SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 50747/99 prezentate de Muzaffer ERDOST împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 25 martie 2004 într-o cameră compusă din dnii Cabral Barreto președinte Caflisch Kūris Türmen Zupančič Traja Gyulumyan, judecători și dnii V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 16 august 1999, având în vedere decizia parțială din 19 septembrie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Muzaffer Erdost, este un resortisant turc, născut în 1932 și rezident în Ankara. El este scriitor și proprietar al editurii Onur Yaynlar. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Bektaș, Ș. Keçeli și N. Calalar, avocați în Ankara. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În septembrie 1996, Onur Yaynlar a publicat o carte scrisă de reclamant, intitulată "Trei SEVURI" [Orașul Turciei. La 2 iulie 1993, s-a produs un incendiu în timpul festivităților lui Pir Sultan Abdal, liderul spiritual al Alevetelor în secolul al XVI-lea și s-a produs moartea a 33-lea. persoane, inclusiv intelectuali și muzicieni care au participat la festivități, în centrul presiunii asupra Turciei asupra unui nou Sevres [Orașul Franței. Autorul face referire la Tratatul de la Sevres din 10 august 1920 impus guvernului otoman de către aliați. Acest tratat nu a intrat niciodată în vigoare și nu a fost recunoscut niciodată de guvernul național stabilit la Ankara care a condus lupta împotriva eliberării și a proclamat Republica că a impus Turciei (Türkiye'nin Yeni-Sevr'e zorlanmas Autorul caută legături între aceste evenimente care au dus la o tensiune semnificativă între majoritatea sunnită și minoritatea superioară [O ramură a Islamului care este considerată a fi foarte tolerantă] și încearcă să clarifice cauzele acestora, reținând printre altele evoluția socio-economică a regiunii. Potrivit autorului, aceste incidente tragice nu au avut loc spontan. ; a fost mai degrabă un atac organizat pentru a intimida democrații din comunitatea superioară. Capitolul incriminat conține următoarele pasaje [Autorul citează la paginile 28-29 din cartea incriminat unele pasaje dintr-un articol publicat în numărul 4-5, decembrie 1994-ianuarie 1995, a unei reviste. Apoi, el comentează pasajele preluate] Aceste idei se pot rezuma după cum urmează: pe plan geografic, Sivas este un În același timp, el este intersecția și nodul șoselelor de trecere de la vest la est. Atunci când nodul Sivas se denunțează geografic, oamenii se depărtează de Republica Turcia la intersecția Sivas, oamenii Kurdistanului se ridică atunci la independența sa și [și] popoarele Anatoliei [vor ajunge la] democrație și libertate. Putem trage două concluzii: în primul rând, Sivas, fiind un nod între est și vestul Turciei, are o importanță geostrategică ; în al doilea rând, fiind o răscruce de întâlnire a popoarelor, prezintă o importanță geopolitică; în al treilea rând, această politică nu constă în găsirea soluției problemei kurde în cadrul democratizării (...) Turciei. Ea nu se limitează la separarea Turciei și la întemeierea propriului stat. eliberarea și democratizarea popoarelor din Anatolia mai mult decât politica de a distruge Republica Turcia și de a o exclude din acest spațiu. Laz [Oamenii de origine caucaziană], georgieni, cerșetori sunt popoare din Anatolia care vor ajunge la democrație și libertate prin evadarea din hegemonia celor care sunt suverani! (...) [pagina 48] (...) Se pot trage următoarele concluzii din citatele sale: Independența Kurdistanului se referă la prăbușirea Republicii Turcia. Când Republica Turcia se prăbușește, mai departe, oamenii din Kurdistan devin independenți și oamenii din Anatolia vor ajunge la democrație și libertate. Asta înseamnă că această organizație pretinde că luptă nu numai pentru independența kurzilor din Turcia și a Dar și pentru a asigura democratizarea și eliberarea oamenilor din Anatolia. Din acest spațiu, popoarele, adică armenii, arabii, Turkmenes (Avertis-Turcs), Lazs, Cerkese și georgieni, a căror trahee arteră a fost aglomerată la Sivas (4 septembrie 1919), se eliberează și încep să sufle (...) sechestrarea publicației incriminate La 4 octombrie 1996, considerând că lucrarea în litigiu constituia propagandă separatistă împotriva integrității statului în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara ( În aceeași zi, judecătorul a acceptat această cerere și a dispus confiscarea lucrării în litigiu, în conformitate cu art. 86 din Codul de procedură penală, pentru propagandă separatistă. La 24 octombrie 1996, reclamantul a formulat opoziție împotriva acestei hotărâri în fața Curții de Securitate a statului. La 31 octombrie 1996, Curtea de Securitate a statului a respins opoziția reclamantului. Procedura diligentă împotriva reclamantului la 17 octombrie 1996, reclamantul a fost audiat de procurorul Republicii. În timpul depoziției sale, el a precizat că cartea sa consta într-o compilație de scrisori ale autorilor și ale articolelor de presă ale căror subiecte și pe care le critica el îi prezenta. Cu această ocazie, el a negat faptele care i-au fost reproșate și s-a susținut, în lucrarea în litigiu, împotriva separatismului și a apărat unitatea Turciei. La 18 octombrie 1996, procurorul Republicii l-a acuzat pe reclamantul șefului propagandei separatiste și și-a revendicat condamnarea în temeiul art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 3713, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 4126. În actul de acuzare, procurorul a citat extrasele din cartea menționată mai sus și a considerat în special că Chiar dacă cartea în cauză se prezintă ca o compilație de împrumuturi având ca sursă diverse reviste și ziare, acuzatul, care este autorul acestei cărți, și-a scris în mod clar punctul de vedere cu privire la subiectul tratat și la organizarea ilegală (...) Astfel, după împrumuturi, modul în care autorul și-a explicat punctul de vedere îmbracă natura unei propagande împotriva integrității teritoriale a statului (...) stabilind că cetățenii Republicii Turcia care trăiesc în țara noastră și de origini etnice diferite sunt popoare diferite, le-a prezentat pe baza ideilor sale bazate pe principiul rasei ca popoare diferite și cu gândirea sa rasistă potrivit căreia aceste popoare se aflau în țara noastră și de diferite popoare. În această privință, prin crearea minorităților pe acest teritoriu, unitatea națională (...) în timpul procedurii în fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a contestat acuzațiile aduse împotriva sa și a cerut achitarea sa. În această privință, el a susținut că pasajele pe care se baza acuzația fuseseră împrumutate, sub forma unei note de subsol, de la alți autori și că scrierile sale nu constituiau propagandă separatistă și a invocat, de asemenea, protecția libertății de exprimare. În sprijinul apărării sale, reclamantul a prezentat, de asemenea, Curții de Securitate a statului un raport de expertiză, datat 15 octombrie 1996, concluzionând că publicarea în litigiu tindea să informeze publicul și să atragă atenția asupra anumitor pericole care amenință țara și societatea. Potrivit acestui raport, studiul diferitelor părți ale cărții nu a dezvăluit nicio abordare a propagandei separatiste împotriva integrității teritoriale. Prin hotărârea din 20 februarie 1997, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători, inclusiv un magistrat militar, l-a declarat pe reclamantul vinovat de propagandă separatistă și l-a condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare și o amendă de 100 000 000 de lire turcești (TRL), în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 4126. În special, motivarea hotărârii se poate citi după cum urmează: Chiar dacă cartea în cauză se prezintă ca o compilație de împrumuturi având ca sursă diverse reviste și ziare, acuzatul, care este autorul acestei cărți, și-a scris în mod clar punctul de vedere cu privire la subiectul tratat și cu privire la organizarea ilegală (...) Astfel, după împrumuturi, modul în care autorul și-a explicat punctul de vedere are natura unei propagande împotriva integrității teritoriale a statului (...) Autorul, în cartea confiscată, face propagandă pentru a diviza statul Republicii Turcia între kurzi, armeni, arabi, Turkmene, turci alevini, Lazs, georgieni, cerșeni și rupe integritatea teritorială a statului Republicii Turcia (...) de stabilire a faptului că cetățenii Republicii Turcia care trăiesc în țara noastră și de origine etnică diverse sunt popoare diferite, le-a prezentat pe baza ideilor sale bazate pe principiul rasei ca popoare diferite și a stabilit în mod clar că, odată cu colapsul statului Turciei, avea să se întemeieze un stat kurde. (...) (...) În cartea în litigiu, așa cum s-a stabilit mai sus, pârâtul a făcut în mod clar propaganda scrisă împotriva integrității teritoriale și naționale a statului Republicii Turcia (...) la 26 februarie 1997, reclamantul s-a ocupat de casarea în scopul infirmării acestei hotărâri. La 3 aprilie 1998, procurorul general aproape de Curtea de Casație în avizul său privind recursul, a solicitat Curții de Casație să infirme hotărârea de primă instanță, considerând că, la încheierea examinării lucrării în litigiu în ansamblul său, elementele constitutive ale infracțiunii reproșate nu erau reunite. La 22 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La 10 martie 1999, procurorul general a formulat opoziție împotriva acestei hotărâri, susținând în special că determinarea elementelor constitutive ale infracțiunii reprobabile nu se poate baza numai pe anumite pasaje ale lucrării în litigiu, ci și pe faptul că responsabilitatea autorului ar trebui să fie căutată prin examinarea întregii infracțiuni. La 20 aprilie 1999, Adunarea Plenară a Camerei Criminale din apropierea Curții de Casație a respins opoziția formulată de procurorul general. La 14 mai 1999, reclamantul sesizează procurorul general cu privire la o acțiune în rejudecare împotriva acestei decizii. La 10 iunie 1999, procurorul general a respins această acțiune. La 29 septembrie 1999, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 4454 privind suspendarea acțiunilor și a pedepselor pentru infracțiunile comise prin presă și publicare, Curtea de Securitate a statului care a pronunțat suspendarea executării pedepsei reclamantului pe o perioadă de trei ani. Dreptul intern relevant art. 8 din Legea nr 3713, înainte de modificarea prin Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995, era astfel formulat. Propaganda scrisă și orală, reuniunile, adunările și manifestările menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului Republicii Turcia și unității indivizibile a națiunii sunt interzise, indiferent de procedura utilizată și de scopul urmărit. Oricine se angajează în astfel de activități este condamnat la o pedeapsă de doi până la cinci ani de închisoare și la o amendă de 50 până la 100 de milioane de lire turcești. (...) Astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995, acest articol dispune de Propaganda scrisă și orală, întrunirile, adunările și manifestările menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului Republicii Turcia sau unității indivizibile a națiunii sunt interzise. Oricine continuă o astfel de activitate este condamnat la o pedeapsă de unu până la trei ani de închisoare și la o amendă de o sută până la trei sute de milioane de lire turcești. În caz de recidivă, pedepsele aplicate nu se convertesc în amendă. (...) Atunci când infracțiunea de propagandă menționată la primul paragraf este comisă prin imprimerie sau prin mijloace de comunicare în masă, altele decât revistele menționate la al doilea paragraf, autorii responsabili și proprietarii mijloacelor de comunicare în masă sunt condamnați la o pedeapsă de la șase luni la doi ani de închisoare, precum și la o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turcești (...) Această dispoziție a fost abrogată prin Legea nr. 4928 din 19 iunie 2003. Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Curții de Securitate a Statului, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată drept o instanță independentă și imparțială, menționând în special faptul că la acea vreme aceste instanțe erau compuse din trei membri titulari, inclusiv un ofițer care se afla direct în ierarhia militară. Reclamantul susține că condamnarea sa penală pentru scrierea și publicarea unei cărți încalcă art. 10 din convenție. Guvernul susține că condamnarea în litigiu era justificată în temeiul articolului 10 alineatul (2) din convenție, era prevăzută de lege și urmărea unul dintre scopurile legitime prevăzute la articolul respectiv, și anume menținerea securității naționale, a securității publice și a integrității teritoriale. El susține că declarațiile reclamantului depășesc limitele simplei critici și corespund propagandei de distrugere a integrității teritoriale a statului, astfel încât condamnarea și pedeapsa aplicată reclamantului trebuie considerate ca fiind un răspuns la o necesitate socială imperioasă. Guvernul consideră astfel că, prin deformarea evenimentelor și practicilor care au loc în sud-estul Turciei, expresiile utilizate de reclamant în lucrarea în litigiu constituie un pericol concret și iminent și consideră că, în cartea sa, acesta din urmă manifestă ură și dușmănie. ; expresiile utilizate, care discriminează între kurzi și turci și au ca scop provocarea populației împotriva statului, reprezintă în acest sens un pericol pentru pacea socială și chiar internațională și sunt de natură să exacerbeze o situație deja explozivă. În cele din urmă, guvernul subliniază că pedeapsa reclamantului a fost suspendată în temeiul Legii nr. 4454. Citând pasaje din lucrarea în litigiu, reclamantul susține că a fost condamnat pe baza unor scrisori care sunt de fapt doar citate, în special, din articole de presă publicate în diferite ziare și reviste, citate care, pe de altă parte, nu reflectă în niciun fel opiniile sale personale. În acest sens, el subliniază că, în toate lucrările sale, el apără democratizarea și națiunea Separatismul etnic. Astfel, el neagă toate faptele care i-au fost reproșate și susține că a intervenit ca intelectual progresist. Reclamantul precizează, de asemenea, că suspendarea pedepsei sale în aplicarea legii n 4454 este irelevant în prezenta cauză, în măsura în care a plătit amenda la care fusese condamnat și în cazul în care condamnarea pronunțată împotriva sa a dobândit forță de lucru judecat. În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond : rezultă că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate care invocă art. 6 din convenție, reclamantul se plânge de lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului care l-a condamnat. Guvernul contestă teza reclamantului. În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond : rezultă că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Modululer Președintele
de la requête n
o
50747/99
présentée par Muzaffer ERDOST
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 25 mars 2004 en une chambre composée de
:
MM.
I.
Cabral Barreto
,
président
,
L.
Caflisch
,
P.
Kūris
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
K.
Traja
,
M
me
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 août 1999,
Vu la décision partielle du 19 septembre 2000,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Muzaffer Erdost, est un ressortissant turc, né en 1932 et résidant à Ankara. Il est écrivain et propriétaire de la maison d'édition
Onur Yayınları
. Il est représenté devant la Cour par M
es
Keçeli et N.
Çağlar, avocats à Ankara.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
La publication incriminée
En septembre 1996,
Onur Yayınları
publia un livre écrit par le requérant et intitulé «
Trois Sıvas [Ville en Turquie. Le 2 juillet 1993, un incendie criminel se produisit lors des festivités de Pir Sultan Abdal, chef spirituel des Alevîtes au XVI
e
siècle, et provoqua le décès de 33
personnes, dont des intellectuels et des musiciens ayant participé aux festivités], au centre de la pression exercée sur la Turquie pour un nouveau Sèvres [Ville en France. L'auteur fait allusion au Traité de Sèvres du 10 août 1920 imposé au gouvernement ottoman par les Alliés. Ce traité n'est jamais entré en vigueur et n'a jamais été reconnu par le gouvernement national établi à Ankara qui mena la lutte de la libération et proclama la République] imposé à la Turquie
» (
Türkiye'nin Yeni-Sevr'e zorlanmasının odağında
: Üç Sıvas
).
Cet essai de 115 pages analyse les événements sanglants survenus à Sıvas les 3 septembre 1978, 2 juillet 1993 et février-mars 1996. L'auteur recherche les liens entre ces événements qui avaient entraîné une tension sensible entre la majorité sunnite et la minorité alevîte [Une branche de l'Islam qui est considérée comme très tolérante] et essaie d'en éclaircir les causes, retraçant entre autres l'évolution socio-économique de la région. D'après l'auteur, ces tragiques incidents ne s'étaient pas produits de manière spontanée
; il s'agissait plutôt d'une agression organisée afin d'intimider les démocrates implantés au sein de la communauté alevîte.
Le chapitre incriminé contenait les passages suivants
:
«
[L'auteur cite aux pages 28-29 du livre incriminé certains passages d'un article publié dans le numéro 4-5, décembre 1994-janvier 1995, d'une revue. Ensuite, il commente les passages repris] Ces idées peuvent se résumer comme suit
: sur le plan géographique, Sivas est un «
nœud
», un carrefour de «
rencontre
» des peuples. En même temps, il est le carrefour et le nœud des routes de passage de l'ouest à l'est. Lorsque le nœud de Sivas se dénoue géographiquement, «
les peuples
» se détachent de la République de Turquie au carrefour de Sivas, «
le peuple du Kurdistan
» atteindra alors son indépendance et [ainsi que] «
les peuples d'Anatolie
» [parviendront à] la démocratie et [à] la liberté.
On peut en déduire deux conclusions
: en premier lieu, Sivas, étant un nœud entre l'est et l'ouest de la Turquie, présente une importance géostratégique
; en deuxième lieu, étant un carrefour de rencontre des peuples, il présente une importance géopolitique. En troisième lieu, cette politique ne consiste pas à rechercher la solution du problème kurde dans le cadre de la démocratisation (...) de la Turquie. Elle ne se limite pas à la séparation de la Turquie et à fonder son propre Etat. La politique visant à «
libérer et démocratiser des peuples d'Anatolie
» est assimilée à la politique consistant à détruire la République de Turquie et à l'en exclure de cet espace. A l'exception des «
Turcs souverains
», les Arméniens, les Arabes, les Turkmènes, les Lazs [Des peuples d'origine caucasienne], les Géorgiens, les Tcherkesses sont des peuples d'Anatolie qui vont parvenir à la démocratie et à la liberté en échappant à l'hégémonie des «
Turcs souverains
»
! (...)
[page 48] (...) Il est possible de tirer les conclusions suivantes de ses citations
: «
L'indépendance du Kurdistan est indexée sur l'effondrement de la République de Turquie. Lorsque la République de Turquie s'effondre, «
le peuple du Kurdistan devient indépendant
» et «
les peuples d'Anatolie parviendront à la démocratie et à la liberté
». C'est-à-dire que cette organisation prétend se battre non seulement pour l'indépendance des Kurdes de Turquie, et du «
peuple du Kurdistan
», mais également pour assurer la démocratisation et la libération des peuples d'Anatolie. Suite à l'exclusion du kémalisme qui est identifié par le «
turquisme souverain
» de cet espace, les peuples, c'est-à-dire les Arméniens, les Arabes, les Turkmènes (Alevîtes-Turcs), les Lazs, les Tcherkesses et les Géorgiens, dont la trachée-artère fut encombrée à Sivas (4 septembre 1919), se libèrent et commenceront à souffler (...)
»
2.
La saisie de la publication incriminée
Le 4 octobre 1996, estimant que l'ouvrage litigieux constituait de la propagande séparatiste contre l'intégrité de l'Etat en vertu de l'article 8 §
1 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme, le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara («
la cour de sûreté de l'Etat
») saisit le juge assesseur près cette cour de sûreté afin d'obtenir la saisie de l'ouvrage en question.
Le même jour, le juge assesseur fit droit à cette demande et ordonna la saisie de l'ouvrage litigieux, en vertu de l'article 86 du code de procédure pénal, pour propagande séparatiste.
Le 24 octobre 1996, le requérant forma opposition contre cette décision devant la cour de sûreté de l'Etat.
Le 31 octobre 1996, la cour de sûreté de l'Etat rejeta l'opposition du requérant.
3.
La procédure diligentée contre le requérant
Le 17 octobre 1996, le requérant fut entendu par le procureur de la République. Au cours de sa déposition, il précisa que son livre consistait en une compilation d'écrits d'auteurs et d'articles de presse dont il critiquait les thèmes et sur lesquels il donnait son opinion. A cette occasion, il nia les faits qui lui étaient reprochés, et soutint s'être exprimé, dans l'ouvrage litigieux, contre le séparatisme et avoir défendu l'unité de la Turquie.
Le 18 octobre 1996, le procureur de la République inculpa le requérant du chef de propagande séparatiste et requit sa condamnation en vertu de l'article
8 §§ 1 et 2 de la loi n
o
3713, tel que modifié par la loi n
o
4126.Dans l'acte d'accusation, le procureur cita les extraits du livre repris ci-dessus et estima notamment que
:
«
(...) Même si le livre en question se présente comme une compilation d'emprunts ayant pour source divers revues et journaux, l'accusé, qui est l'auteur de ce livre, y a clairement écrit son point de vue à propos du sujet traité et sur l'organisation illégale (...) Ainsi, après les emprunts, la manière dont l'auteur a expliqué son point de vue revêt la nature d'une propagande contre l'intégrité territoriale de l'Etat (...) en établissant que les citoyens de la République de Turquie vivant dans notre pays et d'origines ethniques diverses sont des peuples divers, les a présentés sur la base de ses idées reposant sur le principe de race comme des peuples différents et avec sa pensée raciste selon laquelle ces peuples allaient «
reprendre leur souffle
» avec le morcellement de la République de Turquie (...) Ces idées sont celles de l'auteur. A cet égard, en créant des minorités sur ce territoire a pris pour cible l'unité nationale (...)
»
Au cours de la procédure devant la cour de sûreté de l'Etat, le requérant contesta les accusations portées à son encontre et demanda son acquittement. Il argua à cet égard que les passages sur lesquels l'accusation se fondait avaient été empruntés, sous forme de note de bas de page, à d'autres auteurs et que ses écrits ne constituaient pas de la propagande séparatiste. Il invoqua en outre la protection de la liberté d'expression.
A l'appui de sa défense, le requérant soumit en outre à la cour de sûreté de l'Etat un rapport d'expertise, daté du 15 octobre 1996, concluant que la publication litigieuse tendait à informer le public et à attirer l'attention sur certains dangers menaçant le pays et la société. Aux termes de ce rapport, l'étude des différentes parties du livre ne révélait aucune approche tendant à la propagande séparatiste contre l'intégrité territoriale.
Par un arrêt du 20 février 1997, la cour de sûreté de l'Etat, composée de trois juges dont un magistrat militaire, déclara le requérant coupable de propagande séparatiste et le condamna à une peine d'un an d'emprisonnement et une amende de 100
000
000 livres turques (TRL), en vertu de l'article 8 § 1 de la loi n
o
3713, tel que modifié par la loi n
o
4126.
La motivation de l'arrêt peut notamment se lire comme suit
:
«
(...) Même si le livre en question se présente comme une compilation d'emprunts ayant pour source divers revues et journaux, l'accusé, qui est l'auteur de ce livre, y a clairement écrit son point de vue à propos du sujet traité et sur l'organisation illégale (...) Ainsi, après les emprunts, la manière dont l'auteur a expliqué son point de vue revêt la nature d'une propagande contre l'intégrité territoriale de l'Etat (...) L'auteur, dans le livre saisi, fait de la propagande pour diviser l'Etat de la République de Turquie entre les Kurdes, les Arméniens, les Arabes, les Turkmènes, les Turcs alevîtes, les Lazs, les Géorgiens, les Tcherkesses et briser l'intégrité territoriale de l'Etat de la République de Turquie (...) en établissant que les citoyens de la République de Turquie vivant dans notre pays et d'origines ethniques diverses sont des peuples divers, les a présentés sur la base de ses idées reposant sur le principe de race comme des peuples différents et a clairement établi qu'avec l'effondrement de l'Etat de la République de Turquie, allait se fonder un Etat kurde. (...) Dans le livre litigieux, comme il a été établi ci-dessus, l'accusé a clairement fait de la propagande écrite contre l'intégrité territoriale et nationale de l'Etat de la République de Turquie (...)
»
Le 26 février 1997, le requérant se pourvut en cassation aux fins d'infirmation de cet arrêt.
Le 3 avril 1998, le procureur général près la Cour de cassation dans son avis sur le pourvoi, demanda à la Cour de cassation d'infirmer l'arrêt de première instance, estimant qu'au terme de l'examen de l'ouvrage litigieux dans son ensemble, les éléments constitutifs de l'infraction reprochée n'étaient pas réunis.
Le 22 février 1999, la Cour de cassation confirma l'arrêt de première instance.
Le 10 mars 1999, le procureur général forma opposition contre cet arrêt. Il soutint notamment que la détermination des éléments constitutifs de l'infraction reprochée ne saurait reposer seulement sur certains passages de l'ouvrage litigieux, mais que la responsabilité de l'auteur devait être recherchée en examinant l'ensemble de celui-ci.
Le 20 avril 1999, l'assemblée plénière de la chambre criminelle près la Cour de cassation rejeta l'opposition formée par le procureur général.
Le 14 mai 1999, le requérant saisit le procureur général d'un recours en révision contre cette décision.
Le 10 juin 1999, le procureur général rejeta ce recours.
Le 29 septembre 1999, à la suite de l'entrée en vigueur de la loi n
o
4454 relative au sursis des actions et des peines pour les infractions commises par voie de presse et de publication, la cour de sûreté de l'Etat prononça le sursis à l'exécution de la peine du requérant pour une durée de trois ans.
B.
Le droit interne pertinent
L'
article
8 de la loi n
o
3713, avant modification par la loi n
o
4126 du 27
octobre 1995, était ainsi libellé
:
«
La propagande écrite et orale, les réunions, assemblées et manifestations visant à porter atteinte à l'intégrité territoriale de l'Etat de la République de Turquie et à l'unité indivisible de la nation sont prohibées, quels que soient le procédé utilisé et le but poursuivi. Quiconque se livre à pareille activité est condamné à une peine de deux à cinq ans d'emprisonnement et à une amende de cinquante à cent millions de livres turques.
(...)
»
Tel qu'il a été modifié par la loi n
o
4126 du 27 octobre 1995, cet article dispose
:
«
La propagande écrite et orale, les réunions, assemblées et manifestations visant à porter atteinte à l'intégrité territoriale de l'Etat de la République de Turquie ou à l'unité indivisible de la nation sont prohibées. Quiconque poursuit une telle activité est condamné à une peine d'un à trois ans d'emprisonnement et à une amende de cent à trois cents millions de livres turques. En cas de récidive, les peines infligées ne sont pas converties en amende.
(...)
Lorsque le crime de propagande visé au premier paragraphe est commis par la voie d'imprimés ou par des moyens de communication de masse autres que les périodiques mentionnés au second paragraphe, les auteurs responsables et les propriétaires des moyens de communication de masse sont condamnés à une peine de six mois à deux ans d'emprisonnement ainsi qu'à une amende de cent à trois cents millions de livres turques (...)
»
Cette disposition a été abrogée par la loi n
o
4928 du 19 juin 2003.
1.
Le requérant allègue que sa condamnation pour avoir écrit et publié un livre dans lequel il étudiait et commentait des articles de presse porte atteinte à sa liberté d'expression, telle que garantie par l'article 10 de la Convention.
2.
Le requérant se plaint de n'avoir pas bénéficié d'un procès équitable devant la cour de sûreté de l'Etat, dans la mesure où celle-ci ne pouvait passer pour un tribunal indépendant et impartial. Il expose notamment qu'à l'époque, ces juridictions étaient composées de trois membres titulaires, dont un officier relevant directement de la hiérarchie militaire.
1.
Le requérant allègue que sa condamnation pénale pour avoir écrit et publié un livre enfreint l'article 10 de la Convention.
Le Gouvernement soutient que la condamnation litigieuse était justifiée au regard du paragraphe 2 de l'article 10 de la Convention, était prévue par la loi et poursuivait l'une des fins légitimes énoncées dans cet article, à savoir le maintien de la sécurité nationale, de la sûreté publique et de l'intégrité territoriale.
Il fait valoir que les déclarations du requérant excèdent les limites de la simple critique et correspondent à de la propagande tendant à la destruction de l'intégrité territoriale de l'Etat, de sorte que la condamnation et la peine infligées au requérant doivent être considérées comme répondant à un «
besoin social impérieux
».
Le Gouvernement estime ainsi qu'en déformant les événements et les pratiques prenant place dans le Sud-Est de la Turquie, les expressions utilisées par le requérant dans l'ouvrage litigieux constituent un danger concret et imminent. Il considère en outre que, dans son livre, ce dernier manifeste haine et inimitié
; les expressions utilisées, faisant une discrimination entre Kurdes et Turcs et ayant pour but de provoquer la population contre l'Etat, représentent en ce sens un danger pour la paix sociale, et même internationale, et sont de nature à exacerber une situation déjà explosive.
Enfin, le Gouvernement souligne que la peine du requérant a été suspendue en application de la loi n
o
4454.
Citant des passages de l'ouvrage litigieux, le requérant soutient avoir été condamné sur la base d'écrits qui ne sont en fait que des citations notamment d'articles de presse parus dans différents journaux et revues, citations qui, par ailleurs, ne reflètent en rien ses opinions personnelles. En ce sens, il souligne que, dans tous ses travaux, il défend «
la démocratisation et la nation
» contre «
le séparatisme ethnique
». Il nie ainsi l'ensemble des faits qui lui sont reprochés et soutient être intervenu en tant qu'intellectuel progressiste.
Le requérant précise en outre que la suspension de sa peine en application de la loi n
o
4454 est sans pertinence dans la présente affaire, dans la mesure où il a payé l'amende à laquelle il avait été condamné et où la condamnation prononcée à son encontre a acquis force de chose jugée.
A la lumière de l'ensemble des arguments des parties, la Cour estime que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête mais nécessitent un examen au fond
: il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 1 de la Convention. La Cour note en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité
2.
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat qui l'a condamné.
Le Gouvernement conteste la thèse du requérant.
A la lumière de l'ensemble des arguments des parties, la Cour estime que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête mais nécessitent un examen au fond
: il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 1 de la Convention. La Cour note en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
le restant de la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
Vincent
Berger
Ireneu C
abral Barreto
Greffier
Président