Wloch împotriva Poloniei

Rezoluția ResDH(2004) privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 octombrie 2000 (definită la 17 ianuarie 2001) în cauza Włoch împotriva Poloniei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 22 aprilie 2004, cu ocazia celei de-a 879-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 19 octombrie 2000 în cauza Włoch și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție Reamintind că hotărârea Curții a devenit definitivă la 17 ianuarie 2001 în măsura în care, la acea dată, guvernul statului pârât a fost informat cu privire la respingerea cererii de trimitere în fața Marii Camere Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 2778.) adresată Poloniei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 5 decembrie 1994 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dl. Włoch, resortisant polonez,

și că Comisia a declarat admisibile obiecțiunile potrivit cărora reținerea provizorie a reclamantului nu avea niciun temei juridic în dreptul polonez la momentul relevant ;procedura privind controlul detenției sale provizorii nu a avut un caracter contradictoriu, iar procedura penală împotriva sa nu a fost încheiată într-un termen rezonabil care să reamintească faptul că cauza a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când Protocolul nr. 11 la Convenție a intrat în vigoare [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11] Având în vedere că în hotărârea sa din 19 octombrie 2000, Curtea, în unanimitate, a declarat că nu a încălcat art. 5 alineatul (1) din Convenție a declarat că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție a declarat că nu a avut loc nicio încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție.

a declarat că guvernul din statul pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 2 600 zloți polonezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că această sumă ar trebui să majoreze un interes simplu de 21% laan de la expirarea termenului respectiv și până la data la care termenul respectiv a expirat a respins revendicările reclamantului în ceea ce privește satisfacția echitabilă pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție, care au invitat guvernul statului pârât în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 19 octombrie 2000, având în vedere obligația pe care o are Polonia de a se conforma în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Convenție Având în vedere că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul statului pârât a reamintit că măsurile fuseseră deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză, în special cu intrarea în vigoare în 1998 a unui nou Cod de procedură penală (a se vedea Rezoluția ResDH(2002)at în cauza Niedbała împotriva Poloniei),

în special cu intrarea în vigoare la 1 septembrie 1998 (și anume ulterior faptelor în speță) a noului Cod de procedură penală și a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct vizate. În conformitate cu art. 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză, guvernul statului pârât a plătit părții reclamante suma prevăzută în hotărârea din 19 octombrie 2000, declarând că, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul Poloniei, guvernul polonez și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2004) 18 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 19 octobre 2000 (définitif le 17 janvier 2001) dans l’affaire Włoch contre la Pologne (adoptée par le Comité des Ministres le 22 avril 2004, lors de la 879e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 19 octobre 2000 dans l’affaire Włoch et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant que l’arrêt de la Cour est devenu définitif au 17 janvier 2001 dans la mesure où, à cette date, le gouvernement de l’Etat défendeur a été informé du rejet de la demande de renvoi devant la Grande Chambre ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 27785/95) dirigée contre la Pologne, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 5 décembre 1994 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Włoch, ressortissant polonais, et que la Commission a déclaré recevables les griefs selon lesquels la détention provisoire du requérant était dépourvue de toute base légale en droit polonais à l’époque pertinente ;

la procédure relative au contrôle de sa détention provisoire n’avait pas revêtue un caractère contradictoire et la procédure pénale engagée contre lui n’avait pas été menée à son terme dans un délai raisonnable ; Rappelant que l’affaire a été transmise à la Cour le 1er novembre 1998, lorsque le Protocole n° 11 à la Convention est entré en vigueur (article 5, paragraphe 2 du Protocole n° 11) ; Considérant que dans son arrêt du 19 octobre 2000 la Cour, à l’unanimité : - a dit qu’il n’y avait pas eu violation de l’article 5, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 4, de la Convention ; - a dit qu’il n’y avait pas eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit que le gouvernement l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 2 600 zlotys polonais au titre des frais et dépens et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 21% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 19 octobre 2000, eu égard à l’obligation qu’a la Pologne de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, notamment avec l’entrée en vigueur en 1998 d’un nouveau Code de procédure pénale (voir la Résolution ResDH(2002)124 dans l’affaire Niedbała contre la Pologne), notamment avec l’entrée en vigueur le 1 septembre 1998 (à savoir postérieurement aux faits en l'espèce) du nouveau Code de procédure pénale, et a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 9 avril 2001, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante la somme prévue dans l’arrêt du 19 octobre 2000, Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de la Pologne, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.