CASE OF GORA v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

27.04.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF GORA v. POLAND (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A GÓRA v. POLONIA (Declarația nr. 38811/97) HOTĂRÂREA STRASBOURG 27 aprilie 2004 FINAL 10/11/2004 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Góra v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Pellonpää dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego Borrego, judecătorii și dl O'Boyle Grefier, deliberat în privat la 30 martie 2004, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 38811/97) împotriva Republicii Poloniei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (nr. 38811/97) de către un național polonez Stanislaw Góra (nr. 12 decembrie 1996). Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agenții lor, dl Krzysztof Drzewicki și ulterior dl Jakub Wołāsiewicz. Reclamantul susține, în special, că nu a fost respectat dreptul său la o „ascultare într-un timp rezonabil”. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenția (art. 5 §) 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată secțiunii a patra a Curții (art. 52 § 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1. Noiembrie 2001 Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit Noua Secțiunea (art. 52 § 1). Prin decizia din 19 noiembrie 2002, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. FACTELE CIRCUMSTANCESUL CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1946 și trăiește în Szamotuły, Polonia. La 30 iulie 1987, reclamantul a depus o cerere de plată împotriva operatorului Wielkopolska Gardening Co-operator și a lui Polcomex Ltd ( Wielkopolska Gardening Co ( Wielkopolska Spółdzielnia Ogrodnicza ) la Curtea de District Poznań ( Sād Rejonowy ). La 3 noiembrie 1987, Polcomex Ltd a aderat la procedura ca al doilea inculpat. În mai 1993, instanța de judecată a organizat mai multe audieri și a ordonat un aviz de la un expert. 10. La 30 decembrie 1993, reclamantul a modificat cererea și a solicitat o scutire de taxe de judecată. La ședința din 21 februarie 1994, instanța a ordonat reclamantului să plătească taxele de judecată datorate depunerii cererii modificate. 11. La data de 28 martie 1994, Curtea de districtul Poznań a respins cererea. La 1 aprilie 1994, reclamanta a interzis apelul împotriva acestei hotărâri. La 30 septembrie 1994, Curtea de judecată regională Poznań ( Sād Wojewódzki ) a respins recursul. 12. La 8 noiembrie 1994, reclamantul a plătit taxele de judecată necesare. 13. La 8 februarie 1995, Curtea de District l-a eliberat parțial de la taxele judecătorești. 14. La 8 martie 1995, Curtea de District a organizat o audiere. La 28 mai 1995, reclamanta a modificat cererea sa pentru a treia oară. 15. La 12 februarie 1997, Curtea a ordonat obținerea unor dovezi de experți. Avizul expert a fost încheiat la 19 mai. La 2 iulie 1997, Curtea a ordonat obținerea unui nou aviz de expert. 16. La ședința din 30 decembrie 1997, reclamantul a specificat în cele din urmă cererea sa. 17. La 21 ianuarie 1998, Curtea de District Poznań a pronunțat hotărâre. La 18 martie 1998, reclamantul a depus recurs la Curtea Regională Poznań. La 10 iulie 1998, Curtea Regională Poznań a anulat primul la 5 iulie 2000, Curtea de District Poznań a pronunțat hotărârea. La 21 octombrie 2000, reclamantul a apelat. El a solicitat, de asemenea, o scutire de taxe de judecată. La 4 ianuarie 2001, Curtea de District a respins cererea. La 26 ianuarie 2001, reclamantul a plătit taxele de judecată necesare. 19. În anul 2001 Curtea Regională Poznań a pronunțat hotărâre. Hotărârea este finală. Procedura de compensare împotriva Cooperatorului Agricol Szczuczyn 20. La 22 septembrie 1988, reclamantul a înaintat operatorul Szczuczyn Agricol Co ( Rolniczy Kombinat Spółdzielczy ) la Curtea Regională Poznań, cerând o compensare.Până la 1 mai 1993, instanța a ordonat avize de la doi experți. 21. La 7 iulie La 8 octombrie 1993, Curtea de Apel din Poznań a respins această decizie. 22. La 6 noiembrie 1993, Curtea regională a ordonat reclamantului să plătească jumătate din taxele din instanță. 23. La 21 martie 1994, reclamantul a contestat imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții Regionale din Poznań. La 8 noiembrie 1994, Curtea Supremă (Sād Najwyższy ) a repus contestația Curții Regionale de Poznań. 24. La 8 noiembrie 1994, Curtea Regională a desfășurat o audiere, acordând reclamantului o scutire generală de taxele judecătorești. 25. La 4 februarie 1995, reclamantul a modificat cererea. La audierea depusă la 1 decembrie 1995, Curtea a ordonat obținerea unui aviz de experți. 26. La 13 și 18 decembrie La 1 august 1997, tribunalul a ordonat ca Centrul Sielinko pentru Asistență Agricolă (Ośrodek Doradztwa Rolniczego Sielinko ) să pregătească un aviz expert. La 1 august 1997, avizul a fost depus Curtea. 28. În 1997 reclamantul s-a plâns la Președintele Curții Regionale din Poznań în legătură cu întârzierea procedurii. În răspuns, Președintele a recunoscut că plângerea reclamantului a fost justificată. 29. La 4 august 1997, Curtea a stabilit o audiere pentru 5 noiembrie 1997. Curtea a fost anulată ulterior. Curtea a ținut audieri suplimentare la 21 noiembrie 1997, 27 martie și 13 octombrie 1998. 30. La 27 octombrie 1997. La 11 iunie 1999, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului. La 27 octombrie 1999, reclamantul a depus un recurs de casare împotriva hotărârii finale. La 14 noiembrie 2001, Curtea Supremă ( SÜd Najwyższy ) a respins recursul de casare al reclamantului ca fiind evident nefondat. La 22 august 1988, reclamantul a înaintat operatorul Szamotuły Agricultural Co (Spółdzielnia Kółek Rolniczych ) la Curtea Regională Poznań, cerând daune. La 22 decembrie 1992, Curtea Regională a hotărât. 32. La 31 august La data de 28 septembrie 1994, Curtea de District a ordonat ca un aviz de expert să fie obținut. 35. La 14 de noiembrie, reclamantul a modificat cererea sa la 30 noiembrie 1993 și, respectiv, 17 mai 1994. 34. La 28 iulie 1995, Curtea de District a respins provocarea ca fiind nefondată. La 30 ianuarie 1996, Curtea Regională Poznań a susținut decizia de primă instanță. Cu toate acestea, cazul a fost ulterior atribuit unui alt judecător. 36. La 3 februarie La data de 20 martie 1997, instanța a ordonat obținerea unui nou aviz de experți. Raportul de experți a fost depus la 20 martie 1997. 37. La 31 octombrie 1997, Curtea de District a pronunțat hotărârea. La 29 decembrie 1997, reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională. La 12 mai 1998, Curtea a respins apelul său. 38. La 16 octombrie 1998, Curtea Regională Poznań a respins recursul de casă ca fiind inadmisibil în drept. Reclamantul a respins recursul de recurs la 19 aprilie 1999. La 19 aprilie 1999, Curtea Supremă și-a respins recursul. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI 39. Reclamantul s-a plâns că lungimea celor trei seturi ale procedurii a depășit un „temps rezonabil” în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, care citește în măsura în care este relevantă: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ...audierea într-un timp rezonabil de [a] ...tribual.” 40. Guvernul a contestat acest punct de vedere. 41. Curtea reiterează că raționalitatea lungii procedurii trebuie determinată în funcție de circumstanțele cauzei și în legătură cu criteriile stabilite în jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și cu ceea ce era în joc pentru reclamantul în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII, Humen c. Polonia [GC], nr. 26614/95, 15 octombrie 1999, § 60). 42. Perioada care trebuie luată în considerare abia la 1 mai a început. 1993, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Polonia a dreptului unei cereri individuale. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procedurilor în momentul respectiv (a se vedea, printre altele, Humen c. Polonia , §§ 58-59, citat mai sus) Procedura privind acțiunea pentru daune împotriva Cooperativului Wielkopolska Gardening și a lui Polcomex Ltd Observațiile părților 43. Guvernul a susținut că procedurile au fost deosebit de complexe, deoarece au necesitat luarea de probe de experți și au susținut, de asemenea, că autoritățile au demonstrat o diligență corectă în cazul reclamantului. Cu toate acestea, au recunoscut că au existat unele perioade de inactivitate din partea autorităților după 1 mai 1993. În opinia Guvernului, reclamantul a contribuit substanțial la prelungirea procesului, iar în concluzia în care au invitat Curtea să constate că nu s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. 44. În general, reclamantul nu este de acord cu argumentele guvernului că cazul a fost complex, susținând, de asemenea, că a trebuit să-și modifice cererea ca urmare a ratei ridicate a inflației. În final, el solicită Curții să găsească o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Evaluarea Curții 45. Acțiunea a început la 30 iulie. 1987, atunci când reclamantul și-a depus cererea la Curtea de districtă Poznań și s-a încheiat la 12 decembrie 2001. Durata lor s-a ridicat în consecință la peste 14 ani și 4 luni, din care perioada de peste 8 ani și 7 luni intră în jurisdicția Curții ratione temporis 46. Curtea observă că au existat întârzieri în cadrul procedurii care au rezultat din procesul lent de obținere a dovezii, care au existat o perioadă substanțială de inactivitate, de exemplu, între 1 decembrie 1995 și 21 noiembrie 1997 (a se vedea punctele 14, 15 de mai sus). 47. Curtea constată, de asemenea, că, deși reclamantul ar putea fi responsabil pentru anumite întârzieri ale procedurii, nu se pare că a contribuit semnificativ la lungimea totală a procedurii. Regulă trebuie, de asemenea, să fie avută în vedere rata de inflație ridicată în Polonia, care justifică modificările succesive ale cererii reclamantului. 48. În consecință, Curtea concluzionează că o perioadă de peste 14 ani și patru luni, din care opt ani și șapte luni sunt luate în considerare de către Curte, depășește un timp rezonabil. 49. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a subliniat că cazul a fost complex, pentru a evalua daunele suferite de reclamant, instanța internă a avut recours la cel puțin trei avize de experți, susținând, de asemenea, că autoritățile au demonstrat o diligență corectă în acest caz. Auzurile au fost programate în mod regulat. Prelungirea procesului rezultă din întârzierea obținerii avizelor de experți. În sfârșit, ei au susținut că reclamantul a contribuit în mod semnificativ la durata procedurii în timp ce a depus mai multe propuneri la instanța de judecată. 51. Reclamantul nu este de acord cu argumentele Guvernului, susținând că procedura nu a fost complexă, susținând, de asemenea, că faptele cazului nu confirmă opinia Guvernului că autoritățile judiciare au demonstrat o diligență corectă pentru a asigura cursul corect al procedurii. Evaluarea Curții 52. 1988, când reclamantul și-a depus cererea la Curtea de districtă Poznań și s-a încheiat la 14 noiembrie 2001. Durata lor a fost de aproape 13 ani și 2 luni, din care perioada de peste 8 ani și 6 luni intră în jurisdicția Curții ratione temporis 53. Curtea remarcă că cazul implică un anumit grad de complexitate, având în vedere necesitatea obținerii unor dovezi de experți. Cu toate acestea, evaluarea cantității de compensare care trebuie făcute reclamantului nu poate fi considerată o problemă deosebit de complexă. 54. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, Curtea observă că nu pare că modul în care a exercitat drepturile sale procedurale a contribuit semnificativ la durata procedurii. 55. În ceea ce privește comportamentul autorităților naționale, Curtea consideră că autoritățile au fost responsabile pentru întârzierile în procesul de obținere a probelor de experți (a se vedea punctele 25, 27). În consecință, având în vedere durata generală a procedurii, Curtea constată că obligația de timp rezonabil prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție nu a fost respectată în cazul în cauză. 57. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenția privind cererile de plată împotriva coeficientului agricol Szamotuły Observațiile părților 58. Guvernul a susținut că cazul a fost complex, iar instanța de judecată a trebuit să obțină avize de la patru experți, susținând în continuare că autoritățile interne au demonstrat o diligență corectă. Singurele întârzieri ale procedurii rezultă din procesul de obținere a probelor de experți. În cele din urmă, ei au susținut că reclamantul a contribuit la durata procedurii prin prezentarea mai multor apeluri procedurale la instanța de judecată. În concluzie, Guvernul a invitat Curtea să constate că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. 59. Reclamantul a subliniat faptul că procedura a durat exces de mult timp. El a susținut, de asemenea, că circumstanțele cazului au fost clare și nu a fost necesară obținerea de probe de experți. Evaluarea Curții 60. Procedura a început la 22 august 1988, când reclamantul și-a depus cererea la Tribunalul de districtul Poznań și s-a încheiat la 12 mai 1998. În consecință, durata lor a fost de aproape 9 ani și 9 luni, din care perioada de peste 5 ani se încadrează în jurisdicția Curții ratione temporis 61. Curtea consideră că cazul implică un anumit grad de complexitate. Cu toate acestea, lungimea generală a procedurii nu poate fi explicată de complexitatea lor. 62. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, chiar dacă el poate fi considerat responsabil pentru anumite întârzieri (a se vedea punctul 35 mai sus), acest lucru nu poate justifica în sine durata totală a procedurii. 63. În ceea ce privește conduita autorităților naționale, Curtea constată că au existat unele perioade de inactivitate în cadrul procedurii, adică între 30 ianuarie 1996 și 3 februarie 1997 (a se vedea punctele 35, 36 mai sus). 64. Având în vedere circumstanțele cazului în ansamblu, Curtea constată că cerința de „temps rezonabil” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție nu a fost respectată în acest caz. 65. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 66. art. 41 din Convenția prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 67. Reclamantul a solicitat o atribuire a 234.183 zloti polonezi în ceea ce privește prejudiciu material. El a solicitat în continuare suma de 100.000 zloti polonezi pentru prejudiciu moral pe care le-a suferit ca urmare a lungimii procedurii. 68. Guvernul a susținut că pretinderile reclamantului au fost excesive. 69. În ceea ce privește presupusele prejudiciu material, concluzia Curții, cu privire la dovezile de față, este că reclamantul nu a demonstrat că daunele pecuniare pretinse a fost de fapt cauzată de lungimea necorespunzătoare a procedurii impuzate. Prin urmare, nu există nici o justificare pentru atribuirea acestuia în temeiul acestui cap (a se vedea mutatis mutandis Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 164, CEDO 2000-XI). 70. Curtea consideră că reclamantul a suferit cu siguranță daune ale unei persoane neafiliate. natura pecuniară, cum ar fi durerea și frustrarea rezultată din lungimea prolungată a procedurii, care nu poate fi compensată suficient de prin constatarea unei încălcări. Având în vedere circumstanțele cauzei și efectuarea evaluării sale pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamantului o sumă totală de 7.000 de euro (EUR) sub acest cap. Costuri și cheltuieli 71. De asemenea, reclamantul a solicitat 5.000 de zloti polonezi pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne. 72. Guvernul nu a formulat comentarii cu privire la cererea reclamanților. 73. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne. Dobânzile implicite 74. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS: Deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; Deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 7,000 EUR (sprezece mii de euro) în ceea ce privește daunele nepecuniare care trebuie convertite în zloty poloneze la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 aprilie 2004, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură.