AFFAIRE MADI c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

27.04.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Radiation du rôle (règlement amiable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MADI c. FRANCE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNEA CAUZA MADI c. FRANȚA (solicitarea nr. 51294/99) HOTĂRÂREA (regulament amiabil) STRASBURG 27 aprilie 2004 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Madi c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Biersan Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze, Mularoni, judecători și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 aprilie 2004, înmânează hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 51294/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze, printre care și un cetățean algerian, dl Abdelmadjid Madi ( La 2 august 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul, care a fost admis în beneficiul asistenței judiciare, este reprezentat de C. Dreyfus-Schmidt, avocată la Paris. Guvernul francez ( a fost reprezentat de agentul său, Ronny Abraham, directorul afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul susținea că a fost victima unei încălcări a articolelor 3 și 6 alineatul (1) din convenție, din cauza relelor tratamente care i-ar fi fost aplicate în timpul custodiei și a duratei procedurii privind plângerea sa cu constituirea unei părți civile îndreptate împotriva poliției. La 19 februarie 2004, după un schimb de corespondență, graffière a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 26 februarie și respectiv 8 martie 2004, guvernul și reclamantul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cazului. Reclamantul s-a născut în 1952 și este rezident în Ensisheim (Franța). La 26 noiembrie 1991, în cadrul unei comisii de apel emis de un judecător de anchetă la Tribunalul de Mare Instanță din Bobigny și care se referă la încălcări ale legislației privind stupefiantele, cinci funcționari de poliție din Secțiunea Narcotice din departamentul de poliție judiciară din departamentul Seine În aceeași zi, reclamantul a fost examinat de Dr. Auustin, care a primit doleanțe din partea unor difuze de mai multe ori. La 27 noiembrie 1991, custodia a fost prelungită pe o perioadă de 48 de ore, iar dr. Auustin a remarcat prezența La 28 noiembrie 1991, reținerea a luat sfârșit la ora 18:00. 10. La 29 noiembrie 1991, judecătorul de instrucțiuni l-a acuzat pe dl Madi de încălcarea legislației privind drogurile și l-a arestat provizoriu. În plus, el l-a desemnat pe dr. Garnier, medic legist, pentru a efectua o examinare a stării de sănătate a dlui Madi și a unei alte persoane arestate la data de 25. noiembrie 1991, pus în discuție pentru aceleași fapte, dl Ahmed Selmuni [a se vedea Hotărârea Selmuni c. Franța [GC], nr 25803/94, CEDH 1999-V]. La 7 decembrie 1991, dr. La 29 ianuarie 1992, Parchetul lui Bobigny a însărcinat Inspectoratul General al Poliției (IGS) cu o anchetă. 13. La 17 februarie 1992, dr. În decembrie 1992, a treisprezecea cameră a tribunalului corecțional din Bobigny l-a condamnat pe reclamant la 13 ani de închisoare, la interdicția definitivă a teritoriului francez și, în ceea ce privește acțiunea civilă a administrației vamale, la plata în solidar cu ceilalți inculpați a unei sume totale de douăzeci și patru de milioane de franci. În septembrie 1993, Curtea de Apel din Paris a redus pedeapsa cu închisoarea la 10 ani și a confirmat sentința pentru surplus. 15. La 22 februarie 1993, procurorul general al Republicii Bobigny a solicitat deschiderea unei informații împotriva lui X, a șefului loviturilor și rănilor cu armă și asupra persoanei care nu era în stare să se protejeze, în ceea ce-l privește pe dl Madi și coprevenitul său, dl Selmuni. Mary, judecător de instrucție la Tribunalul de Mare Instanță din Bobigny, a fost însărcinată cu informarea. 16. La 26 martie 1993, reclamantul a prezentat în fața instanței de instrucție și a declarat că se constituie parte civilă. 17. Aprilie 1993 a fost emisă o comisie de recurs de către instanța de instrucție către directorul IGS, pentru a efectua toate măsurile utile pentru manifestarea adevărului și a stabilit termenul limită pentru transmiterea proceselor-verbale la 15 iunie 1993. 1993 pentru depunerea proceselor-verbale care nu au fost respectate. 18. Judecătorul de instrucțiuni a interogat părțile civile la 6 decembrie 1993, după întoarcerea comisiilor de recurs la 2 decembrie 1993, apoi la 10 februarie. 1994, data la care a fost organizată o paradă de identificare în scopul recunoașterii polițiștilor implicați, luând în considerare examinarea polițiștilor numiți de părțile civile, ea a comunicat cazul procurorului la 1 martie 1994. 19. Procurorul Republicii Bobigny sesizează procurorul general din Paris, care a sesizat apoi Curtea de Casație. Prin hotărârea din 27 aprilie 1994, Curtea de Casație a decis să demisioneze judecătorul de instrucție al lui Bobigny în favoarea unui judecător al Tribunalului de Mare Instanță din Versailles, în interesul unei bune administrări a justiției. La 22 iunie 1994, domnul Françoise Carlier Prigent, vicepreședinte al Tribunalului de instrucție, a primit cazul. La 7 martie 1996, reclamantul a fost ascultat. 22. La 21 octombrie 1996, judecătorul de instrucțiuni a emis avize de punere în judecată polițiștilor în cauză, care au fost interogați prima dată la 10, 24 și 31 ianuarie 1997, precum și la 28 februarie 1997 23. La 14 mai și 10 iunie 1997, judecătorul de instrucție i-a interogat pe dr. Auustin și pe profesorul Garnier. La 4 mai 1998, numit din nou de judecător pentru a examina dosarul medical al reclamantului, profesorul Garnier și-a prezentat raportul. La 18 iunie 1998, el a prezentat un ultim raport în urma unei cereri suplimentare de expertiză. 24. La 24 iunie 1998 s-a organizat o confruntare între reclamant și cei patru polițiști în cauză. 25. La 25 august 1998, judecătorul de instrucție notatifia a emis un aviz parțial care însemna sfârșitul anchetei către solicitant. La 15 septembrie 1998, dosarul de cercetare a fost comunicat procurorului Republicii, care a luat rechiziționarea definitivă la 19 octombrie 1998. 26. Octombrie 1998, judecătorul de instrucție i-a trimis pe cei patru polițiști în cauză la tribunalul corecțional al șefilor de violență voluntari, comise de persoanele custode ale autorității publice și care au condus la o incapacitate totală de muncă de douăzeci și una de zile. 27. Martie 1999, tribunalul corecțional de la Versailles a declarat polițiștii vinovați de acuzații, i-a condamnat la închisoare și i-a acordat reclamantului daune-interese. 28. Prin Hotărârea din 1 iulie 1999, Curtea de Apel de la Versailles i-a declarat vinovați pe polițiștii de poliție. lovituri și răniri voluntare cu sau sub amenințarea unei arme, care au dus la o incapacitate totală de muncă mai mică de opt zile pentru Selmuni și mai mare de opt zile pentru Madi, de către funcționari de poliție cu ocazia exercitării funcțiilor lor și fără motiv legitim Prin Hotărârea din 31 mai 2000, Curtea de Casație a respins recursurile formulate de procurorul general lângă Curtea de Apel de la Versailles și poliția. 30. La 26 februarie 2004, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei menționate anterior, guvernul francez propune să plătească domnului Abdelmadjid Madi suma de 99 091 EUR (patruzeci și nouă) O mie nouăzeci și nouă de euro) în termen de trei luni de la data pronunțării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa decontării în termenul respectiv, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Prezenta declarație nu implică recunoașterea de către Guvernul Franței a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. În plus, guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. La 8 martie 2004, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamant, observ că guvernul francez este pregătit să plătească domnului Abdelmadjid Madi suma de 091 EUR (patruzeci și nouă de mii nouă nouăzeci și nouă de euro) în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declar că cazul este definitiv soluționat. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 32. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție] și se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 33. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 27 aprilie 2004 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Premier Președinte