LANTERI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 56578/00 prezentate de Girolamo și Marianna Lanteri împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află la 25 martie 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky Steiner hagiev, judecători și domnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 martie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamanții sunt resortisanți italieni, născuți în 1951 și, respectiv, 1957, cu reședința la Agusta (Syracuza). F. Magro, avocat la Avola (Syracuse). Guvernul pârât a fost reprezentat de agenții săi succesive, dnii U. Leanza și I.M. Braguglia și coagenții săi succesive, dnii V. Esposito și F. Crisafolli. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții dețin un teren situat în Augusta (Syracuza) și înregistrat în Cadastru, fișa 70, parcele 168, 77, 78, 101 și 95 (11 950 de metri pătrați). La 26 noiembrie 1985, comisarul guvernului pentru intervenția extraordinară a Italiei de Sud (Commissario del governo per l intervento straordinario del Mezzogiorno) Prin decretul din 5 mai 1987, prefectul Syracuse a autorizat Agenția pentru promovarea și dezvoltarea Italiei de Sud (agenzia per la promozione e lo sviluppo del Mezzogiorno - AGENSUD) să ocupe de urgență terenul reclamanților, pentru o perioadă de timp, la 25 iulie 1988. La 24 iulie 1987, întreprinderea de construcții S., care a câștigat lucrările, a început să ocupe terenul și a început lucrările de construcție. La 1 septembrie 1989, întreprinderea S. a depus o ofertă de avans pentru indemnizația de expropriere. Printr-un act de atribuire notificat la 3 noiembrie 1989, reclamanții au introdus o acțiune în despăgubire împotriva AGENSUD și a societății S. în fața Tribunalului Civil din Syracuse. Ei au susținut că decretul de ocupare a forței de muncă de urgență nu le fusese notificat niciodată, că ocuparea terenului era sine tiulo , și că lucrările de construcție a drumurilor s-au încheiat fără exproprierea formală a terenului și plata unei despăgubiri. Referindu-se la jurisprudența Curții de Casație în materie de expropriere indirectă (ocupation acquisiva) ), reclamanții au considerat că, în urma încheierii lucrărilor publice, dreptul lor de proprietate fusese neutralizat și că, prin urmare, nu le era posibil să solicite restituirea terenului în litigiu, ci doar despăgubirile. Reclamanții solicitau o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului, o sumă pentru neexploatarea terenului și o sumă pentru prejudiciul suferit de părțile rămase ale terenului lor. La 6 noiembrie 1993, s-a depus o expertiză la grefă. Potrivit expertului, transformarea ireversibilă a terenului a avut loc în a doua jumătate a anului 1988. La 27 aprilie 1995, a fost depusă o expertiză suplimentară în cadrul grefei. La 25 noiembrie 1998, Ministerul Lucrărilor Publice a succedat AGENSUD și s-a constituit în procedură printr-o hotărâre din 22 septembrie 2003 de aplicare a principiului exproprierii indirecte (ocuparea dobânditetiva) ), Tribunalul din Catania a declarat că, în urma construirii lucrării publice, reclamanții au pierdut proprietatea asupra terenului în litigiu în beneficiul municipalității din Bari până la 31 decembrie cel târziu. 1988. Cu toate acestea, având în vedere că transferul de proprietate a avut loc în cadrul unei ocupații fără titlu de teren, reclamanții aveau dreptul la despăgubiri. Având în vedere alocarea agricolă a terenului, Tribunalul a condamnat Ministerul Lucrărilor Publice și societatea S. să plătească reclamanților o sumă de 67 004,09 EUR. Această sumă trebuia indexată începând cu 31 Decembrie 1988 și cu dobândă până la momentul plății. Hotărârea nu a dobândit încă autoritatea de lucru judecat. Dreptul și practica internă relevantă i. Ocuparea de urgență a unui teren În dreptul italian, procedura accelerată de expropriere permite administrației să ocupe și să construiască înainte de expropriere. Odată declarată de utilitate publică lucrarea care urmează să fie realizată și adoptată proiectul de construcție, administrația poate decide ocuparea de urgență a zonelor care urmează să fie expropriate pentru o perioadă determinată de maximum cinci ani (art. 20 din Legea nr. 865 din 1971). Acest decret devine caduc dacă ocupația materială a terenului nu are loc în termen de trei luni de la promovarea sa. După perioada de ocupație, trebuie luat un decret de expropriere formală. Ocupația autorizată a unui teren dă dreptul la o indemnizație de ocupație. Prin hotărârea nr. 470 din 1990, Curtea Constituțională a recunoscut dreptul de acces imediat la o instanță pentru a solicita indemnizația de ocupație de îndată ce terenul este ocupat din punct de vedere material, fără a fi necesar să se aștepte ca administrația să facă o ofertă de despăgubire. ii. Principiul exproprierii indirecte (occiazione dobânditetiva sau accessione Aghasta) În anii '70, mai multe administrații locale au desfășurat activități de urgență de terenuri, care nu au fost urmate de decrete de expropriere. Instanțele italiene s-au confruntat cu cazuri în care proprietarul unui teren a pierdut de facto disponibilitatea acestuia din cauza ocupației și a realizării lucrărilor de construcție a unei lucrări publice. Cu privire la întrebarea dacă, pur și simplu prin efectul lucrărilor efectuate, persoana în cauză și-a pierdut proprietatea asupra terenului, printr-o hotărâre nr. 1464 din 16 februarie 1983, Curtea de Casație a dat un răspuns afirmativ acestei întrebări, stabilind astfel principiul "exproprierii indirecte" O prezentare generală a acestei jurisprudențe în anii 80-90 figurează în Belvedere Alberghiera srl. Italia, nr 31524/96, CEDO 2000-IV și Carbonara și Ventura c. Italia, nr 24638/94, CEDH 2000-VI. 2001, astfel cum a fost modificat prin Decretul legislativ nr. 302 din 27 decembrie 2002, intrat în vigoare la 30 iunie 2003 și denumit În ceea ce privește procedura de expropriere în lumina celei mai recente jurisprudențe a Curții de Casație și, în special, codifică principiul exproprierii indirecte. Dosarul, care nu are efect retroactiv și, prin urmare, nu se aplică în cazul de față, s-a substituit, de la intrarea sa în vigoare, întregii legislații anterioare în materie de expropriere din motive de utilitate publică. 2003, Curtea de Casație în camere reunite s-a pronunțat din nou asupra principiului exproprierii indirecte, susținând că un astfel de principiu joacă un rol important în cadrul sistemului juridic italian și că acesta este compatibil cu Convenția. Mai precis, Curtea de Casație a afirmat că, având în vedere uniformitatea jurisprudenței în acest domeniu, principiul exproprierii indirecte este acum pe deplin previzibil. În ceea ce privește despăgubirea, Curtea de Casație a afirmat că despăgubirea datorată în caz de expropriere indirectă este suficientă pentru a asigura un echilibru corect între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. iii. Despăgubirea în caz de expropriere indirectă Conform jurisprudenței Curții de Casație aplicabilă în materie de expropriere indirectă, o despăgubire integrală, sub formă de despăgubiri pentru pierderea terenului, se datora părții interesate în schimbul pierderii proprietății pe care o implică ocupația ilegală. Legea bugetară din 1992 (art. 5a din Decretul-lege nr 333 din 11 iulie 1992) a modificat această jurisprudență, în sensul că suma datorată în caz de expropriere indirectă nu putea depăși valoarea indemnizației prevăzute pentru cazul unei exproprieri formale. Cu toate acestea, printr-o hotărâre nr. 369 din 1996, Curtea Constituțională a declarat această dispoziție neconstituțională. 662 din 1996, care a modificat dispoziția declarată neconstituțională, compensația integrală nu poate fi acordată pentru o ocupație de teren care a avut loc înainte de 30 septembrie 1996. În acest caz, compensația atinge aproximativ 55% din valoarea terenului. 148 din 30 aprilie 1999, Curtea Constituțională a considerat o astfel de indemnizație compatibilă cu Constituția. Cu toate acestea, în aceeași hotărâre, Curtea a precizat că o indemnizație integrală, în limita valorii de piață a terenului, poate fi solicitată în cazul în care ocupația și privarea de teren nu au avut loc din motive de utilitate publică. În ceea ce privește terenurile ocupate înainte de data respectivă și procedurile pendinte la 1 ianuarie 1997, regimul prevăzut de Legea bugetară nr. 662 din 1996 rămâne în vigoare, prin urmare dispozițiile repertoriului nu se aplică în cazul de față. GRIEF Reclamanții se plâng că au fost privați de terenul lor într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Ei susțin că instanțele interne au aplicat principiul exproprierii indirecte, prin efectul căruia administrația a devenit proprietar al terenului ab origine . Reclamanții susțin că aplicarea exproprierii indirecte nu este conformă cu principiul preeminării dreptului. ÎN DREPT reclamanții se plâng că au fost privați de teren într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. i. Cu privire la excepția guvernului Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne și observă că reclamanții nu au epuizat căile de atac interne în absența unei hotărâri interne definitive. Deși susține că instanța națională nu va face decât să ia act de o situație care s-a consolidat deja și să declare că a existat expropriere indirectă, guvernul susține, de asemenea, că, în absența acestei hotărâri, este imposibil să se stabilească dacă reclamanții au fost privați sau nu de proprietatea lor. Reclamanții se opun tezei guvernului și observă că au fost privați de disponibilitatea terenului lor timp de 15 ani și că procedura în despăgubire pe care au inițiat-o în fața Tribunalului din Catania s-a încheiat la 22 septembrie. 2003 Tribunalul, prin aplicarea principiului exproprierii indirecte, a declarat că au pierdut proprietatea asupra terenului și că administrația a devenit proprietar ab origine Curtea apreciază, în lumina tuturor argumentelor părților, că excepția propusă de guvern este strâns legată de fondul cererii și decide să o adere la fond. ii. Pe fond Guvernul susține că situația denunțată de solicitanți este în conformitate cu art. 1 din Protocolul n Guvernul consideră că exproprierea indirectă este prevăzută de lege, întrucât aceaceasta este aplicată în mod constant de jurisprudența națională din 1983. Prin urmare, chiar și în absența unui decret de expropriere și chiar și în absența unei hotărâri judecătorești naționale, privarea de proprietate în beneficiul administrației ar fi avut deja loc ca urmare a construcției lucrărilor publice. În plus, guvernul reamintește că repertoriul între timp a codificat în mod expres principiul exproprierii indirecte. Reclamanții se opun tezei guvernului. Ei observă că aplicarea principiului exproprierii indirecte în cazul de față nu este conformă cu principiul preeminenței dreptului și susțin că exproprierea indirectă nu a avut loc în urma unor proceduri care respectă formele, ci ca urmare a unei activități materiale desfășurate în afara oricărei trimiteri la norme pozitive. consideră, de asemenea, că sistemul juridic intern nu le oferă suficiente resurse pentru a remedia situația denunțată; reclamanții susțin că echilibrul corect dintre interesul general și drepturile fundamentale ale individului nu a fost respectat. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că cererea ridică întrebări de fapt și de drept complexe care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, aceasta nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Joint pe fond excepția guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne Declara cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate Soren N ielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

56578/00

présentée par Girolamo et Marianna LANTERI

contre l'Italie

La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 25 mars 2004 en une chambre composée de

:

MM.

C.L.

Rozakis

,

président

,

P.

Lorenzen

,

G.

Bonello

,

A.

Kovler

,

V.

Zagrebelsky

,

M

me

E.

Steiner

,

M.

K.

Hajiyev,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 21 mars 2000,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants sont des ressortissants italiens, nés respectivement en 1951 et 1957, résidant à Agusta (Syracuse). Ils sont représentés devant la Cour par M

e

F. Magro, avocat à Avola (Syracuse). Le gouvernement défendeur était représenté par ses agents successifs, respectivement MM. U. Leanza et I.M. Braguglia et ses coagents successifs,

respectivement MM. V. Esposito et F. Crisafulli.

A.

Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants sont propriétaires d'un terrain sis à Augusta (Syracuse) et enregistré au cadastre, feuille 70, parcelles 168, 77, 78, 101 et 95 (11

950

mètres carrés).

Le 26 novembre 1985, le commissaire du Gouvernement pour l'intervention extraordinaire de l'Italie du Sud (

Commissario del governo per l'intervento straordinario del Mezzogiorno

) adopta un projet de construction d'une route devant passer sur le terrain des requérants.

Par un décret du 5 mai 1987, le préfet de Syracuse autorisa l'Agence pour la promotion et le développement de l'Italie du Sud (

Agenzia per la promozione e lo sviluppo del Mezzogiorno - AGENSUD

) à occuper d'urgence le terrain des requérants, pour une période échéant le 25

juillet

1988.

Le 24 juillet 1987, l'entreprise de construction S., adjudicataire des travaux, procéda à l'occupation matérielle du terrain et entama les travaux de construction.

Le 1

er

septembre 1989, l'entreprise S. procéda à une offre d'acompte sur l'indemnité d'expropriation. Celle-ci fut refusée par les requérants.

Par un acte d'assignation notifié le 3 novembre 1989, les requérants introduisirent une action en dommages-intérêts à l'encontre de l'AGENSUD et de l'entreprise S. devant le tribunal civil de Syracuse.

Ils faisaient valoir que le décret d'occupation d'urgence ne leur avait jamais été notifié, que l'occupation du terrain était

sine titulo

, et que les travaux de construction de la route s'étaient terminés sans qu'il fût procédé à l'expropriation formelle du terrain et au paiement d'une indemnité.

Se référant à la jurisprudence de la Cour de cassation en matière d'expropriation indirecte (

occupazione acquisitiva

), les requérants estimaient qu'à la suite de l'achèvement de l'ouvrage public, leur droit de propriété avait été neutralisé et que, par conséquent, il ne leur était pas possible de demander la restitution du terrain litigieux, mais seulement les dommages-intérêts. Les requérants réclamaient une somme correspondant à la valeur vénale du terrain, une somme pour non jouissance du terrain et une somme pour le dommage subi par les parties restantes de leur terrain.

Le 6 novembre 1993, une expertise fut déposée au greffe. Selon l'expert, la transformation irréversible du terrain avait eu lieu pendant le deuxième semestre de 1988.

Le 27 avril 1995, un complément d'expertise fut déposé au greffe.

Le 25

novembre

1998, le ministère des travaux publics succéda à l'AGENSUD et se constitua dans la procédure

.

Par un jugement du 22

septembre

2003, faisant application du principe de l'expropriation indirecte (

occupazione acquisitiva

), le tribunal de Catane déclara que, à la suite de la construction de l'ouvrage public, les requérants avaient perdu la propriété du terrain litigieux au bénéfice de la municipalité de Bari et ce au plus tard le 31

décembre

tenu de l'affectation agricole du terrain, le tribunal condamna le ministère des travaux publics et la société S. à payer aux requérants une somme de 67

004,09 EUR. Cette somme devait être indexée à partir du 31

décembre

1988 et assortie d'intérêts jusqu'au moment du paiement.

Le jugement n'a pas encore acquis l'autorité de la chose jugée.

B.

Le droit et la pratique interne pertinent

i. L'occupation d'urgence d'un terrain

En droit italien, la procédure accélérée d'expropriation permet à l'administration d'occuper et de construire avant l'expropriation. Une fois déclarée d'utilité publique l'œuvre à réaliser et adopté le projet de construction, l'administration peut décréter l'occupation d'urgence des zones à exproprier pour une durée déterminée n'excédant pas cinq ans (article 20 de la loi n

o

865 de 1971). Ce décret devient caduc si l'occupation matérielle du terrain n'a pas lieu dans les trois mois suivant sa promulgation. Après la période d'occupation, un décret d'expropriation formelle doit être pris.

L'occupation autorisée d'un terrain donne droit à une indemnité d'occupation. Par l'arrêt n

o

470 de 1990, la Cour constitutionnelle a reconnu un droit d'accès immédiat à un tribunal pour réclamer l'indemnité d'occupation dès que le terrain est matériellement occupé, sans besoin d'attendre que l'administration procède à une offre d'indemnisation.

ii. Le principe de l'expropriation indirecte (occupazione acquisitiva ou accessione invertita)

Dans les années 70, plusieurs administrations locales procédèrent à des occupations d'urgence de terrains, qui ne furent pas suivies de décrets d'expropriation. Les juridictions italiennes se trouvèrent confrontées à des cas où le propriétaire d'un terrain avait perdu

de facto

la disponibilité de celui-ci en raison de l'occupation et de l'accomplissement de travaux de construction d'une oeuvre publique.

Sur la question de savoir si, simplement par l'effet des travaux effectués, l'intéressé avait perdu également la propriété du terrain, par un arrêt n

o

1464 du 16

février

1983, la Cour de cassation donna une réponse affirmative à cette question, en établissant ainsi le principe de «

l'expropriation indirecte

».

Un aperçu de cette jurisprudence dans les années 80-90 figure dans

Belvedere Alberghiera srl c. Italie

, n

o

31524/96, CEDH 2000-IV et

Carbonara et Ventura c. Italie

, n

o

24638/94, CEDH 2000-VI.

Le Décret Présidentiel n

o

327 du 8

juin

2001, modifié par le Décret législatif n

o

302 du 27

décembre

2002, entré en vigueur le 30

juin

2003 et dénommé «

Répertoire des dispositions législatives et réglementaires en matière d'expropriation pour cause d'utilité publique

» (ci-après «

le

Répertoire

»), régit la procédure d'expropriation à la lumière de la dernière jurisprudence de la Cour de cassation et, en particulier, codifie le principe de l'expropriation indirecte. Le Répertoire, qui n'a pas d'effet rétroactif et ne s'applique donc pas en l'espèce, s'est substitué, à partir de son entrée en vigueur, à l'ensemble de la législation précédente en matière d'expropriation pour cause d'utilité publique.

Par l'arrêt n

o

5902 du 28

mars

2003, la Cour de cassation en chambres réunies s'est à nouveau prononcée sur le principe de l'expropriation indirecte, en affirmant qu'un tel principe joue un rôle important dans le cadre du système juridique italien et qu'il est compatible avec la Convention. Plus spécifiquement, la Cour de cassation a dit qu'au vu de l'uniformité de la jurisprudence en la matière, le principe de l'expropriation indirecte est désormais pleinement «

prévisible

» et donc doit être considéré comme respectueux du principe de légalité. Quant à l'indemnisation, la Cour de cassation a affirmé que l'indemnisation due en cas d'expropriation indirecte est suffisante pour garantir un «

juste équilibre

» entre les exigences de l'intérêt général de la communauté et les impératifs de la sauvegarde des droits fondamentaux de l'individu.

iii. L'indemnisation en cas d'expropriation indirecte

Selon la jurisprudence de la Cour de cassation applicable en matière d'expropriation indirecte, une réparation intégrale, sous forme de dommages intérêts pour la perte du terrain, était due à l'intéressé en contrepartie de la perte de propriété qu'entraîne l'occupation illégale.

La loi budgétaire de 1992 (article 5

bis

du décret-loi n

o

333 du 11

juillet

1992) modifia cette jurisprudence, dans le sens que le montant dû en cas d'expropriation indirecte ne pouvait dépasser le montant de l'indemnité prévue pour le cas d'une expropriation formelle. Toutefois, par un arrêt n

o

369 de 1996, la Cour constitutionnelle déclara cette disposition inconstitutionnelle.

En vertu de la loi budgétaire n

o

662 de 1996, qui a modifié la disposition déclarée inconstitutionnelle, l'indemnisation intégrale ne peut pas être accordée pour une occupation de terrain ayant eu lieu avant le 30

septembre

Par l'arrêt n

o

148 du 30 avril 1999, la Cour constitutionnelle a jugé une telle indemnité compatible avec la Constitution. Toutefois, dans le même arrêt, la Cour a précisé qu'une indemnité intégrale, à concurrence de la valeur vénale du terrain, peut être réclamée lorsque l'occupation et la privation du terrain n'ont pas eu lieu pour cause d'utilité publique.

Le Répertoire a prévu de nouveaux critères en matière d'indemnisation, qui s'appliquent uniquement en ce qui concerne les terrains occupés après le 30 septembre 1996. Quant aux terrains occupés avant cette date et aux procédures pendantes au 1

er

janvier 1997, le régime prévu par la loi budgétaire n

o

662 de 1996 reste en vigueur. Les dispositions du Répertoire ne s'appliquent donc pas en l'espèce.

GRIEF

Les requérants se plaignent d'avoir été privés de leur terrain de manière incompatible avec l'article 1 du Protocole n

o

ab origine

. Les requérants font valoir que l'application de l'expropriation indirecte n'est pas conforme au principe de la prééminence du droit.

EN DROIT

Les requérants se plaignent d'avoir été privés de leur terrain de manière incompatible avec l'article 1 du Protocole n

o

1.

L'article 1 du Protocole n

o

1 dispose

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.

»

i. Sur l'exception du Gouvernement

Le Gouvernement soulève une exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes.

Il observe que les requérants n'ont pas épuisé les voies de recours internes en l'absence d'un jugement interne définitif. Tout en soutenant que le juge national ne fera que prendre acte d'une situation qui s'est déjà consolidée et déclarer qu'il y a eu expropriation indirecte, le Gouvernement soutient également qu'en l'absence de ce jugement il est impossible de dire si les requérants ont ou non été privés de leur bien.

Les requérants s'opposent à la thèse du Gouvernement. Ils observent qu'ils ont été privés de la disponibilité de leur terrain pendant quinze ans et que la procédure en dommages-intérêts qu'ils ont engagée devant le tribunal de Catane a pris fin le 22

septembre

ab origine

.

La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que l'exception proposée par le Gouvernement est étroitement liée au fond de la requête et décide de la joindre au fond.

ii. Sur le fond

Le Gouvernement soutient que la situation dénoncée par les requérants est conforme à l'article 1 du Protocole n

o

1.

Le Gouvernement considère que l'expropriation indirecte est «

prévue par la loi

» étant donné qu'elle est constamment appliquée par la jurisprudence nationale depuis 1983. De ce fait, même à défaut d'un décret d'expropriation, et même en l'absence d'un jugement national, la privation du bien au bénéfice de l'administration aurait déjà eu lieu à la suite de la construction de l'ouvrage public. De plus, le Gouvernement rappelle que le Répertoire entre-temps entré en vigueur a expressément codifié le principe de l'expropriation indirecte.

Les requérants s'opposent à la thèse du Gouvernement.

Ils observent que l'application du principe de l'expropriation indirecte dans le cas d'espèce n'est pas conforme au principe de la prééminence du droit. Ils font valoir que l'expropriation indirecte n'a pas eu lieu à l'issue de procédures respectueuses de formes, mais à la suite d'une activité matérielle réalisée en dehors de toutes références à des règles positives. Ils

considèrent, en outre, que le système juridique interne ne leur fournit pas des moyens suffisants pour remédier à la situation dénoncée.

Les requérants affirment que le juste équilibre entre l'intérêt général et les droits fondamentaux de l'individu n'a pas été respecté.

La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que la requête soulève des questions de fait et de droit complexes qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond. Dès lors, elle ne saurait être déclarée manifestement mal fondée en application de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été établi.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Joint au fond

l'exception du Gouvernement tirée du non-épuisement des voies de recours internes

;

Déclare

la requête recevable, tous moyens de fond réservés

Soren N

ielsen

Christos

Rozakis

Greffier

Président