HASSAN v. GREECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
HASSAN v. GREECE (CtEDO, 2004)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 15455/02 de către Samson Bello HASSAN împotriva Greciei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 6 mai 2004 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Bonello C.L. Rozakis dna Tulkens Levits dna Botoucharova, Kovler, Zagrebelsky, judecători și dl Nielsen, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 aprilie 2002, Având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții și faptul că această măsură intermediară a fost respectată, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Samson Bello Hassan, este un național sudanez născut în 1964 și locuiește în Heilbronn (Germania). El a fost reprezentat în fața Curții de către dl N. Wingerter, un avocat practicant în Heilbronn. Guvernul contestat a fost reprezentat de dna G. Skiani, consilier la Consiliul Legal de Stat și dna V. Pelekou, asistent juridic la Counncil de Stat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: la o dată neespecificată, reclamantul a fugit din Sudan. În 1995 a rezistat în Germania, unde a solicitat azil politic. La 12 septembrie 1995, Curtea Administrativă de la Stuttgart a constatat că reclamantul va face față unor încălcări grave ale drepturilor sale omului dacă se întoarce în Sudan, având în vedere faptul că el a fost departe de țara sa de mult timp și a solicitat azil politic. Prin urmare, instanța a hotărât că reclamantul nu ar trebui expulsat în Sudan. La 9 octombrie 1995, reclamantul a primit permisul de rezident, care a rămas valabil timp de doi ani. Într-o dată neespecificată, reclamantul a părăsit Germania și a plecat în Turcia. La 9 mai 1997 a sosit în Grecia, unde a fost arestat de către autoritățile grece pentru infracțiuni legate de droguri. El a susținut că poliția a luat și a distrus toate documentele de călătorie. La 25 septembrie 1997, reclamantul a fost considerat vinovat și condamnat la 15 ani de închisoare și la o amendă de către instanța penală de primă instanță dodecaneză. La 7 mai 1998, Curtea de Apel dodecaneză și-a susținut condamnarea și condamnarea și a ordonat deportarea reclamantului la încheierea sentinței sale. La 9 mai 1998, reclamantul a solicitat azil politic în Grecia. Cererea sa a fost respinsă la 23 octombrie 2001. Reclamantul a fost informat că a avut posibilitatea de a face apel împotriva acestei decizii în fața ministrului ordinului public, dar nu a făcut acest lucru. La 25 februarie 2003, reclamantul a fost eliberat din închisoare în vederea expulzării. El a fost reținut până la 19 august 2003 în așteptarea expulzării sale. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 5 § 1, 6 § 1 și 13 din Convenția cu privire la amenințarea expulzării sale în Sudan. El a afirmat că țara sa era un „termen nu om” în care viața sa era în pericol. El a susținut, de asemenea, că ordinul de expulsie a încălcat dreptul la libertate și securitate. El a afirmat că nu a avut o audiere echitabilă și că autoritățile grecești au decis să-l expulze fără a ține seama de toate documentele de călătorie pe care le-a posedat și care au fost distruse ilegal de poliție. Reclamantul s-a mai plângut în conformitate cu art. 2 din Protocolul nr. 4 că ordinul de expulzare a încălcat dreptul său la libertate de circulație. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 7, că toate garanțiile procedurale referitoare la expulzarea sa au fost încălcate și a declarat că dorește să fie trimise înapoi în Germania. Reclamantul s-a plâns în cele din urmă în legătură cu condițiile de detenție, susținând că a fost reținut într-o mică celulă murdară cu alți șapte deținuți și că a dormit pe podea. El nu se bazează pe nicio dispoziție specifică a Convenției. PROCEDURA A fost introdusă Curții la 1 aprilie 2002. Martie 2003, Președintele Camerei la care a fost alocată cazul, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul Curții, a hotărât să indique guvernului contestat că este de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții să nu expulze reclamantul în Sudan până când Camera nu a avut ocazia de a examina cererea. La 22 aprilie 2003, în conformitate cu art. 2 litera (b) din Regulamentul Curții, președintele Camerei a hotărât că guvernul ar trebui invitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei. La 24 septembrie 2003, reclamantul a informat Curtea că a fost eliberat din închisoare și că expulzia sa a fost suspendată temporar. La 30 septembrie 2003, Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la cerere. La 2 noiembrie 2003, reclamantul a informat Curtea că a sosit în Germania și că a numit un avocat care să-l reprezinte în fața Curții. Acesta a confirmat numirea sa prin scrisoare din 26 noiembrie 2003. La 20 noiembrie 2003, Camera a reconsiderat cererea în funcție de informațiile furnizate de reclamant și a hotărât, având în vedere aceste informații, să nu prelungească măsura intermediară menționată anterior în temeiul articolului 39 § 1 din Regulamentul Curții. La 4 decembrie 2003, avocatul reclamantului a fost solicitat să își prezinte observațiile ca răspuns la observațiile guvernului înainte de 26 ianuarie 2004. El a fost, de asemenea, informat că Curtea a hotărât să nu prelungească măsura intermediară indicată anterior în temeiul articolului 39 § 1 din Regulamentul Curții și a fost invitat să informeze Curtea dacă reclamantul dorește să își continue cererea sau a fost de acord să fie eliminată din listă. Avocatul reclamantului nu a răspuns în termenul de mai sus și nu a solicitat Curtea să se prolunge. Ianuarie 2004 Registrul i-a trimis o scrisoare prin scrisoarea înregistrată care reamintește starea procedurii și atrage atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate trage un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. Avocatul reclamantului nu a răspuns. Având în vedere cele de mai sus, și având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea constată că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. În plus, este convins că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită continuarea cererii în temeiul articolului 37 alineatul (1) în amendă Pentru aceste motive, Curtea în unanimitate Decide să scoată cererea din lista de cazuri Søren Nielsen Giovanni Bonello Președintele grefierului