CtEDO 23.03.2004 Auto

CAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
23.03.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CAN v. TURKEY (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

Remzi Can, reclamantul, este un național turc, născut în 1956 și locuiește în Çanakkale. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost proprietarul unei societăți, Can Ticaret. În 1991, reclamantul a cumpărat covoruri dintr-o companie numită Kervan Halıcılık Sanayi ve Ticaret A.Ș. (Kervan Carpets Industry and Commercial Company: denumită în continuare „Kervan Carpets Company”. La 24 iulie 1991, și în urma acestei tranzacții, reclamantul a primit pentru semnătura de opt note de promisiune (bono) care urmau să fie plătite între 20 septembrie 1991 și 20 aprilie 1992. Potrivit reclamantului, notele de promisiune au fost pregătite pentru semnătura reclamantului de către B.D. care se presupune că a lucrat pentru compania Kervan Carpets la momentul materialului. Prin semnarea și timbratul lor, reclamantul a trimis notele de promisiune companiei Kervan Carpets. Notițele de promisiune îndeplinesc cerințele juridice ale Codului Comercial. Apoi a tras că vărul reclamantului, Ș.C., a fost numit drept debitor pe notițele de promisiune. Cu toate acestea, reclamantul susține că el a ștampilat și semnat doar notele de promisiune atunci când le-a primit și nu le-a adăugat nici un nume. În opinia reclamantului, vărul său trebuie să fi fost adăugat de B.D. La o dată necunoscută Compania Kervan Carpets a solicitat Biroului de Execuție din Istanbul (icra müdürlüğü) pentru a fi pus în aplicare notele de promisiune împotriva vărului reclamantului, Ș.C. La 11 ianuarie 1995, Ș.C. a aplicat procurorului din districtul Bayramiç cerând ca procedura penală să fie interzisă împotriva reclamantului. Reclamantul a fost ulterior acuzat de falsificare în temeiul articolului 342 din Codul Penal Turc. În aceeași zi, procurorul public Bayramiç a emis o decizie de lipsă de competență teritorială (yetkisizlik kararı) și a trimis dosarul la biroul procurorului public din provincia Çanakkale. La 6 octombrie 1995, procurorul public Çanakkale a depus un proiect de inculpare la Curtea Çanakkale Assize acuzând reclamantul cu falsificare în temeiul articolului 342 din Codul Penal. În timpul procedurii penale împotriva reclamantului, Curtea Assize de la Çanakkale a emis o convocare care solicită B.D. să prezinte dovezi. În depunerea reclamantului, B.D. a adăugat fraudulentoase semnătura lui Ș.C. la notele de promisiune. La 14 martie 1996 Ș.C. a retras acuzația împotriva reclamantului. Cu toate acestea, acuzația a avut loc cu acuzațiile împotriva reclamantului. La 9 mai 1996, Curtea Assize a solicitat companiei Kervan Carpets să-i informeze dacă B.D. a fost angajată de către firma la momentul infracțiunii. La 21 august 1996, compania Kervan Carpets a informat instanța că nimeni din acest nume nu a lucrat vreodată pentru companie. La 12 decembrie 1996, instanța a abandonat propunerea de a auzi B.D. Referindu-se la răspunsul acordat de compania Kervan Carpets și observand faptul că B.D. nu a putut fi găsit. În plus, instanța nu a considerat necesar să solicite Institutului Forensei de Medicină să efectueze o analiză privind dacă scrisul de mână al reclamantului corespunde modalității în care numele Ș.C. a fost scris pe notele de promisie. În aceeași zi, Curtea Çanakkale Assize a condamnat reclamantul de falsificare în temeiul articolului 342 § 1 din Codul penal și l-a condamnat la un an și opt luni de închisoare. La 23 decembrie 1996, reclamantul a interzis hotărârea Curții Çanakkale Assize din cauza că B.D. La 3 noiembrie 1997, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului și a susținut hotărârea Curții Assize. La 22 decembrie 1997, reclamantul a depus o cerere la Curtea Assize de Çanakkale, ce a solicitat deschiderea cauzei sale. La 26 decembrie 1997, această cerere a fost respinsă. La 7 ianuarie 1998, reclamantul a depus un recurs la Curtea Assize de Çanakkale împotriva hotărârii Curții Assize de Çanakkale din 26 decembrie 1997. La 21 ianuarie 1998, acest ultim recurs al reclamantului a fost respins de către Curtea Burhaniye Assize. La 15 octombrie 1998, reclamantul a început să își îndeplinească condamnarea la închisoare. La 14 iunie 1999, el a fost eliberat din închisoare în curs de probă. art. 339 din Codul Penal prevede: „Un funcționar care pregătește un document parțial sau complet falsificat sau denatura un document autentic este închis pentru trei până la zece ani în cazul în care daunele decurg din această falsificare...” 2. art. 342 § 1 din Codul penal prevede: „O persoană care nu este funcționar și care forjează un document oficial prin metodele menționate la art. 339 este închisă pentru doi până la opt ani...” (3) art. 238 din Codul de procedură penală prevede: „... Admiterea de dovezi poate fi respinsă în următoarele circumstanțe: ... c) Dacă faptul la care dovezile sunt relevante nu are nici un efect asupra deciziei...”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă