SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 56610/00 prezentată de Richard HOJNA împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 mai 2004 într-o cameră compusă din dnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Bîrsan Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 2 octombrie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Richard Hojna, este un resortisant francez, născut în 1958 și rezident în Cabase la momentul depunerii cererii sale. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 27 octombrie 1994, reclamantul și soția sa au solicitat în fața Tribunalului de Mare Instanță din Draguignan inițierea unei proceduri de redresare judiciară civilă. La 5 ianuarie 1995, judecătorul de executare a Tribunalului de Mare Instanță din Draguignan le-a aprobat în cadrul unei proceduri de redresare judiciară civilă și a însărcinat comisia de supraîndatorare a particularilor Varului cu o misiune de conciliere între cuplu și creditorii săi. La 23 februarie 1995, judecătorul execuției a stabilit planul de redresare și l-a autorizat pe principalul creditor al cuplului, Crédit funciar din Franța, să continue sechestrarea imobiliară pe care o practicase asupra bunurilor principale ale cuplului, și anume o casă cumpărată pe credit, care a fost vândută la licitație în aceeași zi pentru o sumă de 390 000 de franci francezi (FRF). Prin hotărârea din 16 ianuarie 1997, Curtea de Apel din Aix-en-Provence le-a dat câștig de cauză și a redus la 0 creanța reziduală a Crédit funciar de France. La 20 februarie 1997, soții s-au ocupat de casare, susținând că instanța de apel a denaturat obiectul cererii lor, limitându-se la a se pronunța cu privire la chestiunea creanței reziduale, în timp ce ceea ce intenționau să conteste prin apel era, de fapt, autorizarea acordată Crédit funciar de France de a continua confiscarea imobiliară. La 26 februarie 1997, soții au solicitat să fie admiși în beneficiul asistenței judiciare pentru recursul lor, care a fost respins prin decizia biroului competent din 5 martie 1998, pe motiv că nu se putea invoca niciun mijloc serios de casare. La recursul reclamantului și al soției sale, această decizie a fost confirmată la 20 aprilie 1998 de către primul președinte al Curții de Casație. La 13 octombrie 1998, reclamantul a adresat Curții o cerere cu privire la acest aspect. Aceaceasta a fost înregistrată cu numărul nr. 46612/99 la 8 martie 1999. La 20 mai 1999, aceaceasta a fost respinsă ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție, de un comitet de trei judecători. Prin Hotărârea din 23 martie 1999, prima cameră civilă a Curții de Casație a respins recursul. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plângea inițial că cauza sa nu a fost dezbătută în contradictoriu în fața Curții de Casație, întrucât memoriul în apărare la recurs emis de Crédit funciar de France nu a fost adus la cunoștință. Pe același temei, reclamantul se plângea de faptul că asistența judiciară pe care a solicitat-o în vederea casării împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel din Aix-en-Provence la 16 ianuarie 1997 i-a fost refuzată, în timp ce acesta îndeplinea condițiile legale pentru a beneficia de aceasta. Invocând întotdeauna aceeași dispoziție, recurentul se plângea că nu a fost convocat la ședința Curții de Casație și că, prin urmare, nu a putut fi prezentat în fața Curții. În plus, contestand hotărârile pronunțate de judecătorii din fond, reclamantul se plângea de o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr PROCEDURA Cererea a fost depusă la 2 octombrie 1999 și înregistrată la 17 aprilie 2000, ceea ce reclamantul a fost informat la 18 aprilie 2000. La 2 septembrie 2003, Curtea a decis să trimită cererea la cunoștința guvernului pârât, invitându-l să prezinte în scris observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia plângerii privind caracterul contradictoriu al procedurii în fața Curții de Casație. Scrisoarea din 8 septembrie 2003 prin care reclamantul a fost informat cu privire la această decizie a fost returnată grefei de către serviciile poștale, cu mențiunea de mai sus, nu locuiește la adresa indicată. Un nou exemplar al acestei scrisori, trimis la 26 septembrie 2003, a fost returnat cu aceeași mențiune. La 27 octombrie 2003, grefa a încercat să contacteze din nou reclamantul, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Prin scrisoarea din aceeași zi, aceasta a raportat acest fapt guvernului și l-a informat că procedura în fața Curții a fost suspendată pentru o perioadă de trei luni. De asemenea, grefierul a informat părțile că, în cazul în care reclamantul nu ar fi reluat contactul cu Curtea în acest termen, Camera ar putea deduce din aceasta că reclamantul nu intenționează să își mențină cererea și ar putea decide să o elimine din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. Scrisoarea adresată reclamantului la 27 octombrie 2003 a fost returnată din nou de către serviciile poștale cu mențiunea Curtea constată că este imposibil să ia legătura cu reclamantul, a cărui atenție a fost atrasă în mod expres prin scrisoarea din 18 aprilie 2000 cu privire la faptul că acesta îi solicita să informeze Curtea cu privire la orice modificare a adresei. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție și consideră, pe de altă parte, că nici o circumstanță specială referitoare la respectarea drepturilor garantate de Convenție nu impune continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) în fine din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște Dolle A.B. Baka Grefier Președinte
Requête n
o
56610/00
présentée par Richard HOJNA
contre la France
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 11 mai 2004 en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
C.
Bîrsan
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
me
W.
Thomassen
,
M.
M.
Ugrekhelidze,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 2 octobre 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Richard Hojna, est un ressortissant français, né en 1958 et résidant à Cabasse au moment de l'introduction de sa requête.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 27 octobre 1994, le requérant et son épouse sollicitèrent devant le tribunal de grande instance de Draguignan l'ouverture d'une procédure de redressement judiciaire civil.
Le 5 janvier 1995, le juge de l'exécution du tribunal de grande instance de Draguignan les admit au bénéfice d'une procédure de redressement judiciaire civil, et chargea la commission de surendettement des particuliers du Var d'une mission de conciliation entre le couple et ses créanciers.
Le 23 février 1995, le juge de l'exécution fixa le plan de redressement et autorisa le principal créancier du couple, le Crédit foncier de France, à poursuivre la saisie immobilière qu'il avait fait pratiquer sur le bien principal du couple, à savoir une maison achetée à crédit, qui fut vendue aux enchères le même jour pour un montant de 390
000 francs français (FRF).
Le requérant et son épouse firent appel de cette décision, en demandant que le montant restant dû en principal et intérêts après la vente soit réduit ou annulé, conformément à l'article 12 de la loi du 31 décembre 1989.
Par arrêt du 16 janvier 1997, la cour d'appel d'Aix-en-Provence leur donna gain de cause et réduisit à 0 la créance résiduelle du Crédit foncier de France.
Le 20 février 1997, les époux se pourvurent en cassation en soutenant que la cour d'appel avait dénaturé l'objet de leur demande en se limitant à statuer sur la question de la créance résiduelle, alors que ce qu'ils entendaient contester par la voie de l'appel était en réalité l'autorisation délivrée au Crédit foncier de France de poursuivre la saisie immobilière.
Le 26 février 1997, les époux demandèrent à être admis au bénéfice de l'aide juridictionnelle pour leur pourvoi, ce qui fut rejeté par décision du bureau compétent datée du 5 mars 1998, au motif qu'aucun moyen sérieux de cassation ne pouvait être relevé. Sur recours du requérant et de son épouse, cette décision fut confirmée le 20 avril 1998 par le premier président de la Cour de cassation.
Le 13 octobre 1998, le requérant déposa une requête devant la Cour sur ce point. Elle fut enregistrée sous le numéro n
o
46612/99 le 8 mars 1999. Le 20 mai 1999, elle fut rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention, par un Comité de trois juges.
Par arrêt du 23 mars 1999, la première chambre civile de la Cour de cassation rejeta le pourvoi.
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait, à l'origine, de ce que sa cause n'a pas été débattue contradictoirement devant la Cour de cassation, le mémoire en défense au pourvoi émanant du Crédit foncier de France n'ayant pas été porté à sa connaissance.
2.
Sur le même fondement, le requérant se plaignait de ce que l'aide juridictionnelle qu'il avait sollicitée en vue de se pourvoir en cassation contre l'arrêt rendu par la cour d'appel d'Aix-en-Provence le 16 janvier 1997 lui a été refusée, alors qu'il remplissait les conditions légales pour en bénéficier.
3.
Invoquant toujours la même disposition, le requérant se plaignait de n'avoir pas été convoqué à l'audience de la Cour de cassation, et de n'avoir dès lors pas pu y comparaître.
4.
Par ailleurs, contestant les décisions rendues par les juges du fond, le requérant se plaignait d'une violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
La requête a été introduite le 2 octobre 1999 et enregistrée le 17 avril 2000, ce dont le requérant fut averti le 18 avril 2000.
Le 2 septembre 2003, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l'invitant à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé du grief visant le caractère contradictoire de la procédure devant la Cour de cassation.
La lettre du 8 septembre 2003 avertissant le requérant de cette décision a été retournée au greffe par les services postaux avec la mention «
n'habite pas à l'adresse indiquée
». Un nouvel exemplaire de cette lettre, envoyé le 26 septembre 2003, a été retourné avec la même mention.
Le 27 octobre 2003, la Greffière a tenté de prendre à nouveau contact avec le requérant, par lettre recommandée avec accusé de réception. Par lettre du même jour, elle avait aussi signalé ce fait au Gouvernement et l'a informé du fait que la procédure devant la Cour était suspendue pour un délai de trois mois. La Greffière a aussi averti les parties que, dans l'hypothèse où le requérant n'aurait pas repris contact avec la Cour dans ce délai, la Chambre pourrait en déduire que le requérant n'entend pas maintenir sa requête et pourrait décider de la rayer du rôle sur le fondement de l'article 37 § 1 a) de la Convention.
La lettre adressée au requérant le 27 octobre 2003 a de nouveau été retournée par les services postaux avec la mention «
n'habite pas à l'adresse indiquée
». Le requérant n'a plus repris contact avec la Cour depuis le 6
avril 2000.
La Cour constate qu'il lui est impossible de prendre contact avec le requérant, dont l'attention a été expressément attirée par lettre du 18 avril 2000 sur le fait qu'il lui incombait d'informer la Cour de tout changement d'adresse.
La Cour en conclut que le requérant n'entend plus maintenir sa requête, au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n'exige la poursuite de l'examen de la requête, au sens de l'article 37 § 1 in fine de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président