CtEDO 29.04.2004 Auto

DERECI v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
29.04.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DERECI v. TURKEY (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND DECIZIA PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 77845/01 de Abdullah DERECİ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 29 aprilie 2004 ca cameră compusă din: Resss Președintele Caflisch Türmen Zupančič Hedigan Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și grefierul secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la 29 aprilie 2004, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Abdullah Dereci, este un cetățean turc, născut în 1950 și locuiește în Hatay. El este reprezentat în fața Curții de dl Kanar și dna Y. Bașara, avocați care practică la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 februarie 1994, reclamantul a fost arestat de ofițeri de poliție din partea Direcției de Securitate Antiterrorism din Istanbul și a fost reținut în arest timp de 14 zile. La 24 februarie 1994, reclamantul a fost adus în fața unui singur judecător al Curții de Securitate de Stat din Istanbul, care a ordonat detenția sa în reținere. La 17 mai 1994, procurorul public șef a depus un proiect de pronunțare în fața Curții de Securitate de Stat din Istanbul acuzarea reclamantului, printre altele , aderarea la organizația armată ilegală a TKEP/L (Partitul Comunist Turciei muncii/Leninist) și implicarea în activități care au subminat ordinul constituțional al statului. Acuzarea a solicitat pedeapsa cu moartea în temeiul art. 146 § 1 din Codul Penal. Pe parcursul procedurii penale, fie pe propunerea sa, fie la cererea reclamantului, la sfârșitul fiecărei audieri, Curtea de Securitate de Stat a examinat și a ordonat detenția continuată a reclamantului. Curtea a invocat „natura infracțiunilor acuzate și starea dovezii” atunci când a ordonat detenția ulterioră a reclamantului. La 27 ianuarie 1997, instanța a hotărât să se alăture unei alte cauze pe care le așteaptă în fața unei alte instanțe, având în vedere că cazurile erau legate unul de altul în sens juridic. În cealaltă cauză, reclamantul a fost, de asemenea, acuzat că a fost membru al aceleiași organizații și că activitățile în care se presupune că a fost implicat au fost parțial aceleași. La 11 aprilie 1997, Curtea de Casație a hotărât să dispună de cazuri. Procedura penală dinaintea instanței a început din nou la 21 iulie 1997. Reclamantul a continuat să solicite eliberarea sa în așteptarea procesului în timpul audierii desfășurate. Cerințele sale au fost respinse. La 27 noiembrie 2000, reclamantul a interzis o altă instanță împotriva deciziei de detenție ulterioră. La 28 noiembrie 2000, instanța a respins cererea reclamantului din motive similare, și anume „conținutul dosarului și statul probei”. La 4 iunie 2001, Curtea de Securitate a hotărât să elibereze reclamantul declarand că „natura infracțiunilor atribuite reclamantului ar putea modifica”. Cazul este încă în așteptare în fața Curții de Securitate de Stat. Reclamantul plânge, în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție, că a fost reținut în arest pentru o perioadă excesivă de timp fără a fi adus în fața judecătorului și că detenția sa retrasă a depășit cerințele de „tempo rațional”. Reclamantul plânge, în plus, că procedura penală interzisă împotriva lui nu a fost încheiată într-un „temps rezonabil”, conform articolului 6 § 1 din Convenție. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 3 că a fost reținut în arest timp de 14 zile fără a fi adus la judecător. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii a fost depusă din timp și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Reclamantul se plânge că durata detenției sale în reținere a reținutului a depășit cerințele de timp rezonabil în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această plângere guvernului contestat. Reclamantul susține că durata procedurii penale care i-au fost impuse contrar cerința de „tempă motivabilă” în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să notifice această plângere guvernului contestat. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la durata detenției în detenție și a procedurii penale; declara restul cererii inadmisibil. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă