtea amintește că, în cazul în care art. 6 nu se opune etapelor care se desfășoară înainte de procedura de judecată, acesta are ca scop principal, în materie penală, să asigure un proces echitabil în fața unui tribunal care are competența de a decide cu privire la pe deplina acuzare (Imbrioscia c. Elveția, Hotărârea din 24 noiembrie 1993, seria A n 275, p. 13, § 36). În cazul de față, Comisia constată că atât prima înfățișare a reclamantului în fața instanței de cercetare, cât și perioada care a precedat-o nu au vizat nici o contestație cu privire la drepturile și obligațiile cu caracter civil ale reclamantului, nici cu privire la justificarea unei acuzații în materie penală îndreptate împotriva acestuia în sensul articolului 6 din convenție. Prin urmare, acest motiv trebuie respins ca fiind incompatibil cu dispozițiile convenției, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe art. 5 alineatul (1), art. 3 și art. 4 din convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. T.L. Early A.B. Baka Premier Adjunct Președintele
de la requête n
o
74184/01
présentée par Abdelhatir BERDJI
contre la France
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 23 mars 2004 en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
L.
Loucaides
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
me
W.
Thomassen
,
M.
M.
Ugrekhelidze,
juges
,
et de M. T.L.
Early,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 août 2001,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Abdelhatir Berdji, est un ressortissant français, né en 1963 et résidant à Villemonble. Il est représenté devant la Cour par M
e
H.
Farge, avocate au Conseil d'Etat et à la Cour de cassation.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 4
octobre 1999, à 6 heures 10, à la suite d'un vol commis la veille à Paris, les agents de la brigade de répression du banditisme, agissant en flagrant délit, arrêtèrent le requérant à son domicile. Ils le placèrent immédiatement en garde à vue. Le procureur de la République en fut avisé à 7 heures 25. Plusieurs interrogatoires du requérant furent effectués le 4
octobre entre 8 heures 10 et 12 heures 45, donnant lieu à procès-verbaux.
Le même jour, à 16 heures 30, le procureur autorisa pour un nouveau délai de 24 heures la prolongation de la mesure à compter du lendemain, 6
heures 10. Cette décision, prise sans que le requérant lui ait été présenté, fut notifiée à ce dernier par l'officier de police judiciaire à 17 heures 15.
Le 5 octobre 1999, le requérant fut de nouveau interrogé par la police, de 9 heures 35 à 10 heures 10, de 10 heures 50 à 11 heures 10 et de 14
heures
50 à 15 heures 10
; ces interrogatoires donnèrent lieu à procès
‑
verbaux.
Le même jour entre 19 heures 50 et 20 heures, la fin de la garde à vue fut notifiée au requérant. Celui-ci fut alors emmené au palais de justice de Paris, dans un local duquel il fut enfermé et surveillé, sans avoir été préalablement présenté au procureur de la République. Celui-ci fut cependant immédiatement informé de la procédure de flagrance diligentée contre le requérant et prit, le 6 octobre 1999, des réquisitions supplétives.
Le 6 octobre 1999, à 18 heures 06, un juge d'instruction près le tribunal de grande instance de Paris procéda à l'interrogatoire de première comparution du requérant, le mit en examen et ordonna son placement en détention provisoire.
A la fin de l'information, le requérant saisit la chambre d'accusation de la cour d'appel de Paris d'une requête tendant à voir constater la nullité de sa garde à vue, l'irrégularité de la détention dont il avait fait l'objet du 5
octobre, 20 heures, au 6 octobre, 18 heures, et celle, subséquente, de son interrogatoire de première comparution, de la procédure ultérieure et de sa mise en détention provisoire.
Par arrêt du 13 octobre 2000, la chambre d'accusation de la cour d'appel de Paris rejeta sa requête.
Le 28 février 2001, la Cour de cassation rejeta son pourvoi. S'agissant du délai écoulé entre la fin de la garde à vue et la présentation au juge d'instruction, elle s'exprima comme suit
:
«
(...) dès lors que, d'une part, la garde à vue n'a pas été prolongée au-delà de sa durée légale, et que, d'autre part, dès la fin de cette mesure, (le requérant) a été déféré, au sens de l'article 63 du code de procédure pénale, devant le procureur de la République lequel, aussitôt après avoir pris ses réquisitions, l'a mis à la disposition du juge d'instruction en vue de sa mise en examen, la chambre d'accusation a justifié sa décision.
»
Le droit interne pertinent
Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale, applicables au moment des faits, se lisent ainsi
:
Article 63
«
L'officier de police judiciaire peut, pour les nécessités de l'enquête, placer en garde à vue toute personne à l'encontre de laquelle il existe des indices faisant présumer qu'elle a commis ou tenté de commettre une infraction. Il en informe dès le début de la garde à vue le procureur de la République.
La personne gardée à vue ne peut être retenue plus de vingt-quatre heures. Toutefois, la garde à vue peut être prolongée pour un nouveau délai de vingt
‑
quatre
heures au plus, sur autorisation écrite du procureur de la République. Ce magistrat peut subordonner cette autorisation à la présentation préalable de la personne gardée à vue.
Sur instructions du procureur de la République, les personnes à l'encontre desquelles les éléments recueillis sont de nature à motiver l'exercice de poursuites sont, à l'issue de la garde à vue, soit remises en liberté, soit déférées devant ce magistrat.
Pour l'application du présent article, les ressorts des tribunaux de grande instance de Paris, Nanterre, Bobigny et Créteil constituent un seul et même ressort.
»
1.Invoquant l'article 5 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l'illégalité de sa détention pour la période qui a débuté le 5 octobre
1999, vingt heures, et s'est terminée le 6 octobre 1999, dix-huit heures. En outre, invoquant les articles 5 § 4 et 13 de la Convention, il estime n'avoir pu bénéficier d'aucun recours devant un magistrat pour faire contrôler sa détention durant cette période.
2.Le requérant allègue également une violation de l'article 5 § 3 de la Convention, faute d'avoir été entendu par un magistrat et ce, du début de la garde à vue jusqu'à son audition par le juge d'instruction, soit durant cinquante-huit heures. Il précise que le procureur ne l'a entendu ni lors de la prolongation de la garde à vue, ni à la fin de celle-ci.
3.Enfin, il invoque une violation de l'article 6 §§ 1 et 3 b) de la Convention, en raison de l'état d'épuisement physique et moral dans lequel il se trouvait lors de sa première comparution devant le juge d'instruction.
1.Le requérant se plaint de l'illégalité de sa détention et de l'absence de recours devant un magistrat pour la période qui a débuté le 5 octobre 1999 à vingt heures et s'est terminée le 6 octobre 1999 à dix-huit heures. Il invoque les articles 5 §§ 1 et 4 et 13 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi
:
Article 5
«
1.
Toute personne a droit à la liberté et à la sûreté. Nul ne peut être privé de sa liberté, sauf dans les cas suivants et selon les voies légales
(...)
4.
Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d'introduire un recours devant un tribunal, afin qu'il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale.
»
Article 13
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.
»
La Cour constate tout d'abord que le grief tiré de l'article 13 de la Convention se confond en réalité avec le grief tiré de l'article 5 § 4,
lex specialis
en l'espèce. Partant, elle n'examinera le grief que sous l'angle de l'article 5 § 4.
Par ailleurs, en l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article
54
§
2
b) de son règlement.
2.Le requérant allègue également une violation de son droit d'être entendu par un magistrat durant la garde à vue et jusqu'à sa comparution devant le juge d'instruction. Il Invoque l'article 5 § 3 de la Convention, lequel dispose que
:
«
Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe
1
c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d'être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l'intéressé à l'audience.
»
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article
54
§
2
b) de son règlement.
3.Enfin, le requérant se plaint d'une violation de l'article 6 §§ 1 et 3 b) de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...)
»
«
3.
Tout accusé a droit notamment à
:
(...)
b)
disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense
; (...)
»
La Cour rappelle que si l'article 6 ne se désintéresse pas des phases qui se déroulent avant la procédure de jugement, il a pour finalité principale, au pénal, d'assurer un procès équitable devant un «
tribunal
» compétent pour décider du «
bien-fondé de l'accusation
» (
Imbrioscia c. Suisse
, arrêt du 24
novembre 1993, série A n
o
275, p. 13, § 36).
En l'espèce, elle constate que tant la première comparution du requérant devant le juge d'instruction que la période qui l'a précédée ne portaient ni sur une contestation sur les droits et obligations de caractère civil du requérant ni sur le bien-fondé d'une accusation en matière pénale dirigée contre lui au sens de l'article 6 de la Convention.
Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, conformément à l'article
35 §§ 3 et 4.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen des griefs du requérant tirés de l'article 5 §§ 1, 3 et 4 de la Convention
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
T.L.
Early
A.B.
Baka
Greffier adjoint
Président