AFFAIRE ERDOST c. TURQUIE

La originea acestei cauze se află o cerere (nr. 50747/99) îndreptată împotriva Republicii Turciei și care aparține unui cetățean al acestui Stat, dl. Muzaffer Erdost ("reclamantul"), care a sesizat Curtea la 16 august 1999 în conformitate cu art. 34 al Convenției de protejare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ("Convenția").

Reclamantul este reprezentat de dlg. M. Bektaș, Ș. Keçeli și N. Çağlar, avocate la Ankara. Guvernul turc ("Guvernul") nu a desemnat un agent pentru procedura din fața Curții.

Reclamantul susținea că condamnarea sa pentru scris și publicare unei cărți constituia o încălcare a libertății sale de exprimare în conformitate cu art. 10 al Convenției. Invocând art. 6 § 1, se plângea de asemenea de lipsa de independență și imparțialitate a curții de securitate a Statului din Ankara.

Cererea a fost atribuită secției a patra a Curții (art. 52 § 1 al regulamentului). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 § 1 al Convenției) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 al regulamentului.

La 1 noiembrie 2001, Curtea și-a modificat compoziția secțiilor (art. 25 § 1 al regulamentului). Prezenta cerere a fost atribuită secției a treia remaniate (art. 52 § 1).

Printr-o decizie a 25 martie 2004, camera a declarat cererea admisibilă.

Atât reclamantul cât și Guvernul au depus observații scrise pe fondul cauzei (art. 59 § 1 al regulamentului). Camera având hotărât după consultare cu părțile că nu este necesar să se țină o ședință consacrată fondului cauzei (art. 59 § 3 in fine al regulamentului), părțile au prezentat fiecare comentarii scrise privind observațiile celeilalte.

La 1 noiembrie 2004, Curtea și-a modificat compoziția secțiilor (art. 25 § 1 al regulamentului). Prezenta cerere a fost atribuită secției a doua remaniate (art. 52 § 1).

În septembrie 1996, editura Onur Yayınları a publicat o carte scrisă de reclamant și intitulată "Trei Sivas [oraș în Turcia], în centrul presiunii exercitate asupra Turciei pentru un nou Sevr [1] impus Turciei" (Türkiye'nin Yeni-Sevr'e zorlanmasının odağında: Üç Sivas).

Acest eseu de 115 pagini analizează evenimentele sângeroase care au avut loc la Sivas la 3 septembrie 1978, 2 iulie 1993 și februarie-martie 1996, în cursul cărora aleviții au suferit persecuții extragiudiciare provenind din dreapta radicală. Autorul caută legăturile dintre aceste evenimente care au provocat o tensiune sensibilă în populație și încearcă să clarificeze cauzele acestora, retrăsând, printre altele, evoluția socio-economică a regiunii. Sivas apare ca nodul unei conspirații internaționale: după autorul, evenimentele care s-au produs acolo au fost planificate și urmăreau, prin intimidarea democraților din comunitatea alevită, să inițieze un conflict confesional și etnic.

Acest eseu se compune din trei părți intitulate respectiv: "Trei Sivas, în centrul presiunii exercitate asupra Turciei pentru un nou Sevr", "Metode speciale de fascizare, practici noi de la Sivas la Gaziosmanpașa" (Fașistleștirmede özel yöntemler, yeni uygulamalar Sivas'tan Gaziosmanpașa'ya) și "Fără conflict alevi-sunit, ci o atac fascist" (Alevi-sünni çatıșması yok, fașist saldırı var), și se încheie cu o poezie.

Capitolele incriminate sunt extrase din prima parte a acestei lucrări și conțin următoarele pasaje: "[Autorul citează la paginile 28-29 ale cărții incriminate anumite pasaje dintr-un articol publicat în numărul 4-5, decembrie 1994-ianuarie 1995, al unei reviste. Apoi, comentează pasajele reluate] Aceste idei pot fi rezumate după cum urmează: pe plan geografic, Sivas este un "nod", o încrucișare de "întâlnire" a popoarelor. În același timp, este încrucișarea și nodul căilor de trecere de la vest la est. Când nodul Sivas se desface geografic, "popoarele" se desprind de Republica Turciei la încrucișarea Sivas, "poporul Kurdistanului" va atinge apoi independența și [la fel] "popoarele Anatoliei" [vor atinge] democrația și [] libertatea. Din acestea se pot deduce două concluzii: în primul rând, Sivas, fiind un nod între estul și vestul Turciei, prezintă importanță geostrategică; în al doilea rând, fiind o încrucișare de întâlnire a popoarelor, prezintă importanță geopolitică. În al treilea rând, această politică nu constă în a căuta soluția problemei kurde în cadrul democratizării (...) Turciei. Nu se limitează la separarea Turciei și la fondarea propriului Stat. Politica care vizează să "elibereze și democratizeze popoarele Anatoliei" este asimilată cu politica constând în a distruge Republica Turciei și a o exclude din acest spațiu. Cu excepția "Turcilor suverani", Armenii, Arabi, Turkmeni, Lazii [2], Georgieni, Circasieni sunt popoare ale Anatoliei care vor atinge democrația și libertatea scăpând de hegemonia "Turcilor suverani" (...) [Pagina 48] [Autorul citează reprezentările simbolice ale Sivasului, după cum sunt folosite de diferite reviste, apoi le comentează] (...) Este posibil să se tragă următoarele concluzii din aceste citate: "Independența Kurdistanului a fost indexată pe colapsul Republicii Turciei". Când Republica Turciei se va prăbuși, "poporul Kurdistanului va deveni independent" și "popoarele Anatoliei vor atinge democrația și libertatea". Cu alte cuvinte, această organizație pretinde că se luptă nu numai pentru independența Curzilor din Turcia și pentru "poporul Kurdistanului", ci și pentru a asigura democratizarea și eliberarea popoarelor Anatoliei. După excluderea kemalismului care este identificat de "turcismul suveran" din acest spațiu, popoarele, adică Armenii, Arabi, Turkmeni (Aleviți-Turci), Lazii, Circasieni și Georgieni, al căror tub gâtului a fost blocat la Sivas (4 septembrie 1919), se eliberează și vor începe să respire (...)"

Prima parte a acestei lucrări se încheie cu un capitol intitulat "Concluzii", care poate fi citit mai ales după cum urmează: "[Pagina 86] (...) La sfârsit, simt nevoia să adaug aceasta: Deoarece evenimentele Sivasului [sunt legate] de democratizarea Turciei și deoarece democratizarea Turciei și problema kurdă sunt împletite, simt nevoia să rezum opiniile mele privind problema kurdă. Faptul că am criticat aici că anumite mișcări "separatiste" kurde au indexat eliberarea Curzilor pe colapsul Turciei (al Republicii Turciei) și, în mod similar, faptul că am criticat punctele de vedere (...) care nu se mulțumesc cu a căuta eliberarea Curzilor în separarea de Turcia [ci] sugerează "trecerea în revistă" Tratatului de Sevr pentru a completa insuficiențele și șterge erorile, mă determină aici să rezum și să reninez opinia mea (...)" 2. Confiscarea publicației incriminate

La 4 octombrie 1996, considerând că lucrarea litigioas constituia propagandă separatistă împotriva integrității Statului în virtutea articolului 8 § 1 al legii nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului, procurorul Republicii din fața curții de securitate a Statului din Ankara a sesizat judecătorul assessor la această curte pentru a obține confiscarea lucrării în cauză.

În aceeași zi, judecătorul assessor a admis această cerere și a ordonat confiscarea lucrării litigiose, în virtutea articolului 86 al codului de procedură penală, pentru propagandă separatistă.

La 24 octombrie 1996, reclamantul a format opoziție împotriva acestei decizii în fața curții de securitate a Statului din Ankara.

La 31 octombrie 1996, curtea a respins opoziția reclamantului. 3. Procedura diligențată împotriva reclamantului

La 17 octombrie 1996, reclamantul a fost audiat de procurorul Republicii. În cursul depunerii sale, a precizat că cartea sa consta într-o compilație de scrieri de autori și de articole de presă pe care le critica pe tema și asupra cărora dădea opinia sa. La această ocazie, a negat faptele care îi erau imputate și a susținut că s-a exprimat în lucrarea litigioas împotriva separatismului și că a apărat unitatea Turciei.

La 18 octombrie 1996, procurorul Republicii l-a acuzat pe reclamant de propagandă separatistă și a cerut condamnarea sa în virtutea articolelor 8 §§ 1 și 2 ale legii nr. 3713, după cum a fost modificat de legea nr. 4126. În cereri, procurorul Republicii a citat extrasele din carte (după cum sunt reluate mai sus, §§ 13-14) și a estimat în special: "(...) Chiar dacă cartea în cauză se prezintă ca o compilație de împrumuturi având ca sursă diferite reviste și ziare, acuzatul, care este autorul acestei cărți, a scris clar în aceasta opinia sa asupra subiectului tratat și asupra organizației ilegale (...). Astfel, după împrumuturi, modul în care autorul și-a explicat opinia sa poartă natura unei propagande împotriva integrității teritoriale a Statului (...). Prin a stabili că cetățenii Republicii Turciei care trăiesc în țara noastră și cu origini etnice diverse sunt popoare diverse, i-a prezentat pe baza ideilor sale bazate pe principiul rasei ca popoare diferite și cu gândirea sa rasistă conform căreia aceste popoare vor "respira din nou" cu fragmentarea Republicii Turciei (...). Aceste idei sunt ale autorului. În acest sens, prin crearea unor minorități pe acest teritoriu s-a luat ca țintă unitatea națională (...)"

În cursul procedurii din fața curții de securitate a Statului, reclamantul a contestat acuzațiile aduse împotriva sa și a cerut achitarea sa. A susținut în acest sens că pasajele pe care acuzația se baza au fost împrumutate, sub formă de notă de subsol, de la alți autori și că scrierile sale nu constituiau propagandă separatistă. A invocat, de asemenea, protecția libertății de exprimare.

În sprijinul apărării sale, reclamantul a prezentat curții de securitate a Statului un raport de expertiză, datat la 15 octombrie 1996, care concluzionează că publicația litigioas urmărea să informeze publicul și să atragă atenția asupra anumitor pericole care amenință țara și societatea. Potrivit acestui raport, studierea diferitelor părți ale cărții nu a dezvăluit nici o abordare care să urmărească propaganda separatistă împotriva integrității teritoriale.

Printr-o hotărâre a 20 februarie 1997, curtea de securitate a Statului, alcătuită din trei judecători dintre care un magistrat militar, l-a declarat pe reclamant vinovat de propagandă separatistă și l-a condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare și o amendă de 100.000.000 lire turce (TRL) [aproximativ 726 euro], în virtutea articolului 8 § 1 al legii nr. 3713, după cum a fost modificat de legea nr. 4126.

Motivarea hotărârii poate fi citită mai ales după cum urmează: "(...) Chiar dacă cartea în cauză se prezintă ca o compilație de împrumuturi având ca sursă diferite reviste și ziare, acuzatul, care este autorul acestei cărți, a scris clar în aceasta opinia sa asupra subiectului tratat și asupra organizației ilegale (...). Astfel, după împrumuturi, modul în care autorul și-a explicat opinia sa poartă natura unei propagande împotriva integrității teritoriale a Statului (...). Autorul, în cartea confiscată, face propagandă pentru a diviza Statul Republicii Turciei între Kurzi, Armeni, Arabi, Turkmeni, Turci-aleviți, Lazii, Georgieni, Circasieni și pentru a sparge integritatea teritorială a Statului Republicii Turciei (...). Prin a stabili că cetățenii Republicii Turciei care trăiesc în țara noastră și cu origini etnice diverse sunt popoare diverse, i-a prezentat pe baza ideilor sale bazate pe principiul rasei ca popoare diferite și a stabilit clar că cu colapsul Statului Republicii Turciei, urma să se fondeze un Stat kurd (...). În cartea litigioas, după cum a fost stabilit mai sus, acuzatul a făcut clar propagandă scrisă împotriva integrității teritoriale și naționale a Statului Republicii Turciei (...)"

La 26 februarie 1997, reclamantul a făcut cale de casație pentru a infirma această hotărâre.

La 3 aprilie 1998, procurorul general din fața Curții de Casație, în opinia sa asupra recursuluisau, a cerut Curții de Casație să infirme hotărârea de primă instanță, estimând că după examinarea lucrării litigiose în totalitate, elementele constitutive ale infracțiunii imputate nu era reunite.

La 22 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță.

La 10 martie 1999, procurorul general a format opoziție împotriva acestei hotărâri. El a subliniat, pentru a face acest lucru, că pasajele care au servit de bază condamnării reclamantului erau extrase din articole de presă pe care acesta s-a străduit să le comenteze, fără a subscrie la ideile exprimate în acestea. Potrivit sa, în pasajele în cauză, autorul încerca să actualizeze strategie, activitățile și scopurile PKK la Sivas, evaluând particularitățile sale geopolitice, etnice și altele. El a susținut, de asemenea, că determinarea elementelor constitutive ale infracțiunii imputate nu poate fi bazată doar pe anumite pasaje ale lucrării litigiose, ci că responsabilitatea autorului trebuie cercetată prin examinarea ansamblului acesteia.

La 20 aprilie 1999, adunarea plenară a camerelor penale din fața Curții de Casație a respins opoziția formulată de procurorul general. Ea a estimat: "(...) acuzatul este autorul și editorul cărții litigiose; o mare parte din referințele [citate] în carte au fost preluate exact din revistele Peuple libre [Özgür Halk] și Alternative socialiste [Sosyalist Alternatif] care au fost supuse deciziilor de confiscare. După aceste referințe, autorul a exprimat clar și a comentat opinia personală pe tema tratată. Prin a afirma că Statul Republicii Turciei era alcătuit din populații kurde, armene, arabe, turkmene, turce-aleviți, lazii, circasieni și georgiene, a prezentat cetățenii cu origini etnice diverse ca popoare diferite pe baza principiului rasei. Prin a declara că aceste popoare în viață vor începe să respire atunci când Statul Republicii Turciei se va dizolva, [a] făcut propagandă separatistă împotriva integrității teritoriale și naționale. La lumina constatărilor de mai sus (...) se impune să se respingă opoziția formulată de procurorul general (...)"

La 14 mai 1999, reclamantul a sesizat procurorul general cu o cerere de revizuire împotriva acestei decizii.

La 10 iunie 1999, procurorul general a respins această cerere.

La 7 iulie 1999, reclamantul a primit o comandă de plată pentru amenda penală la care fusese condamnat. A plătit-o în trei rate, la 27 iulie, 23 august și 22 septembrie 1999.

La 29 septembrie 1999, ca urmare a intrării în vigoare a legii nr. 4454 privind suspendarea acțiunilor și pedepselor pentru infracțiunile comise prin presă și publicație, curtea de securitate a Statului a pronunțat suspendarea executării pedepsei reclamantului pentru o perioadă de trei ani. II.

Prin legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, publicată în Jurnalul Oficial la 30 iunie 2004, curile de securitate a Statului au fost definitiv abrogate. ÎN DREPT I.

Reclamantul precizează că, în toate lucrările sale, apără "democratizarea și națiunea" împotriva "separatismului etnic". Susține că în cazul de față condamnarea sa a fost bazată pe citate, în special din articole de presă care, în forma lor, au fost enunțate între ghilimele; citate pe care, de altfel, a continuat doar să le comenteze și care nu reflectă în niciun fel opiniile sale personale pe tema tratată.

Reclamantul susține, de asemenea, că suspendarea pedepsei sale în aplicarea legii nr. 4454 este fără relevanță în prezenta cauză, în măsura în care a plătit amenda la care fusese condamnat și în care condamnarea pronunțată împotriva sa a dobândit autoritate de lucru.

Guvernul susține că declarațiile reclamantului, care manifestă ură și dușmănie, depășesc limitele simplei critici și corespund propagandei împotriva integrității teritoriale a Statului. Condamnarea sa trebuie considerată, în acest sens, ca răspunzând unei "necesități sociale imperioase". De fapt, folosirea expresiilor care fac discriminare între Kurzi și Turci și denaturarea evenimentelor care au avut loc în sud-estul Turciei constituie un pericol concret și imediat pentru pacea socială și internațională și sunt de natură să agraveze o situație deja explozivă.

În plus, Guvernul subliniază că pedeapsa reclamantului a fost suspendată în aplicarea legii nr. 4454, ceea ce Curtea trebuie să ia în considerare.

Curtea observă că nu este contestat între părți că condamnarea litigioas a constituit o ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 § 1. Nu este, de asemenea, contestat că ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale, în sensul articolului 10 § 2 (vezi Yağmurdereli împotriva Turciei, nr. 29590/96, § 40, 4 iunie 2002). Curtea subscrie la această apreciere. În cazul de față, divergența privește întrebarea dacă ingerința era "necesară într-o societate democratică".

Curtea reamintește principiile fundamentale care rezultă din jurisprudența sa în materie (vezi, printre altele, Ceylan împotriva Turciei [Marea Cameră], nr. 23556/94, § 32, CEDO 1999-IV, Öztürk împotriva Turciei [Marea Cameră], nr. 22479/93, § 64, CEDO 1999-VI, și Ibrahim Aksoy, citat anterior, §§ 51-53). Ea va examina cauza la lumina acestor principii.

Curtea a acordat atenție deosebită termenilor folosiți în cartea incriminată și contextului publicării sale. În acest sens, a ținut seama de circumstanțele care înconjoară cazul supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (vezi Ibrahim Aksoy, citat anterior, § 60, și Incal împotriva Turciei, hotărâre a 9 iunie 1998, Colecția sentințelor și deciziilor 1998-IV, pp. 1568-1569, § 58).

Ea constată că lucrarea litigioas tinde să retraseze, sub formă de historiografie comparativă, evenimentele care au avut loc la Sivas în 1978, 1993 și 1996, în scopul de a determina originile și motivele acestora. Prin gen, se prezintă ca un eseu politic, pus plin cu numeroase citate culese din diferite ziare și reviste, asupra cărora autorul propune o lectură critică. Expune deci, printr-un discurs liber și argumentativ, o analiză a diferitelor enjeux care au subzistat evenimentelor de la Sivas. Tonul folosit este cel al demonstrației și explicației, și autorul, deși implicat și persuasiv, rămâne moderat și veghează să construiască teoria sa pe baza faptelor.

Sigur, în pasajele reținute de instanțele naționale ca bază a condamnării lor (§13, 14 și 24 mai sus), autorul face referință la "popoare cu origini etnice diverse" și la faptul că "cu colapsul Republicii Turciei" urma să se fondeze "un Stat kurd". Cu toate acestea, Curtea observă că referințele incriminate sunt citate extrase din articole de presă, care nu pot singure justifica ingerința în cauză.

Pe acest punct, Curtea subscrie la aprecierea făcută de procurorul general, care a susținut, în cererea sa de opoziție (§28 mai sus), că pasajele litigiose erau extrase din articole care nu reflectau ideile reclamantului și care nu trebuie să fie aprehensiuni izolat, ci în raport cu ansamblul lucrării. În acest sens, subliniază că reclamantul a precizat clar, în enunțul sa, că a criticat vizele separatiste așa cum s-au exprimat în anumite articole de presă (§14 mai sus).

În plus, dacă anumite pasaje ale lucrării litigiose trebuie să fie înțelese ca purtând un caracter critic cu privire la autoritățile naționale, ele nu implică niciun apel la violență sau ură, ceea ce, în opinia Curții, este un element esențial de luat în considerare (Gerger împotriva Turciei [Marea Cameră], nr. 27919/94, § 50, 8 iulie 1999). Mai mult, condamnarea reclamantului a fost pronunțată numai pentru propagandă separatistă.

În sfârșit, Curtea recunoaște că natura și gravitatea pedepselor infligite sunt, de asemenea, elemente de luat în considerare atunci când se măsoară proporționalitatea ingerării. În cazul de față, cu toate acestea, suspendarea pedepsei reclamantului pare fără efect, deoarece a rămas revocabilă în trei ani, că persoana în cauză plătise amenda penală înainte de pronunțare și că lucrarea litigioas fusese supusă unei măsuri de confiscare (§16, 32 și 33 mai sus).

La lumina celor de mai sus, Curtea estimează că conținutul lucrării litigiose nu era de natură să justifice gravitatea prejudiciului adus libertății de exprimare a reclamantului, constituit de condamnarea sa penală. Deci, această condamnare și confiscarea lucrării nu răspundeau unei necesități sociale imperioase și nu erau, prin urmare, "necesare într-o societate democratică". Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 10 al Convenției. II.

Curtea a tratat de mai multe ori cauze ridicând întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției (vezi Özel, citat anterior, §§ 33-34, și Özdemir împotriva Turciei, nr. 59659/00, §§ 35-36, 6 februarie 2003).

Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cazul de față. Ea constată că este înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei curți de securitate a Statului de infracțiuni legate de "securitatea națională", să se fi temut să comparăstea în fața unor judecători dintre care figura un ofițer în carieră aparținând magistraturii militare. Din acest motiv, putea crezut în mod legitim că curtea de securitate a Statului s-ar putea lăsa ghidată indebitat de considerații străine naturii cauzei sale. De aceea, se poate considera că erau obiectiv justificate îndoielile pe care le nutrea reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Incal, citat anterior, p. 1573, § 72 in fine).

Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și condamnat reclamantul, curtea de securitate a Statului nu era un tribunal independent și impartial în sensul articolului 6 § 1. III.

Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material pe care îl evaluează la 10.000 euro (EUR), din care 7.400 pentru cheltuielile de publicare - el susține că a trebuit să distrugă 3.000 de exemplare ale lucrării litigiose -, drepturi de autor și beneficii nerealizate. Precizează că a plătit 100.000.000 TRL [aproximativ 726 EUR] amendă.

El cere, de asemenea, reparația unui prejudiciu moral pe care îl evaluează la 30.000 EUR.

Guvernul contestă aceste pretenții.

Curtea observă mai întâi că amenda infligată reclamantului este consecința directă a încălcării articolului 10 al Convenției. Prin urmare, trebuie ordonat rambursarea integrală a sumelor plătite cu acest scop. Privind pierderea de venituri susținută, considera că nu ar putea specula cu privire la perspectivele de vânzare ale lucrării publicate de reclamant. Acestea fiind spuse, estimează că, din cauza naturii restricției în cauză, interesatul a suferit un prejudiciu material real care nu poate totuși fi evaluat cu exactitate (vezi, în același sens, Association Ekin împotriva Franței, nr. 39288/98, § 80, CEDO 2001-VIII). În aceste condiții, Curtea îi alacă, în echitate, suma globală de 2.500 EUR cu titlu de prejudiciu material.

În ceea ce privește prejudiciul moral susținut, Curtea estimează că reclamantul poate fi considerat că a experimentat o oarecare dezorientare din cauza circumstanțelor cazului de față. Pronunțând în echitate, după cum dorește art. 41, îi alacă 5.000 EUR cu titlu de reparație a prejudiciului moral.

Atunci când Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de un tribunal care nu era independent și impartial în sensul articolului 6 § 1, estimează că în principiu corectarea cea mai potrivită ar fi să se refacă procesul reclamantului în timp oportun de un tribunal independent și impartial (Gençel, citat anterior, § 27). B. Cheltuieli și costuri

Reclamantul cere 1.000 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate în fața instanțelor interne și ale Curții. Nu furnizează niciun justificativ.

Guvernul contestă aceste pretenții.

Ținând seama de elementele în posesia sa și de jurisprudența sa în materie, Curtea estimează rezonabilă suma cerută, adică 1.000 EUR toate cheltuielile incluse, și o alacă reclamantului. C. Dobânzi moratorii

Curtea consideră potrivit să bazeze rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, UNANIM, 1. Constată că a existat o încălcare a articolului 10 al Convenției ; 2. Constată că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției din cauza lipsei de independență și imparțialitate a curții de securitate a Statului din Ankara ; 3. Constată a) că Statul pârât trebuie să verse reclamantului, în termen de trei luni de la data când hotărârea va deveni definitiv conform articolului 44 § 2 al Convenției, următoarele sume a fi convertite în lire turce la rata aplicabilă la data soluționării: i. 2.500 EUR (doi mii cinci sute euro) pentru prejudiciu material; ii. 5.000 EUR (cinci mii euro) pentru prejudiciu moral; iii. 1.000 EUR (mie euro) pentru cheltuieli și costuri; iv. plus orice sumă ce poate fi datorată ca impozit; b) că de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata dobânzii facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada respectivă, mărită cu trei puncte procentuale; 4. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 8 februarie 2005 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului. S. Dollé J.-P. Costa Grefier Președinte 1. Oraș în Franța. Autorul face aluzie la Tratatul de Sevr din 10 august 1920 impus guvernului otoman de către Aliați. Acest tratat nu a intrat niciodată în vigoare și nu a fost niciodată recunoscut de guvernul național stabilit la Ankara care a condus lupta de eliberare și a proclamat Republica. 2. Popoare de origine caucaziană.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 50747/99) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Muzaffer Erdost (« le requérant »), a saisi la Cour le 16 août 1999 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Le requérant est représenté par M es M. Bektaș, Ș. Keçeli et N. Çağlar, avocats à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n'a pas désigné d'agent pour la procédure devant la Cour.

Le requérant alléguait que sa condamnation pour avoir écrit et publié un livre constituait une atteinte à sa liberté d'expression au regard de l'article 10 de la Convention. Invoquant l'article 6 § 1, il se plaignait également du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara.

La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.

Le 1 er novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

Par une décision du 25 mars 2004, la chambre a déclaré la requête recevable.

Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article 59 § 1 du règlement). La chambre ayant décidé après consultation des parties qu'il n'y avait pas lieu de tenir une audience consacrée au fond de l'affaire (article 59 § 3 in fine du règlement), les parties ont chacune soumis des commentaires écrits sur les observations de l'autre.

Le 1 er novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1). EN FAIT I.

En septembre 1996, la maison d'édition Onur Yayınları publia un livre écrit par le requérant et intitulé « Trois Sivas [ville en Turquie], au centre de la pression exercée sur la Turquie pour un nouveau Sèvres [1] imposé à la Turquie » ( Türkiye'nin Yeni-Sevr'e zorlanmasının odağında : Üç Sivas ).

Cet essai de 115 pages analyse les événements sanglants survenus à Sivas les 3 septembre 1978, 2 juillet 1993 et février-mars 1996 au cours desquels les Alevis avaient subi des persécutions extrajudiciaires émanant de la droite radicale. L'auteur recherche les liens entre ces événements qui avaient entraîné une tension sensible dans la population et essaie d'en éclaircir les causes, retraçant entre autres l'évolution socio-économique de la région. Sivas y apparaît comme le nœud d'une conspiration internationale : d'après l'auteur, les évènements qui s'y sont produits étaient planifiés et tendaient, par l'intimidation des démocrates implantés au sein de la communauté alevîte, à amorcer un conflit confessionnel et ethnique.

Cet essai se compose de trois parties intitulées respectivement : « Trois Sivas, au centre de la pression exercée sur la Turquie pour un nouveau Sèvres», « Méthodes spéciales de fascisation, pratiques nouvelles de Sivas à Gaziosmanpașa » ( Fașistleștirmede özel yöntemler, yeni uygulamalar Sivas'tan Gaziosmanpașa'ya ) et « Pas d'affrontement alevîte – sunnite, mais une attaque fasciste » ( Alevi-sünni çatıșması yok, fașist saldırı var ), et se termine par un poème.

Les chapitres incriminés sont extraits de la première partie de cet ouvrage et contiennent les passages suivants : « [L'auteur cite aux pages 28-29 du livre incriminé certains passages d'un article publié dans le numéro 4-5, décembre 1994-janvier 1995, d'une revue. Ensuite, il commente les passages repris] Ces idées peuvent se résumer comme suit : sur le plan géographique, Sivas est un « nœud », un carrefour de « rencontre » des peuples. En même temps, il est le carrefour et le nœud des routes de passage de l'ouest à l'est. Lorsque le nœud de Sivas se dénoue géographiquement, « les peuples » se détachent de la République de Turquie au carrefour de Sivas, « le peuple du Kurdistan » atteindra alors son indépendance et [ainsi que] « les peuples d'Anatolie » [parviendront à] la démocratie et [à] la liberté. On peut en déduire deux conclusions : en premier lieu, Sivas, étant un nœud entre l'est et l'ouest de la Turquie, présente une importance géostratégique ; en deuxième lieu, étant un carrefour de rencontre des peuples, il présente une importance géopolitique. En troisième lieu, cette politique ne consiste pas à rechercher la solution du problème kurde dans le cadre de la démocratisation (...) de la Turquie. Elle ne se limite pas à la séparation de la Turquie et à fonder son propre Etat. La politique visant à « libérer et démocratiser des peuples d'Anatolie » est assimilée à la politique consistant à détruire la République de Turquie et à l'en exclure de cet espace. A l'exception des « Turcs souverains », les Arméniens, les Arabes, les Turkmènes, les Lazs [2] , les Géorgiens, les Tcherkesses sont des peuples d'Anatolie qui vont parvenir à la démocratie et à la liberté en échappant à l'hégémonie des « Turcs souverains » ! (...) [Page 48] [L'auteur cite les représentations symboliques de Sivas, telles qu'elles sont employées par différentes revues puis les commente] (...) Il est possible de tirer les conclusions suivantes de ces citations : « L'indépendance du Kurdistan a été indexée sur l'effondrement de la République de Turquie ». Lorsque la République de Turquie s'effondrera, « le peuple du Kurdistan va devenir indépendant » et « les peuples d'Anatolie parviendront à la démocratie et à la liberté ». C'est-à-dire que cette organisation prétend se battre non seulement pour l'indépendance des Kurdes de Turquie, et du « peuple du Kurdistan », mais également pour assurer la démocratisation et la libération des peuples d'Anatolie. Suite à l'exclusion du kémalisme qui est identifié par le « turquisme souverain » de cet espace, les peuples, c'est-à-dire les Arméniens, les Arabes, les Turkmènes (Alevîtes-Turcs), les Lazs, les Tcherkesses et les Géorgiens, dont la trachée-artère fut encombrée à Sivas (4 septembre 1919), se libèrent et commenceront à souffler (...) »

La première partie de cet ouvrage se termine par un chapitre intitulé « Conclusions », qui peut notamment se lire comme suit : « [Page 86] (...) En finissant, je ressens le besoin d'ajouter ceci : Comme les évènements de Sivas [sont liés] à la démocratisation de la Turquie et que la démocratisation de la Turquie et le problème kurde sont imbriqués, je ressens le besoin de résumer mes opinions relatives au problème kurde. Le fait que j'ai critiqué ici que certains mouvements « séparatistes » kurdes ont indexé la libération des Kurdes sur l'effondrement de la Turquie (de la République de Turquie) et, de la même façon, le fait que j'ai critiqué les points de vue (...) qui ne se contentent pas de rechercher la libération des Kurdes dans la séparation d'avec la Turquie [mais] suggèrent de « passer en vue » le Traité de Sèvres pour en compléter les insuffisances et effacer les erreurs, me contraignent ici à résumer et renouveler mon point de vue (...) » 2. La saisie de la publication incriminée

Le 4 octobre 1996, estimant que l'ouvrage litigieux constituait de la propagande séparatiste contre l'intégrité de l'Etat en vertu de l'article 8 § 1 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme, le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara saisit le juge assesseur près cette cour afin d'obtenir la saisie de l'ouvrage en question.

Le même jour, le juge assesseur fit droit à cette demande et ordonna la saisie de l'ouvrage litigieux, en vertu de l'article 86 du code de procédure pénal, pour propagande séparatiste.

Le 24 octobre 1996, le requérant forma opposition contre cette décision devant la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara.

Le 31 octobre 1996, la cour rejeta l'opposition du requérant. 3. La procédure diligentée contre le requérant

Le 17 octobre 1996, le requérant fut entendu par le procureur de la République. Au cours de sa déposition, il précisa que son livre consistait en une compilation d'écrits d'auteurs et d'articles de presse dont il critiquait les thèmes et sur lesquels il donnait son opinion. A cette occasion, il nia les faits qui lui étaient reprochés, et soutint s'être exprimé, dans l'ouvrage litigieux, contre le séparatisme et avoir défendu l'unité de la Turquie.

Le 18 octobre 1996, le procureur de la République inculpa le requérant du chef de propagande séparatiste et requit sa condamnation en vertu de l'article 8 §§ 1 et 2 de la loi n o 3713, tel que modifié par la loi n o 4126. Dans ses réquisitions, le procureur de la République cita les extraits du livre (tels que repris ci-dessus, §§ 13-14) et estima notamment : « (...) Même si le livre en question se présente comme une compilation d'emprunts ayant pour source divers revues et journaux, l'accusé, qui est l'auteur de ce livre, y a clairement écrit son point de vue à propos du sujet traité et sur l'organisation illégale (...). Ainsi, après les emprunts, la manière dont l'auteur a expliqué son point de vue revêt la nature d'une propagande contre l'intégrité territoriale de l'Etat (...). En établissant que les citoyens de la République de Turquie vivant dans notre pays et d'origines ethniques diverses sont des peuples divers, les a présentés sur la base de ses idées reposant sur le principe de race comme des peuples différents et avec sa pensée raciste selon laquelle ces peuples allaient « reprendre leur souffle » avec le morcellement de la République de Turquie (...). Ces idées sont celles de l'auteur. A cet égard, en créant des minorités sur ce territoire on a pris pour cible l'unité nationale (...) »

Au cours de la procédure devant la cour de sûreté de l'Etat, le requérant contesta les accusations portées à son encontre et demanda son acquittement. Il argua à cet égard, que les passages sur lesquels l'accusation se fondait avaient été empruntés, sous forme de note de bas de page, à d'autres auteurs et que ses écrits ne constituaient pas de la propagande séparatiste. Il invoqua en outre la protection de la liberté d'expression.

A l'appui de sa défense, le requérant soumit à la cour de sûreté de l'Etat un rapport d'expertise, daté du 15 octobre 1996, concluant que la publication litigieuse tendait à informer le public et à attirer l'attention sur certains dangers menaçant le pays et la société. Aux termes de ce rapport, l'étude des différentes parties du livre ne révélait aucune approche tendant à la propagande séparatiste contre l'intégrité territoriale.

Par un arrêt du 20 février 1997, la cour de sûreté de l'Etat, composée de trois juges dont un magistrat militaire, déclara le requérant coupable de propagande séparatiste et le condamna à une peine d'un an d'emprisonnement et une amende de 100 000 000 livres turques (TRL) [environ 726 euros], en vertu de l'article 8 § 1 de la loi n o 3713, tel que modifié par la loi n o 4126.

La motivation de l'arrêt peut notamment se lire comme suit : « (...) Même si le livre en question se présente comme une compilation d'emprunts ayant pour source divers revues et journaux, l'accusé, qui est l'auteur de ce livre, y a clairement écrit son point de vue à propos du sujet traité et sur l'organisation illégale (...). Ainsi, après les emprunts, la manière dont l'auteur a expliqué son point de vue revêt la nature d'une propagande contre l'intégrité territoriale de l'Etat (...). L'auteur, dans le livre saisi, fait de la propagande pour diviser l'Etat de la République de Turquie entre les Kurdes, les Arméniens, les Arabes, les Turkmènes, les Turcs-alevîtes, les Lazs, les Géorgiens, les Tcherkesses et briser l'intégrité territoriale de l'Etat de la République de Turquie (...). En établissant que les citoyens de la République de Turquie vivant dans notre pays et d'origines ethniques diverses sont des peuples divers, les a présentés sur la base de ses idées reposant sur le principe de race comme des peuples différents et a clairement établi qu'avec l'effondrement de l'Etat de la République de Turquie, allait se fonder un Etat kurde (...). Dans le livre litigieux, comme il a été établi ci-dessus, l'accusé a clairement fait de la propagande écrite contre l'intégrité territoriale et nationale de l'Etat de la République de Turquie (...) »

Le 26 février 1997, le requérant se pourvut en cassation aux fins d'infirmation de cet arrêt.

Le 3 avril 1998, le procureur général près la Cour de cassation, dans son avis sur le pourvoi, demanda à la Cour de cassation d'infirmer l'arrêt de première instance, estimant qu'au terme de l'examen de l'ouvrage litigieux dans son ensemble, les éléments constitutifs de l'infraction reprochée n'étaient pas réunis.

Le 22 février 1999, la Cour de cassation confirma l'arrêt de première instance.

Le 10 mars 1999, le procureur général forma opposition contre cet arrêt. Il souligna, pour ce faire, que les passages ayant servi de base à la condamnation du requérant étaient des extraits d'articles de presse que celui-ci s'évertuait à commenter, sans souscrire aux idées y exprimées. Selon lui, dans les passages en question, l'auteur tentait de mettre à jour la stratégie, les activités et les buts du PKK à Sivas, en évaluant ses particularités géopolitiques, ethniques et autres. Il soutint en outre que la détermination des éléments constitutifs de l'infraction reprochée ne saurait reposer seulement sur certains passages de l'ouvrage litigieux, mais que la responsabilité de l'auteur devait être recherchée en examinant l'ensemble de celui-ci.

Le 20 avril 1999, l'assemblée plénière de la chambre criminelle près la Cour de cassation rejeta l'opposition formée par le procureur général. Elle estima : « (...) l'accusé est l'auteur et l'éditeur du livre litigieux ; une grande partie des références [citées] dans le livre ont été reprises telles quelles des revues P euple libre [Özgür Halk] et Alternative socialiste [Sosyalist Alternatif] ayant fait l'objet de décisions de saisie. A la suite de ces références, l'auteur a clairement exprimé et commenté son opinion personnelle sur le sujet traité. En disant que l'Etat de la République de Turquie était composé de populations kurdes, arméniennes, arabes, turkmènes, turques – alevîtes, lazs, tcherkesses et géorgiennes, il a présenté les citoyens d'origines ethniques diverses comme des peuples différents sur la base du principe de race. En déclarant que ces peuples vivants allaient commencer à respirer lorsque l'Etat de la République de Turquie allait se dissoudre, [il] a fait de la propagande séparatiste contre l'intégrité territoriale et nationale. A la lumière des constats ci-dessus (...) il y a lieu de rejeter l'opposition formée par le procureur général (...) »

Le 14 mai 1999, le requérant saisit le procureur général d'un recours en révision contre cette décision.

Le 10 juin 1999, le procureur général rejeta ce recours.

Le 7 juillet 1999, le requérant reçut un ordre de paiement pour l'amende pénale à laquelle il avait été condamné. Il s'en s'acquitta en trois mensualités, les 27 juillet, 23 août et 22 septembre 1999.

Le 29 septembre 1999, à la suite de l'entrée en vigueur de la loi n o 4454 relative au sursis des actions et des peines pour les infractions commises par voie de presse et de publication, la cour de sûreté de l'Etat prononça le sursis à l'exécution de la peine du requérant pour une durée de trois ans. II.

Par la loi n o 5190 du 16 juin 2004, publiée dans le Journal officiel le 30 juin 2004, les cours de sûreté de l'Etat ont été définitivement abrogées. EN DROIT I.

Le requérant précise que, dans tous ses travaux, il défend la « démocratisation et la nation » contre « le séparatisme ethnique ». Il soutient qu'en l'espèce, sa condamnation a été fondée sur des citations, notamment d'articles de presse qui, dans leur forme, étaient énoncées entre guillemets ; citations qu'il s'est par ailleurs contenté de commenter et qui ne reflètent en rien ses opinions personnelles quant au sujet traité.

Le requérant soutient en outre que la suspension de sa peine en application de la loi n o 4454 est sans pertinence dans la présente affaire, dans la mesure où il a payé l'amende à laquelle il a été condamné et où la condamnation prononcée à son encontre a acquis autorité de chose jugée.

Le Gouvernement fait valoir que les déclarations du requérant, qui manifeste haine et inimitié, excèdent les limites de la simple critique et correspondent à de la propagande contre l'intégrité territoriale de l'Etat. Sa condamnation doit être considérée, à cet égard, comme répondant à « un besoin social impérieux ». De fait, l'emploi d'expressions faisant une discrimination entre Kurdes et Turcs et la déformation des évènements survenus dans le sud-est de la Turquie constituent un danger concret et imminent pour la paix sociale et internationale, et sont de nature à exacerber une situation déjà explosive.

En outre, le Gouvernement souligne que la peine du requérant a été suspendue en application de la loi n o 4454, ce que la Cour doit prendre en considération.

La Cour note qu'il ne prête pas à controverse entre les parties que la condamnation litigieuse constituait une ingérence dans le droit du requérant à la liberté d'expression, protégé par l'article 10 § 1. Il n'est pas davantage contesté que l'ingérence était prévue par la loi et poursuivait un but légitime, à savoir la protection de l'intégrité territoriale, au sens de l'article 10 § 2 (voir Yağmurdereli c. Turquie , n o 29590/96, § 40, 4 juin 2002). La Cour souscrit à cette appréciation. En l'occurrence, le différend porte sur la question de savoir si l'ingérence était « nécessaire dans une société démocratique ».

La Cour rappelle les principes fondamentaux qui se dégagent de sa jurisprudence en la matière (voir, entres autres, Ceylan c. Turquie [GC], n o 23556/94, § 32, CEDH 1999 ‑ IV, Öztürk c. Turquie [GC], n o 22479/93, § 64, CEDH 1999 ‑ VI, et İbrahim Aksoy , précité, §§ 51-53). Elle examinera l'affaire à la lumière de ces principes.

La Cour a porté une attention particulière aux termes employés dans le livre incriminé et au contexte de sa publication. A cet égard, elle a tenu compte des circonstances entourant le cas soumis à son examen, en particulier des difficultés liées à la lutte contre le terrorisme (voir İbrahim Aksoy , précité, § 60, et Incal c. Turquie , arrêt du 9 juin 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ IV, pp. 1568-1569, § 58).

Elle constate que l'ouvrage litigieux tend à retracer, sous forme d'historiographie comparative, les évènements survenus à Sivas en 1978, 1993 et 1996 aux fins d'en déterminer les origines et raisons d'être. Par son genre, il se présente comme un essai politique, émaillé de nombreuses citations recueillies dans divers journaux et revues, dont l'auteur propose une lecture critique. Il expose ainsi, par un discours libre et argumentatif, une analyse des divers enjeux ayant sous-tendu les évènements survenus à Sivas. Le ton employé est celui de la démonstration et de l'explication, et l'auteur, bien qu'engagé et persuasif, reste modéré et veille à construire sa théorie à partir de faits.

Certes, dans les passages retenus par les juridictions nationales à l'appui de leur condamnation (paragraphes 13, 14 et 24 ci-dessus), l'auteur fait référence à des « peuples aux origines ethniques diverses » et au fait qu'« avec l'effondrement de la République de Turquie » allait se fonder « un Etat kurde ». Pour autant, la Cour observe que les références incriminées sont des citations extraites d'articles de presse, qui ne sauraient à elles seules justifier l'ingérence en cause.

Sur ce point, la Cour souscrit à l'appréciation opérée par le procureur général, lequel a soutenu, dans sa requête en opposition (paragraphe 28 ci-dessus), que les passages litigieux étaient des extraits d'articles ne reflétant pas les idées du requérant, et ne devant pas être appréhendés de manière isolée mais au regard de l'ensemble de l'ouvrage. A cet égard, elle souligne que le requérant a clairement précisé, dans son énoncé, qu'il critiquait les visées séparatistes telles qu'elles s'exprimaient dans certains articles de presse (paragraphe 14 ci-dessus).

En outre, si certains passages de l'ouvrage litigieux doivent s'entendre comme revêtant un caractère critique à l'égard des autorités nationales, ils n'infèrent aucun appel à la violence ou à la haine, ce qui, aux yeux de la Cour, est un élément essentiel à prendre en considération ( Gerger c. Turquie [GC], n o 27919/94, § 50, 8 juillet 1999). Du reste, la condamnation du requérant a été prononcée uniquement pour propagande séparatiste.

Enfin, la Cour reconnaît que la nature et la lourdeur des peines infligées sont aussi des éléments à prendre en considération lorsqu'il s'agit de mesurer la proportionnalité de l'ingérence. En l'occurrence toutefois, le sursis dont la peine du requérant fut assortie apparaît sans emport, puisqu'il demeurait révocable dans les trois ans, que l'intéressé s'était acquitté de l'amende pénale avant son prononcé et que l'ouvrage litigieux avait fait l'objet d'une mesure de confiscation (paragraphes 16, 32 et 33 ci-dessus).

A la lumière de ce qui précède, la Cour estime que la teneur de l'ouvrage litigieux n'était pas de nature à justifier la gravité de l'atteinte à la liberté d'expression du requérant, constituée par sa condamnation pénale. Partant, cette condamnation et la confiscation de l'ouvrage ne répondaient pas à un besoin social impérieux et étaient dès lors, non « nécessaires dans une société démocratique ». Il y a donc eu violation de l'article 10 de la Convention. II.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 § 1 de la Convention (voir Özel , précité, §§ 33-34, et Özdemir c. Turquie , n o 59659/00, §§ 35-36, 6 février 2003).

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu'il est compréhensible que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l'Etat d'infractions relatives à la « sécurité nationale », ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l'Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu'étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l'indépendance et à l'impartialité de cette juridiction ( Incal , précité, p. 1573, § 72 in fine ).

La Cour conclut que, lorsqu'elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l'Etat n'était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1. III.

Le requérant allègue avoir subi un préjudice matériel qu'il évalue à 10 000 euros (EUR), dont 7 400 pour les frais de publication – il soutient avoir dû détruire 3 000 exemplaires de l'ouvrage litigieux –, les droits d'auteur et les bénéfices non réalisés. Il précise avoir payé 100 000 000 TRL [environ 726 EUR] d'amende.

Il réclame en outre la réparation d'un dommage moral qu'il évalue à 30 000 EUR.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

La Cour relève tout d'abord que l'amende infligée au requérant est la conséquence directe de la violation de l'article 10 de la Convention. Il y a donc lieu d'ordonner le remboursement intégral des sommes acquittées à ce titre. S'agissant de la perte de revenus alléguée, elle considère qu'elle ne saurait spéculer sur les perspectives de vente de l'ouvrage publié par le requérant. Cela étant, elle estime qu'en raison de la nature de la restriction en cause, l'intéressé a subi un préjudice matériel réel qui ne peut toutefois être évalué avec exactitude (voir, dans le même sens, Association Ekin c. France , n o 39288/98, § 80, CEDH 2001 ‑ VIII). Dans ces conditions, la Cour lui alloue, en équité, la somme globale de 2 500 EUR au titre du dommage matériel.

En ce qui concerne le préjudice moral allégué, la Cour estime que le requérant peut passer pour avoir éprouvé un certain désarroi de par les circonstances de l'espèce. Statuant en équité comme le veut l'article 41, elle lui alloue 5 000 EUR à titre de réparation du dommage moral.

Lorsque la Cour conclut que la condamnation d'un requérant a été prononcée par un tribunal qui n'était pas indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1, elle estime qu'en principe le redressement le plus approprié serait de faire rejuger le requérant en temps utile par un tribunal indépendant et impartial ( Gençel , précité, § 27). B. Frais et dépens

Le requérant demande 1 000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Il ne fournit aucun justificatif.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme réclamée, soit 1 000 EUR tous frais confondus, et l'accorde au requérant. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Dit qu'il y a eu violation de l'article 10 de la Convention ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention en raison du défaut d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara ; 3. Dit a) que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement : i. 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) pour dommage matériel ; ii. 5 000 EUR (cinq mille euros) pour dommage moral ; iii. 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens ; iv. plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 février 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président 1. Ville en France. L’auteur fait allusion au Traité de Sèvres du 10 août 1920 imposé au gouvernement ottoman par les Alliés. Ce traité n’est jamais entré en vigueur et n’a jamais été reconnu par le gouvernement national établi à Ankara qui mena la lutte de la libération et proclama la République. 2. Peuples d’origine caucasienne.