E.P. împotriva Finlandei

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 47250/99, de către E.P. împotriva Finlandei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 27 aprilie 2004 în calitate de Cameră compusă de: Dl Nicolas Bratza Președintele PULONPäää dna Strážnická Casadevill Pavlovschi Borrego Borrego, dna Fura-Sandström, judecători și dl M. O'Boyle Președintea Secției, având în vedere cererea depusă la 23 martie 1999, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, E.P., este un național finlandez, născut în 1947 și locuiește în Helsinki. El este reprezentat în fața Curții de către dl Sami Heikinheimo, avocat care practică în Helsinki. Guvernul interzis este reprezentat de dl Arto Kosonen, director al Ministerului Afacerilor Externe.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Soția sa, K., în 1990. Un acord voluntar privind accesul său la fiul său, M. (născut la 20 mai 1988), a fost atins conform căruia s-ar întâlni cu fiul său aproximativ de două ori pe lună și în timpul sărbătorii școlare. Hotărârea a fost ratificat de Curtea de District (käjäoikeus, tingsrätt ) la 30 noiembrie 1990. În toamna anului 1991 K. , printre altele , a raportat poliției că ea a suspectat că reclamantul a abuzat sexual M. La 16 ianuarie 1992 , un raport a fost emis de un spital constatând că E.P.

a abuzat sexual M. M. a fost luată în grijă publică la 23 ianuarie 1992 printr-o decizie de urgență emisă de directorul social al Oficiului Social din Helsinki și a fost plasată la mama sa K. Secțiunea de vest a Consiliului de Protecție Socială și Sănătate din Helsinki (sosiaali- ja terveyslautakunta, social- och hälsovårdsnämnden ) prelungirea îngrijirii publice de două ori fără a prevedea accesul reclamantului la fiul său. E.P. nu s-a întâlnit cu M. deloc în timpul în care a fost la asistență publică. La 17 februarie 1992 K. a solicitat Curtea de District din Helsinki să împiedice accesul reclamantului la M. La 2 martie 1992, Curtea de District a emis o decizie preliminară conform căreia E.P.

nu a fost autorizată să se întâlnească cu M. până când instanța nu și-a dat decizia finală în acest caz. La 25 ianuarie 1993, Curtea de District și-a pronunțat hotărârea finală, conform căreia reclamantul a fost autorizat să se întâlnească cu M. sub supraveghere în fiecare a doua vineri a fiecărei luni, între ora 14:00 și ora 16:00, cu privire la decizia Curții de District (Hovioikeus, hovrätt ) din Helsinki, care, la 7 octombrie 1993, a susținut hotărârea Curții de District. Reclamantul a fost acuzat de abuzul sexual al fiului său în fața Curții de District din Helsinki, care, la 15 septembrie 1993, l-a condamnat ca fiind acuzat. El a apelat la Curtea de Apel a Helsinki care, la 6 iulie 1995, a anulat decizia Curții de District.

Curtea de Apel a declarat în hotărârea sa că acuzațiile formulate de K. au fost legate de scopul ei de a restrânge, chiar și preveni, accesul reclamantului la M. Mulți specialiști care nu susțineau concluziile spitalului în ceea ce privește presupusul abuz, au fost auziți în fața Curții de Apel. La 24 octombrie 1995, Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen ) a refuzat permisiunea K. Reclamantul nu s-a întâlnit cu M. în timpul procedurii penale pe care le-a avut împotriva lui, cu excepția în câteva ocazii. La 29 septembrie 1993, Tribunalul Administrativ Oraș (maistraati, magistrat ) din Helsinki a stabilit o amendă administrativă ( uhkasakko, vite ) din FIM FIM 10.000 (aproximativ 1.680 euro) în ceea ce privește orice refuz de către K. pentru a permite accesul.

Când K. nu a permis accesul, reclamantul a solicitat Consiliului de Administrație al Countyului de Uusimaa să ordone K. să plătească amendă administrativă menționată mai sus și să stabilească o nouă amendă. Cererea sa a fost refuzată. După ce reclamantul a solicitat a doua cerere, Consiliul a ordonat, la 2 august 1995, că K. plătește 3.000 FIM și a stabilit o nouă amendă administrativă de 10.000 FIM. Reclamantul a cerut din nou ca K. să plătească amendă deoarece încă refuză să-i permită accesul la M. Cererea a fost respinsă. La 16 aprilie 1996, reclamantul a solicitat Curtea de District din Helsinki ca custodia M. să fie transferată la el sau că i se acordă acces nesupravegheat la M. La 10 ianuarie 1997, Curtea de District a emis o decizie intermediară în conformitate cu care reclamantul a fost autorizat să se întâlnească cu M. sub supraveghere de două ori pe lună la o unitate de îngrijire a copilului a serviciilor sociale.

Pe măsură ce accesul nu a avut loc încă, reclamantul a solicitat ca hotărârea preliminară a Curții de District să fie pusă în aplicare. La 4 iulie 1997, cererea sa a fost respinsă de Curtea de District, care a constatat că reuniunile nu au fost desfășurate din cauza reticenței M. de a se întâlni cu tatăl său. La 2 decembrie 1997 Curtea de District a hotărât că M. ar trebui să continue să trăiască cu mama sa și că reclamantul ar putea fi autorizat să se întâlnească cu M. sub supraveghere o dată pe a doua lună la un anumit loc de întâlnire. Reclamantul a apelat la Curtea de Apel din Helsinki, care la 12 mai 1998 a variat contactul la o dată pe lună. Curtea Supremă a refuzat ca reclamantul să permită recursul la 23 septembrie 1998. Reclamantul s-a plâns, în conformitate cu art. 8 din Convenție, că el a fost autorizat doar să se întâlnească cu fiul său sub supraveghere și că accesul său a fost sever limitat.

PROCEDURA La 21 martie 2002, Curtea a hotărât să invite guvernul să prezinte observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerilor reclamantului până la 14 Iunie 2002. După cererea Guvernului de acest timp a fost prelungită până la 19 iunie 2002. La 19 iunie 2002, Guvernul și-a prezentat observațiile privind admisibilitatea și meritul.

Prin scrisoarea din 1 iulie 2002, observațiile Guvernului au fost trimise reclamantului, care a fost solicitat să prezinte observațiile în răspuns până la 13 August 2002. Copia anexelor la observațiile Guvernului a fost trimisă reclamantului la 8 iulie 2002. Prin scrisoarea din 15 octombrie 2002, trimisă prin post înregistrat, reprezentantul reclamantului a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor clientului său a expirat la 13 August 2002 și că nu a fost solicitată o prelungire a timpului.Atenția reclamantului a fost atrasă la art. 37 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmeze cererea.

Curtea remarcă că, la 15 octombrie 2002, reprezentantul reclamantului a fost reamintit că perioada permisă de prezentare a observațiilor scrise ale clientului său a expirat și a avertizat de posibilitatea ca acest caz să fie eliminat din lista Curții. De fapt, singura sa scrisoare adresată Curții este cererea inițială din 23 martie 1999. Curtea consideră că, în circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își continue cererea în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. 1 în amenda, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care solicită continuarea examinării cererii.

În consecință, cererea ar trebui eliminată din lista de cazuri a Curții. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine cererea din lista de cazuri. Michael O'boyle Nicolas Bratza Președintele grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 47250/99 by E.P. against Finland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27 April 2004 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr M. Pellonpää , Mrs V. Strážnická , Mr J. Casadevall , Mr S. Pavlovschi , Mr J. Borrego Borrego , Mrs E. Fura-Sandström, judges , and Mr M. O'Boyle , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 23 March 1999, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, E.P., is a Finnish national, who was born in 1947 and lives in Helsinki. He is represented before the Court by Mr Sami Heikinheimo, a lawyer practising in Helsinki. The respondent Government are represented by Mr Arto Kosonen, director in the Ministry for Foreign Affairs.

A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant divorced his wife, K., in 1990. A voluntary agreement concerning his access to his son, M. (born on 20 May 1988), was reached according to which he would meet his son approximately twice a month and during school holidays. The agreement was ratified by the District Court ( käräjäoikeus, tingsrätt ) on 30 November 1990. In the autumn of 1991 K., inter alia , reported to the police that she suspected that the applicant was sexually abusing M. On 16 January 1992, a report was issued by a hospital finding that E.P.

had sexually abused M. M. was taken into public care on 23 January 1992 by an emergency care decision issued by the Social Director of the Social Office of Helsinki and placed with his mother K. The Western Section of the Helsinki Social Welfare and Health Board ( sosiaali- ja terveyslautakunta, social- och hälsovårdsnämnden ) prolonged the public care twice without providing for any access by the applicant to his son. E.P. did not meet M. at all during the time he was in public care. On 17 February 1992 K. requested the District Court of Helsinki to prevent the applicant's access to M. On 2 March 1992 the District Court issued a preliminary decision according to which E.P. was not allowed to meet M. until the court had given its final decision in the case.

On 25 January 1993, the District Court gave its final decision, according to which the applicant was allowed to meet M. under supervision every second Friday of each month between 2 p.m. and 4 p.m. K. appealed against the District Court's decision to the Court of Appeal ( hovioikeus, hovrätt ) of Helsinki which, on 7 October 1993, upheld the District Court's decision. The applicant was charged with the sexual abuse of his son before the District Court of Helsinki which, on 15 September 1993, convicted him as charged. He appealed to the Court of Appeal of Helsinki which, on 6 July 1995, quashed the District Court's decision. The Court of Appeal stated in its judgment that the allegations made by K. were linked to her aim to restrict, even prevent, the applicant's access to M. Several specialists who did not support the hospital's findings in respect of the alleged abuse, had been heard before the Court of Appeal.

On 24 October 1995, the Supreme Court ( korkein oikeus, högsta domstolen ) refused K. leave to appeal. The applicant did not meet M. during the time the criminal proceedings were pending against him, except on a few occasions. On 29 September 1993, the City Administrative Court ( maistraatti, magistrat ) of Helsinki fixed an administrative fine ( uhkasakko, vite ) of FIM FIM 10,000 (approximately 1,680 Euros) in respect of any refusal by K. to allow access. When K. did not allow access, the applicant requested the County Administrative Board of Uusimaa to order K. to pay the above-mentioned administrative fine and to set a new fine. His request was refused. After the applicant's second request the Board ordered, on 2 August 1995, that K. pays FIM 3,000 and set a new administrative fine of FIM 10,000.

The applicant again requested that K. be ordered to pay the fine as she still refused to allow him access to M. The request was rejected. On 16 April 1996, the applicant requested the District Court of Helsinki that the custody of M. be transferred to him or that he be granted unsupervised access to M. On 10 January 1997 the District Court issued an interim decision according to which the applicant was allowed to meet with M. under supervision twice per month at a social services' child care unit. As access still did not take place, the applicant requested that the District Court's preliminary ruling be enforced. On 4 July 1997 his request was rejected by the District Court, which found that the meetings had not been carried out because of M.'s reluctance to meet with his father.

On 2 December 1997 the District Court decided that M. should continue to live with his mother and that the applicant be allowed to meet with M. under supervision once every second month at a certain meeting place. The applicant appealed to the Court of Appeal of Helsinki which on 12 May 1998 varied contact to once per month. The Supreme Court refused the applicant leave to appeal on 23 September 1998. COMPLAINTS The applicant complained, under Article 8 of the Convention, that he had only been allowed to meet with his son under supervision and that his access had been severely limited. PROCEDURE On 21 March 2002 the Court decided to invite the Government to submit observations on the admissibility and merits of the applicant's complaints by 14 June 2002. Following the request of the Government this time was extended to 19 June 2002. On 19 June 2002 the Government submitted its observations on admissibility and merits.

By letter dated 1 July 2002, the Government's observations were sent to the applicant, who was requested to submit any observations in reply by 13 August 2002. Copies of the annexes to the Government's observations were sent to the applicant on 8 July 2002. By letter dated 15 October 2002, sent by registered post, the applicant's representative was notified that the period allowed for submission of his client's observations had expired on 13 August 2002 and that no extension of time had been requested. The applicant's attention was drawn to Article 37 § 1(a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application.

No response has been received. THE LAW The Court notes that on 15 October 2002 the applicant's representative was reminded that the period allowed for submission of his client's written observations had expired and warned of the possibility that the case might be struck out of the Court's list. The applicant's representative has not submitted any reply to the Court. In fact, his only letter to the Court is the original application dated 23 March 1999. The Court considers that in the circumstances the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued.

Accordingly, the application should be struck out of the Court's list of cases. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Michael O'boyle Nicolas Bratza Registrar President