AFFAIRE MULLER CONTRE LA SUISSE

Rezoluția ResDH(2004)17 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 5 noiembrie 2002 (definită la 5 februarie 2003) în cauza Müller împotriva Elveției (adoptată de Comitetul de Miniștri la 22 aprilie 2004, cu ocazia celei de-a 879-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 5 noiembrie 2002 în cauza Müller și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 41202/98) formulată împotriva Elveției, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 2 aprilie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de domnul Josef Müller, resortisant elvețian, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din protocol 11, a declarat admisibil faptul că, în ceea ce privește durata excesivă a unei proceduri privind drepturile și obligațiile cu caracter civil în fața Comisiei federale de estimare și a Tribunalului Federal, având în vedere că, în hotărârea sa din 5 noiembrie 2002, Curtea a declarat în unanimitate că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție - a declarat, cu 6 voturi la 1 că constatarea unei încălcări reprezintă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral care ar fi putut fi suferit de către reclamant a declarat, în unanimitate, că guvernul statului pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 2 000 de euro, care să fie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării, cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată și că această sumă ar fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale de la expirarea termenului menționat și până la plata sumei respective. a respins, în unanimitate, pretențiile părții reclamante privind satisfacția echitabilă pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor cu privire la aplicarea art. 46 alin. noiembrie 2002, având în vedere obligația pe care o are Elveția de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție Având în vedere că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât a atras atenția Comitetului asupra faptului că, având în vedere circumstanțele specifice ale cauzei, noi încălcări similare ar trebui să poată fi evitate în viitor prin informarea autorităților direct interesate cu privire la cerințele Convenției și că a prezentat informații, rezumate în anexa la prezenta rezoluție, cu privire la măsurile luate În cazul în care, la data de 17 aprilie 2003, guvernul statului pârât a transmis reclamantului mandate de plată în moneda statului pârât, în termenul stabilit, iar la data de 3 iunie 2003, guvernul statului pârât a transmis reclamantului mandate de plată în moneda statului pârât, o sumă corespunzătoare sumei prevăzute în hotărârea din 5 noiembrie 2002; notă că reclamantul le-a refuzat pe amândouă ; notă de faptul că, având în vedere această situație, guvernul elvețian a pus la dispoziția reclamantului suma la serviciile Oficiului Federal pentru Justiție și lal a informat printr-o scrisoare pe care reclamantul a confirmat-o primită; întrucât, prin urmare, statul pârât și-a îndeplinit obligațiile privind plata sumei prevăzute în hotărârea din 5 noiembrie 2002; Observând faptul că reclamantul a înaintat mai multe cereri Comitetului de Miniștri, în vederea obținerii unor sume suplimentare celor alocate de Curte (cu diferite titluri), o ședință în fața Comitetului de Miniștri sau în vederea utilizării articolului 52 din convenție; considerând aceste cereri ca fiind nefondate în ceea ce privește executarea hotărârii Curții În urma examinării informațiilor furnizate de guvernul Elveției, Tribunalul și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2004) 17 Informații furnizate de guvernul Elveției la examinarea cauzei Müller de către Comitetul de Miniștri În ceea ce privește măsurile cu caracter general, hotărârea Curții Europene a fost difuzată la 6 noiembrie 2002 pe lângă Comisia Federală de Justiție pentru raionul 10 și la 7 noiembrie 2002 pe lângă Tribunalul Federal. În plus, aceaceasta a fost publicată în revista Jurisprudența autorităților administrative ale Confederației 66/IV (2002) și poate fi consultat prin intermediul următoarelor adrese de e-mail: http://www.vpb.admin.ch/franz/doc/67/67.139.html . L În ceea ce privește măsurile cu caracter individual, hotărârea Curții Europene a fost transmisă la 4 martie 2003 reclamantului, astfel încât acesta să poată prezenta o cerere de revizuire a hotărârii pronunțate de Tribunalul Federal la 17 septembrie 1997. Müller a prezentat o astfel de cerere la 3 ianuarie 2003, pe care instanța sesizată a respins-o într-o hotărâre din 22 ianuarie a aceluiași an. În ceea ce privește plata satisfacției echitabile, documentele prezentate Comitetului miniștrilor atestă că suma corespunzătoare conversiei corecte a sumei prevăzute în hotărârea din 5 noiembrie 2002 a ajuns la solicitant, sub forma unui mandat de plată, în termenul stabilit de Curte; acest mandat a fost refuzat, iar reclamantului i s-a trimis un al doilea mandat de plată. Argumentele acestuia (care, de două ori, a refuzat să ia în posesie suma în cauză), conform cărora plata a fost întârziată, suma inexactă și adresa menționată în eroare, sunt, prin urmare, inechitabile. Ulterior, suma respectivă a fost pusă la dispoziția reclamantului la serviciile Oficiului Federal pentru Justiție, iar reclamantul a fost informat în mod corespunzător printr-o scrisoare din 25 iunie 2003, pe care a confirmat-o la 1 iulie 2003. Guvernul Elveției este de părere că, în aceste circumstanțe, și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție și că această cauză poate fi închisă.

Résolution ResDH(2004)17

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 5 novembre 2002 (définitif le 5 février 2003)

dans l’affaire Müller contre la Suisse

(adoptée par le Comité des Ministres le 22 avril 2004,

lors de la 879e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 5 novembre 2002 dans l’affaire Müller et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention

;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 41202/98) dirigée contre la Suisse, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 2 avril 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M.

Josef Müller, ressortissant suisse, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole

n°

11, a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive d’une procédure concernant des droits et obligations de caractère civil devant la Commission fédérale d’estimation et le Tribunal fédéral

;

Considérant que dans son arrêt du 5 novembre 2002 la Cour

:

-

a dit, à l’unanimité, qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention

;

- a dit, par 6 voix contre 1, que le constat d’une violation représentait en soi une satisfaction équitable suffisante pour tout dommage moral pouvant avoir été subi par le requérant

;

-

a dit, à l’unanimité, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 2 000 euros, à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement, au titre des frais et dépens et que ce montant serait à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne augmenté de trois points de pourcentage à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement

;

-

a rejeté, à l’unanimité, les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article

46, paragraphe 2, de la Convention

;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 5

novembre 2002, eu égard à l’obligation qu’a la Suisse de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention

;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a attiré l’attention du Comité sur le fait que, vu les circonstances spécifiques de l’affaire, de nouvelles violations semblables devraient pouvoir être évitées dans le futur en informant les autorités directement concernées des exigences de la Convention et qu’il a soumis des informations, résumées dans l’annexe de la présente résolution, sur les mesures prises

;

S’étant assuré que le 17 avril 2003, dans le délai imparti, puis le 3 juin 2003, le gouvernement de l’Etat défendeur a fait parvenir au requérant des mandats de paiement en monnaie de l’Etat défendeur,

d’un montant correspondant à la somme prévue dans l’arrêt du 5 novembre 2002 ; notant que le requérant les a refusés tous les deux

; notant que, ayant été informé qu’au vu de cette situation, le Gouvernement suisse a mis la somme à la disposition du requérant auprès des services de l’Office fédéral de la justice et l’en a informé par un courrier dont le requérant a accusé réception ; considérant que dès lors, l’Etat défendeur a satisfait à ses obligations concernant le versement de la somme prévue dans l’arrêt du 5 novembre 2002 ;

Notant que le requérant a soumis plusieurs demandes au Comité des Ministres, tendant à obtenir des sommes supplémentaires à celles allouées par la Cour (à différents titres), une audience devant le Comité des Ministres, ou l’utilisation de l’article 52 de la Convention

; considérant ces demandes comme mal fondées en ce qui concerne l’exécution de l’arrêt de la Cour

;

Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de la Suisse, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2004)17

Informations fournies par le Gouvernement de la Suisse

lors de l’examen de l’affaire Müller

par le Comité des Ministres

Concernant les mesures de caractère général, l’arrêt de la Cour européenne a été diffusé, le 6

novembre

2002 auprès de la Commission fédérale d’indemnisation pour le 10e arrondissement et le 7

novembre 2002 auprès du Tribunal fédéral. En outre, il a été publié dans la revue

Jurisprudence des autorités administratives de la Confédération

n°66/IV (2002) et peut être consulté par le biais de l’adresse électronique suivante:

http://www.vpb.admin.ch/franz/doc/67/67.139.html

. L’arrêt a aussi été mentionné, entre autres, dans le rapport du Conseil fédéral sur les activités de la Suisse au Conseil de l’Europe en

2002, qui a été publié dans le fascicule n°4/2004 de la

Feuille fédérale (

http://www.admin.ch/ch/f/ff/2003/413.pdf

).

Concernant les mesures de caractère individuel, l’arrêt de la Cour européenne a été transmis le 4 mars 2003 au requérant, de sorte que celui-ci pouvait présenter une demande de révision du jugement que le Tribunal fédéral avait rendu le 17 septembre 1997. De fait, M. Müller a présenté une telle demande le 3 janvier 2003, que la juridiction saisie a rejetée dans un arrêt du 22 janvier de la même année.

Concernant le paiement de la satisfaction équitable, les documents soumis au Comité des Ministres attestent que le montant correspondant à la conversion correcte de la somme prévue dans l’arrêt du 5 novembre 2002 est parvenu au requérant, sous forme de mandat de paiement, dans le délai imparti par la Cour

; ce mandat ayant été refusé, un second mandat de paiement a été adressé au requérant. Les arguments de ce dernier (qui a par deux fois refusé de prendre possession de la somme en question), selon lesquels le paiement était tardif, la somme inexacte et l’adresse mentionnée entachée d’erreur, sont donc inopérants. Par la suite, la somme concernée a été mise à la disposition du requérant auprès des services de l’Office fédéral de la justice, ce dont le requérant a été dûment informé par une lettre du 25 juin 2003, dont il a accusé réception le 1

er

juillet 2003.

Le Gouvernement de la Suisse est d’avis que dans ces circonstances il a satisfait à ses obligations au titre de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention et que cette affaire peut être close.