AFFAIRE N.M. c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

25.10.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE N.M. c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA N.M. c. TURCIA (Cercetarea nr. 35065/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 octombrie 2005 DEFINIF 25/01/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul N.M. c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Președintele Türmen Pellonpä Maruste Pavlovschi Borrego, Šikuta, judecători și al domnului O La 16 decembrie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, președintele camerei a acceptat cererea de nedivulgare a identității sale formulată de reclamant [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. La 16 noiembrie 1999, prima secțiune a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice autorității cauzate art. 5 alin. noiembrie 2001 și 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a patra secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamantului, cât și guvernului au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament. Fiecare parte a prezentat observații scrise cu privire la observațiile celeilalte părți. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L Acestea S-a născut reclamantul în 1961. La momentul faptelor el era muncitor și avea reședința în Amaya. La 21 ianuarie 1995, reclamantul a fost arestat și reținut la sediul Secției Antiteroriste a Direcției de Securitate D La 24 februarie 1995, invocând art. 168 din Codul penal, procurorul l-a inculpat pe reclamant unei organizații ilegale, TDKP. 12. La 20 aprilie 1995, prima audiere a fost ținută în fața Curții de Securitate a statului. 13. La 20 decembrie 1995, reclamantul și-a prezentat ultimele concluzii cu privire la fond. 14. Reclamantul și avocatul său au formulat cereri de eliberare provizorie la 8 iunie, 19 iulie, 22 noiembrie 1995, 20 decembrie 1995 și 11 iunie 1996. Reclamantul a formulat o opoziție la respingerea cererii sale de extindere din 11 iunie 1996. Această cerere a fost examinată de Curtea de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . octombrie și 14 noiembrie 1996. El a susținut, printre altele, că nu există nici o altă dovadă care să fie colectate în ceea ce îl privește, pe care el a prezentat ultimele sale concluzii cu privire la fond cu câteva luni în urmă, că procedura se prelungea din motive fără legătură cu el și că a oferit garanții suficiente, în special o locuință fixă, pentru a fi repusă în libertate 17. În motivele sale referitoare la prelungirea detenției provizorii, instanța de securitate a statului a menționat de șapte ori natura infracțiunilor reprobabile, starea probelor, conținutul dosarului. De două ori, deciziile în cauză nu au fost motivate. 18. La 18 decembrie 1996, reclamantul a fost admis în beneficiul libertății provizorii. 19. Prin hotărârea din 2 aprilie 1997, Curtea de Securitate a statului, după recalificarea faptelor cauzei, l-a declarat pe reclamant vinovat de încălcarea articolului 169 din Codul Penal, reprimat la adresa unei organizații ilegale. Ea l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni; durata detenției provizorii care trebuia să fie imputată acestei pedepse 20. Reclamantul a formulat un recurs la Curtea de Casație. În memoria sa din 6 mai 1998, acesta a subliniat în special că menținerea sa în detenție timp de aproape doi ani ar fi încălcat prezumția sa de nevinovăție și că interesul de a justifica o astfel de perioadă de detenție ar fi condiționat instanța de primă instanță de condamnare. Prin hotărârea din 25 mai 1998, hotărârea a fost confirmată de Curtea de Casație; avocatul reclamantului a fost informat la 14 septembrie 1998. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 22. Articolele relevante din Codul de procedură penală dispun de art. 112 În cursul anchetei preliminare, atâta timp cât are loc arestarea provizorie a pârâtului și la un interval de cel mult 30 de zile, judecătorul pentru pace examinează, la cererea procurorului, dacă este sau nu necesar să se mențină persoana în detenție. În termenul prevăzut la alineatul precedent, Tribunalul poate solicita, de asemenea, ca instanța să examineze problema detenției sale provizorii. În timpul procesului unui acuzat în detenție provizorie, instanța decide din oficiu, la fiecare audiere sau, în cazul în care circumstanțele laice, între audieri, dacă este necesar să se prelungească detenția provizorie a acestuia. art. 219 Lanțul de judecată continuă fără intervale în prezența părților. (...) art. 222 Nu se poate întrerupe o audiere mai mult de opt zile, cu excepția cazului în care este necesar. În cazul în care inculpații sunt în detenție provizorie, nu poate depăși 30 de zile, chiar dacă există un caz de necesitate. art. 299 § 2 și 3 (...) examinarea opozițiilor introduse împotriva deciziilor și ordonanțelor pronunțate de judecătorul de pace revine președintelui sau unui judecător al tribunalului de mare instanță din aceeași instanță (...) (...) examinarea opozițiilor introduse împotriva hotărârilor și ordonanțelor pronunțate de această instanță [judecată de judecată] aparține camerei al cărei număr urmează, (...), si 2845 din 16 iunie 1983, în cazul în care o detenție provizorie este ordonată de un judecător care se ocupă de o curte de siguranță de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În acest caz, în cazul în care instanța de securitate din statul membru este compusă din mai multe camere, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 2845, citită în legătură cu art. 299 alin. (3) din Codul de procedură penală, aceaceasta este camera al cărei număr urmează a fi competent să cunoască opoziția; sil n PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (3) DIN CONVENȚIE 24. Reclamantul se plânge de durata excesivă a detenției provizorii, care nu respectă cerințele prevăzute la art. 5 alineatul (3) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3) (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii (...). 25. Tribunalul reamintește că, deja, Curtea a considerat că durata detenției provizorii asupra pedepsei pronunțate de instanțele naționale nu retrage, în principiu, reclamantului calitatea de victimă a unei încălcări a cerințelor art. 5 alin. (3) din Convenție. Aceasta trebuie luată în considerare numai pentru a aprecia amploarea prejudiciului suferit (a se vedea, de exemplu, Kimran c. Turcia, nr 61440/00, § 41, 5 aprilie 2005). 29. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul poate pretinde că a fost victima unei încălcări a articolului 5 alineatul (3) din Convenție și subliniază că cererea nu se adresează niciunui alt motiv dat. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul susține cu privire la regularitatea detenției provizorii în ceea ce privește Codul de procedură penală și, mai mult decât atât, prezintă o problemă serioasă și complexă, în special în măsura în care au fost implicați mai mulți inculpați, iar cantitatea de probe care trebuie colectate justifică termenul de detenție provizorie. 31. Recurentul subliniază că Curtea de Securitate a Uniunii Europene a respins în mod sistematic, în termeni de formule standard fără echivoce și fără motivare, cererile sale repetate de eliberare. Astfel, instanțele naționale nu ar fi precizat în ce măsură menținerea reclamantului în detenție ar fi fost necesară. De asemenea, el subliniază că: nici un act care îl privește direct nu a fost efectuat de Curtea de Securitate a Uniunii Europene începând cu 20 decembrie 1995, data la care a prezentat ultimele sale concluzii cu privire la fond. 32. Curtea constată, în primul rând, că detenția reclamantului a început la 30 ianuarie 1995 pentru a se încheia la 18 decembrie 1996, cu eliberarea sa provizorie și, prin urmare, a durat aproximativ 23 de luni. 33. Comisia reamintește apoi că, în primul rând, autoritățile judiciare naționale trebuie să se asigure că, într-un anumit caz, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rezonabilității. În acest scop, ei trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau în afara existenței unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport în deciziile lor de respingere a cererilor de extindere. A se vedea hotărârea din 28 octombrie 1998, Curtea trebuie să stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție (a se vedea Assenov și alții c. Bulgaria, Rec., 1998, Rec., 1998-VIII, § 154). 34. În această privință, persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non a regularității detenției, dar, după o anumită perioadă de timp, aceasta nu mai este suficientă. ; Curtea trebuie apoi să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. Când acestea se dovedesc a fi , Hotărârea din 8 iunie 1995, seria A n 319-B, § 52). 35. În acest caz, din elementele dosarului reiese că instanța de securitate a statului a pronunțat în mod regulat, la sfârșitul fiecărei audieri, menținerea în detenție a reclamantului, bazându-se pe o formulă aproape întotdeauna identică, pentru a nu spune stereotipă, referindu-se la natura infracțiunii reprobabile, la starea probelor și la conținutul dosarului. De două ori, a omis să-și motiveze decizia (punctul 17 de mai sus). 36. În opinia Curții, în cazul în care statul de probe Cu toate acestea, nu pot fi suficiente pentru a justifica numai menținerea detenției în litigiu pentru o perioadă atât de lungă de timp (Mansur , citată anterior, § 56). 37. Prin urmare, Curtea consideră că menținerea în detenție a reclamantului în cursul perioadei în litigiu încalcă art. 5 alineatul (3) din convenție. II. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 38. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 39. Reclamantul solicită 20 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral și 9 40. Guvernul contestă aceste pretenții. 41. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 2 500 EUR pentru prejudiciul moral. Costuri și cheltuieli de judecată 42. Reclamantul solicită, de asemenea, 11 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 43. Guvernul contestă aceste pretenții. 44. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedură în fața Curții și lap a acordat reclamantului. Interese moratorii 45. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESURI, CURȚIA, ÎN L 5 alin. (3) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru daune morale și 2 000 EUR (două mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit ; această sumă se convertește în lire turcești la rata aplicabilă la data decontării, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 25 octombrie 2005, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Michael O