AFFAIRE PAULESCU c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚE PAULECU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 34464/97) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 20 aprilie 2004 Această hotărâre este definitivă. În cauza Paulescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Loucaides Biersan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători și judecători ai T.L Early, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 martie 2004, înmânează hotărârea adoptată la această ultimă dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 34464/97) îndreptată împotriva României și din care o resortisantă a acestui stat, Ana Maria Paul's ( La data de 31 iulie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenia de salvgardare a drepturilor omului și a libertăilor fundamentale (precum și a Conveniei de la Convenia din 10 iunie 2003), Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului din Protocolul nr. 1 la Convenie (a se vedea hotărârea din 10 iunie 2003). Paulescu c. România, n 3444/97, 10 iunie 2003). Problema aplicării articolului 41 din Convenție care nu se află în stare de funcționare, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și reclamanta să îi prezinte în scris, în termen de șase luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (a se vedea punctul 4 litera (a) și litera (b). Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații. La 17 noiembrie 2003, după un schimb de corespondență, graffière a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 9 decembrie 2003, reclamanta și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al restului cauzei. De fapt, reclamanta s-a născut în 1911 și a locuit în Lausanne, Elveția. În 1940, soacra sa a cumpărat o clădire din București. Clădirea este alcătuită din două apartamente (stau la parter și la etaj) și de pe terenul aferent. În 1946, C.N.P., soțul reclamantei a moștenit bunurile menționate. În 1947, în urma decesului soțului ei, reclamanta a devenit, prin moștenire, proprietarul clădirii. În 1950, statul a preluat proprietatea, invocând decretul de naționalizare nr. 92/1950. Prin hotărârea din 4 iulie 1994, tribunalul de primă instanță din cel de-al doilea district de la București a ordonat restituirea bunurilor reclamantei. Prin hotărârea din 2 februarie 1996, Curtea Supremă de Justiție, sesizată cu o acțiune în anulare formulată de procurorul general, a pronunțat hotărârea și a respins acțiunea în revendicare a reclamantei. În temeiul Legii nr. 112/95, statul a vândut cele două apartamente ale clădirii chiriașilor. 10. În 1997, recurenta a formulat o a doua acțiune în revendicare, care este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne. ÎN DREPT 11. La 9 decembrie 2003, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei menționate anterior, guvernul român oferă doamnei Ana Paulescu suma de 120 000 EUR (o sută douăzeci de mii de euro) pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la data pronunțării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va face ca cauza să fie soluționată definitiv. În lipsa decontării în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu egal cu cel al facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. În plus, guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 12. În aceeași zi, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamantă observ că guvernul român este dispus să-mi plătească suma de 120 000 EUR (o sută douăzeci de mii de euro) pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea sus-menționată pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declar că cazul este definitiv soluționat. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 13. Curtea amintește că, la 10 iunie 2003, a ajuns la concluzia că a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. La aceeași dată, Curtea a decis să rezerve problema satisfacției echitabile. Curtea ia act de regulamentul amiabil referitor la chestiunea satisfacției echitabile la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Aceasta se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) in fine din Convenție, 62 alineatul (3) și 75 alineatul (4) din Regulamentul de procedură]. În aceste condiții, Curtea consideră că nu mai este necesar să se pronunțe cu privire la chestiunea satisfacției echitabile. 14. Prin urmare, restul cererii de rol trebuie eliminat. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, CĂTRE UNANIMITATE, decide să elimine restul cererii de rol Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea acestei părți a cererii la Marea Cameră. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 aprilie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

PAULESCU c. ROUMANIE

(Requête n

o

34644/97)

ARRÊT

(Règlement amiable)

STRASBOURG

20 avril 2004

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Paulescu c. Roumanie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

L.

Loucaides

,

C.

Bîrsan

,

K.

Jungwiert

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

me

A.

Mularoni,

juges

,

et de

M.

T.L

.

Early,

greffier adjoint de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 mars 2004,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

34644/97) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet État, Ana

Maria

Paulescu («

la requérante

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («

la Commission

») le 31

juillet

1996, en vertu de l'ancien article

25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Par un arrêt du 10 juin 2003 («

l'arrêt principal

»), la Cour a jugé qu'il y avait eu violation de l'article

1

er

du Protocole n

o

1 à la Convention (voir

Paulescu c. Roumanie

, n

o

34644/97, 10 juin 2003).

3.

La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a reservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (cf. point 4 a. et b. du dispositif).

4.

Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations.

5.

Le 17 novembre 2003, après un échange de correspondance, la greffière a proposé aux parties la conclusion d'un règlement amiable au sens de l'article

38 § 1 b) de la Convention. Le 9 décembre 2003, la requérante et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable du restant de l'affaire.

EN FAIT

6.

La requérante est née en 1911 et reside à Lausanne, Suisse.

7.

En 1940, sa belle-mère acheta un immeuble sis à Bucarest. L'immeuble est composé de deux appartements (situés au rez-de-chaussée et à l'étage) et du terrain afférent. En 1946, C.N.P., le mari de la requérante hérita dudit bien. En 1947, à la suite du décès de son mari, la requérante devint, par voie d'héritage, propriétaire de l'immeuble. En 1950, l'État prit possession du bien, invoquant le décret de nationalisation n

o

92/1950.

8.

Par un jugement du 4 juillet 1994, le tribunal de première instance du deuxième arrondissement de Bucarest ordonna la restitution du bien à la requérante.

9.

Par un arrêt du 2 février 1996, la Cour suprême de justice, saisie d'un recours en annulation formé par le procureur général, cassa le jugement et rejeta l'action en revendication de la requérante. En application de la loi n

o

112/95, l'État vendit les deux appartements de l'immeuble aux locataires.

10.

En 1997, la requérante forma une deuxième action en revendication, qui est toujours pendante devant les tribunaux internes.

EN DROIT

11.

Le 9 décembre 2003, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante

:

«

Je déclare qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire susmentionnée, le gouvernement roumain offre de verser à M

me

Ana Maria Paulescu la somme de 120

000

EUR

(cent vingt mille euros) au titre du préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens, dans les trois mois suivant la date du prononcé de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article

39 de la Convention européenne des droits de l'Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l'affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

En outre le Gouvernement s'engage à ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article

43 § 1 de la Convention.

»

12.

Le même jour, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la requérante

:

«

Je note que le gouvernement roumain est prêt à me verser la somme de 120

000

EUR

(cent vingt mille euros) au titre du préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l'Homme.

J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de la Roumanie à propos de faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article

43 § 1 de la Convention.

»

13.

La Cour rappelle que le 10 juin 2003 elle a conclu à la violation de l'article 1

er

du Protocole n

o

1 à la Convention. A la même date, elle a décidé de réserver la question de la satisfaction équitable.

La Cour prend acte du règlement amiable portant sur la question de la satisfaction équitable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'Homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention, 62 § 3

et 75 § 4 du règlement).

Dans ces conditions, la Cour estime qu'il n'est plus nécessaire de statuer sur la question de la satisfaction équitable.

14.

Partant, il convient de rayer le restant de la requête du rôle.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Décide

de rayer le restant de la requête du rôle

;

2.

Prend acte

de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de cette partie de la requête à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 avril 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

T.L.

Early

J.-P.

Costa

Greffier adjoint

Président