ANBAR et KABASAKAL contre la TURQUIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 4366/98 prezentată de Memeren ANBAR și Enise KABASAKAL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 aprilie 2004 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Zupančič Tsatsa-Nikolovska, judecători și viticultori ai dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 4 mai 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei prezentate de recurente și de guvern la 29 ianuarie 2003 și 4 februarie 2004, După ce au deliberat, face următoarea decizie: recurentele, Memeren Anbar și Enise Kabasakal, sunt resortisante turce și rezidente în Ankara. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către M. S. S. Ulus și H. T. Ulus avocați în Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În septembrie1996, Hotărârea Drumurilor Naționale ( De asemenea, Curtea a Uniunii Europene a constatat că, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), Curtea a Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), nu a acordat niciun ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), în special art. 108 alineatul (3) litera (c) și art. 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), în special art. 108 alineatul (3) litera (b) și art. 108 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE." La 30 septembrie 1996, în dezacord cu privire la suma plătită de Direcție, recurentele au introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Ankara o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere. Printr-o hotărâre din 26 martie 1997, Tribunalul le-a acordat recurentelor câștig de cauză și a condamnat Hotărârea să le plătească o despăgubire suplimentară de expropriere, însoțită de dobânzi moratoriu simple la o rată de 30 % pe an începând cu 17 octombrie 1996. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație la 17 noiembrie 1997. La 6 martie 1998, Hotărârea a plătit recurentelor suplimentarea indemnizației în cauză. GRIEF invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurentele se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea proprietăților lor din cauza întârzierii administrației în plata indemnizației suplimentare de expropriere și de insuficiența ratei dobânzilor moratorii aplicate datoriilor statului. LA 4 februarie 2004, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea nr. 4939/98 formulată de domnul Memeren Anbar și Enise Kabasakal, guvernul turc propune ca acestea, ex gratia, să plătească suma globală de 9 500 EUR (9 mii cinci sute EUR). Această sumă care acoperă prejudiciul material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată nu vor fi supuse nici unui impozit și nici niciunei alte sarcini fiscale la momentul relevant și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de recurente. Plata sa va avea loc în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa decontării în termenul respectiv, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. La 29 ianuarie 2003, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentanții recurentelor, observ că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea nr. 4939/98 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, guvernul turc este pregătit să plătească, ex gratia, pentru prejudiciul suferit, cheltuieli și cheltuieli, inclusiv domnului meu. Memeren Anbar și Enise Kabasakal, suma globală de 9 500 EUR (9 mii cinci sute EUR). De asemenea, observ că plata acestei sume se va face în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declar că cazul este definitiv soluționat. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile și consideră că acesta se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție]. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. Vincent Berger Res Moduler Președintele

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

41936/98

présentée par Memeren ANBAR et Enise KABASAKAL

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 6 avril 2004 en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

P.

Kūris

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 4 mai 1998,

Vu l'article 5 § 2 du Protocole n

o

11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Vu les déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire respectivement présentées par les requérantes et le Gouvernement les 29 janvier 2003 et 4 février 2004,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérantes, M

mes

Memeren Anbar et Enise Kabasakal, sont des ressortissantes turques et résident à Ankara. Elles sont représentées devant la Cour par M

es

S. S. Ulus et H. T. Ulus avocats à Ankara.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

En septembre1996, la Direction des routes nationales («

la Direction

») expropria deux biens immobiliers appartenant aux requérantes, sis à Ankara. L'indemnité d'expropriation fixée par la Direction fut versée aux requérantes à la date du transfert de propriété.

Le 30 septembre 1996, en désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérantes introduisirent auprès du tribunal de grande instance d'Ankara une action en augmentation de l'indemnité d'expropriation.

Par un jugement du 26 mars 1997, le tribunal donna gain de cause aux requérantes et condamna la Direction à leur verser une indemnité complémentaire d'expropriation, assortie d'intérêts moratoires simples au taux de 30 % l'an à compter du 17 octobre 1996. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation le 17 novembre 1997.

Le 6 mars 1998, la Direction versa aux requérantes le complément d'indemnité en question.

GRIEF

Invoquant l'article 1 du Protocole n

o

1, les requérantes se plaignent d'une atteinte à leur droit au respect de leurs biens en raison du retard de l'Administration dans le paiement de l'indemnité complémentaire d'expropriation et de l'insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué aux dettes de l'Etat.

EN DROIT

Le 4 février 2004, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante

:

«

Je déclare qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n

o

41936/98, introduite par M

mes

Memeren Anbar et Enise Kabasakal, le gouvernement turc offre de verser à celles-ci,

ex gratia

, la somme globale de 9

500

EUR (neuf mille cinq cents euros).

Cette somme couvrant le préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l'époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par les requérantes. Son versement aura lieu dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l'affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

»

Le 29 janvier 2003, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par les représentants des requérantes

:

«

Je note qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n

o

41936/98 pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme, le gouvernement turc est prêt à verser,

ex gratia

, au titre du dommage subi, frais et dépens compris, à M

mes

Memeren Anbar et Enise Kabasakal, la somme globale de 9

500

EUR (neuf mille cinq cents euros).

Je note également que le versement de cette somme s'effectuera dans un délai de trois mois à compter de la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l'Homme.

J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de la Turquie à propos des faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

»

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (article 37 § 1

in fine

de la Convention).

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président