Verschelden împotriva Franței

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 75925/01 prezentată de Jean-Philippe VERSCHELDEN împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 mai 2004 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Bîrsan Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze Mularoni, judecători Dolle graffière de secțiune, având în vedere cererea prezentată mai sus la 23 august 2001, Având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, Jean-Philippe Verschelden, este un resortisant francez, născut în 1970 și rezident în Perpignan.

Guvernul pârât este reprezentat de domnul R. Abraham, director pentru afaceri juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 15 septembrie 2000, reclamantul a fost pus sub acuzare pentru furt cu armă, intrare prin efracție, tentativă de furt însoțită de violență și recidivă de furt.

Prin ordonanța din 3 aprilie 2001, judecătorul pentru libertăți și detenție a respins cererea sa de eliberare condiționată, motivând decizia sa în special după cum urmează: (...) Așteptînd ca trecutul judiciar [al reclamantului] pus în discuție la scurt timp după o lungă încarcerare ca urmare a unei condamnări pentru furt cu armă și furt cu violență lasă să se teamă atât de o repetare a faptelor, cât și de o tentativă de evitare a acțiunii justiției în legătură cu pedepsele comise, că faptele care i - au fost reproșate sunt multiple și sunt revelatoare prin violența cu care au fost comise unele dintre ele de pericolul persoanei examinate, că trebuie să se asigure buna desfășurare a instrucțiunilor (...) Reclamantul a făcut apel și a invocat art. 6 alineatul (2) din convenție.

Prin hotărârea din 24 aprilie 2001, camera de cercetare a Curții de Apel din Montpellier a considerat că primul judecător nu și-a depășit competențele și a confirmat ordonanța întreprinderilor. Considerând că instanța de apel nu a răspuns la argumentul său întemeiat pe o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție, reclamantul a luat măsuri în casare. Prin hotărârea din 11 iulie 2001, Curtea de Casație motivează respingerea recursului după cum urmează: Întrucât, în cazul în care camera de cercetare, care, hotărând în materie de detenție provizorie, nu se poate pronunța decât cu privire la existența unor indicii, prevede că persoana pusă sub acuzare a comis unele dintre infracțiunile pentru care este acuzată, nu se aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, instanța de judecată, care va fi eventual sesizată, rămâne în întregime liberă să aprecieze vinovăția.

GRIEF invocând art. 6 alineatul (2) din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare de către judecătorul privind libertățile și deținerea principiului prezumției de nevinovăție, în special din cauza termenilor următori ... Faptele care i-au fost reproșate sunt multiple și sunt revelatoare prin violența cu care unii dintre ei au fost comiteți de pericolul persoanei acuzate ÎN DREPT Poșta din 1 iulie 2003, prin care grefa îl informa pe reclamant cu privire la comunicarea cererii sale către guvernul francez, i-a revenit cu mențiunea de mai sus nu mai locuiește la adresa indicată. Prin scrisoarea din 28 august 2003, guvernul a informat Curtea cu privire la eliberarea reclamantului la 16 septembrie 2002 și i-a comunicat adresa indicată de acesta cu privire la eliberarea sa.

Prin scrisoarea din 2 septembrie 2003, grefa a trimis scrisoarea din 1 iulie 2003 la noua adresă a reclamantului. Prin scrisoarea din 5 decembrie 2003, grefa a transmis reclamantului un exemplar al observațiilor guvernului și l-a invitat să-i transmită observațiile sale ca răspuns și cererile sale de satisfacție echitabilă înainte de 14 ianuarie 2003 și nu a răspuns. Prin urmare, grefa i-a trimis, la 3 februarie 2004, o scrisoare de rechemare prin care i-a fost recomandat un aviz de primire și i-a reamintit că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea de observații cu privire la admisibilitate și la justificarea cererii a expirat începând cu data de 14 ianuarie.

2004 și că nu a fost solicitată nicio prelungire a termenului respectiv; aceasta a atras atenția asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, în sensul că Curtea poate anula o cerere din rol în cazul în care circumstanțele sugerează că reclamantul nu intenționează să își mențină cererea; această scrisoare a fost distribuită reclamantului la 9 februarie 2004, însă nu a răspuns la aceasta. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție și consideră că nici o circumstanță specială referitoare la respectarea drepturilor omului garantate de Convenție nu impune continuarea examinării cererii, în temeiul art. 37 alin. (1) în fine din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște Dolle A.B. Baka Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 75925/01 présentée par Jean-Philippe VERSCHELDEN contre la France La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 11 mai 2004 en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , C. Bîrsan , K. Jungwiert , V. Butkevych , M. Ugrekhelidze , M me A. Mularoni, juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 23 août 2001, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Jean-Philippe Verschelden, est un ressortissant français, né en 1970 et résidant à Perpignan.

Le gouvernement défendeur est représenté par M. R. Abraham, Directeur des affaires juridiques au Ministère des Affaires Etrangères. A. Les circonstances de l'espèce Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 15 septembre 2000, le requérant fut mis en examen pour vols avec arme, avec effraction, tentatives de vol accompagnées de violences et recel de vol. Il fut placé en détention provisoire.

Par une ordonnance du 3 avril 2001, le juge des libertés et de la détention rejeta sa demande de mise en liberté, motivant sa décision notamment comme suit : « (...) Attendu que le passé judiciaire [du requérant] mis en examen peu de temps après une longue incarcération consécutive à une condamnation pour des faits de vol avec arme et vols avec violences laisse craindre à la fois une réitération des faits et une tentative de se soustraire à l'action de la justice eu égard aux peines criminelles encourues, que les faits qui lui sont reprochés sont multiples et sont révélateurs par la violence avec laquelle certains d'entre eux ont été commis de la dangerosité de la personne mise en examen, qu'il convient d'assurer le bon déroulement de l'instruction (...).

» Le requérant fit appel et invoqua l'article 6 § 2 de la Convention. Par un arrêt du 24 avril 2001, la chambre d'instruction de la cour d'appel de Montpellier estima que le premier juge n'avait pas outrepassé ses pouvoirs et confirma l'ordonnance entreprise. Estimant que la cour d'appel n'avait pas répondu à son argument tiré d'une violation du principe de la présomption d'innocence, le requérant se pourvut en cassation.

Par un arrêt du 11 juillet 2001, la Cour de cassation motiva le rejet du pourvoi comme suit : « Attendu que si c'est à tort que la chambre de l'instruction, qui, statuant en matière de détention provisoire, ne peut se prononcer que sur l'existence d'indices, énonce que la personne mise en examen a commis certaines des infractions pour lesquelles elle est poursuivie, il n'en résulte pas d'atteinte au principe de la présomption d'innocence, la juridiction de jugement, qui sera éventuellement saisie, restant entièrement libre d'apprécier la culpabilité.

» GRIEF Invoquant l'article 6 § 2 de la Convention, le requérant se plaint d'une violation par le juge des libertés et de la détention du principe de la présomption d'innocence, en raison notamment des termes suivant : « (...) les faits qui lui sont reprochés sont multiples et sont révélateurs par la violence avec laquelle certains d'entre eux ont été commis de la dangerosité de la personne mise en examen ». EN DROIT Le courrier du 1 er juillet 2003, par lequel le greffe informait le requérant de la communication de sa requête au Gouvernement français, lui est revenu avec la mention « n'habite plus à l'adresse indiquée ». Par une lettre du 28 août 2003, le Gouvernement informa la Cour de la remise en liberté du requérant le 16 septembre 2002 et lui communiqua l'adresse que celui-ci avait indiquée à sa libération.

Par une lettre du 2 septembre 2003, le greffe fit suivre le courrier du 1 er juillet 2003 à la nouvelle adresse du requérant. Par une lettre du 5 décembre 2003, le greffe adressa au requérant un exemplaire des observations du Gouvernement. Il l'invita à lui faire parvenir impérativement avant le 14 janvier 2003 ses observations en réponse et ses demandes de satisfaction équitable. Le requérant ne répondit pas. Partant, le greffe lui adressa, le 3 février 2004, un courrier de rappel en recommandé avec avis de réception. Cette lettre lui rappelait que le délai qui lui avait été imparti pour la présentation d'observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête était échu depuis le 14 janvier 2004 et qu'aucune prorogation de ce délai n'avait été sollicitée.

Elle attira son attention sur l'article 37 § 1 a) de la Convention, aux termes duquel la Cour peut rayer une requête du rôle lorsque les circonstances donnent à penser que le requérant n'entend pas maintenir sa requête. Ce courrier fut distribué au requérant le 9 février 2004, mais il n'y a pas répondu. La Cour en conclut que le requérant n'entend plus maintenir sa requête au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime en outre qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l'homme garantis par la Convention n'exige la poursuite de l'examen de la requête, en vertu de l'article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Décide de rayer la requête du rôle.

S. Dollé A.B. Baka Greffière Président