CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 39675/98 de Orkut ARUÇ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 6 aprilie 2004 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Pellonpää Türmen Casadevill Pavlovschi Borrego Borrego Doamna Fura-Sandström, judecători și dl O'Boyle Grefierul Sectorului Secțiunii O'Boyle având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 23 decembrie 1997, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului prezentat de solicitanți și de Guvern la 22 Dl Orkut Aruç este un cetățen turc născut în 1980 și trăiește la Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Karalı, avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 februarie 1997, la ora 11:00, reclamantul, care avea 17 ani atunci, a fost prins de ofițeri de poliție în timp ce a furat un magazin de pantofi în centrul Istanbul. Reclamantul nu a rezistat la arestarea și a încercat să scape. Trei ofițeri de poliție se presupune că l-au bătut în interiorul magazinului înainte de a-l duce la secția de poliție centrală Șișli, unde a fost pus în custodie. La 21 februarie 1997, procurorul public Șișli a autorizat Hotărârea de Securitate Șișli să prelungească perioada de detenție a reclamantului timp de patru zile. În declarația sa, presupusă că a fost luată sub presiune în secția de poliție, reclamantul a mărturisit că nu numai că a încercat să jefuiască magazinul de pantofi, ci și că a comis douăzeci și patru de jafuri în diferite părți ale orașului în ultimii trei ani. La 24 februarie 1997, reclamantul a fost examinat de către un medic din Institutul de Medicină Forensică Șișli. Medicul nu a examinat în mod specific starea psihologică a reclamantului. În raportul său, medicul a remarcat că reclamantul nu are nici o plângere medicală și că nu au fost observate semne de leziune fizică, cu excepția unei zgârieturi vechi sub umărul stâng. În aceeași zi procurorul public Șișli a ordonat eliberarea imediată a reclamantului. Cu toate acestea, poliția nu a eliberat reclamantul. Din motive care nu sunt clare, reclamantul a fost reținut la secția de poliție timp de două zile. În seara din 26 februarie 1997, reclamantul a fost adus în fața unui judecător care a ordonat eliberarea în aceeași zi, și anume șase zile și șase ore de la atenția sa în magazinul de pantofi. La 25 martie 1997, avocatul reclamantului a depus o plângere la procurorul public Șișli împotriva anumitor ofițeri de poliție implicați în atenția reclamantului în magazinul de pantofi și în interogatoriul său ulterior în custodie de poliție. Avocatul a susținut că reclamantul a fost tratat rău la momentul închiderii sale la 20 februarie 1997, supus unui tratament inuman în timpul interogatoriului la secția de poliție Șișli și reținut acolo timp de șase zile și jumătate înainte de a fi adus în fața unui judecător. La 30 iunie 1997, procurorul public Șișli a respins cererea reclamantului de a aduce acuzații împotriva ofițerilor de poliție. Potrivit procurorului public, nu există dovezi în dosarul care susține acuzațiile reclamantului. La 15 iulie 1997, avocatul reclamantului a formulat o opoziție la această decizie în fața Președintelui Curții de Assize. La 8 septembrie 1997, președintele Curții Beyoğlu Assize a respins obiecția reclamantului, constatând că nu există motive suficiente pentru a iniția un proces. În lunile următoare, reclamantul a fost acuzat în fața diferitelor instanțe penale cu cele menționate mai sus douăzeci și cinci infracțiuni de jaf. Reclamantul a fost achitat în mai multe cazuri. El a fost considerat vinovat și amendat în patru cazuri. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că el a fost bătut la momentul aprezerii și torturat la Stația de Poliție Șișli. În acest sens, susține că ofițerii de poliție au aplicat șocuri electrice în diferite părți ale corpului său, și-au bătut picioarele, l-au împiedicat să mănânce sau să dorm, l-au amenințat și l-au înșelat cu privire la dovezile împotriva lui. Potrivit reclamantului, polițiștii au folosit diverse tehnici pentru a ascunde orice semne fizice de tortură. Reclamantul plânge, de asemenea, în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că a fost reținut în arest timp de șase zile și șase ore înainte de a fi adus în fața unui judecător. Reclamantul se plânge în cele din urmă în temeiul articolului 6 din Convenție că procedura penală împotriva acestuia a fost nedrept. HOTĂRÂREA La 22 august 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt pregătit să-mi plătească ex-gratie suma de 16,500 EUR (seize mii cinci sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii mele înregistrate în temeiul nr. 39675/98. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se achită în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine și/sau reprezentantul meu autorizat corespunzător. Suma este plătită, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data [deciziei] ... de către Curte în temeiul [art. 37] din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” La 5 martie 2004, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Guvernul regretă apariția unor cazuri individuale de maltrat de către autoritățile persoanelor deținute în custodie, în pofida legislației turce și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de acțiuni. Se acceptă faptul că recurgerea la maltratare a deținuților, precum și lungimea excesivă de custodie constituie o încălcare a articolelor 3 și 5 din Convenție. Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că interzicerea acestor acte și obligația de a efectua investigații efective sunt respectate în viitor. Guvernul se referă în acest sens la angajamentele pe care le-au asumat în Declarația convenită în cererea nr. 34382/97 și își reiterează hotărârea de a da atingere acestor angajamente, observand că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au dus la o reducere a apariției maltratului în circumstanțe similare cu cele ale cazului instant, precum și investigații mai eficace. Declar că Guvernul Republicii Turciei propun să plătească exgrația reclamantului cu o valoare totală de 16,500 EUR (seize mii cinci sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 39675/98. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul [art. 37] din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru valoarea la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.” Curtea ia act de acordul atins între părți și este convinsă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale și consideră că nu există niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.
Application no. 39675/98
by Orkut ARUÇ
against Turkey
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 6
April 2004 as a Chamber composed of:
Sir
Nicolas
Bratza
,
President
,
Mr
M.
Pellonpää
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
J.
Casadevall
,
Mr
S.
Pavlovschi
,
Mr
J.
Borrego Borrego
,
Mrs
E.
Fura-Sandström,
judges
,
and Mr
M.
O'Boyle
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 23 December 1997,
Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,
Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case submitted by the applicants and the Government on 22
August
2003 and 5 March 2004 respectively,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Orkut Aruç, is a Turkish national who was born in 1980 and lives in Istanbul. He was represented before the Court by Mrs
M.
Karalı, a lawyer practising in Istanbul.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 20 February 1997 at about 11 p.m. the applicant, who was 17
years' old at the time, was caught by police officers while robbing a shoe-shop in the centre of Istanbul. The applicant neither resisted arrest nor attempted to escape. Three police officers allegedly beat him inside the shop before bringing him to Șișli Central Police Station where he was placed in custody.
On 21 February 1997 the Șișli public prosecutor authorised the Șișli Security Directorate to extend the applicant's detention period for four days.
In his statement, allegedly taken under duress in the police station, the applicant confessed that he had not only attempted to rob the shoe-shop but had also committed twenty-four other robberies in various parts of the city in the past three years.
On 24 February 1997 the applicant was examined by a doctor from Șișli Forensic Medicine Institute. The doctor did not specifically examine the applicant's psychological condition. In his report, the doctor noted that the applicant did not have any medical complaints and that no signs of physical injury were observed, except for an old scratch under the left shoulder.
On the same day the Șișli public prosecutor ordered the applicant's immediate release. However, the police did not release the applicant. For reasons which are unclear, the applicant was detained at the police station for two further days.
On the evening of 26 February 1997 the applicant was brought before a judge who ordered his release on the same day, namely six days and six hours after his apprehension in the shoe shop. The applicant had not been examined by a doctor since 24 February 1997.
On 25 March 1997 the applicant's lawyer lodged a complaint with the Șișli Public Prosecutor against a number of police officers involved in the apprehension of the applicant in the shoe-shop and his subsequent interrogation in police custody. The lawyer contended that the applicant was ill-treated at the time of his apprehension on 20 February 1997, subjected to inhuman treatment during interrogation at the Șișli Police Station and detained there for six and a half days before being brought before a judge.
On 30 June 1997 the Șișli Public Prosecutor rejected the applicant's request to bring charges against the police officers. According to the public prosecutor, there was no evidence in the file which supported the applicant's accusations. On 15 July 1997 the applicant's lawyer raised an objection to this decision before the President of the nearest Assize Court.
On 8 September 1997 the President of the Beyoğlu Assize Court rejected the applicant's objection, finding that there were insufficient grounds on which to initiate a prosecution.
In the following months the applicant was charged before various criminal courts with the above mentioned twenty-five offences of robbery. The applicant was acquitted in a number of cases. He was found guilty and fined in four cases.
The applicant complains under Article 3 of the Convention that he was beaten at the time of his apprehension and tortured at the Șișli Police Station. In this respect, he alleges that the police officers applied electric shocks to various parts of his body, beat his feet, prevented him from eating or sleeping, threatened him and misled him about the evidence against him. According to the applicant, the police officers used various techniques to conceal any physical signs of torture.
The applicant also complains under Article 5 § 3 of the Convention that he was held in custody for six days and six hours before being brought before a judge.
The applicant finally complains under Article 6 of the Convention that the criminal proceedings against him were unfair.
On 22 August 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant's representative:
“I note that the Government of Turkey are prepared to pay me
ex gratia
the sum of EUR
16,500 (sixteen thousand five hundred euros) with a view to securing a friendly settlement of my application registered under no. 39675/98. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by me and/or my duly authorised representative. The sum shall be payable, free of any taxes that may be applicable, within three months from the date of the [decision] ... by the Court pursuant to [Article 37] of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached.”
On 5 March 2004 the Court received the following declaration from the Government:
“1.
The Government regret the occurrence of individual cases of ill-treatment by the authorities of persons detained in custody notwithstanding existing Turkish legislation and the resolve of the Government to prevent such actions. It is accepted that the recourse to ill-treatment of detainees as well as the excessive length of custody constitute a violation of both Articles 3 and 5 of the Convention. The Government undertake to issue appropriate instructions and adopt all necessary measures to ensure that the prohibition of such acts and the obligation to carry out effective investigations are respected in the future. The Government refer in this connection to the commitments which they undertook in the Declaration agreed on in Application no.
34382/97 and reiterate their resolve to give effect to those commitments. They note that new legal and administrative measures have been adopted which have resulted in a reduction in the occurrence of ill-treatment in circumstances similar to those of the instant case as well as more effective investigations.
2.
I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay
ex gratia
to the applicant an all-inclusive amount of EUR 16,500 (sixteen thousand five hundred euros) with a view to securing a friendly settlement of his application registered under no.
39675/98. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicant and/or his duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of the notification of the decision delivered by the Court pursuant to [Article 37] of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols and considers that there is no reason which would justify the continuation of the examination of the application (Article
37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of the Court).
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Michael
O'Boyle
Nicolas
Bratza
Registrar
President