CtEDO 06.04.2004 AI

BALTAS contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
06.04.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BALTAS contre la TURQUIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

cererii nr. 50988/99

prezentate de Güneș BALTAȘ

împotriva Turciei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședință pe 6 aprilie 2004 în cameră compusă din:

Sir Nicolas Bratza, președinte,

Domnii

Doamna

judecători,

și din dl. M. O'Boyle, grefier de secțiune,

Văzând cererea sus-mențională introdusă pe 27 august 1999,

Văzând observațiile prezentate de Guvernul pârât și acelea prezentate în răspuns de reclamantă,

După ce a deliberat, pronunță decizia următoare:

Reclamanta, doamna Güneș Baltaș, este cetățeană turcă de origine kurdă, născută în 1976. Ea este reprezentată în fața Curții de către avocate F. Karakaș și E. Keskin, din Istanbul.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, după cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

1.

Procedura și condițiile de detenție ale reclamantei în perioada retinerii

Potrivit reclamantei, pe 20 noiembrie 1998, ea fost plasată în retenție de polițiști de la direcția de poliție din Bahçelievler (Istanbul), secția de luptă împotriva terorismului. Apoi, ea fost dusă în locurile direcției poliției din Aksaray (Istanbul), secția de luptă împotriva terorismului.

Potrivit Guvernului, pe 22 noiembrie 1998, poliția arestă reclamanta sub pseudonimul Melek Özdemir, precum și o altă persoană, în cadrul unei operațiuni conduse împotriva PKK. Procesul verbal de arestare stabilit în aceeași zi poartă semnătura Melek Özdemir.

Raportul medical din 22 noiembrie 1998 la 00 h 45, fără mențiunea numelor locului nici al medicului care l-a stabilit, indică că starea generală a reclamantei era bună și că nu prezenta urme de lovitură nici de violență pe corp.

Pe 24 noiembrie 1998, direcția poliției Istanbul solicitare o prelungire de patru zile a retinerii reclamantei, arestată pe 22 noiembrie 1998.

Pe 26 noiembrie 1998, reclamanta fost audiată de poliție.

Pe 26 noiembrie 1998, parchetul din Fatih («parchetul») prelungește cu trei zile retenția reclamantei.

Pe 27 noiembrie 1998, poliția stabilește un proces verbal de confruntare între reclamantă și patru alte persoane.

Pe 28 noiembrie 1998, reclamanta fost audiată de procurorul Republicii în fața curții de siguranță a Statului din Istanbul («curtea de siguranță a Statului»).

În aceeași zi, ea fost trazită în fața judecătorului militar în fața curții de siguranță a Statului care ordona reținerea sa în custodie. Ea semnează un document în care cere informarea familiei sale de detenția sa.

Tot în aceeași zi, la 10 h 35, ea fost examinată de un medic legist al institutului de medicină legală din Istanbul. În raportul său stabilit pe un document pre-imprimat, medicul bifează casetele indicând că se consultase singur cu reclamanta, că fusese examinată parțial dezbrăcată, că nu era nevoie să fie dezbrăcată, și că nu era necesar s-o dirijeze către alt serviciu nici să ordoneze examene suplimentare. Medicul precizează de altminteri că, potrivit spuselor, reclamanta fusese plasată în retenție opt zile mai devreme, nu se plângea de nimic în particular și că examenul ei extern nu permite constatarea unei urme de lovitură nici de violență. Medicul nu prescrie examen psihiatric și indică că nu era nevoie ordonare de seta de lucru din cauza absenței tulburării (arıza).

2.

Procedura împotriva reclamantei în fața curții de siguranță a Statului din Istanbul

Printr-un act de acuzare din 2 decembrie 1998, procurorul Republicii acuză reclamanta pentru atentare la integritate și indivizibilitate ale Statului, și intentează acțiune penală împotriva sa pe baza articolului 125 al codului penal. El menționează că interesata fusese plasată în retenție din 24 la 28 noiembrie 1998.

Procesul verbal de ședință a curții de siguranță a Statului din 1 martie 1999 face stat de declarațiile reclamantei conform cărora polițiștii o aruncaseră cu apă caldă apoi rece, escaladeseră dosul ei determinând-o să aibă o hemoragie de stomac, și infligiseră-i feluri de torturi. Reclamanta declară că suferise electroșocuri și fusese supusă «falakei» (lovituri pe planta piciorului). Menționează că medicul legist nu făcuse stat de maltratări suferite.

În cursul aceleiași ședințe, reprezentanta reclamantei declară că, deși client ei fusese plasată în retenție pe 20 noiembrie 1998, registrul retinerii făceau stat de data din 24 noiembrie 1998. Ea precizează că depusese o plângere penală pentru maltratări împotriva polițiștilor răspunzători de retenția clientei sale în fața parchetului. Ea cere curții de siguranță a Statului să trimită clienta sa la facultatea de medicină din Çapa (Istanbul), la serviciul psiho-social de traumatologie. Curtea de siguranță a Statului decide comunică cererea de transfer a reclamantei către centru de psihiatrie specializată al serviciului sănătății casei detenție care trebuia aprecia oportunitate. Curtea estimă că nu trebuie să se pronunțe ea însăși asupra unei asemenea cereri.

Pe 17 martie 1999, la cerere a curții de siguranță a Statului, parchetul transmite copie a ordinului de clasare ca urmare a plângerii depuse de reclamantă.

La ședința din 26 mai 1999 în fața curții de siguranță a Statului, reprezentanta reclamantei declară că clienta sa urmează un tratament medical datorită maltratărilor suferite în perioada retinerii. Ea precizează că depusese o plângere împotriva autorilor maltratărilor în fața parchetului care dase un ordin de clasare pe care apelase. Curtea de siguranță a Statului cere directorului penitenciarului din care motive reclamanta nu putea participa la ședințe.

La ședința din 2 august 1999, reclamanta declară că avea probleme de sănătate, că fusese violată în perioada retinerii și suferea de tulburări psihologice.

La ședința din 11 octombrie 1999, consilul reclamantei declară că din cauza stării sănătății sale, clienta sa nu era în măsură să participe la această ședință.

La ședința din 29 decembrie 1999, reprezentanta reclamantei declară că clienta sa nu putea participa la ședințe din cauza stării sănătății.

La ședința din 10 aprilie 2000 în fața aceleiași curți, reprezentanta reclamantei cere eliberarea provizoriu a clientei sale, în măsura în care ar putea urma tratament medical în condiții mai bune. Curtea respinge această cerere.

La ședința din 24 iulie 2000, reprezentanta reclamantei reitera cerere eliberare provizorie a clientei sale pentru a continua tratament. Curtea respinge această cerere.

La ședința din 11 octombrie 2000, reprezentanta reclamantei cere eliberare provizoriu a clientei sale, în măsura în care aceasta suferise violență sexuală în perioada retinerii și trebuia urma tratament. Curtea ordona păstrare în custodie a reclamantei.

La ședința din 22 ianuarie 2001, reclamanta cere eliberare provizoriu din motive medicale în măsura în care trebuia fiă tratată ca urmare a agresiunii sexuale suferite în perioada detenției. Curtea respinge cerere sa.

La ședința din 18 aprilie 2001, curtea ordona păstrare în custodie a reclamantei.

La ședința din 11 iulie 2001, reclamanta declară că, din 1998, urmează tratament la centrul psiho-social de traumatologie al facultății de medicină din Istanbul. Ea informează de asemenea curtea că introdusese o cerere în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Curtea de siguranță a Statului ordona păstrare sa în custodie și cere copie rapoartelor medicale de la facultatea de medicină și informare completă asupra tipului tratament pe care-l urmează.

Pe 10 septembrie 2001, la cerere a curții de siguranță a Statului din 12 iulie 2001, facultatea de medicină transmite copie raportului medical stabilit sub direcția profesorului Șahika Yüksel, responsabil al serviciului de psihiatrie. Acest raport, stabilit pe 7 septembrie 2001 după examinare reclamantei pe 20 februarie, 3 mai, 14 și 28 iunie, 12 iulie și 16 august 2001, indică că interesata avea preocupări asupra unui pătimit traumatic remontând la doi ani și jumătate. Ea ezita să vorbească despre acestui traumatism și, când vorbea despre aceasta, anxietatea ei crește; avea impresia revieții evenimentele și era disperat și speriat. Reclamanta precizează că din cauza traumatismului pătimit, făcea coșmaruri, și era anxios la trezire. Raportul indică că examenul psihic a reclamantei permis diagnoza tulburării datorată stresului post-traumatic, corespunzând diagnosticului formă cronică. În concluzie, reclamanta prezenta simptomele vizibile ale persoanelor care trăiseră asemenea traumatisme și aceasta permitea crede că știința trecut o grav traumatism. Trebuia lua medicamente antidepresante și urma tratament de psihoterapie în 15 zile. Medicii i-au prescris urmare tratament psiho-social.

La ședința din 12 septembrie 2001, curtea de siguranță a Statului ordona păstrare în custodie a reclamantei și reitera cerere sa formulată pe 11 iulie 2001 privind tratament urmează.

La ședința din 12 decembrie 2001, curtea de siguranță a Statului ia cunoștință raportul medical transmis de centrul psiho-social de traumatologie al facultății de medicină. În sprijin acestui document, reclamanta declară că, în período cercetării preliminare, depunerea sa fusese obținută sub tortură.

Pe 12 decembrie 2001, în aplicare articolului 125 al codului penal, procurorul Republicii prezintă rechiziționul pe fond cerând condamnare reclamantei pentru atentare la integritate și indivizibilitate ale Statului.

La ședința din 1 aprilie 2002, reclamanta depune memoriu în apărare pe fond. Ea reitera că suferise violență sexuală în perioada cercetării preliminare și contestă depunerile obținute în perioada retinerii. Ea precizează că introdusese un recurs în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Curtea de siguranță a Statului amână ședința din 19 iunie 2002 în absența reclamantei, deținută la casa detenție din Gebze, și absența reprezentantei sale scuzate.

3.

Procedura împotriva polițiștilor incriminați

Pe 26 ianuarie 1999, reclamanta depune o plângere pentru viol și maltratări în fața parchetului din Fatih (Istanbul) împotriva polițiștilor răspunzători de retenție și medicului legist, pe motiv că aceasta din urmă defectase în îndeplinire datoriei sale. Ea declară că, în raportul medical, aceasta din urmă menționase că era în sănătate bună și o examinase fără dezbrăcare, în prezență polițiștilor direcției poliției, secția de luptă împotriva terorismului, și aceștia din urmă vorbiseră mai întâi cu medicul înainte ca acestui o examineze. Ea susține cuvinte medicului că fusese violată, avea o hemoragie de stomac și urmele vizibile pe umeri rezultau din a fi suspendat. Ea cere de altminteri examinare într-un centru de psihiatrie specializat.

Printr-o cerere din 2 februarie 1999 adresată direcției casei detenție Ümraniye, parchetul convoaca reclamanta pentru audiere.

Procesul verbal din 9 februarie 1999 stabilit casa detenție Ümraniye, și nesemnat de reclamantă, indică că aceasta refusase prezență a convocării parchetului.

Pe 11 februarie 1999, parchetul cere direcției poliției Istanbul transmitere dosarul reclamantei, plasată în retenție din 20 la 28 noiembrie 1998.

Pe 4 martie 1999, direcția poliției transmite copie cercetării preliminare parchetului.

Pe 17 martie 1999, parchetul da un ordin de clasare pe motiv că nu exista dovezi la acuzare. În decizie, menționează că reclamanta fusese arestată pe 22 noiembrie 1998 sub identitate Melek Özdemir, apoi plasată în retenție până la 26 noiembrie 1998, data la care retenție fusese prelungit cu trei zile. Rapoartele medicale indicau că interesata nu prezenta urme de lovitură nici de violență sau maltratări.

Pe 13 aprilie 1999, ordinul clasare fusese notificat reprezentantei reclamantei.

Pe 23 aprilie 1999, reclamanta forma recurs împotriva deciziei de clasare în fața președintelui curții asizelor Beyoğlu (Istanbul). Ea susține că parchetul nu ordinase nicio cercetare penală și nu luase nici depunerea sa nici a polițiștilor incriminați.

Pe 13 mai 1999, președintele curții asizelor respinge reclamanta.

Într-un document manuscris scris de mână și datat 9 august 1999, reclamanta indică nu primise nicio convocație parchetului din Fatih pentru depune, și, în orice caz, o asemenea convocație nu-i ajunsese.

Pe 29 noiembrie 1999, reprezentanta reclamantei adresa o cerere în aceiași termeni parchetul din Üsküdar (Istanbul), la direcția casei detenție Ümraniye și președintele ordinului medicilor Istanbul. Ea precizează că clienta sa fusese violată în perioada retinerii cu un an mai devreme, că menstruațiile nu erau regulate și avea încă pierderi vaginale purulente. Ea cere mai ales transfer interesatei într-un centru spitalicesc specializat în ginecologie pentru suferit examen.

Pe 7 decembrie 1999, reprezentanta reclamantei fost audiată de parquet, loc nu este indicat. În depunere, indică că clienta sa o lună o jumătate după reținere custodie-i spusese că fusese violată în perioada retinerii. Ea informase, prin scris, autoritățile penitenciare în măsura ca clienta sa putea urma un tratament medical. Aceasta din urmă întâlnise probleme vizite spitalului pentru că, în cursul examenelor ginecologice, polițiști erau prezent sala de consultație de aceea nu putea consult singur cu medicul tratant. Ea cere clienta sa urmeze un tratament convenabil.

Printr-o scrisoare din 25 decembrie 2001, reclamanta informează Curtea a rezultat unui tratament urmase serviciul psihiatrie facultății de medicină Istanbul pe 20 februarie, 3 mai, 14 și 28 iunie, 12 iulie și 16 august 2001. Raportul medical, stabilit pe 7 septembrie 2001 de trei medici, menționează mai ales că reclamanta era preocupată de un traumatism pătimit doi ani o jumătate mai devreme și făcea coșmaruri. Nu mai avea plăcere viață și gândise la sinucidere luând medicamente. Medicii diagnosticaseră stress post-traumatic și o depresie majora cronică și prescriuseră medicamente și sesiuni psihoterapie două săptămâni.

B.

Dreptul intern relevant

art. 243 al codului penal dispune:

«Președintele și membri unui tribunal sau organism oficial sau orice alt funcționar care, pentru înaintare delicte, torturează sau comite sévices, rând culpabil acte inumane sau încalcă demnitate umană, vor fi pedepsiți cinci ani detenție cel mult și interdicție perpetuu sau timp exercita funcții publice.

Pedeapsa datorată conform articolului 452, în caz act entraîne moarte, sau conform articolului 456 în celelalte cazuri, va mări o treime jumătate.»

Invocând art. 3 al Convenției, reclamanta susține că suferise maltratări și fost violată de funcționari poliție în perioada retinerii. Ea susține că, primele două zile retinerii, a fost dezbrăcată, ochelii banda, aruncată cu puternici ițe apă rece apoi caldă, lovit pumnii și picioare, suspendat de brațe, și un polițist escaladeseră dosul într-o scaun. Ziua trei retinerii, fost dusă o altă cameră, ochelii încă banda; doi polițiști o agresaseră sexual și unu inversase dosul apoi violase. Ea, care era virginj, sângerare. Fost suspendat și-și pierdut cunoștință; polițiști aruncaseră cu un puternic ițe apă rece pentru reiau cunoștință.

Invocând art. 13 al Convenției combinat art. 6, reclamanta se plânge, o parte, a fost privată acces efectiv la un tribunal obținere reparație suferințe în perioada retinerii din cauza insuficiență cercetării. Pe altă parte, susține că sistemul recurs în vigoare în Statul pârât nu-i permis face valabil efectiv drept a nu fi supusă torturii. Ea susține că cercetare dusă de parquet nu putea trece pentru efectiv măsura în care nu lua depunere sa nici a polițiștilor incriminați, nici dat curs cerere examen într-un centru psihiatrie specializat facultății de medicină Istanbul, care putea stabili rănile psihologice consecutive maltratărilor suferite.

A.

Plângere tirată art. 3 al Convenției

Reclamanta se plânge a suferit maltratări în perioada retinerii. Ea invocă art. 3 al Convenției redactat după cum urmează:

«Niciun nu poate fi supus tortură nici peene sau tratamente inumane sau degradante.»

1.

Nerespectare termenul șase luni

Guvernul ridică o excepție inadmisibilitate tirată nerespectare termenul șase luni.

El susține că reclamanta nu ridicase plângerile art. 3 al Convenției, nici în fața parchetului nici în fața judecătorului ordona reținere custodie, dar numai în cursul procedurilor penale engajate împotriva-i în fața curții de siguranță a Statului. Se referind jurisprudența Curții, susține că reclamanta nu prezentase autorităților interne o început dovezi privind susțineri-i maltratări, dacă este raport psihologic stabilit doi ani după încheiere retinerii. La acest privință, susține că reclamanta ar trebui introduce cerere termenul șase luni după finalizare retinerii.

Reclamanta contestă argumentele Guvernului.

Curtea constată că reclamanta introdusese o plângere maltratări în fața parchetul Fatih pe 26 ianuarie 1999 împotriva polițiștilor răspunzători retinerii. Parchetul da un ordin de clasare pe 17 martie 1999 pentru absență dovezi acuzare. Reclamanta introduce un recurs ordinul, care fost respins pe 13 mai 1999 de președintele curții asizelor Beyoğlu (Istanbul). Curtea observă că reclamanta introdusese cerere pe 27 august 1999, adică mai puțin șase luni după decizie internă definitivă dată autoritate internă examinase plângerile art. 3 al Convenției.

Rezultă că excepție Guvernului trebuie respins.

2.

Pe fond

Guvernul susține că incommoditățile psihologice din care reclamanta se plânge nu pot cădea sub lovit art. 3.

El susține că reclamanta purtase susțineri-i cunoștință autorităților interne assez târziu. Raportul medical prezintă indică un stress post-traumatic și tulburări psihologice remontând perioada retinerii. Guvernul admite că o retenție putea provoca individ plasat o retenție incommodități. La aceasta privință, trebuie depune o plângere pentru permite adunare elemente dovezi. În caz contrar, susțineri art. 3 vor rămâne fără fundament.

Guvernul contestă argument reclamantei conform căreia ar o frică depune o plângere privind maltratări atunci când recunoscut parte depunerile adunate în perioada retinerii în fața parchetului judecătorului.

Referind jurisprudența Curții, Guvernul susține că simple declarații persoane, în absență elemente dovezi adecvate, sunt inadmisibile. El susține mai întâi că reclamanta nu dusese cunoștință medicului legist susțineri-i maltratări, raportul medical stabilit la încheiere retinerii nu indică nicio secvele. După, se plânsese tarziu maltratări în fața autorităților judiciare deși fost asistată avocat. În final, furnizase un raport medical stare tulburări psihologice, livrat trei ani după retenție.

Reclamanta contestă argumentele Guvernului.

Curtea estimează, lumina ansamblu argumentelor părților, că grip pun serii întrebări fapt drept care nu pot rezolvate stadiul examen cerere, dar necesită examen pe fond; rezultă grip nu poate declarat evident neîntemeiată, sensul art. 35 § 3 Convenției. Niciun alt motiv inadmisibilitate nu fost relevat.

B.

Plângere tirată art. 13 Convenției combinat art. 6

Reclamanta susține nu dispune un recurs efectiv obținere reparație suferințe în perioada retinerii din cauza insuficiență cercetării. Ea invocă art. 13 Convenției combinat art. 6. Curtea estimează trebuie examinez grip sub unghiul art. 13 Convenției redactat după cum urmează:

«Orice persoană drepturi libertăți recunoscute (...) Convenție au fost violate, dreptu l la acordare unui recurs efectiv o instanță națională, chiar și încălcare ar fost comisă de persoane agind exercitare funcții oficiale.»

Guvernul susține că susțineri reclamantei privind maltratări ar fi suferit nu sunt fondate; de altminteri, nu prezentase elemente dovezi care le poate susțin. El explică că reclamanta nu se prezentase o convocație parchetului pentru audia privind plângere depusă pentru maltratări. El susține că susținerea nu constituie un grip apărabil sensul art. 13 Convenției.

Reclamanta contestă teza Guvernului.

Curtea estimează, lumina ansamblu argumentelor părților, că grip pun serii întrebări fapt drept care nu pot rezolvate stadiul examen cerere, dar necesită examen pe fond; rezultă grip nu poate declarat evident neîntemeiată, sensul art. 35 § 3 Convenției. Niciun alt motiv inadmisibilitate nu fost relevat.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cerere admisibilă, toți parametri fond rezervați.

Michael O'Boyle

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă