BERTIN contre la FRANCE

BERTIN contre la FRANCE (CtEDO, 2004)

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 55917/00 prezentate de Albert BERTIN împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 4 mai 2004 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Loucaides Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători T.L. Early, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 martie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, Albert Bertin, este un resortisant francez, născut în 1932 și rezident la Lyon. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În 1997 și 1998, reclamantul a făcut obiectul a trei procese-verbale de încălcare a Codului rutier. Circumstanțele speciei 1. Prima procedură: procesul-verbal din 14 mai 1997 La 14 mai 1997, reclamantul a făcut obiectul unui proces-verbal pentru parcarea care stânjenește circulația. El a contestat încălcarea în fața tribunalului de poliție din Lyon. Prin hotărârea din 8 octombrie 1998, tribunalul de poliție l-a condamnat la o amendă de 250 de franci (FRF), adică 38,11 EUR (EUR). În ceea ce privește excepțiile ridicate de reclamant și referitoare la prescrierea acțiunii publice și la calitatea agentului verbal, Tribunalul le-a respins în termenii următori ) În ceea ce privește prescrierea acțiunii publice Prevăzuți că în ceea ce privește amendarea obligației de acțiune publică este de un an încheiat (art. 9 din Codul de procedură penală) (...) Așteptând ca, în cazul de față, încălcarea să fi fost constatată la 14 mai 1997, se consideră că prescripția va fi dobândită la 14 mai 1998. Cu toate acestea, în așteptarea transmiterii, la 8 octombrie 1997, a șefului Diviziei de Poliție Municipală a orașului LYON sub acoperirea primarului, Ministerul Public a solicitat ca agentul administrativ să întocmească un raport detaliat cu privire la infracțiunea identificată că acest raport a fost întocmit la 11 martie 1998. Că aceste diligențe au fost rezultatul unei reclamații din partea domnului BERTIN, presupusul autor al infracțiunii constatate la 12 iunie 1997; că aceste acte de anchetă au întrerupt în mod regulat prescripția, deoarece procurorul public a identificat, de asemenea, vehiculul în serviciul cărților de credit (25.09.97). Chiar dacă se considera că raportul a fost transmis într-un termen relativ lung, actul din 8 octombrie 1997 întrerupea prescripția care nu se mai dobândise decât la 8 octombrie 1998. Prevăzând că citația a fost trimisă la 11 iunie 1998 și citatul în mod regulat predat la 1 iulie 1998, în vederea audierii din 10 septembrie 1998 Prin urmare, cerința nu a fost reținută la acea dată, în măsura în care aceasta a fost, la intervale regulate, întreruptă de diligențele de investigare și urmărire ale Ministerului Public (...) ) În ceea ce privește calitatea agentului verbal a cărui instanță este în măsură să facă acest lucru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A doua procedură: procesul-verbal din 20 iunie 1997 La 20 iunie 1997, reclamantul a făcut obiectul unui proces-verbal pentru parcarea care stânjenea circulația și a contestat încălcarea în fața tribunalului de poliție din Lyon. La 7 septembrie 1998, reclamantul a formulat o opoziție la executarea ordonanței penale. Prin hotărârea din 14 ianuarie 1999, Tribunalul de Poliție din Lyon, compus din domnul Senez, a primit reclamantul în opoziție și, hotărând în forma procedurii ordinare, l-a condamnat la o amendă de 1 000 FRF (152,45) EUR). În ceea ce privește excepțiile ridicate de solicitant și referitoare la recurgerea la procedura simplificată și la prescrierea acțiunii publice, Tribunalul le-a respins în termenii următori ) În ceea ce privește continuarea simplificată prealabilă Cu condiția ca, la singura sa inițiativă, procurorul public să poată alege utilizarea procedurii simplificate în condițiile prevăzute la articolele 524 și următoarele din Codul de procedură penală, inclusiv în cazul unei contestații inițiale a infracțiunii de către presupusul său autor, pe care judecătorul care a luat o hotărâre în acest caz în conformitate cu dispozițiile articolului 525 al 2 și ale articolului 3 din Codul de procedură penală, Și opoziția formulată de pârât, pe de altă parte admisibilă, care a distrus procedura simplificată (art. 528 din Codul de procedură penală), nu este necesar să se acorde dreptul la cererile inculpatului cu privire la acest punct (...) ) În ceea ce privește prescrierea acțiunii publice Așteptând ca, în ceea ce privește amendarea prescrierii acțiunii publice să fie de un an trecut (art. 9 din Codul de procedură penală) În cazul în care prescripția este întreruptă în mod regulat prin intermediul unor acte de cercetare sau de urmărire penală, și anume orice diligență care are ca obiect în special identificarea autorului sau autorilor în vederea aducerii acestora în fața instanței de judecată În acest fel, să întrerupă prescrierea rechiziționărilor de către procurorul general și citația, dar și actele de anchetă ordonate de către procurorul public, prevăzând că, în cazul de față, încălcarea a fost constatată la 20 iunie 1997 că cererea de anchetă a fost adresată de ofițerul de stat la 8 octombrie 1997. Faptul că a dat naștere unui raport al poliției municipale din data de 9 aprilie 1998 și că solicitarea ofițerului procurorului public a fost adresată judecătorului la 1 iulie 1998 și că ordinul penal a fost semnat de judecător la 21 august 1998 și că citația a fost comunicată domnului BERTIN la 26 octombrie 1998 și, prin urmare, nu a fost reținută. 3. A treia procedură : proces-verbal din 17 februarie 1998 La 17 februarie 1998, reclamantul a făcut obiectul unui proces-verbal pentru parcare ilegală fără a fi achitat taxa. El a contestat încălcarea în fața Tribunalului de Poliție din Lyon. La 1 septembrie 1998, reclamantul a formulat o opoziție la executarea ordonanței penale. Prin hotărârea din 14 ianuarie 1999, Tribunalul de Poliție din Lyon a primit reclamantul în opoziție și, hotărând în forma procedurii ordinare, l-a condamnat la o amendă de 250 FRF (38,11 EUR). Tribunalul a respins, pe de altă parte, excepția ridicată de solicitant și referitoare la recursul la procedura simplificată în termeni identici cu cei adoptați în hotărârea sa din aceeași zi privind procesul-verbal din 20 iunie 1997. 4. Proceduri în fața Curții de Casație Reclamantul a formulat un recurs în recurs împotriva fiecăreia dintre cele trei hotărâri pronunțate de instanța de poliție la 8 octombrie 1998 și 14 ianuarie 1999. El a depus un memoriu personal pentru fiecare recurs la Curtea de Casație și nu a fost reprezentat în fața ei de către un avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Prin trei hotărâri din 29 septembrie 1999, Camera Penală a Curții de Casație a respins recursurile în aceste termeni Motivele fiind reunite Susținând că mijloacele, care se limitează la a relua argumentația că, printr-o motivație lipsită de insuficiență ca contradicție, judecătorul de poliție a respins în mod corespunzător, (...) Și așteptând ca hotărârea să fie regulată în forma Respinge recursul (...) În ceea ce privește cererile reclamantului referitoare la comunicarea unei copii a inventarului documentelor din dosarul transmis Curții de Casație în temeiul articolului 586 din Codul de procedură penală și la convocarea acestuia la ședința dezbaterilor pentru a-și prezenta observațiile și pentru a fi autorizat să reia cuvântul după rechiziționarea de către Ministerul de Stat, Curtea de Casație a răspuns în modul următor: Întrucât, contrar celor afirmate, art. 586 din Codul de procedură penală nu prevede comunicarea către solicitant a inventarului întocmit de grefier în temeiul textului menționat anterior Pe de altă parte, intervenția lui Albert Bertin la audierea Camerei Omucideri nu poate fi de nici un folos în apărarea sa și în decizia sa, cu condiția ca acesta să fi depus un memoriu care să expună și să-și dezvolte mijloacele de casare, de unde urmează că cererea nu poate fi primită. □ Dreptul intern relevant 1. Codul de procedură penală art. 524 Orice amendă de poliție, chiar și comisă ca recidivantă, poate face obiectul procedurii simplificate prevăzute în prezentul capitol (...) art. 525 Procurorul public care alege procedura simplificată comunică judecătorului instanței de poliție dosarul urmăririi penale și rechizițiile sale. Judecătorul hotărăște fără dezbatere prealabilă printr-o ordonanță penală care fie se relaxează, fie se condamnă la o amendă, precum și, dacă este cazul, la una sau mai multe dintre pedepsele suplimentare efectuate (...) Art. 527 Procuratura publică poate, în termen de zece zile de la ordonanță, să se opună executării acesteia prin declarație la grefa instanței. În cazul în care, la expirarea termenului prevăzut la paragraful anterior, procurorul public nu a formulat o opoziție, ordinul penal este notificat pârâtului prin scrisoare recomandată, cu cerere de notificare a primirii și executată în conformitate cu normele prevăzute în prezentul cod pentru executarea hotărârilor judecătorești ale poliției. În termen de 30 de zile de la data trimiterii scrisorii, pârâtul poate formula o opoziție la executarea ordonanței (...) art. 528 În cazul unei opoziții formulate de ministerul public sau de pârât, cauza este adusă la ședința Tribunalului de Poliție în forma procedurii ordinare (...) art. 528-1 Ordonanța penală la care nu s-a formulat opoziție are efectele unei judecăți trecute în forță de lucru judecat (...) Art. 586 Sub pedeapsa unei amenzi civile de 7,50 În termen de cel mult 20 de zile de la data declarației de recurs, grefierul prezintă și parafează documentele dosarului, la care anexează o expediție a deciziei atacate, o expediere a actului de recurs și, dacă este cazul, memoriul reclamantului. În cazul în care dosarul este astfel în stare de funcționare, grefierul îl prezintă magistratului procurorului general, care îl adresează imediat procurorului general în apropierea Curții de Casație; acesta îl transmite, la rândul său, grefei camerei penale (...) 2. Noul Cod de procedură civilă art. 572 Opoziția pune sub semnul întrebării, în fața aceluiași judecător, punctele judecate în mod implicit pentru ca acesta să fie rehotărât în fapt și în drept (...) GrieFS 1. Invocând art. 6 1 din Convenție, reclamantul se plânge că procedura a fost încălcată în fața Curții de Casație, deoarece nu a primit nici o comunicare a raportului consilierului raportor înainte de audiere, în timp ce acest document a fost transmis avocatului general, nici comunicarea concluziilor acestuia din urmă și că, neconvocat la ședințele Curții de Casație, el nu a putut răspunde la aceste concluzii și nu a primit o copie a inventarului dosarului transmis acesteia din urmă în temeiul articolului 586 din Codul de procedură penală. Pe același temei, acesta se plânge și de prezența avocatului general la deliberările Curții de Casație. 2. El susține că nu a avut cunoștință de documentul prin care procurorul public a depus o cerere de anchetă la 8 octombrie 1997 în prima și a doua procedură, deși acesta a solicitat și a obținut o copie a dosarului său penal în iulie 1998 A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08, C-75/08, C-75/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, Rec., p. 1998 (a doua și a treia procedură), l-a privat de o dezbatere contradictorie în fața Tribunalului de Poliție și de un judecător imparțial, același judecător care a pronunțat ordonanțele penale și apoi a decis din nou în cadrul procedurii ordinare (4) Pe același temei, acesta susține că, în prima procedură, nici instanța de poliție, nici Curtea de Casație nu au răspuns argumentației sale privind incompetența agentului verbal. Reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la o procedură contradictorie și la o instanță imparțială de către instanța de poliție din cauza alegerii procedurii simplificate de către procurorul public (a doua și a treia procedură) și a lipsei de răspuns de către această instanță și de către Curtea de Casație la unul dintre mijloacele sale, referitoare la incompetența agentului verbal (prima procedură). Acesta invocă art. 6 1 și art. 3 din convenție, ale căror dispoziții relevante se citesc astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide, (...) temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. Judecata trebuie făcută public (...) Orice acuzat are dreptul în special la: (...) să dispună de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale (...) Curtea amintește că cerințele de la art. 6 alineatul (3) din convenție se analizează în aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil, garantat prin alineatul (1), astfel încât să examineze cauza din perspectiva celor două texte combinate (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Van Geysegem c. Belgia [GC] n 26103/95, § 27, CEDO 1999-I). (a) Cu privire la recurgerea la procedura simplificată Curtea arată că, în temeiul articolului 528 din Codul de procedură penală, în cazul unei opoziții formulate de pârât în legătură cu executarea ordonanței penale, ceea ce a fost cazul în speță, cauza este adusă la ședința Tribunalului de Poliție în formele procedurii ordinare, și anume o procedură contradictorie, în cursul căreia poate contesta mijloacele dezvoltate de procurorul public și poate invoca toate argumentele și observațiile pe care le consideră necesare. În ceea ce privește plângerea reclamantului cu privire la părtinirea instanței de poliție, Curtea arată că, în orice caz, doi magistrați diferiți, dl Couchet și dl Senez, au pronunțat ordonanța penală și au luat o hotărâre în cadrul procedurii ordinare în cadrul celei de a doua proceduri. Pe de altă parte, Curtea amintește că, în cadrul procedurilor penale, la fel ca în procedura civilă, opoziția este o cale de atac ordinară constând în retragerea unei hotărâri pronunțate în afara prezenței defectului și pune sub semnul întrebării, prin însăși natura sa, în fața aceluiași judecător, punctele judecate în absența sa, pentru ca acesta să fie rehotărât în fapt și în drept (art. 572 din noul Cod de procedură civilă). Astfel cum a arătat în speță instanța de poliție în cele două proceduri criticate de reclamant, efectul articolului 528 menționat anterior era de a distruge procedura simplificată. Curtea arată că, ulterior, recurentul a putut formula un recurs împotriva hotărârilor pronunțate în ultimă instanță de poliție. În concluzie, Comisia consideră că acțiunea inițială, de către procurorul public, la procedura simplificată, nu a adus atingere dreptului la un proces echitabil al reclamantului, care a beneficiat de o nouă examinare a cauzei sale în conformitate cu cerințele articolului 6 alineatul (1) și ale articolului 3 din convenție în primă instanță și ulterior de controlul Curții de Casație. Prin urmare, acest motiv trebuie respins ca fiind vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. b) Cu privire la lipsa de răspuns prin intermediul reclamantului privind competența agentului verbal Curtea arată că, în cadrul primei proceduri, tribunalul de poliție a răspuns reclamantului că era în măsură să aprecieze calitatea și funcțiile agentului verbal, al cărui număr de identificare și departament erau înscrise în avizul lăsat spre destinația sa și că Curtea de Casație a exercitat, de asemenea, controlul său asupra acestui motiv, considerând că instanța de poliție a răspuns, la fel ca și în cazul tuturor argumentelor reclamantului, printr-o motivație corectă; în consecință, acest motiv trebuie respins ca fiind vădit nefondat în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. § 1 și 3 din convenție și referitoare, pe de o parte, la echitatea procedurii în fața Curții de Casație, și anume comunicarea raportului consilierului raportor către avocatul general și nu către solicitant, lipsa comunicării concluziilor avocatului general și prezența acestuia la deliberări și, pe de altă parte, lipsa comunicării către solicitant a unui element din dosarul procedurii penale diligente împotriva acestuia și datată 8 octombrie 1997, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității și temeiniciei acestora și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea arată, în sfârșit, că, în ceea ce privește motivul reclamantului întemeiat pe lipsa unei comunicări a unei copii a inventarului dosarului transmis Curții de Casație, din art. 586 din Codul de procedură penală reiese că grefierul instanței care a pronunțat hotărârea atacată îi revine grefierului, să adune și să transmită magistratului statului, în termen de 20 de zile de la declarația de recurs sub pedeapsa cu o amendă civilă de 7,50 EUR, documentele dosarului, o copie a deciziei atacate, precum și un exemplar al memoriului amplificativ al reclamantului în recurs. Prin urmare, este vorba despre un text administrativ intern specific grefei, care permite punerea în aplicare a dosarului procedurii înainte de transmiterea sa la grefa camerei penale a Curții de Casație și examinarea recursului de către aceasta din urmă (art. 587 din același cod). Inventarul dosarului astfel constituit este destinat exclusiv magistraților Curții având în vedere natura textului articolului 586 menționat anterior, Curtea consideră, în consecință, că lipsa transmiterii unei copii a inventarului documentelor din dosarul pregătit de grefier nu a adus, în sine, atingere dreptului la un proces echitabil al reclamantului. Prin urmare, acest motiv trebuie respins ca fiind vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiate pe echitatea procedurii în fața Curții de Casație cu privire la comunicarea raportului consilierului raportor către avocatul general și nu către solicitant, lipsa comunicării concluziilor avocatului general și prezența acestuia la deliberări și lipsa comunicării către solicitant a unui element din dosarul procedurii penale diligent împotriva acestuia; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. T.L. Early A.B. Aka Modululr Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

55917/00

présentée par Albert BERTIN

contre la France

La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 4 mai 2004 en une chambre composée de

:

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

J.-P.

Costa

,

L.

Loucaides

,

C.

Bîrsan

,

K.

Jungwiert

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

me

A.

Mularoni,

juges

,

et

de

M.

T.L.

Early,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 7 mars 2000,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Albert Bertin, est un ressortissant français, né en 1932 et résidant à Lyon.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

En 1997 et 1998, le requérant fit l'objet de trois procès-verbaux d'infraction au code de la route.

A.

Les circonstances de l'espèce

: procès-verbal du 14 mai 1997

Le 14 mai 1997, le requérant fit l'objet d'un procès-verbal pour stationnement gênant la circulation. Il contesta l'infraction devant le tribunal de police de Lyon.

Par jugement du 8 octobre 1998, le tribunal de police le condamna à une peine d'amende de 250 francs (FRF), soit 38,11 euros (EUR). Concernant les exceptions soulevées par le requérant et relatives à la prescription de l'action publique et à la qualité de l'agent verbalisateur, le tribunal les rejeta dans les termes suivants

:

«

2

o

) S'agissant de la prescription de l'action publique

:

Attendu que «

en matière de contravention la prescription de l'action publique est d'une année révolue

» (article 9 du code de procédure pénale) (...)

Attendu qu'en l'espèce, l'infraction ayant été constatée le 14 mai 1997, la prescription serait réputée acquise le 14 mai 1998.

Attendu toutefois que le 8 octobre 1997, par voie de soit transmis adressé au Chef de la Division de la police municipale de la Ville de LYON sous le couvert du Maire, le Ministère public a demandé que soit établi par l'agent verbalisateur un rapport circonstancié sur l'infraction relevée

;

Que ce rapport a été établi le 11 mars 1998.

Que ces diligences étaient consécutives à une réclamation du Sieur BERTIN, présumé auteur de l'infraction constatée, en date du 12 juin 1997.

Que ces actes d'enquête ont régulièrement interrompu la prescription, puisque le ministère public avait également identifié le véhicule au service des cartes grises (25.09.97).

Que même si l'on considère que le rapport a été transmis dans un délai relativement long, l'acte du 8 octobre 1997 interrompait la prescription qui ne devenait plus acquise que le 8 octobre 1998.

Attendu que le mandement de citation a été adressé le 11 juin 1998 et la citation régulièrement remise le 1

er

juillet 1998, en vue de l'audience en date du 10

septembre

1998

;

Que la prescription n'était donc pas acquise à cette date, dans la mesure où elle a été, à intervalles réguliers, interrompue par des diligences d'enquête et de poursuite du Ministère Public (...)

4

o

) S'agissant de la qualité de l'agent verbalisateur

:

Attendu que le tribunal est tout à fait en mesure

– contrairement à ce que soutient le prévenu

– d'apprécier la qualité et les fonctions de l'agent verbalisateur dès lors que son numéro d'identification et le service auquel il appartient sont régulièrement mentionnés sur l'avis laissé au prévenu

;

Que ce moyen ne saurait prospérer.

»

: procès-verbal du 20 juin 1997

Le 20 juin 1997, le requérant fit l'objet d'un procès-verbal pour stationnement gênant la circulation. Il contesta l'infraction devant le tribunal de police de Lyon.

Le ministère public fit le choix de la procédure simplifiée pour le jugement de la contravention et, sur ses réquisitions, le président du tribunal de police de Lyon, M. Couchet, rendit le 21 août 1998 une ordonnance pénale condamnant le requérant à une peine d'amende de 1

000 FRF, (152,45

EUR).

Le 7 septembre 1998, le requérant forma opposition à l'exécution de l'ordonnance pénale.

Par jugement du 14 janvier 1999, le tribunal de police de Lyon, composé de M.

Senez, reçut le requérant en son opposition et, statuant en la forme de la procédure ordinaire, le condamna à une peine d'amende de 1

000 FRF (152,45

EUR). Concernant les exceptions soulevées par le requérant et relatives au recours à la procédure simplifiée et à la prescription de l'action publique, le tribunal les rejeta dans les termes suivants

:

«

2

o

) S'agissant de la poursuite simplifiée préalable

:

Attendu que le ministère public peut, à sa seule initiative, choisir le recours à la procédure simplifiée dans les conditions prévues par les articles 524 et suivants du code de procédure pénale, y compris en cas de contestation initiale de l'infraction par son auteur présumé

;

Que le juge ayant en l'espèce statué conformément aux dispositions de l'article

525

al 2 et 3 du code de procédure pénale,

Et l'opposition formée par le prévenu, par ailleurs recevable, ayant anéanti la procédure simplifiée (article 528 du code de procédure pénale),

Il n'y a pas lieu de faire droit aux demandes du prévenu sur ce point

(...)

4

o

) S'agissant de la prescription de l'action publique

:

Attendu que «

en matière de contravention la prescription de l'action publique est d'une année révolue

» (article 9 du code de procédure pénale)

;

Que la prescription est régulièrement interrompue par des actes d'instruction ou de poursuite, c'est-à-dire toute diligence ayant notamment pour objet l'identification du ou des auteurs en vue de les traduire devant la juridiction de jugement

;

Qu'ainsi interrompent la prescription les réquisitions du ministère public et le mandement de citation, mais aussi les actes d'enquête ordonnés par le ministère public.

Attendu qu'en l'espèce il apparaît que l'infraction a été constatée le 20 juin 1997

;

Que la demande d'enquête a été adressée par l'officier du ministère public le 8

octobre 1997.

Qu'elle a donné lieu à un rapport de la police municipale en date du 9 avril 1998.

Que les réquisitions de l'officier du ministère public ont été adressées au juge le 1

er

juillet 1998.

Que l'ordonnance pénale a été signée par le juge le 21 août 1998.

Que la citation à comparaître a été signifiée au Sieur BERTIN le 26 octobre 1998.

Que la prescription n'est donc pas acquise.

»

: procès-verbal du 17 février 1998

Le 17 février 1998, le requérant fit l'objet d'un procès-verbal pour stationnement irrégulier sans avoir acquitté la redevance. Il contesta l'infraction devant le tribunal de police de Lyon.

Le ministère public fit le choix de la procédure simplifiée pour le jugement de la contravention et, sur ses réquisitions, le président du tribunal de police de Lyon rendit le 14 août 1998 une ordonnance pénale condamnant le requérant à une peine d'amende de 250 FRF (38,11 EUR).

Le 1

er

septembre 1998, le requérant forma opposition à l'exécution de l'ordonnance pénale.

Par jugement du 14 janvier 1999, le tribunal de police de Lyon reçut le requérant en son opposition et, statuant en la forme de la procédure ordinaire, le condamna à une peine d'amende de 250 FRF (38,11 EUR). Le

tribunal rejeta, par ailleurs, l'exception soulevée par le requérant et relative au recours à la procédure simplifiée dans des termes identiques à ceux adoptés dans son jugement du même jour concernant le procès-verbal du 20 juin 1997.

Le requérant forma un pourvoi en cassation contre chacun des trois jugements rendus par le tribunal de police les 8 octobre 1998 et 14

janvier

Par trois arrêts du 29 septembre 1999, la chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta les pourvois en ces termes

:

«

Les moyens étant réunis

;

Attendu que les moyens, qui se bornent à reprendre l'argumentation que, par une motivation exempte d'insuffisance comme de contradiction, le juge de police a écartée à bon droit, ne peuvent être accueillis (...)

Et attendu que l'arrêt est régulier en la forme

;

Rejette le pourvoi

(...)

»

Concernant les demandes du requérant tenant à la communication d'une copie de l'inventaire des pièces du dossier transmis à la Cour de cassation en vertu de l'article 586 du code de procédure pénale et à sa convocation à l'audience des débats afin d'y exposer ses observations et d'être autorisé à reprendre la parole après les réquisitions du ministère public, la Cour de cassation répondit de la manière suivante

:

«

Attendu que, contrairement à ce qui est allégué, l'article 586 du code de procédure pénale ne prévoit pas communication au demandeur de l'inventaire dressé par le greffier en vertu du texte précité

;

Que, d'autre part, l'intervention d'Albert Bertin à l'audience de la chambre criminelle ne saurait d'aucune utilité pour sa défense et pour la décision, dès lors qu'il a déposé un mémoire exposant et développant ses moyens de cassation

;

D'où il suit que la requête ne saurait être accueillie. »

B.

Le droit interne pertinent

Article 524

«

Toute contravention de police, même commise en état de récidive, peut être soumise à la procédure simplifiée prévue au présent chapitre (...)

»

Article 525

«

Le ministère public qui choisit la procédure simplifiée communique au juge du tribunal de police le dossier de la poursuite et ses réquisitions.

Le juge statue sans débat préalable par une ordonnance pénale portant soit relaxe, soit condamnation à une amende ainsi que, le cas échéant, à une ou plusieurs des peines complémentaires encourues (...)

»

Article 527

«

Le ministère public peut, dans les dix jours de l'ordonnance, former opposition à son exécution par déclaration au greffe du tribunal.

Si, à l'expiration du délai prévu à l'alinéa prévu précédent, le ministère public n'a pas fait opposition, l'ordonnance pénale est notifiée au prévenu par lettre recommandée avec demande d'avis de réception et exécutée suivant les règles prévues par le présent code pour l'exécution des jugements de police.

Le prévenu peut, dans un délai de trente jours à compter de la date d'envoi de la lettre, former opposition à l'exécution de l'ordonnance (...)

»

Article 528

«

En cas d'opposition formée par le ministère public ou par le prévenu, l'affaire est portée à l'audience du tribunal de police dans les formes de la procédure ordinaire (...)

»

Article 528-1

«

L'ordonnance pénale à laquelle il n'a pas été formé opposition a les effets d'un jugement passé en force de chose jugée (...)

»

Article 586

«

Sous peine d'une amende civile de 7,50

euros prononcée par la Cour de cassation, le greffier, dans le délai maximum de vingt jours à dater de la déclaration de pourvoi, cote et paraphe les pièces du dossier, auquel il joint une expédition de la décision attaquée, une expédition de l'acte de pourvoi et, s'il y a lieu, le mémoire du demandeur. Du tout, il dresse inventaire.

»

Article 587

«

Lorsque le dossier est ainsi en état, le greffier le remet au magistrat du ministère public, qui l'adresse immédiatement au procureur général près la Cour de cassation ; celui-ci le transmet, à son tour, au greffe de la chambre criminelle (...)

»

Article 572

«

L'opposition remet en question, devant le même juge, les points jugés par défaut pour qu'il soit à nouveau statué en fait et en droit (...)

»

GRIEFS

§

1 de la Convention, le requérant se plaint de l'iniquité de la procédure devant la Cour de cassation en ce qu'il n'a eu ni communication du rapport du conseiller rapporteur avant l'audience alors que ce document a été transmis à l'avocat général, ni communication des conclusions de ce dernier et que, n'ayant pas été convoqué aux audiences de la Cour de cassation, et n'ayant pas eu communication d'une copie de l'inventaire du dossier transmis à cette dernière en vertu de l'article 586 du code de procédure pénale, il n'a pas pu répondre à ces conclusions. Sur le même fondement, il se plaint également de la présence de l'avocat général au délibéré de la Cour de cassation.

– et cela bien qu'il ait sollicité et obtenu une copie de son dossier pénal en juillet 1998

– il n'a pas été mis en mesure de contrôler sa qualité d'acte d'instruction interruptif de la prescription de l'action publique et invoque l'article 6

§§

1 et 3.

février

1998 (deuxième et troisième procédures), l'a privé d'un débat contradictoire devant le tribunal de police et d'un juge impartial, le même juge ayant rendu les ordonnances pénales puis statué à nouveau au fond en la procédure ordinaire

.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint de la violation de son droit à une procédure contradictoire et à un tribunal impartial par le tribunal de police en raison du choix de la procédure simplifiée par le ministère public (deuxième et troisième procédures) et du défaut de réponse par ce tribunal et la Cour de cassation à l'un de ses moyens, relatif à l'incompétence de l'agent verbalisateur (première procédure). Il invoque l'article 6

§§

1 et 3 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera, (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. Le jugement doit être rendu publiquement (...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

: (...)

b)

disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense (...)

»

La Cour rappelle que les exigences du paragraphe 3 de l'article 6 de la Convention s'analysent en des aspects particuliers du droit à un procès équitable, garanti par le paragraphe 1, de sorte qu'elle examinera le grief sous l'angle de ces deux textes combinés (voir, par exemple, l'arrêt

Van

Geyseghem c. Belgique

[GC] n

o

26103/95, § 27, CEDH 1999-I).

a) Sur le recours à la procédure simplifiée

La Cour relève qu'en vertu de l'article 528 du code de procédure pénale, en cas d'opposition formée par le prévenu à l'exécution de l'ordonnance pénale, ce qui fut le cas en l'espèce, l'affaire est portée à l'audience du tribunal de police dans les formes de la procédure ordinaire, c'est-à-dire une procédure contradictoire, au cours de laquelle il peut contester les moyens développés par le ministère public et faire valoir tous les arguments et observations qu'il estime nécessaires. La Cour ne décèle en conséquence aucune apparence de violation à cet égard.

Quant à la plainte du requérant concernant la partialité du tribunal de police, la Cour relève qu'en tout état de cause, ce sont deux magistrats distincts, M. Couchet et M. Senez, qui ont rendu l'ordonnance pénale puis statué en la procédure ordinaire dans le cadre de la deuxième procédure. Au demeurant, la Cour rappelle qu'en procédure pénale, tout comme en procédure civile, l'opposition est une voie de recours ordinaire consistant dans la rétractation d'un jugement rendu hors la présence du défaillant et qu'elle remet en question de par sa nature même, devant le même juge, les points jugés en son absence pour qu'il soit à nouveau statué en fait et en droit (article 572 du nouveau code de procédure civile). Comme l'a relevé en l'espèce le tribunal de police dans les deux procédures critiquées par le requérant, l'effet de l'article 528 précité était d'anéantir la procédure simplifiée.

La Cour relève que, par la suite, le requérant a pu former un pourvoi en cassation contre les jugements rendus en dernier ressort par le tribunal de police. Elle estime, en conclusion, que le recours initial, par le ministère public, à la procédure simplifiée n'a pas porté atteinte au droit à un procès équitable du requérant, qui a bénéficié d'un nouvel examen de son affaire conforme aux exigences de l'article 6

§§ 1 et 3 de la Convention en première instance, puis du contrôle de la Cour de cassation.

Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé au sens de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

b) Sur le défaut de réponse au moyen du requérant portant sur la compétence de l'agent verbalisateur

La Cour relève que, dans le cadre de la première procédure, le tribunal de police a répondu au requérant qu'il était en mesure d'apprécier la qualité et les fonctions de l'agent verbalisateur, dont le numéro d'identification et le service étaient inscrits sur l'avis laissé à son intention, et que la Cour de cassation a également exercé

son contrôle sur ce moyen, en estimant que le tribunal de police y avait répondu, comme à l'ensemble des arguments du requérant, par une juste motivation.

Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé au sens de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

2.

Quant aux griefs tirés de l'article 6

§§ 1 et 3 de la Convention et relatifs, d'une part, à l'équité de la procédure devant la Cour de cassation, à savoir la communication du rapport du conseiller rapporteur à l'avocat général et non au requérant, le défaut de communication à ce dernier des conclusions de l'avocat général, et la présence de ce dernier au délibéré, et, d'autre part, à l'absence de communication au requérant d'un élément du dossier de la procédure pénale diligentée contre lui et daté du 8

octobre

1997, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur leur recevabilité et leur bien-fondé et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites, conformément à l'article 54 § 3 b) de son règlement.

La Cour relève, enfin, qu'en ce qui concerne le grief du requérant tiré de l'absence de communication d'une copie de l'inventaire du dossier transmis à la Cour de cassation, il ressort de l'article 586 du code de procédure pénale qu'il incombe au greffier de la juridiction qui a rendu la décision attaquée, de rassembler et de transmettre au magistrat du ministère public, dans le délai de vingt jours à compter de la déclaration de pourvoi sous peine d'une amende civile de 7,50

EUR, les pièces du dossier, une copie de la décision attaquée, ainsi qu'un exemplaire du mémoire ampliatif du demandeur au pourvoi.

Il s'agit donc d'un texte d'administration intérieure propre au greffe, permettant la mise en état du dossier de la procédure avant sa transmission au greffe de la chambre criminelle de la Cour de cassation et l'examen du pourvoi par cette dernière (article 587 du même code). L'inventaire du dossier ainsi constitué est exclusivement destiné aux magistrats de la Cour

de cassation et non aux parties. Eu

égard à la nature du texte de l'article 586 précité, la Cour estime en conséquence que l'absence de transmission d'une copie de l'inventaire des pièces du dossier préparé par le greffier n'a pas porté atteinte, en soi, au droit à un procès équitable du requérant.

Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé au sens de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Ajourne

l'examen des griefs du requérant tirés de l'équité de la procédure devant la Cour de cassation concernant la communication du rapport du conseiller rapporteur à l'avocat général et non au requérant, le défaut de communication à ce dernier des conclusions de l'avocat général, et la présence de ce dernier au délibéré, et de l'absence de communication au requérant d'un élément du dossier de la procédure pénale diligentée contre lui

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

T.L.

Early

A.B. B

aka

Greffier adjoint

Président