CAUZUL PRIMEI SECȚII DE KURTI v. GRECE (Depunerea nr. 2507/02) HOTĂRÂREA STRASBOURG 29 septembrie 2005 FINAL 29/12/2005 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kurti v. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Președintele Loucaides C.L. Rozakis dna Tulkens Lorenzen Hajiyev Spielmann S.E. Jebens, judecători și grefierul secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 8 septembrie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 2507/02) împotriva Republicii Elene depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național albanez, dl Astrit Kurti („reclamantul”), la 2 ianuarie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de dl Y. Yannacou, avocat practicant la Salonic. Guvernul grec (“Guvernul”) a fost reprezentat de delegații agentului lor, dl M. Apessos, Consilier principal la Consiliul Legal de Stat și dl K. Georghiadis, Asistent Legal la Consiliul Legal de Stat. Reclamantul a susținut, în special, că nu a avut o audiere echitabilă în ceea ce privește compensarea pentru deținerea presupusă ilegală a acesteia. Cererea a fost alocată la prima secțiune a Curții (art. 52 § 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1. Prin decizia din 6 mai 2004, Curtea a declarat că cererea este parțial admisibilă, iar la 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). intervin (art. 36 § 1 din Convenție și art. 44 §§ § 1 litera (a) din Regulamentul Curții), de asemenea, a prezentat observații scrise cu privire la acest caz. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1976 și trăiește în Salonicul. 10. La 29 aprilie 2000, reclamantul conducea motocicleta sa în Salonicul. El a fost oprit de un alt albanez, V.G., care i-a cerut să-l conducă la gară. După un timp au fost opriți de poliție care le-a căutat și a găsit 261 grame de heroină sub centura lui V.G.. Amândoi au fost arestați și deținuți în detenție pe recomandare. V.G. a mărturisit împotriva reclamantului și a susținut că i-a livrat droguri în trecut. Reclamantul a afirmat în mod repetat că este nevinovat și a solicitat eliberarea, dar cererile sale au fost respinse. 11. La 10 iulie 2001, instanța penală de primă instanție din Salonik a auzit cazul. V.G. a declarat că prima dată când a întâlnit reclamantul a fost ziua de arestare. Curtea a achitat reclamantul cu majoritate. Un judecător a exprimat opinia că a fost vinovat. În plus, Curtea a susținut că statul nu a fost obligat să indemneze reclamantul pentru detenția sa, deoarece detenția sa a fost datorită neglijenței sale brute (decizia nr. 694/2001). II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 12. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală se citesc după cum urmează: art. 533 § 1 „Persoanele care au fost reținute în timpul reținut și achitate ulterior... au dreptul să solicite compensații... dacă a fost stabilit în cadrul procedurii că nu au comis infracțiunile pentru care au fost reținuți...” art. 535 § 1 „Statul nu are nicio obligație de a compensa o persoană care... a fost reținută în reținere dacă, în mod intenționat sau prin neglijență brută, el a fost responsabil pentru propria sa detenție.” art. 536 „1. La cererea orală de către o persoană care a fost achitată, instanța care a auzit cazul se pronunță asupra obligației statului de a plăti compensații într-o decizie separată în același timp cu verdictul. Cu toate acestea, instanța poate, de asemenea, să facă un astfel de hotărâre proprie motu ... 2. Hotărârea privind obligația statului de a plăti compensații nu poate fi contestată separat...” Reclamantul s-a plâns că, deși a fost deținut ilegal timp de 15 luni, instanța de primă instanță a refuzat compensația fără a da nici un motiv. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” 14. Guvernul contestat a susținut că decizia instanței de primă instanță a fost motivată în mod corespunzător. 15. Guvernul albanez a remarcat că instanța internă nu a furnizat motive adecvate pentru decizia sa de a nu acorda compensații reclamantului. 16. Curtea reamintește că, în conformitate cu jurisprudența sa, măsura obligației unei instanțe de a da motive poate varia, printre altele, în funcție de natura deciziei. Dacă o instanță nu a îndeplinit obligația de a exprima motivele, care rezultă din art. 6 din Convenție, nu poate fi determinată decât în funcție de circumstanțele cazului (a se vedea, printre multe alte autorități, Ruiz Torija v. Spania) , hotărârea din 9 decembrie 1994, Serie A nr. 303-A, p. 12, § 29). 17. În cazul în cauză, instanța internă a hotărât să excludă răspunderea statului pentru detenția reclamantului din cauza propriei sale „ neglijență grea”. Lipsa de precizie a acestui concept, care implică o evaluare a chestiunilor de fapt, impune ca instanța să dea motive mai detaliate, în special deoarece constatarea lor a fost decisă pentru dreptul reclamantului la compensare ( Georgiadis v. Grecia , hotărârea din 29 mai 1997, Raporturi de hotărâri și decizii 1997-III, p. 949, § 43). 18. Prin urmare, Curtea concluzionează că s-a încălcat art. 6 § 1 în acest caz. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIUNII 19. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 20. Guvernul albanez a remarcat că compensarea și costurile și cheltuielile ar trebui acordate reclamantului pentru daunele suferite. Prejudiciu material 21. Reclamantul a solicitat 15,566 euro (EUR) din cauza pierderii veniturilor în timpul detenției și reducerea veniturilor sale pentru cele două luni care au urmat eliberarea sa. 22. 23. Curtea nu poate specula în ceea ce privește rezultatul procedurii de compensare, dacă reclamantul a beneficiat de toate garanțiile prevăzute la art. 6 (a se vedea Georgiadis c. Grecia, op. cit., p. 960, § 49). Din acest motiv, aceasta nu aduce nicio atribuire sub acest cap. Prejudiciu moral 24. Reclamantul a solicitat 9 000 EUR pentru prejudiciu moral. 25. Guvernul contestat a susținut că constatarea unei încălcări a Convenției ar constitui suficientă satisfacție. 26. Având în vedere toate circumstanțele prezentei cauze, Curtea acceptă faptul că reclamantul a suferit prejudiciu moral care nu pot fi compensate numai prin constatarea unei încălcări. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea conferă reclamantului 2.000 EUR sub acest cap, plus orice impozit care poate fi imputabil. Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat 9 300 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.28. Guvernul contestat a susținut că cererile reclamantului sunt excesive și nesuportate de orice probă importantă. În opinia acestora, suma totală a compensației pentru costurile și cheltuielile pentru reclamant nu ar trebui să depășească 1 500 EUR. 29. Curtea remarcă că avocatul reclamantului nu a dat nici o indicație a acestei afirmații, astfel cum prevede art. 60 § 2 din Regulamentul de procedură, deși a fost invitat să facă acest lucru. În aceste circumstanțe, Curtea face atribuirea sub acest cap. Interes implicit 30. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, de 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi percepubil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 septembrie 2005 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Loukis Loucaides Președintele grefierului
FIRST SECTION
KURTI v. GREECE
(Application no. 2507/02)
29 September 2005
FINAL
29/12/2005
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Kurti v. Greece,
The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
L.
Loucaides
,
President
,
Mr
C.L.
Rozakis
,
Mrs
F.
Tulkens
,
Mr
P.
Lorenzen
,
Mr
K.
Hajiyev
,
Mr
D.
Spielmann
,
Mr
S.E.
Jebens,
judges
,
and Mr
S.
Nielsen
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 8 September 2005,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 2507/02) against the Hellenic Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Albanian national, Mr Astrit Kurti (“the applicant”), on 2 January 2002.
2.
The applicant was represented by Mr Y. Yannacou, a lawyer practising in Thessaloniki. The Greek Government (“the Government”) were represented by the delegates of their Agent, Mr M. Apessos, Senior Adviser at the State Legal Council and Mr K. Georghiadis, Legal Assistant at the State Legal Council.
3.
The applicant alleged, in particular, that he did not have a fair hearing in the matter of compensation for his allegedly unlawful detention.
4.
The application was allocated to the First Section of the Court (Rule
52 §
1 of the Rules of Court). Within that Section, the Chamber that would consider the case (Article 27 § 1 of the Convention) was constituted as provided in Rule 26 § 1.
5.
By a decision of 6 May 2004 the Court declared the application partly admissible.
6.
On 1 November 2004 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed First Section (Rule 52 § 1).
7.
The applicant and the Government each filed observations on the merits (Rule 59 § 1).
8.
The Albanian Government, having been informed of their right to
intervene (Article 36 § 1 of the Convention and Rule 44 § 1 (a) of the Rules of Court), also submitted written comments on the case.
I.
9.
The applicant was born in 1976 and lives in Thessaloniki.
10.
On 29 April 2000 the applicant was driving his motorbike in Thessaloniki. He was stopped by another Albanian, V.G., who asked him to drive him to the railway station. After a while they were stopped by the police who searched them and found 261 grams of heroine under V.G.’s belt. They were both arrested and placed in detention on remand. V.G. testified against the applicant and claimed that he had delivered drugs to him in the past. The applicant repeatedly claimed to be innocent and applied for release but his applications were dismissed.
11.
On 10 July 2001 the Thessaloniki first-instance criminal court heard the case. V.G. stated that the first time he ever met the applicant was the day of arrest. The court acquitted the applicant by a majority. One judge expressed the opinion that he was guilty. The Court further held that the State was under no obligation to compensate the applicant for his detention, because his detention was due to his own gross negligence (judgment no.
694/2001).
II.
12.
The relevant provisions of the Code of Criminal Procedure read as follows:
Article 533 § 1
“Persons who have been detained on remand and subsequently acquitted...shall be entitled to request compensation...if it has been established in the proceedings that they did not commit the criminal offence for which they were detained...”
Article 535 § 1
“The State shall have no obligation to compensate a person who...has been detained on remand if, whether intentionally or by gross negligence, he was responsible for his own detention.”
Article 536
“1. Upon an oral application by a person who has been acquitted, the court which heard the case shall rule on the State’s obligation to pay compensation in a separate decision delivered at the same time as the verdict. However, the court may also make such a ruling
proprio motu
...
2.The ruling on the State’s obligation to pay compensation cannot be challenged separately...”
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
13.
The applicant complained that although he was unlawfully detained for fifteen months the first-instance court refused him compensation without giving any reasons. He relied on Article 6 § 1 of the Convention which, insofar as relevant, provides as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”
14.
The respondent Government submitted that the decision of the first-instance court was adequately reasoned.
15.
The Albanian Government noted that the domestic court failed to provide adequate reasons for its decision not to grant the applicant compensation.
16.
The Court recalls that according to its case-law the extent of a court’s duty to give reasons may vary,
inter alia
, according to the nature of the decision. Whether a court has failed to fulfil the obligation to state reasons, deriving from Article 6 of the Convention, can only be determined in the light of the circumstances of the case (see, among many other authorities,
Ruiz
Torija v.
Spain
, judgment of 9 December 1994, Series A no. 303-A, p. 12, § 29).
17.
In the present case, the domestic court decided to rule out the State’s liability for the applicant’s detention on account of his own “gross negligence”. The lack of precision of this concept, which involves an assessment of questions of fact, required that the courts give more detailed reasons, particularly since their finding was decisive for the applicant’s right to compensation (
Georgiadis v. Greece
, judgment of 29 May 1997,
Reports of Judgments and Decisions
1997-III, p.
949, § 43).
18.
The Court therefore concludes that there has been a violation of Article 6 § 1 in the present case.
II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
19.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
20.
The Albanian Government noted that compensation and costs and expenses should be awarded to the applicant for the damage suffered.
A.
Damage
1.
Pecuniary damage
21.
The applicant claimed 15,566 euros (EUR) on account of loss of income during his detention and the reduction of his income for the two months which followed his release.
22.
The respondent Government claimed that this amount was excessive and unjustified.
23.
The Court cannot speculate as to the outcome of the compensation proceedings, had the applicant benefited from all the safeguards enshrined in Article 6 (see
Georgiadis v. Greece
, op. cit., p. 960, § 49). For this reason, it makes no award under this head.
2.
Non-pecuniary damage
24.
The applicant claimed EUR 9,000 for non-pecuniary damage.
25.
The respondent Government contended that the finding of a violation of the Convention would constitute sufficient just satisfaction.
26.
Having regard to all the circumstances of the present case, the Court accepts that the applicant has suffered non-pecuniary damage which cannot be compensated solely by the finding of a violation. Making its assessment on an equitable basis, the Court awards the applicant EUR 2,000 under this head, plus any tax that may be chargeable.
B.
Costs and expenses
27.
The applicant claimed EUR 9,300 for the costs and expenses incurred before the Court.
28.
The respondent Government submitted that the applicant’s claims were excessive and unsupported by any material evidence. In their view the total amount of compensation for costs and expenses for the applicant should not exceed EUR 1,500.
29.
The Court notes that the applicant’s lawyer gave no particulars of this claim, as required by Rule 60 § 2 of the Rules of Court, although he was invited to do so. In these circumstances, the Court makes
no
award under this head.
C.
Default interest
30.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
2.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article
44
§
2 of the Convention, EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
3.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 29 September 2005 pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Registrar
President