CASE OF MULLER AGAINST SWITZERLAND

Rezoluția ResDH(2004)17 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 5 noiembrie 2002 (finală la 5 februarie 2003) în cazul Müller împotriva Elveției (aprobată de Comitetul de Miniștri la 22 aprilie 2004 la a 879-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Müller pronunțată la 5 noiembrie 2002 și transmis Comitetul de Miniștri după ce a devenit final în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 41202/98) împotriva Elveției, depusă la 2 aprilie 1998 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Josef Müller, un național elvețian, și că Curtea a sesizat cazul în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibile plângerile referitoare la lungimea excesivă a anumitor proceduri privind drepturile și obligațiile civile în fața Comisiei Federale de Evaluare și a Curții Federale; întrucât în hotărârea sa din 5 noiembrie 2002 Curtea: a considerat în unanimitate că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție; - deținută cu șase voturi împotrivă a faptului că constatarea unei încălcări constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral suportate de solicitant; deține în unanimitate că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 2 000 de euro, care urmează să fie convertită în moneda națională la rata aplicabilă la data plății, în ceea ce privește prejudiciile morale și că dobânzile simple la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale se achită de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere obligația Elveției în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât în cadrul examinării cazului de către Comitetul de miniștri, Guvernul Statului pârât a atras atenția Comitetului asupra faptului că, având în vedere circumstanțele specifice ale cazului, noi încălcări similare ale Convenției ar putea fi evitate în viitor prin informarea autorităților vizate cu privire la cerințele Convenției și că a furnizat informații, care figurează în apendicele prezentei rezoluții, privind măsurile adoptate; Având în vedere faptul că, la 17 aprilie 2003, în termenul stabilit și ulterior la 3 iunie 2003, Guvernul Statului pârât a trimis comenzile monetare reclamantului în moneda națională a statului inculpat, sumele corespunzătoare sumelor prevăzute în hotărârea din 5 noiembrie 2002; având în vedere faptul că reclamantul a respins ambele dintre acestea; având în vedere că, având în vedere această situație, guvernul elvețian a pus în cauză suma în cauză la dispunerea reclamantului la departamentele Oficiului Federal de Justiție și a informat reclamantul despre aceasta printr-o scrisoare, de care reclamantul a recunoscut primirea; având în vedere că, în consecință, Statul pârât și-a îndeplinit obligațiile privind plata sumei prevăzute în hotărârea din 5 noiembrie 2002; Având în vedere faptul că reclamantul a prezentat mai multe cereri Comitetului miniștrilor, cerând sume suplimentare pentru acestea alocate de Curte (pentru motive diferite), o ședință în fața Comitetului miniștrilor sau utilizarea articolului 52 din Convenție ; având în vedere aceste măsuri nefondate în ceea ce privește executarea hotărârii Curții; Declară, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Elveției, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2004)17 Informații furnizate de Guvernul Elveției în cursul examinării cazului Müller de către Comitetul de Miniștri În ceea ce privește măsurile generale, hotărârea Curții Europene a fost difuzată la 6 noiembrie 2002 către Comisia Federală de Evaluare a districtului 10 și la 7 noiembrie 2002 către Curtea Federală. De asemenea, a fost publicată în jurnalul Jurisprudence des autonomies administratives de la Confédération nr. 66/IV (2002) și poate fi consultată pe următorul site internet: http://www.vpb.admin.ch/franz/doc/67/67.139.html Hotărârea a fost menționată, printre altele, în raportul Consiliului Federal (Conseil Fédéral ) privind activitățile Elveției la Consiliul Europei în 2002, publicat în broșura nr. 4/2004 a Feuille Fédérale ( http://www.admin.ch/ch/f/ff/2003/413.pdf În ceea ce privește măsurile individuale, hotărârea Curții Europene a fost transmisă reclamantului la 4 martie 2003, astfel încât el să poată depune o cerere de revizuire a hotărârii Curții Federale din 17 septembrie 1997. De fapt, dl Müller a depus un astfel de recurs la 3 ianuarie 2003 și a fost respins printr-o hotărâre din 22 ianuarie 2003. În ceea ce privește plata satisfacției echitabile, documentele prezentate Comitetului de Miniștri declară faptul că suma corespunzătoare sumei prevăzute în hotărârea din 5 noiembrie 2002 a atins reclamantul, în formular de ordin monetar, în termenul stabilit de Curtea; acest ordin monetar fiind refuzat, un al doilea ordin monetar a fost trimis reclamantului. Astfel, argumentele acesteia din urmă (care au refuzat de două ori să ia posesia sumei în cauză), conform căreia plata a întârziat, suma incorectă și adresa incorectă, sunt ineficace. După aceea, suma în cauză a fost pusă la dispoziția reclamantului la departamentele Oficiului Federal de Justiție, după ce reclamantul a fost informat în mod corespunzător de această situație prin scrisoarea din 25 iunie 2003, pentru care a recunoscut primirea la 1 iulie 2003. Guvernul elvețian consideră că, în aceste circumstanțe, și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție și că acest caz poate fi închis.

Resolution ResDH(2004)17

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 5 November 2002 (final on 5 February 2003)

in the case of Müller against Switzerland

(Adopted by the Committee of Ministers on 22 April 2004

at the 879th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Müller case delivered on 5

November

2002 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 41202/98) against Switzerland, lodged with the European Commission of Human Rights on 2 April 1998 under former Article 25 of the Convention by Mr

Josef Müller, a Swiss national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaints relating to the excessive length of certain proceedings concerning civil rights and obligations before the Federal Assessment Commission and the Federal Court;

Whereas in its judgment of 5 November 2002 the Court:

-

held unanimously that there had been a violation of Article 6, paragraph 1 of the Convention;

- held by six votes to one that the finding of a violation constitutes in itself sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage sustained by the applicant;

-

held unanimously that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 2 000 euros, to be converted into the national currency at the rate applicable at the date of the payment, in respect of non-pecuniary damage and that simple interest at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points shall be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed unanimously the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 5 November 2002, having regard to Switzerland’s obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state drew the Committee’s attention to the fact that, on account of the specific circumstances of the case, new similar violations of the Convention could be avoided for the future by informing the authorities concerned of the requirements of the Convention, and that it has provided information, which appears in the appendix to this resolution, concerning the measures adopted;

Having satisfied itself that on 17 April 2003, within the time-limit set, and subsequently on 3 June 2003, the government of the respondent state sent the applicant money orders in the defendant state’s national currency, of amounts corresponding to the sum provided for in the judgment of 5 November 2002; having noted that the applicant rejected both of them; having noted that, in the light of this situation, the Swiss government put the sum in question at the applicant’s disposal at the departments of the Federal Office of Justice and informed the applicant about it by a letter, of which the applicant acknowledged receipt; considering that, consequently, the respondent state has fulfilled its obligations concerning the payment of the sum provided for in the judgment of 5 November 2002;

Having noted that the applicant submitted several requests to the Committee of Ministers, seeking additional sums to these allocated by the Court (on different grounds), a hearing before the Committee of Ministers, or the use of Article 52 of the Convention ; considering these measures as being ill-founded as regards the execution of the Court’s judgment;

Declares, after having examined the information supplied by the Government of Switzerland, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2004)17

Information provided by the Government of Switzerland

during the examination of the Müller case

by the Committee of Ministers

Concerning general measures, the European Court’s judgment was disseminated on 6 November 2002 to the Federal Assessment Commission for the 10th district and on 7 November 2002 to the Federal Court. It has also been published in the journal

Jurisprudence des autorités administratives de la Confédération

Nr.

66/IV (2002) and may be consulted on the following Internet site:

http://www.vpb.admin.ch/franz/doc/67/67.139.html

.

The judgment was also mentioned, inter alia, in the report of the Federal Council (

Conseil Fédéral

) concerning the activities of Switzerland at the Council of Europe in 2002, that was published in booklet Nr. 4/2004 of the

Feuille fédérale (

http://www.admin.ch/ch/f/ff/2003/413.pdf

).

Concerning individual measures, the European Court’s judgment was forwarded to the applicant on 4

March

2003, so that he could lodge a request for revision of the Federal Court’s judgment of 17

September

January 2003.

Concerning the payment of just satisfaction, the documents submitted to the Committee of Ministers testify to the fact that the amount corresponding to the sum provided for in the judgment of 5 November 2002 reached the applicant, in money order form, within the time limit set by the Court; this money order having been refused, a second money order was sent the applicant. Thus, the latter’s arguments (who refused twice to take possession of the amount in question), according to which the payment was late, the amount incorrect and the address incorrect, are ineffective. Afterwards, the sum in question was put at the applicant’s disposal at the departments of the Federal Office of Justice, the applicant having been duly informed of this situation by letter of 25 June 2003, for which he acknowledged receipt on 1 July 2003.

The Swiss Government considers that, in these circumstances, it has met its obligations under Article 46, paragraph 1 of the Convention and that this case can be closed.