AFFAIRE K. c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Non-violation de l'art. 2 en ce qui concerne le meurtre du frère du requérant;Non-violation de l'art. 2 en ce qui concerne l'enquête;Non-violation de l'art. 3;Non-lieu à examiner l'art. 6;Non-violation de l'art. 14
AFFAIRE K. c. TURQUIE (CtEDO, 2004)
SECȚIUNEA A PATRA
CAUZA K. împotriva TURCIEI
(Cererea nr. 29298/95)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
13 iulie 2004
DEFINITIVĂ
13/10/2004
Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute de art. 44 § 2 din Convenție. Poate suferi modificări de formă.
În cauza K. împotriva Turciei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), care își desfășoară activitatea într-un complet compus din:
Sir Nicolas Bratza, președinte,
MM. M. Pellonpää, J. Casadevall, S. Pavlovschi, J. Borrego Borrego,
dna E. Fura-Sandström, judecători,
M. F. Gölcüklü, judecător ad hoc,
și din M. M. O'Boyle, grefier de secțiune,
După ce a deliberat în camera de consiliu pe 22 iunie 2004,
Pronunță hotărârea ce urmează, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se găsește o cerere (nr. 29298/95) dirigată împotriva Republicii Turcie și pe care un cetățean al acestui stat, K. («reclamantul»), a depus-o la Comisia Europeană a Drepturilor Omului («Comisia») pe 23 octombrie 1995 în baza fostului articol 25 din Convenția de apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale («Convenția»). Președintele secțiunii a aprobat cererea de non-divulgare a identității formulate de reclamant la introducerea cererii sale (art. 47 § 3 din regulament).
Reclamantul este reprezentat de dna S. Okçuoglu, avocat la Istanbul. Guvernul turc («Guvernul») nu a desemnat un agent pentru a-l reprezenta.
Reclamantul susținea că fratele său a fost victima unei execuții extrajudiciare comise de forțele de ordine. A invocat articolele 2, 3, 6 și 14 din Convenție.
Cererea a fost transmisă Curții pe 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11).
Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 52 § 1 din regulament). În cadrul acesteia, completul însărcinat cu examinarea cauzei (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituit în conformitate cu art. 26 § 1 din regulament. Ca urmare a recuzării judecătorului R. Türmen, judecător ales pentru Turcia (art. 28), Guvernul a desemnat pe M. F. Gölcüklü să funcționeze în calitate de judecător ad hoc (articolele 27 § 2 din Convenție și 29 § 1 din regulament).
Printr-o hotărâre din 8 iunie 1999, completul a hotărât să unească cu fondul chestiunea privind epuizarea căilor de atac interne referitoare la căile de atac penale și a declarat cererea admisibilă.
Atât reclamantul, cât și Guvernul au depus observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 59 § 1 din regulament).
Pe 1 noiembrie 2001, Curtea și-a modificat componența secțiunilor (art. 25 § 1 din regulament). Prezenta cerere a fost atribuită secțiunii a patra astfel reorganizate (art. 52 § 1).
CU PRIVIRE LA FAPTE
Reclamantul s-a născut în 1958 și locuiește la Istanbul.
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Pe 31 iulie 1994, polițiști ai direcției securității din Istanbul («direcția securității»), secția antiteroristă, au efectuat o percheziție la domiciliul lui R.K., fratele reclamantului, în contextul operațiunilor desfășurate împotriva PKK. Procesul-verbal al percheziției menționa că, R.K. fiind absent, polițiștii nu au putut proceda la arestarea acestuia.
Ca urmare a acestei percheziții, o anchetă preliminară a fost deschisă împotriva lui R.K. de către procurorul republican pe lângă curtea de securitate a statului din Istanbul («curtea de securitate a statului»).
Pe 10 august 1994, curtea de securitate a statului a emis un mandat de arestare împotriva lui R.K.
Pe 23 septembrie 1994, procurorul republican pe lângă curtea de securitate a statului l-a inculpat pe reclamant cu acuzația de apartenență la o organizație ilegală. R.K. a fost declarat în stare de contumacie.
Potrivit reclamantului, R.K. și-a părăsit domiciliul din teama arestării și a menținut contacte cu familia prin telefon până la mijlocul februarie 1995. Din această perioadă, nu a mai dat nicio veste din sine.
La sfârșitul februarie 1995, avocatul familiei reclamantului ar fi solicitat secției antiteroristă a direcției securității și procurorului republican dacă R.K. a fost plasat în arest la voia. Autoritățile ar fi dat un răspuns negativ.
La începutul martie 1995, familia lui R.K. ar fi primit un apel telefonic de la o persoană care se pretindea a apela din secția de poliție Küçükköy și care ar fi spus: «Aveți o garanție la noi, veniți s-o luați».
Pe 2 martie 1995, corpul lui R.K. a fost găsit la Beykoz (Istanbul). Procurorul republican din Beykoz («procurorul republican») s-a deplasat imediat la locul incidentului. Procesul-verbal menționa că cercetările efectuate de jandarmerie nu au permis găsirea niciunui element de probă. Un schițiu cu precizări privind poziția corpului și zona imediată a fost anexat procesului-verbal. Jandarmii au preluat amprentele digitale și au luat fotografii ale corpului.
Corpul a fost transportat la spitalul public din Beykoz unde procurorul republican și un medic l-au examinat. Medicul a recomandat o autopsie clasică pentru a determina cauza morții.
Procurorul republican a adunat mărturisirea lui Sinasi Onay, persoana care a descoperit corpul.
O anchetă a fost deschisă din oficiu de către procurorul republican.
Pe 3 martie 1995, patru medicului legist ai centrului universitar de spital Cerrahpasa au efectuat o autopsie corpului decedasului. Au constatat urme de ecchimozi și eroziuni pe corp și talpele picioarelor, precum și urme de legări cu ecchimozi și leziuni în jurul ambilor încheieturi ale mâinilor. Raportul întocmit pe 29 martie 1995 a indicat că R.K. a decedat în urma unei asfixieri mecanice datorată strangulării.
Pe 17 martie 1995, procurorul republican a solicitat jandarmeriei din Beykoz să întreprindă demersuri în scopul identificării corpului. În acest sens, a emis de asemenea un ordin de căutare, difuzat la parchetele din mai multe orașe și raioane.
Pe 26 martie 1995, corpul lui R.K. a fost înmormântat la cimitirul Ikitelli (Istanbul).
Într-o scrisoare din 24 mai 1995 adresată jandarmeriei din Beykoz, direcția securității a indicat că analiza și compararea amprentelor digitale prelevate pe corp au dovedit că acestea corespundeau cu ale lui R.K., care a fost arestat de trei ori. A precizat că cartea de stare civilă a lui R.K. se afla în satul Atabindi, raioanele Tutak (Agri).
Pe 25 mai 1995, comandamentul jandarmeriei din Beykoz a comunicat parchetului din Beykoz informațiile cuprinse în scrisoarea din 24 mai 1995.
Pe 28 mai 1995, reclamantul a fost informat de unchiul său, care fusese informat de către aleșii sătești (muhtar) din Atabindi, despre descoperirea corpului fratelui său.
Pe 30 mai 1995, reclamantul l-a identificat pe fratele său pe baza fotografiilor corpului.
Audiat pe 30 mai 1995 de către procurorul republican, reclamantul a declarat că fratele său nu avea un loc de muncă permanent, că l-a apelat prin telefon cu patru luni înainte și că, nemaiavând informații cu privire la cauzele și condițiile uciderii sale, nu suspectează pe nimeni. A depus o plângere împotriva autorilor uciderii fratelui său.
Procurorul republican a solicitat jandarmeriilor din Beykoz și Bozhane să investigheze crima în scopul arestării autorului sau autorilor și să-l informeze în mod regulat cu privire la progresul investigațiilor.
Reclamantul prezintă articole din ziare care fac referință la asemănarea uciderii lui R.K. cu cea a unei alte persoane, H.O., al cărui corp a fost găsit pe 26 martie 1995 în același loc și care prezenta urme similare.
II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
Dreptul și practica interne relevante sunt descrise în hotărârile Sabuktekin c. Turcia (nr. 27243/95, CEDO 2002-II) și Ekinci c. Turcia (nr. 25625/94, 18 iulie 2000).
CU PRIVIRE LA DREPT
I. ASUPRA EXCEPȚIEI PRELIMINARE A GUVERNULUI
În observațiile sale complementare din 2 noiembrie 1999, Guvernul invită Curtea să respingă cererea pentru neepuizarea căilor de atac interne. În acest sens, subliniază că o anchetă oficială cu privire la uciderea lui R.K. a fost deschisă în același zi a descoperirii corpului acestuia și că este în continuare în desfășurare în fața autorităților competente.
Curtea constată că această excepție necesită același examen ca cel privind caracterul investigațiilor efectuate.
Prin urmare, ținând seama de concluzia sa mai jos cu privire la întemeiere a plângerii formulate sub aspectul articolului 2 din Convenție, Curtea nu consideră necesar să examineze separat excepția Guvernului.
II. ASUPRA PRESUPUSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 2 DIN CONVENȚIE
Reclamantul pretinde că fratele său a fost victima unei execuții extrajudiciare comise de forțele de ordine. El susține în acest sens încălcarea articolului 2 din Convenție, formula care urmează:
«1. Dreptul la viață al fiecărei persoane este protejat de lege. Moartea nu poate fi aplicată nimănui cu intenție, decât în executarea unei condamnări la moarte pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este pedepsită cu această pedeapsă conform legii.
Moartea nu este considerată ca fiind aplicată în încălcarea acestui articol în cazurile în care ar rezulta din recurgerea la forță care a fost absolut necesară:
a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;
b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a preveni evadarea unei persoane ținute în detenție pe baze legale;
c) pentru a represa, în conformitate cu legea, o revoltă sau o insurecție.»
A. Argumentele părților
Reclamantul
Reclamantul susține că fratele său, căutat din cauza presupusei sale apartenențe la PKK, a murit sub tortură infligată de forțele de ordine. El observă că dezvoltările recente în Turcia, ca urmare a accidentului de la Susurluk, în care erau implicați trei oameni, și anume un deputat, un polițist care era șeful adjunct al direcției securității din Istanbul la momentul faptelor, și o altă persoană căutată de poliția turcă și Interpol, au arătat că statul a folosit anumite grupuri pentru a lichida opozanții. El adaugă că ministrul de interne la acea vreme a indicat că poliția a efectuat «mii de operațiuni secrete».
Guvernul
Guvernul, deși nu contestă uciderea lui R.K. de persoane neidentificate, este în dezacord cu concluziile care trebuie să se tragă din aceste fapte cu privire la art. 2 din Convenție. El susține că alegațiile reclamantului sunt lipsite de temei și că dosarul nu conține nici un element susceptibil de a explica în ce mod uciderea fratelui său ar fi imputabilă forțelor de ordine.
Guvernul pune în discuție valoarea probatorie a raportului Susurluk și observă că nu prezintă nici o legătură directă cu prezenta cauză.
Cu privire la ancheta asupra decesului fratelui reclamantului, Guvernul susține că autoritățile au desfășurat până în prezent investigațiile lor, care sunt încă în curs, în mod minuțios și corespunzător. Toate măsurile au fost luate rapid și eficient; de la descoperirea corpului, procurorul republican s-a deplasat la locul incidentului. Jandarmii au efectuat cercetări, au preluat amprentele digitale și au luat fotografii ale corpului. O autopsie a fost realizată, corpul a fost identificat și declarațiile martorului precum și ale reclamantului au fost adurate.
Guvernul constată că investigațiile efectuate de autoritățile sezisate cu cauza nu s-au dovedit concludente cu privire la implicarea în orice grad al forțelor de ordine și concluzionează că nu există nici o încălcare în prezenta cauză.
B. Aprecierea Curții
Cu privire la decesul fratelui reclamantului
Curtea repetă că art. 2 din Convenție se numără printre articolele fundamentale ale Convenției și că, combinat cu art. 3, consacră una din valorile fundamentale ale societăților democratice care formează Consiliul Europei (a se vedea Çakici c. Turcia [Marea Cameră], nr. 23657/94, § 86, CEDO 1999-IV, și Finucane c. Regatul Unit, nr. 29178/95, §§ 67-71, 1 iulie 2003). În plus, recunoscând importanța protecției acordate de art. 2, trebuie să se formeze o opinie examinând cu cea mai mare atenție plângerile privind dreptul la viață (a se vedea Ekinci, precitat, § 70).
Curtea constată că versiunile celor două părți diferă radical cu privire la concluziile care trebuie să se tragă din faptele cauzei cu privire la art. 2 din Convenție.
Curtea va examina chestiunile care se pun în lumina documentelor introduse în dosarul cauzei, în special a celor prezentate de Guvern cu privire la investigațiile judiciare efectuate, precum și a observațiilor prezentate de părți. Pentru a aprecia dovezile, se folosește de criteriul probei «dincolo de orice îndoială rezonabilă» (a se vedea, mutatis mutandis, Irlanda c. Regatul Unit, hotărâre din 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25, pp. 64-65, §§ 160-161). Cu toate acestea, o astfel de probă poate rezulta dintr-un ansamblu de indici sau de prezumții neinfirmate, suficient de grave, precise și concordante (a se vedea Abdurrahman Orak c. Turcia, nr. 31889/96, § 69, 14 februarie 2002). În plus, comportamentul părților la căutarea dovezilor poate fi luat în considerare (a se vedea Sabuktekin, precitat, § 93).
Curtea amintește că evenimentele prezentei cauze s-au produs la Istanbul, oraș care nu era afectat de starea de urgență în vigoare în anumite regiuni ale țării la momentul faptelor.
Curtea constată că, potrivit reclamantului, fratele său a fost victima unei execuții extrajudiciare comise de forțele de securitate ale statului din cauza presupusei sale apartenențe la o organizație ilegală. Pentru a-și susține alegațiile, el prezintă articole din ziare care fac referință la asemănarea uciderii lui R.K. cu cea a unei alte persoane, H.O., al cărui corp a fost găsit pe 26 martie 1995 în același loc și care prezenta urme similare.
Curtea constată că alegațiile reclamantului nu se bazează pe fapte concrete și verificabile și că ele nu sunt corroborate, în mod concludent, de nici o mărturisire de martor sau alte elemente de probă. În plus, Curtea constată că, în mărturisirea sa aduă de către procurorul republican, reclamantul a indicat că nu are nici o informație cu privire la cauzele și condițiile uciderii fratelui său și că nu suspectează pe nimeni.
În plus, Curtea amintește că în cauza Yasa c. Turcia (hotărâre din 2 septembrie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VI, pp. 2437-2438, §§ 95-96), a judecat că nu se putea baza pe raportul Susurluk pentru a stabili cu nivelul de probă necesar implicarea agenților statului într-un incident particular. Ea a considerat că raportul, întocmit la cererea primului ministru și făcut public la inițiativa acestuia, trebuie considerat ca o încercare serioasă de a furniza informații cu privire la lupta împotriva terorismului și de a propune o analiză generală a problemelor aferente acestuia, precum și de a recomanda măsuri de prevenire și investigare. Cu privire la prezenta cauză, Curtea constată că raportul în chestiune nu conține elemente care să permită identificarea autorului sau autorilor uciderii fratelui reclamantului. Ea constată în final că nici articolele de presă nici declarațiile ministrului de interne nu permit a pune direct în cauză responsabilitatea forțelor de ordine.
În aceste condiții, Curtea consideră că o concluzie conform căreia uciderea fratelui reclamantului a fost perpetrată de agenți ai statului sau cu complicitatea acestora ar aparține mai mult domeniului ipotezei și speculației decât indiciilor fiabile. Ea este de părere că elementele de probă de care dispune nu furnizează indici care să susțină o astfel de concluzie.
Curtea estimează deci că elementele dosarului nu permit a concluziona, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că R.K. a fost omorât de forțele de ordine sau cu connivent acestora.
Prin urmare, nici o încălcare a articolului 2 din Convenție nu este stabilită pe această cale.
Cu privire la caracterul investigațiilor efectuate
Curtea amintește că obligația de protejare a dreptului la viață impusă de art. 2 din Convenție, combinată cu datoria generală încadre statului conform articolului 1 «de a recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în (...) Convenție», implică și impune desfășurarea unei forme de investigație eficace atunci când recurgerea la forță a dus la moarte (a se vedea, mutatis mutandis, McCann și alții c. Regatul Unit, hotărâre din 27 septembrie 1995, seria A nr. 324, p. 49, § 161, și Kaya c. Turcia, hotărâre din 19 februarie 1998, Culegere 1998-I, p. 329, § 105).
Curtea subliniază că obligația menționată mai sus nu valorează numai pentru cazurile în care a fost stabilit că moartea a fost provocată de un agent al statului. Simplul fapt că autoritățile sunt informate despre deces va da ipso facto naștere obligației, decurgând din art. 2, de a desfășura o investigație eficace cu privire la circumstanțele în care s-a produs (a se vedea, mutatis mutandis, Ergi c. Turcia, hotărâre din 28 iulie 1998, Culegere 1998-IV, p. 1778, § 82, Yasa c. Turcia, 2 septembrie 1998, Culegere 1998-VI, p. 2438, § 100, Hugh Jordan c. Regatul Unit, nr. 24746/94, §§ 107-109, CEDO 2001-III, și Sabuktekin, precitat, § 98).
Curtea consideră în plus că natura și gradul examinării răspunzând criteriului minim de efectivitate a investigației depind de circumstanțele cauzei. Acestea se apreciază pe baza ansamblului faptelor relevante și ținând seama de realitățile practice ale muncii de investigație. Nu este posibil a reduce varietatea situațiilor care pot apărea la o simplă listă de acte de investigație sau la alte criterii simplificate (a se vedea, mutatis mutandis, Velikova c. Bulgaria, nr. 41488/98, § 80, CEDO 2000-VI).
În prezenta cauză, demersurile întreprinse de autoritățile însarcinate cu investigația preliminară și de procuratura competentă ca urmare a incidentului nu dau loc la controverse.
Din elementele dosarului reiese că imediat după descoperirea corpului, jandarmii au efectuat cercetări la locul incidentului, în cursul cărora nu au găsit nici un element de probă. De asemenea, au preluat amprentele digitale și au luat fotografii ale corpului. Un schițiu cu precizări privind poziția corpului și zona imediată a fost desenat. Declarațiile persoanei care a descoperit corpul au fost aduse.
Cu privire la investigația preliminară privind uciderea lui R.K., aceasta a început în ziua descoperirii corpului. Pe 3 martie 1995, o autopsie a fost efectuată pe baza recomandării medicului. Raportul a constatat că R.K. a decedat din cauza strangulării. Procurorul republican a întreprins rapid demersuri în scopul identificării corpului și a emis un ordin de căutare pe scară largă. Pe 24 mai 1995, adică ceva mai puțin de trei luni după descoperirea corpului, direcția securității a procedat la identificarea acestuia prin compararea amprentelor digitale. Pe 30 mai 1995, procurorul republican a adunat declarațiile reclamantului care a indicat că nu cunoaște cauzele și condițiile uciderii fratelui său și a precizat că nu suspectează pe nimeni.
În plus, Curtea constată că nici reclamantul nici apropiații defunctului nu au atras atenția autoritățile responsabile de investigație asupra faptelor care, în opinia lor, dovedesc sau fac probabilă uciderea apropiatelor lor de forțele de ordine sau la instigarea acestora. Reclamantul nu a informat organele competente cu privire la circumstanțele particulare care ar coroba o asemenea ipoteză, în special anumite fapte pe care le-a invoca în fața Curții, cum ar fi presupusul apel telefonic provenit din secția de poliție.
Curtea constată că din elementele dosarului de investigație și din informațiile furnizate de Guvern reiese că investigația, fără a fi putut ajunge la identificarea autorului sau autorilor uciderii, nu a fost lipsită de efectivitate, și că nu se poate susține că autoritățile competente au rămas pasive față de circumstanțele în care fratele reclamantului a fost omorât.
Ținând seama de constatările care preced și având analizat diverse măsuri luate în prezenta cauză, Curtea concluzionează că investigația efectuată cu privire la circumstanțele în care fratele reclamantului și-a găsit moartea pot fi considerate ca satisfacând cerințele articolului 2 din Convenție. Prin urmare, nici o încălcare a articolului 2 nu este stabilită pe această cale.
III. ASUPRA PRESUPUSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE
Reclamantul susține că fratele său a decedat ca urmare a torturilor care i-ar fi fost infligate de polițiști. El invocă art. 3 din Convenție, formula care urmează:
«Nicio persoană nu poate fi supusă torturii nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradante.»
Curtea a concluzionat mai sus că implicarea agenților statului în uciderea fratelui reclamantului nu a fost stabilită. Prin urmare, ea consideră că plângerea reclamantului este lipsite de temei factual.
Prin urmare, nu a avut loc nici o încălcare a articolului 3 din Convenție.
IV. ASUPRA PRESUPUSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE
Reclamantul susține că cauza fratelui său nu a fost ascultată cu echitate de un tribunal și că a fost victima unei execuții extrajudiciare. El invocă art. 6 § 1 din Convenție, formula care urmează:
«1. Oricine are dreptul să i se asculte cauza într-o manieră echitabilă, publicală și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, instituit de lege, care să decidă fie cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil, fie cu privire la întemeiere a oricărei acuzații în materie penală dirigite împotriva sa (...)»
Având în vedere concluziile sale pe terenul articolului 2, Curtea nu consideră necesar să examineze separat alegațiile formulate de reclamant sub aspectul acestui articol.
V. ASUPRA PRESUPUSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 14 DIN CONVENȚIE
Reclamantul susține că fratele său a fost victima unei execuții extrajudiciare din cauza inculpărilor dirigite împotriva sa. Se plânge în acest sens de o discriminare în sensul articolului 14 din Convenție, formula care urmează:
«Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenție trebuie asigurată fără nici o discriminare, în special bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.»
Curtea constată că elementele prezentate de reclamant pentru susținerea plângerii sale nu dovedesc acuzația conform căreia fratele său a fost ținta deliberată a unei ucideri din cauza inculpărilor dirigite împotriva sa, și anume apartenența la o organizație ilegală. Prin urmare, nu a avut loc nici o încălcare a Convenției în acest sens.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
Respinge excepția preliminară a Guvernului;
Declară că nu a avut loc nici o încălcare a articolului 2 din Convenție cu privire la alegația reclamantului conform căreia fratele său a fost omorât de forțele de ordine sau cu connivent acestora;
Declară că nu a avut loc nici o încălcare a articolului 2 din Convenție cu privire la investigația efectuată de autoritățile naționale cu privire la circumstanțele decesului fratelui reclamantului;
Declară că nu a avut loc nici o încălcare a articolului 3 din Convenție;
Declară că nu mai este necesară examinarea plângerii reclamantului formulate sub aspectul articolului 6 § 1 din Convenție;
Declară că nu a avut loc nici o încălcare a articolului 14 din Convenție.
Pronunțată în limba franceză, apoi comunicată în scris pe 13 iulie 2004 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Michael O'Boyle
Nicolas Bratza
Grefier
Președinte