BIELEC contre la POLOGNE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 40082/02 prezentate de Marian BILEC împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 18 mai 2004 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Pellonpääääs Strážnická dnii Garlicki Pavlovschi Borrego Borrego Fura-Sandström, judecători și domnul O'Boyle, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 iunie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie FAPTA recurentului, dl Marian Bielec, este un resortisant polonez născut în 1925 și rezident la Kąty Wrocławskie. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: (1) Procedura administrativă de stabilire a planului de ocupare a terenurilor, necesară pentru eliberarea unei autorizații de construire printr-o decizie din 14 mai 1999, primarul Kąty stabilește un plan de amenajare a terenului care aparține vecinului respectiv. La 27 mai 1999, reclamantul, cu titlu de terți interveninți, a introdus o acțiune împotriva deciziei din 14 mai 1999. : o persoană care dorește să desfășoare lucrări, precum și proprietarii, uzufructierii viageri și administratorii parcelelor size în zona care ar putea fi afectată de construcție Reclamantul a considerat că este proprietarul unei părți a parcelei vizate de autorizația de construcție. În plus, acesta a susținut că șantierul se afla prea aproape de parcela sa și că, prin urmare, lucrările și exploatarea viitoare a clădirii vor perturba distracția pașnică a domiciliului său. L′ interesată consideră că autorizația nu poate fi considerată valabilă deoarece primarul a emis-o fără a ține seama de interesele sale legitime. La 14 iulie 1999, organul competent de apel (samorządowe kolengium odwoławcze) a anulat decizia din 14 mai 1999. (2) Procedura de eliberare a unei autorizații de construire la 7 iunie 1999, pe baza deciziei din 14 mai 1999 de stabilire a planului de ocupare a terenurilor, primarul i-a eliberat vecinului reclamantului o autorizație de construire pe parcela sa. Cu toate acestea, la 11 iunie 1999, primarul a decis să anuleze din oficiu autorizația de a construi, deoarece decizia din 14 mai 1999, pe baza căreia a fost acordată autorizația, nu era definitivă, reclamantul interjectând împotriva sa. Dosarul a fost transmis inspectorului de construcții de district care, la data de 10 Septembrie 1999, a ordonat vecinului persoanei interesate să dărâme șantierul. La mijlocul lunii septembrie 1999, reclamantul și vecinul său au atacat, fiecare la rândul său, hotărârea pronunțată la 10 septembrie. Reclamantul susținea că ordinul de demolare se referea numai la clădirea de locuit, în timp ce′ ar trebui să se aplice și garajului construit de vecinul său. La 23 noiembrie 1999, organul competent de apel a anulat decizia din 10 noiembrie 1999 septembrie și a ordonat inspectorului să examineze posibilitatea legalizării lucrărilor desfășurate fără autorizație valabilă. La 10 octombrie 2000, Curtea Administrativă Supremă a respins recursul formulat de reclamant împotriva deciziei din 23 noiembrie 1999. Între timp, la 12 ianuarie 2000, inspectorul ordonase vecinului reclamantului să colecteze, până la 15 noiembrie 2000 februarie 2000, documentele necesare pentru eliberarea autorizației de construcție. La 17 februarie 2000, hotărând asupra acțiunii reclamantului, inspectorul regional a anulat această decizie și a trimis dosarul spre reexaminare. La 6 octombrie 2000, Curtea Administrativă Supremă a respins recursul formulat de reclamant împotriva deciziei din 17 februarie 2000. La 9 noiembrie 2001, s-a efectuat o inspecție pe șantier. Având în vedere progresul lucrărilor, la 29 noiembrie 2001, inspectorul a ordonat vecinului persoanei interesate să colecteze, până la 30 martie 2002, piesele necesare pentru legalizare. Cu toate acestea, la 3 decembrie 2001, inspectorul a transmis dosarul prefectului, solicitându-i să examineze conformitatea cu legea deciziei pronunțată la 11 iunie 1999 care anulase autorizația de construcție acordată vecinului reclamantului. La 14 mai 2002, prefectul a pronunțat nulitatea acestei decizii pentru nerespectarea procedurii administrative, decizie confirmată la 6 septembrie 2002 de inspectorul general al construcțiilor. La 14 mai 2003, Curtea Administrativă Supremă raya din rolul recursului formulat de reclamant împotriva deciziei inspectorului din 6 septembrie 2002 având în vedere că persoana interesată își retragese cererea. Ulterior, la 7 iulie 2003, prefectul a pronunțat nulitatea autorizației de construcție acordate vecinului reclamantului de către primar la 7 iunie 1999, decizia confirmată la 25 septembrie 2003 de inspectorul general al construcțiilor. Procedura civilă inițiată de reclamant Reclamantul a inițiat, de asemenea, o acțiune în fața unei instanțe civile care intenționa să obțină o declarație de achiziție prin intermediul unui uzucapion al părții în litigiu a terenului. La 7 decembrie 2000, tribunalul de district din atroda și-a respins cererea. La 17 decembrie 2001, Tribunalul de District a declarat inadmisibilă apelul său din cauza întârzierii, decizie confirmată la 11 aprilie 2002 de Tribunalul Regional din Wrocław. GRIFS invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de durata tuturor procedurilor administrative. Citând, în esență, art. 1 din Protocolul 1, reclamantul se plânge că a suferit o interferență în dreptul său de proprietate asupra părții în litigiu a terenului în cauză. ÎN DREPTUL 1 recurentul invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, considerând că durata procedurii administrative este în ansamblu excesivă. În partea sa relevantă, art. 6 alineatul (1) se citește astfel: □ Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea, în starea actuală a dosarului, nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 2. Citând art. 1 din Protocolul 1, reclamantul se plânge că a suferit o interferență în dreptul său de proprietate asupra părții în litigiu a terenului în cauză. art. 1 din Protocolul 1 se citește după cum urmează Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că apelul recurentului interjucat împotriva deciziei Tribunalului de District prin care se respinge cererea sa de a obține o declarație de dobândire a terenului prin intermediul d'usucapion a fost declarat inadmisibil din cauza întârzierii. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne deschise în dreptul polonez. Prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea cauzei reclamantului întemeiat pe durata procedurii Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

40082/02

présentée par Marian BIELEC

contre la Pologne

La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant le 18 mai 2004 en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

M.

M.

Pellonpää

,

M

me

V.

Strážnická

,

MM.

L.

Garlicki

,

S.

Pavlovschi

,

J.

Borrego Borrego

,

M

me

E.

Fura-Sandström,

juges

,

et de M. M.

O'Boyle,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 21 juin 2001,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Marian Bielec, est un ressortissant polonais né en 1925 et résidant à Kąty Wrocławskie.

A.

Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Par une décision du 14 mai 1999, le maire de Kąty établit un plan d'aménagement portant sur le terrain appartenant au voisin de l'intéressé.

Le 27 mai 1999, le requérant, à titre de tiers intervenant, introduisit un recours contre la décision du 14 mai 1999. Son recours se basait sur l′article 28 § 2 de la loi sur l′urbanisme aux termes duquel «

sont considérées comme parties à la procédure visant la délivrance d′une autorisation de construire

: une personne désirant entreprendre des travaux ainsi que les propriétaires, les usufruitiers viagers et les gérants des parcelles sises dans la zone susceptible d′être affectée par la construction

». Le requérant estimait être propriétaire d′une partie de la parcelle concernée par l′autorisation de construire. En outre, il soutenait que le chantier se situait trop près de sa parcelle et que dès lors les travaux et l′exploitation future de l′immeuble troubleraient la jouissance paisible de son domicile. L′intéressé estima que l′autorisation ne pouvait être considérée comme valable étant donnée que le maire l′avait délivrée sans tenir compte de ses intérêts légitimes.

Le 14 juillet 1999, l'organe compétent d'appel (

samorządowe kolegium odwoławcze

) annula la décision du 14 mai 1999.

Le 7 juin 1999, sur la base de la décision du 14 mai 1999 établissant le plan d′occupation des sols, le maire délivra au voisin du requérant une autorisation de construire sur sa parcelle.

Toutefois, le 11 juin 1999, le maire décida d′annuler d′office l'autorisation de construire étant donné que la décision du 14 mai 1999, sur la base de laquelle l'autorisation avait été délivrée, n'était pas définitive, le requérant ayant interjeté appel à son encontre. Le dossier fut transmis à l'inspecteur des constructions de district qui, le 10

septembre 1999, ordonna au voisin de l'intéressé de démolir

le chantier.

À la mi-septembre 1999, le requérant et son voisin attaquèrent, chacun à leur tour, la décision rendue le 10 septembre. Le requérant quant à lui alléguait que l′ordre de démolir ne concernait que l′immeuble d′habitation alors qu′il devrait également s′appliquer au garage construit par son voisin. Le 23 novembre 1999, l'organe compétent d'appel annula la décision du 10

septembre et ordonna à l'inspecteur d'examiner la possibilité de légalisation des travaux entrepris sans autorisation valable. Le 10 octobre 2000, la Cour administrative suprême rejeta le recours formé par le requérant contre la décision du 23 novembre 1999.

Entre-temps, le 12 janvier 2000, l'inspecteur avait ordonné au voisin du requérant de recueillir, jusqu′au 15

février 2000, les pièces indispensables à la délivrance de l'autorisation de construire. Le 17 février 2000, statuant sur le recours du requérant, l′inspecteur régional annula cette décision et renvoya le dossier pour réexamen. Le 6 octobre 2000, la Cour administrative suprême rejeta le recours formé par le requérant contre la décision du 17 février 2000.

Le 9 novembre 2001, une inspection fut effectuée sur le chantier. Compte tenu de l′avancement des travaux, le 29 novembre 2001, l′inspecteur ordonna au voisin de l′intéressé de recueillir, jusqu`au 30 mars 2002, les pièces indispensables à la légalisation. Toutefois, le 3 décembre 2001, l′inspecteur transmit le dossier au préfet en lui demandant d′examiner la conformité à la loi de la décision rendue le 11 juin 1999 qui avait annulé l′autorisation de construire accordée au voisin du requérant. Le 14 mai 2002, le préfet prononça la nullité de cette décision pour inobservation de la procédure administrative, décision confirmée le 6 septembre 2002 par l′inspecteur général des constructions.

Le 14 mai 2003, la Cour administrative suprême raya du rôle le recours formé par le requérant contre la décision du l′inspecteur du 6 septembre 2002 étant donné que l′intéressé avait retiré sa demande.

Par la suite, le 7 juillet 2003, le préfet prononça la nullité de l′autorisation de construire délivrée au voisin du requérant par le maire le 7 juin 1999, décision confirmée le 25 septembre 2003 par l′inspecteur général des constructions.

3.

La procédure civile engagée par le requérant

Le requérant engagea également une action devant un tribunal civil tendant à obtenir une déclaration d'acquisition, par voie d'usucapion de la partie litigieuse du terrain. Le 7 décembre 2000, le tribunal de district de Środa rejeta sa demande. Le 17 décembre 2001, le tribunal de district déclara irrecevable son appel pour cause de tardiveté, décision confirmée le 11 avril 2002 par le tribunal régional de Wrocław.

GRIEFS

Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de l′ensemble des procédures administratives.

Citant en substance l′article 1 du Protocole 1, le requérant se plaint d′avoir subi une ingérence dans son droit de propriété sur la partie litigieuse du terrain en cause.

EN DROIT

« Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable par un tribunal

indépendant et impartial (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

La Cour, en l'état actuel du dossier, ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 3 b) de son règlement intérieur.

L'article 1 du Protocole 1 se lit comme suit

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.

»

La Cour constate que l′appel du requérant interjeté à l′encontre de la décision du tribunal de district rejetant sa demande visant l′obtention d'une déclaration d′acquisition du terrain par voie d′usucapion a été déclaré irrecevable pour cause de tardiveté. Dès lors, elle estime que le requérant n′a pas épuisé les voies de recours interne ouvert en droit polonais. Il s′ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l′article 35§§1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Ajourne

l'examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Michael

O'Boyle

Nicolas

Bratza

Greffier

Président