TURCIA (solicitarea nr. 38420/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 mai 2004 DEFINIF 27/08/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În acest caz .I. c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Res președinte Kūris Zupančič Hedigan mis Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve judecători Gölcüklü, judecător ad-hoc, și al domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 mai 2004, Renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural de la locul de origine a cauzei se află o cerere (n 38420/97) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul La 22 iulie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a solicitat nedivulgarea identității sale. Reclamantul este reprezentat de dl Y. Karataș, avocat la Birecik. (art. 52) (art. 52) 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. În urma deportării dlui R. Türmen, judecător ales în temeiul Turciei (art. 28), guvernul l-a desemnat pe domnul Gölcüklü să se facă judecător ad hoc (art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 30 iunie 2003, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatele (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. La 4 martie 1996, Ministerul Industriei și Resurselor Naturale (inclusiv Ministerul Justiției) a expropriat un bun imobil deținut de solicitant, situat în Birecik. La 26 martie 1996, în dezacord cu privire la suma plătită de minister, reclamantul a introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Birecik o acțiune în creștere a dreptului la expropriere. 10. Prin hotărârea din 23 august 1996, Tribunalul a acordat recurentului câștig de cauză și a condamnat ministerul să-i plătească o sentință suplimentară de 4 673 988 865 de lire turcești (TRL), însoțită de dobânzi simple la rata de 30 % laan începând cu 4 martie 1996. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație la 27 decembrie 1996. 11. La 10 iunie 1997, ministerul a plătit reclamantului suma de 6 253 292 009 TRL în temeiul dreptului la pensie suplimentară de expropriere. II. LEGATE INTERNE PERTINENT 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, Rec., p. 1305-1306, § 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec. 1998 2674 2676, § 17-25). ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI DE LEGĂTURĂ 1 DIN PROTOCOLUL nr. 13. Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a fondului suplimentar de expropriere plătit cu întârziere de minister, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, acesta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 14. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Hotărârea Akkuș Aka menționată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest Ö trebuie să facă obiectul unei examinări la fond. În plus, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de Õ . Pe fond 15. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurentul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să existe între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 18. Reclamantul se plânge, de asemenea, că perioada de timp care s-a scurs între sesizarea sa de la Tribunalul de Mare Instanță din Birechik și plata efectivă și-a încălcat dreptul la audierea cauzei sale într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Victime materiale și morale 22. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 20 000 de dolari americani. 23. Guvernul contestă aceste pretenții. 24. Având în vedere modul de calcul adoptat în cauza Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă ca daune materiale 2 400 EUR (EUR).În cazul în care, în caz de prejudiciu moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața organelor convenției și/sau a instanțelor interne și nici nu solicită o examinare din oficiu (Colacioppo c. Italia, Hotărârea din 19 februarie 1991, seria A n 197-D, p. 52, punctul 16). Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L 1 din Convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Spune că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, suma de 2 400 EUR (două mii patru sute EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 27 mai 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE İ.I. c. TURQUIE
(Requête n
o
38420/97)
ARRÊT
27 mai 2004
27/08/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire İ.I. c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
P.
Kūris
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
H.S.
Greve
,
juges
,
M.
F.
Gölcüklü,
juge
ad hoc,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 mai 2004,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
38420/97) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 22 juillet 1997 en vertu de l’ancien article
25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). Il avait alors demandé la non-divulgation de son identité.
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent dans la procédure devant la Cour.
3.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
4.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 § 1 du règlement. A la suite du déport de M. R. Türmen, juge élu au titre de la Turquie (article 28), le Gouvernement a désigné M.
F.
Gölcüklü pour siéger en qualité de juge
ad hoc
(articles 27 § 2 de la Convention et 29 § 1 du règlement).
5.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Par une lettre du 30 juin 2003, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.
I.
7.
Le requérant est né en 1932 et réside à Șanlıurfa.
8.
Le 4 mars 1996, le ministère de l’Energie et des Ressources naturelles («
le ministère
») expropria un bien immobilier appartenant au requérant, sis à Birecik. L’indemnité d’expropriation fixée par le ministère fut versée au requérant à la date du transfert de propriété.
9.
Le 26 mars 1996, en désaccord sur le montant payé par le ministère, le requérant introduisit auprès du tribunal de grande instance de Birecik une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
10.
Par un jugement du 23 août 1996, le tribunal donna gain de cause au requérant et condamna le ministère à lui verser une indemnité d’expropriation complémentaire de 4 673 988 865 livres turques (TRL), assortie d’intérêts moratoires simples au taux de 30 % l’an à compter du 4
mars 1996. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation le 27
décembre 1996.
11.
Le 10 juin 1997, le ministère versa au requérant la somme de 6
253
292 009 TRL au titre de l’indemnité complémentaire d’expropriation.
II.
12.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
13.
Le requérant se plaint d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation versée avec retard par le ministère, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
14.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment les arrêts
Akkuș
et
Aka
précités) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
15.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité
,
p. 1310, §§ 30-31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
16.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de ses biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
17.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
18.
Le requérant se plaint également que le laps de temps qui s’est écoulé entre sa saisine du tribunal de grande instance de Birecik et le paiement effectif a méconnu son droit à ce que sa cause soit entendue dans un délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
A.
Sur la recevabilité
19.
La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.
B.
Sur le fond
20.
Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l’article 1 du Protocole n
o
1, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de l’article 6 § 1.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommages matériel et moral
22.
Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel et moral qu’il évalue à 20 000 dollars américains.
23.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
24.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt
Akkuș
(précité, p.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 2 400 euros (EUR).
Quand au préjudice moral, La Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
25.
Le requérant ne sollicite pas le remboursement de frais et dépens supportés devant les organes de la Convention et/ou les juridictions internes, et pareille question n’appelle pas un examen d’office (
Colacioppo c.
Italie
, arrêt du 19 février 1991, série A n
o
197-D, p. 52, § 16).
C.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article
6 §
1 de la Convention
;
4.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
5.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, la somme de 2
400 EUR (deux mille quatre cents euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
6.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 mai 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président