Hassan împotriva Greciei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 15455/02 de către Samson Bello HASSAN împotriva Greciei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 6 mai 2004 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Bonello C.L. Rozakis dna Tulkens Levits dna Botoucharova, Kovler, Zagrebelsky, judecători și dl Nielsen, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 aprilie 2002, Având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții și faptul că această măsură intermediară a fost respectată, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Samson Bello Hassan, este un național sudanez născut în 1964 și locuiește în Heilbronn (Germania).

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl N. Wingerter, un avocat practicant în Heilbronn. Guvernul contestat a fost reprezentat de dna G. Skiani, consilier la Consiliul Legal de Stat și dna V. Pelekou, asistent juridic la Counncil de Stat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: la o dată neespecificată, reclamantul a fugit din Sudan. În 1995 a rezistat în Germania, unde a solicitat azil politic. La 12 septembrie 1995, Curtea Administrativă de la Stuttgart a constatat că reclamantul va face față unor încălcări grave ale drepturilor sale omului dacă se întoarce în Sudan, având în vedere faptul că el a fost departe de țara sa de mult timp și a solicitat azil politic.

Prin urmare, instanța a hotărât că reclamantul nu ar trebui expulsat în Sudan. La 9 octombrie 1995, reclamantul a primit permisul de rezident, care a rămas valabil timp de doi ani. Într-o dată neespecificată, reclamantul a părăsit Germania și a plecat în Turcia. La 9 mai 1997 a sosit în Grecia, unde a fost arestat de către autoritățile grece pentru infracțiuni legate de droguri. El a susținut că poliția a luat și a distrus toate documentele de călătorie. La 25 septembrie 1997, reclamantul a fost considerat vinovat și condamnat la 15 ani de închisoare și la o amendă de către instanța penală de primă instanță dodecaneză. La 7 mai 1998, Curtea de Apel dodecaneză și-a susținut condamnarea și condamnarea și a ordonat deportarea reclamantului la încheierea sentinței sale.

La 9 mai 1998, reclamantul a solicitat azil politic în Grecia. Cererea sa a fost respinsă la 23 octombrie 2001. Reclamantul a fost informat că a avut posibilitatea de a face apel împotriva acestei decizii în fața ministrului ordinului public, dar nu a făcut acest lucru. La 25 februarie 2003, reclamantul a fost eliberat din închisoare în vederea expulzării. El a fost reținut până la 19 august 2003 în așteptarea expulzării sale. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 5 § 1, 6 § 1 și 13 din Convenția cu privire la amenințarea expulzării sale în Sudan. El a afirmat că țara sa era un „termen nu om” în care viața sa era în pericol. El a susținut, de asemenea, că ordinul de expulsie a încălcat dreptul la libertate și securitate.

El a afirmat că nu a avut o audiere echitabilă și că autoritățile grecești au decis să-l expulze fără a ține seama de toate documentele de călătorie pe care le-a posedat și care au fost distruse ilegal de poliție. Reclamantul s-a mai plângut în conformitate cu art. 2 din Protocolul nr. 4 că ordinul de expulzare a încălcat dreptul său la libertate de circulație. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 7, că toate garanțiile procedurale referitoare la expulzarea sa au fost încălcate și a declarat că dorește să fie trimise înapoi în Germania. Reclamantul s-a plâns în cele din urmă în legătură cu condițiile de detenție, susținând că a fost reținut într-o mică celulă murdară cu alți șapte deținuți și că a dormit pe podea.

El nu se bazează pe nicio dispoziție specifică a Convenției. PROCEDURA A fost introdusă Curții la 1 aprilie 2002. Martie 2003, Președintele Camerei la care a fost alocată cazul, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul Curții, a hotărât să indique guvernului contestat că este de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții să nu expulze reclamantul în Sudan până când Camera nu a avut ocazia de a examina cererea. La 22 aprilie 2003, în conformitate cu art. 2 litera (b) din Regulamentul Curții, președintele Camerei a hotărât că guvernul ar trebui invitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei. La 24 septembrie 2003, reclamantul a informat Curtea că a fost eliberat din închisoare și că expulzia sa a fost suspendată temporar.

La 30 septembrie 2003, Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la cerere. La 2 noiembrie 2003, reclamantul a informat Curtea că a sosit în Germania și că a numit un avocat care să-l reprezinte în fața Curții. Acesta a confirmat numirea sa prin scrisoare din 26 noiembrie 2003. La 20 noiembrie 2003, Camera a reconsiderat cererea în funcție de informațiile furnizate de reclamant și a hotărât, având în vedere aceste informații, să nu prelungească măsura intermediară menționată anterior în temeiul articolului 39 § 1 din Regulamentul Curții.

La 4 decembrie 2003, avocatul reclamantului a fost solicitat să își prezinte observațiile ca răspuns la observațiile guvernului înainte de 26 ianuarie 2004. El a fost, de asemenea, informat că Curtea a hotărât să nu prelungească măsura intermediară indicată anterior în temeiul articolului 39 § 1 din Regulamentul Curții și a fost invitat să informeze Curtea dacă reclamantul dorește să își continue cererea sau a fost de acord să fie eliminată din listă. Avocatul reclamantului nu a răspuns în termenul de mai sus și nu a solicitat Curtea să se prolunge. Ianuarie 2004 Registrul i-a trimis o scrisoare prin scrisoarea înregistrată care reamintește starea procedurii și atrage atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate trage un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea.

Avocatul reclamantului nu a răspuns. Având în vedere cele de mai sus, și având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea constată că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. În plus, este convins că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită continuarea cererii în temeiul articolului 37 alineatul (1) în amendă Pentru aceste motive, Curtea în unanimitate Decide să scoată cererea din lista de cazuri Søren Nielsen Giovanni Bonello Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 15455/02 by Samson Bello HASSAN against Greece The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 6 May 2004 as a Chamber composed of: Mr G. Bonello , President , Mr C.L. Rozakis , Mrs F. Tulkens , Mr E. Levits , Mrs S. Botoucharova, Mr A. Kovler, Mr V. Zagrebelsky, judges , and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 1 April 2002, Having regard to the interim measure indicated to the respondent Government under Rule 39 of the Rules of Court and the fact that this interim measure has been complied with, Having regard to the observations submitted by the respondent Government, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Samson Bello Hassan, is a Sudanese national who was born in 1964 and lives in Heilbronn (Germany).

He was represented before the Court by Mr N. Wingerter, a lawyer practising in Heilbronn. The respondent Government were represented by Mrs G. Skiani, Adviser at the State Legal Council and Mrs V. Pelekou, Legal Assistant at the State Legal Counncil. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On an unspecified date the applicant fled Sudan. In 1995 he was residing in Germany where he applied for political asylum. On 12 September 1995 the Stuttgart Administrative Court found that the applicant would face serious violations of his human rights if he returned to Sudan, in view of the fact that he had been away from his country for a long time and had applied for political asylum.

Therefore, the court decided that the applicant should not be expelled to Sudan. On 9 October 1995 the applicant was granted a resident's permit, which remained valid for two years. On an unspecified date the applicant left Germany and went to Turkey. On 9 May 1997 he arrived in Greece, where he was arrested by the Greek authorities for drug-related offences. He claimed that the police took and destroyed all his travel documents. On 25 September 1997 the applicant was found guilty and sentenced to fifteen years' imprisonment and a fine by the Dodecanese first-instance criminal court. On 7 May 1998 the Dodecanese Court of Appeal upheld his conviction and sentence and ordered that the applicant be deported on completion of his sentence.

The applicant did not appeal to the Supreme Court against that judgment. On 9 May 1998 the applicant applied for political asylum in Greece. His request was rejected on 23 October 2001. The applicant was informed that he had the possibility to appeal against that decision before the Minister of Public Order, but failed to do so. On 25 February 2003 the applicant was released from prison with the view of being expelled. He was detained until 19 August 2003 pending his expulsion. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Articles 5 § 1, 6 § 1 and 13 of the Convention about his threatened expulsion to Sudan. He claimed that his country was a “no-man's land” where his life was in danger. He further submitted that the expulsion order violated his right to liberty and security.

He also affirmed that he did not have a fair hearing and that the Greek authorities had decided to expel him without taking into account all the travel documents that he possessed and which were illegally destroyed by the police. 2. The applicant further complained under Article 2 of Protocol No. 4 that the expulsion order violated his right to freedom of movement. 3. The applicant also complained under Article 1 of Protocol No. 7 that all the procedural safeguards relating to his expulsion had been breached. He stated that his wish was to be sent back to Germany. 4. The applicant lastly complained about the conditions of his detention. He claimed that he had been detained in a small dirty cell with seven other inmates and that he had slept on the floor.

He did not rely on any specific provision of the Convention. PROCEDURE The application was introduced to the Court on 1 April 2002. On 26 March 2003, the President of the Chamber to which the case had been allocated decided, under Rule 39 of the Rules of the Court, to indicate to the respondent Government that it was desirable in the interest of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to expel the applicant to Sudan until the Chamber had had an opportunity to examine the application. On 22 April 2003 the President of the Chamber decided, under Rule 54 § 2 (b) of the Rule of the Court, that the Government should be invited to submit written observations on the admissibility and merits of the case.

On 24 September 2003 the applicant informed the Court that he was released from prison and that his expulsion was temporarily suspended. On 30 September 2003 the Government submitted their observations on the application. On 2 November 2003 the applicant informed the Court that he had arrived in Germany and that he had appointed a lawyer to represent him before the Court. The latter confirmed his appointment by letter dated 26 November 2003. On 20 November 2003 the Chamber reconsidered the application in the light of the information provided by the applicant and decided, in view of that information, not to prolong the interim measure previously indicated under Rule 39 § 1 of the Rules of Court.

On 4 December 2003 the applicant's lawyer was requested to submit his comments in reply to the Government's observations before 26 January 2004. He was also informed that the Court had decided not to prolong the interim measure previously indicated under Rule 39 § 1 of the Rules of Court and was invited to inform the Court whether the applicant wished to pursue his application or agreed to its being struck out of the list. The applicant's lawyer did not reply within the above time-limit, nor did he ask the Court for any extension. On 29 January 2004 the Registry sent him a letter by registered mail recalling the state of proceedings and drawing his attention to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application.

The applicant's lawyer did not reply. THE LAW In light of the above, and having regard to Article 37 § 1 (a) of the Convention, the Court finds that the applicant does not intend to pursue the application. Moreover, it is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require a continuation of the application by virtue of Article 37 § 1 in fine . For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Søren Nielsen Giovanni Bonello Registrar President