AFFAIRE ERDAL TAȘ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

19.12.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédures nationale et de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ERDAL TAȘ c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ERDAL TAȘ c. TURCIA (solicitarea nr. 77650/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 decembrie 2006 DEFINIF 19/03/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Erdal Tașc. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domni. J.-P. Costa, președinte, A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, mele A. Mularoni, E. Fura-Sandström, D. Popović, judecători, și domnul Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 noiembrie 2006, Renunță hotărârea care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 77650/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Erdal Taș ( La 13 martie 2003, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile care decurg din articolele 6 și 10 din Convenția guvernului. La 20 iunie 2006, prevalându-se de art. 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. La 31 august 2000, Curtea de Securitate a statului Istanbul a ordonat sechestrarea zilei de zi 2000' de Yeni Gündem pentru publicarea unui articol intitulat Kürtlerin Devrimi ( September 2000, procurorul din apropierea Curții de Securitate a statului Istanbul l-a acuzat pe reclamant, în calitate de redactor-șef al ziarului în cauză, pentru propagandă împotriva indivizibilității statului, din cauza publicării unei declarații a unei organizații teroriste, pe baza articolelor 8 și, respectiv, 6 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. La 10 aprilie 2001, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei magistrați civili, l-a condamnat pe reclamant, în calitate de redactor-șef din 2000' de Yeni Gündem, la o pedeapsă cu închisoarea redusă la cinci luni și la o amendă grea de 498 825 Având în vedere că autorul articolului în litigiu a fost identificat, pedeapsa reclamantului a fost transformată într-o amendă grea de 456 000 000 TRL [aproximativ 400 EUR]. Curtea l-a condamnat pe reclamant, cu toate pedepsele, la o amendă grea de 955 125 000 TRL [aproximativ 835 EUR]. 10. În așteptările sale, Curtea a citat următoarele pasaje din articolul în cauză: Cei care, cu entuziasmul creat de dezvoltarea Mișcării Naționale kurde, s-au descoperit strămoși kurzi și chiar au învățat din nou să vorbească kurdă, de data aceasta, pentru a merge în Turcia bogată, ca acum milioane de oameni din Europa de Est, s-ar căuta strămoși turci... O mișcare kurdă învinsă și învinsă nu ar implica numai înfrângerea kurzilor, ci și a turcilor. Aceasta ar însemna sfârșitul visului de occidentalizare al Turciei. 11. Ea a considerat că astfel de afirmații care contesta integritatea teritorială a statului și unitatea indivizibilă a națiunii constituiau propagandă separatistă în sensul articolului 8 alineatul (2) din Legea nr. 3713. 12. Curtea pronunțată în plus interdicția de ediție din 2000' a lui Yeni Gündem. Pe o perioadă de o lună, în conformitate cu articolul adițional 2 alineatul (1) din Legea nr. 5680 privind presa. 13. La 26 iunie 2001, având în vedere avizul procurorului general, care nu fusese notificat reclamantului, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. 14. Reclamantul fiind plecat în Elveția, pedepsele nu au fost executate. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ 15. art. 8 alineatul (1) și art. 2 din Legea nr. 3713, astfel cum era în vigoare la momentul faptelor, a fost astfel formulat Propaganda scrisă și orală, reuniunile, adunările și protestele menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului Turciei sau unității indivizibile a națiunii sunt interzise. Oricine continuă o astfel de activitate este condamnat la o pedeapsă de la 1 la 3 ani de închisoare și la o amendă de la 100 la 300 de milioane de lire turce. În caz de recidivă, pedepsele aplicate nu se convertesc în amendă. În cazul în care infracțiunea de propagandă menționată la primul paragraf este comisă prin intermediul revistelor menționate la art. 3 din Legea nr. 5680 privind presa, editorul este, de asemenea, condamnat la o amendă egală cu 90% din valoarea medie a vânzărilor din luna precedentă, în cazul în care intervalul de publicare a revistei este mai mic de o lună. Cu toate acestea, amenda nu poate fi mai mică de 100 de milioane de lire turcești. În cazul unei condamnări, tribunalul va ordona confiscarea lucrurilor care au servit sau care au fost destinate să servească comisiei pentru infracțiune sau amendă (...) 17. art. 2 alineatul (1) suplimentar la Legea nr. 5680 prevedea, în versiunea sa în vigoare la momentul faptelor, că ziarul care publicase un articol reprimat prin această lege putea fi interzis să se publice pentru o perioadă de trei zile până la o lună. 18. 4778, intrat în vigoare la 11 ianuarie 2003, a adăugat un nou paragraf la art. 316 din Codul de procedură penală, conform căruia avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație trebuie să fie notificat în prezent părților interesate. 4829, care a intrat în vigoare la 19 martie 2003, a precizat că avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație trebuie notificat în special inculpaților și apărătorilor săi și că aceștia din urmă pot răspunde în termen de șapte zile de la notificarea avizului. 19. Aceste ultime modificări legislative au fost introduse în noul Cod de procedură penală adoptat de legea nr. 5271, intrat în vigoare la 17 decembrie 2004 (a se vedea în special art. 297 din noul Cod de procedură penală). ÎN DREPT 20. Reclamantul se plânge că condamnarea în litigiu și-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare, precum și lipsa de comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Guvernul ridică o excepție de inadmisibilitate în trei ramuri. Despre lipsa de calitate de victimă a reclamantului 22. Guvernul consideră că reclamantul nu se poate pretinde a fi victima unei încălcări a drepturilor garantate de convenție, deoarece nu a îndeplinit calitățile pentru a îndeplini funcțiile de redactor-șef al cotidianului în cauză în conformitate cu dispozițiile dreptului intern. 23. Curtea amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia de către victimă art. 34 din Convenție desemnează persoana direct vizată de actul sau omisiunea în litigiu, existența unei încălcări a cerințelor Convenției care se conceapă chiar și în absența unui prejudiciu (Brumăescu c. România [GC], nr 28342/95, § 50 CEDH 1999 VII). Un solicitant nu se poate declara victimă, în sensul articolului 34 din Convenție, dacă este sau a fost direct afectat de actul sau omisiunea în litigiu: trebuie să sufere sau să fie supus direct efectelor acestuia (Otto-Preminger-Institut c. Austria, Hotărârea din 20 septembrie 1994, seria A n 295 A, pp. 15-16, § 39, Norris c. Irlanda, Hotărârea din 26 octombrie 1988, seria A n 142, p. 15, § 30 și următoarele, și Monnat c. Elveția, nr. 73604/01, § 31, 21 septembrie 2006). 24. În acest caz, Curtea constată că Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe solicitant din cauza statutului său de redactor-șef al unui cotidian, fără a încerca să verifice dacă acesta a îndeplinit calificările cerute pentru a îndeplini această funcție, în conformitate cu dispozițiile dreptului intern. Cu toate acestea, nu se contestă faptul că reclamantul este direct afectat de hotărârea de condamnare în cauză. Prin urmare, această ramură ar trebui respinsă din excepția guvernului în această privință. Cu privire la epuizarea căilor de atac interne și la termenul de șase luni 25. Guvernul susține, de asemenea, că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne și nu și-a prezentat cererea în termen de șase luni de la decizia internă definitivă. 26. Curtea constată că reclamantul și-a prezentat cererea la 22 octombrie 2001, ca urmare a hotărârii Curții de Casație din 26 iunie 2001, decizia internă definitivă în acest caz; prin urmare, restul excepției guvernului ar trebui respins 27. Astfel, Curtea constată că această parte a cererii nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Reclamantul susține că condamnarea sa la infracțiune a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare, în sensul articolului 10, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni și fără a ține cont de frontiere.... Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...) 29. Reclamantul susține că, în calitatea sa de redactor-șef al cotidianului, a publicat articolul incriminat în vederea informării opiniei publice cu privire la evenimentele actuale. Publicul nu trebuie să se limiteze doar la informațiile care îi sunt transmise la autorizarea autorităților oficiale ale statului sau la informațiile aprobate sau considerate adecvate pentru public de către stat. Acesta este un principiu fundamental al unei societăți democratice; în calitate de redactor-șef al unui ziar, publicat legal, persoana interesată nu trebuie să fie considerată responsabilă pentru articolul publicat. 30. Guvernul constată că instanțele interne l-au condamnat pe solicitant din motive de argumentare a apologiei separatismului; această condamnare a fost conformă cu al doilea paragraf al articolului 10 din convenție, care permite astfel de măsuri în ceea ce privește menținerea securității naționale, protecția integrității teritoriale și a securității publice. 31. Referindu-se la jurisprudența Curții în această privință, CESE reamintește că anumite afirmații ale articolului în cauză ar putea crea efecte negative în regiune și ar putea servi la provocarea publicului. 32. În opinia guvernului, intervenția avea ca scop descurajarea fermă a promovării conceptelor periculoase care contravin principiilor consacrate de Convenție. 33. În ceea ce privește pedepsele aplicate reclamantului, guvernul susține că acestea erau adecvate și proporționale cu scopul urmărit. 34. Curtea constată că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat prin art. 10 alineatul (1). Nu se contestă nici faptul că intervenția era prevăzută de lege și urmărea mai multe scopuri legitime, și anume protecția ordinii publice, a securității naționale și a integrității teritoriale în sensul art. 10 alin. (2) (a se vedea Ya 29590/96, § 40, 4 iunie 2002). Curtea subscrie la această apreciere. În acest caz, litigiul se referă la problema dacă intervenția era necesară într-o societate democratică 35. Curtea a tratat deja cauze care ridicau probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 10 din Convenție (a se vedea în special Ceylan c. Turcia [GC], n 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], n 22479/93, § 74, CEDH 1999 VI, Curtea a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față și a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în informare și contextului în care a fost publicată. În această privință, Comisia a ținut seama de circumstanțele care privesc cazul supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., p. 1568, punctul 58). 37. Articolul în litigiu pentru care reclamantul a fost condamnat, în calitate de redactor-șef al cotidianului 2000' de Yeni Gündem, consta într-o analiză a problemei kurde. 38. Curtea arată că Curtea de Securitate a statului s-a limitat la a considera că articolul în cauză conținea cuvinte care fac referire la apologia separatismului și că elementele constitutive ale încălcării, astfel cum este definită prin dispoziția menționată anterior, erau reunite. Cu toate acestea, motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne nu pot fi considerate în sine suficiente pentru a justifica interferența în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999). Curtea constată că articolul în litigiu conține idei critice cu privire la întrebarea kurdă care nu solicită utilizarea violenței, nici la rezistență armată și nici la revoltă și că nu este vorba despre un discurs de ură, ceea ce, în opinia Curții, este elementul esențial care trebuie luat în considerare (a se vedea, a contrario Sürek c. Turcia [GC], n 26682/95, § 62, CEDO 1999 IV, Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 50, 8 iulie 1999). 39. Curtea subliniază, de asemenea, că natura și povara pedepselor aplicate sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când este vorba de măsurarea proporționalității intervenției. Ea constată că, în acest caz, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la o amendă grea de aproximativ 835 EUR și a dispus interzicerea editării cotidiane pe o perioadă de o lună (punctele 9 și 12 de mai sus). 40. În acest caz, Curtea concluzionează că condamnarea reclamantului se dovedește disproporționată în raport cu scopurile vizate și, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. III. Cu privire la violarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție 41. Reclamantul se plânge de lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 42. Curtea amintește că a examinat un motiv identic cu cel prezentat de solicitant și a concluzionat că a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și imposibilitatea unui justițiar de a răspunde în scris la aceasta (a se vedea Göçc. Turcia [GC], nr. 36590/97, § 55, CEDH 2002 V și În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din Convenție 45, în temeiul articolului 44, Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În opinia sa, condamnarea sa, împreună cu o serie de alte tipuri, a deteriorat situația sa financiară; el a fost obligat să plece în străinătate din cauza presiunii pe care le-a suportat pentru că nu era în măsură să plătească amenda; de asemenea, solicită repararea unei daune morale pe care o evaluează la 5 000 EUR. 47; guvernul contestă aceste pretenții. 48. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea consideră că dovezile prezentate nu permit cuantificarea precisă a celor care rezultă din încălcarea articolului 10 din convenție (în același sens, a se vedea Karakoç și alții c. Turcia, n 27692/95, 28138/95 și 28498/95, § 69, 15 octombrie 2002). Prin urmare, Curtea respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 2 000 EUR pentru daune morale. Costuri și cheltuieli de judecată 49. Reclamantul solicită 2 160 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. În plus, solicită 1 638 EUR pentru reprezentarea sa, în funcție de tariful minim al onorariilor pentru uniunea barelor din Turcia, precum și 300 EUR pentru cheltuielile generale, cum ar fi telefon, fax, poștă, hârtie și traducere. 50. Guvernul contestă aceste pretenții. 51. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR, indiferent de costuri, și acordă reclamantului. Interese moratorii 52. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A declarat că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție afirmă că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale ii. 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 19 decembrie 2006 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte