Yavuz împotriva Austriei

La 28 aprilie 1993, Biroul Regional pentru Ocuparea Ocuparei de Muncă Vorarlberg (Landesarbeitsamt) a acordat companiei B., a căror director executiv a fost reclamantul, un permis de muncă preliminar și temporar pentru A., un alt cetățean turc. La 25 mai 1993, Biroul Regional pentru Ocuparea Ocuparei a refuzat să acorde A. un permis de lucru definitiv. Această decizie a fost servită la 26 mai 1993. Compania B. a apelat împotriva acesteia și, referindu-se la permisul preliminar de lucru al A., a solicitat ca apelul săi să fie acordat în mod excepțional efect suspensiv. La 20 iulie 1993, Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof) a refuzat această cerere.

Această hotărâre a fost acordată avocatului reclamantului la 12 august 1993. La 19 august 1993, compania B. a notificat Autoritatea Administrativă de District de Bregenz (Bezirkshauptmannschaft) a administratorului său de drept comercial C. reprezentarea de către avocat în posibilele proceduri penale administrative împotriva lui pentru presupusa ocupare ilegală a unui străin. Compania B. a susținut că C. nu a putut fi considerat vinovat pentru perioada de timp, în timp ce plângerea sa a fost în așteptare în fața Curții Constituționale, deoarece nu a fost până la serviciul deciziei acestei instanțe că el a aflat că efectul suspensiv nu a fost acordat. 10. La 28 octombrie 1993, Autoritatea Administrativă de District Bregenz a informat reclamantul cu suspiciune că a angajat ilegal A. Între 24 iunie și 10 august 1993. A invitat reclamantul să formuleze observații scrise sau să facă o numire cu autoritatea pentru o justificare orală în termen de două săptămâni.

11. La 29 noiembrie 1993, reclamantul a răspuns la Autoritatea Administrativă de District referindu-se în esență la conținutul notificării B. din 19 august 1993. 12. La 2 martie 1994, Autoritatea Administrativă de District a informat reclamantul cu privire la dovezile luate în cazul său și a anunțat o declarație a Biroului Regional pentru Ocuparea Ocuparei de Muncă Vorarlberg. A invitat reclamantul să formuleze, în termen de două săptămâni, fie în scris, fie personal, la biroul autorității. 13. La 18 martie 1994, reclamantul a afirmat că a angajat inițial A. pe baza permisului său preliminar de lucru, a susținut că el nu a acționat în mod penal, deoarece, înainte de cazul său, Curtea Constituțională nu a decis cu privire la întrebarea dacă un recurs împotriva refuzului unui permis de lucru poate fi acordat efect suspensiv având în vedere un permis preliminar de lucru anterior.

Prin urmare, într-o situație juridică atât de neclară, el nu poate fi învins nici pentru o greșeală a legii. 14. La 31 martie 1994, Autoritatea Administrativă de District a impus o amendă de 5.000 de șilling austriac (ATS) reclamantului pentru încălcarea secțiunii 28 din Legea privind ocuparea forței de muncă a străinilor (Ausländerbeschäftungs-gesetz). 4 săptămâni după serviciul hotărârii negative a Oficiului Regional de Ocupare a Ocuparei de Muncă din 25 mai 1993. El a remarcat că apelul companiei B. împotriva acesteia din urmă nu a avut nici un efect asupra cazului reclamantului.

15. La 11 mai 1994, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii, repetând în esență observațiile sale din 18 martie 1994. 16. La 2 mai 1995, Comitetul administrativ independent Vorarlberg (Unabhänggiger Verwaltungssenat, mai sus numit „IAP”) a convocat reclamantul și avocatul său la o audiere orală programată pentru 26 mai 1995. Convocația, care a indicat că prezența personală a reclamantului este necesară, a fost adresată avocatului reclamantului și a declarat că avocatul este obligat să informeze reclamantul cu privire la data audierii. În continuare, referindu-se la secțiunea 51 f § 2 din Codul de infracțiuni administrative (Verwaltungsstrafgesetz), a remarcat că audierea se va desfășura în absența sa dacă nu a apărut.

17. La 17 mai 1995, consilierul a solicitat amânarea audierii pentru că plănuia să participe la o conferință la acea dată. 18. La 18 mai 1995, IAP a refuzat această cerere pe motivul că martorii au fost deja convocați și că avocatul a fost liber să trimită un colegă ca înlocuitor. 19. La 26 mai 1995, în absența reclamantului și a avocatului său, IAP a organizat o audiere la care a auzit doi martori, ambii veri ai reclamantului. Unul dintre ei a informat autoritatea că reclamantul stă în Turcia și i-a cerut inițial să ajute la clarificarea cazului în cauză din cauza bunului comandament al Germaniei.

Al doilea martor, un angajat al companiei B, a confirmat că A. La 1 iunie 1995, IAP a trimis consilierului reclamantului procesul-verbal al audierii și a încheiat o scrisoare a Biroului Regional pentru Ocuparea Ocuparei de Muncă Vorarlberg din 4 aprilie 1995, care a declarat că A. a fost acoperită de asigurări obligatorii pentru lucrătorii între 6 mai și 20 august 1993. IAP l-a invitat în continuare să facă comentarii scrise în termen de o săptămână. 21. La 7 iunie 1995, avocatul a solicitat suspendarea procedurii până la întoarcerea reclamantului în Austria pentru a-l auzi personal. În aceeași zi, IAP a informat avocatul că decizia va fi pronunțată public la 22 iunie 1995. 22. La 19 iunie 1995, referindu-se la dreptul reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție, avocatul a cerut din nou ca procedura și declarația publică să fie suspendată până la întoarcerea reclamantului în Austria.

23. La 22 iunie 1995, IAP a confirmat decizia Autorității Administrative de District. Astfel, nu a fost necesar să se audă reclamantul la întoarcerea sa în Austria. Din același motiv, IAP a refuzat, de asemenea, cererea de suspendare din 19 iunie 1995. Având în vedere reprezentarea reclamantului de către avocat pe parcursul procedurii, avocatul a avut posibilitatea de a participa la audieri, în cazul în care ar fi putut transmite argumente în favoarea reclamantului și ar fi putut examina martorii, menținând astfel drepturile de apărare ale reclamantului. Cu toate acestea, avocatul nu a reușit să utilizeze aceste oportunități. În plus, deoarece avocatul nu a transmis decât argumente de drept în apărare și nu s-a opus niciodată explicit faptului imputat al ocupării forței de muncă, nu a existat nici un motiv pentru a auzi reclamantul.

IAP mai susține că reclamantul nu poate beneficia de impunitate pentru că a comis o greșeală a dreptului, deoarece acest lucru nu se aplică decât în cazul în care o autoritate, de exemplu, Biroul pentru ocuparea forței de muncă, l-a informat în mod incorect. La 8 august 1995, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională invocând art. 6 din Convenție. 25. La 26 februarie 1996, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângere din cauza faptului că nu a susținut o problemă de drept constituțional. Acesta a remarcat faptul că art. 6 ar fi încălcat numai dacă IAP ar fi aplicat în mod incorect secțiunea 51 f § 2 din Codul de infracțiuni administrative și ar fi trimis plângerea către Curtea Administrativă (Verwaltungsgerichtshof).

26. La 23 august 1996, reclamantul și-a completat plângerea și a solicitat ajutorul juridic. 27. La 13 noiembrie 1996, Curtea Administrativă a remarcat că reclamantul nu a prezentat formularele de solicitare de asistență juridică în termenul stabilit. 28. La 10 ianuarie 1997, IAP a prezentat observații în răspuns, repetând în esență concluziile sale din 22 iunie 1995. 29. La 1 iulie 1998, Curtea Administrativă, referindu-se la concluziile sale într-un caz similar, a respins plângerea. Prin urmare, IAP a continuat în mod legal audierea în absența avocatului și a reclamantului, în conformitate cu secțiunea 51 f § 2 din Codul de infracțiuni administrative. Prin urmare, drepturile de apărare ale reclamantului, astfel cum sunt garantate în temeiul articolului 6 din Convenție, nu au fost încălcate.

Hotărârea a fost acordată avocatului reclamantului la 29 iulie 1998. 30. Secțiunea 51 f § 2 din Codul de infracțiuni administrative (Verwaltungsstrafgesetz) prevede că absența unei părți la o audiere, deși a fost convocată în mod corespunzător, nu împiedică organizarea audierii sau a deciziei.

8. On 28 April 1993 the Vorarlberg Regional Employment Office (Landesarbeitsamt) granted the B. company, whose executive director was the applicant, a preliminary and temporary work permit for A., another Turkish citizen. It further stated that should the B. company receive a negative decision on the request for a definitive work permit, A. would loose his right to work four weeks after the service thereof. On 25 May 1993 the Regional Employment Office refused to grant A. a definitive work permit. This decision was served on 26 May 1993. The B. company appealed against it and, referring to A.’s preliminary work permit, requested that its appeal be exceptionally granted suspensive effect. On 20 July 1993 the Constitutional Court (Verfassungsgerichtshof) refused this request.

This decision was served on the applicant’s counsel on 12 August 1993. 9. On 19 August 1993 the B. company notified the Bregenz District Administrative Authority (Bezirkshauptmannschaft) of its commercial-law manager’s C. representation by counsel in possible administrative criminal proceedings against him for alleged illegal employment of a foreigner. The B. company argued that C. could not be deemed culpable for the period of time while its complaint had been pending before the Constitutional Court, as it was not until the service of that court’s decision that he learned that suspensive effect had not been granted. 10. On 28 October 1993 the Bregenz District Administrative Authority informed the applicant of its suspicion that he had illegally employed A. between 24 June and 10 August 1993. It invited the applicant either to comment in writing or to make an appointment with the authority for an oral justification within two weeks.

11. On 29 November 1993 the applicant replied to the District Administrative Authority by referring in essence to the contents of the B. company’s notification of 19 August 1993. 12. On 2 March 1994 the District Administrative Authority informed the applicant about the evidence taken in his case and attached a statement by the Vorarlberg Regional Employment Office. It invited the applicant to comment, within two weeks, either in writing or personally, at the authority’s office. 13. On 18 March 1994 the applicant submitted that he had initially employed A. on the basis of his preliminary work permit. He argued that he had not acted culpably as, prior to his case, the Constitutional Court had not ruled on the question whether an appeal against the refusal of a work permit could be granted suspensive effect in view of a prior preliminary work permit.

Consequently, in such an unclear legal situation, he could not be blamed for a mistake of law either. 14. On 31 March 1994 the District Administrative Authority imposed a fine of 5,000 Austrian schilling (ATS) on the applicant for breach of Section 28 of the Employment of Foreigners Act (Ausländerbeschäftigungs-gesetz). It noted that he had illegally employed A. after his preliminary work permit had expired on 23 June 1993, i.e. four weeks after the service of the Regional Employment Office’s negative decision of 25 May 1993. It remarked that the B. company’s appeal against the latter decision had no effect on the applicant’s case.

15. On 11 May 1994 the applicant appealed against this decision, repeating in essence his submissions of 18 March 1994. 16. On 2 May 1995 the Vorarlberg Independent Administrative Panel (Unabhängiger Verwaltungssenat, hereafter referred to as the “IAP”) summoned the applicant and his counsel to an oral hearing scheduled for 26 May 1995. The summons, which indicated that the applicant’s personal presence was required, was addressed to the applicant’s counsel and stated that counsel was obliged to inform the applicant of the date of the hearing. Further, referring to Section 51 f § 2 of the Code of Administrative Offences (Verwaltungsstrafgesetz), it noted that the hearing would be conducted in his absence if he failed to appear.

17. On 17 May 1995 counsel requested a postponement of the hearing because he planned to attend a conference on that date. 18. On 18 May 1995 the IAP refused this request on the ground that witnesses had already been summoned and that counsel was free to send a colleague as substitute. 19. On 26 May 1995 the IAP, in the absence of the applicant and his counsel, held a hearing at which it heard two witnesses, both cousins of the applicant. One of them informed the authority that the applicant was staying in Turkey and had initially asked him to help clarify the case at issue because of his good command of German. The second witness, an employee of the B. company, confirmed that A. had worked and been paid during the period at issue.

20. On 1 June 1995 the IAP sent the applicant’s counsel the minutes of the hearing and enclosed a letter of the Vorarlberg Regional Employment Office of 4 April 1995, which stated that A. had been covered by compulsory insurance for workers between 6 May and 20 August 1993. The IAP further invited him to comment in writing within one week. 21. On 7 June 1995 counsel requested a suspension of the proceedings until the applicant’s return to Austria in order to hear him in person. On the same day, the IAP informed counsel that the decision would be pronounced publicly on 22 June 1995. 22. On 19 June 1995, referring to the applicant’s right under Article 6 of the Convention, counsel requested again that the proceedings and the public pronouncement be adjourned until the applicant’s return to Austria.

23. On 22 June 1995 the IAP confirmed the District Administrative Authority’s decision. It noted that the facts had been sufficiently established by the witnesses. Thus, there was no need to hear the applicant upon his return to Austria. For the same reason the IAP had also refused the request for adjournment of 19 June 1995. Given the applicant’s representation by counsel throughout the proceedings, counsel had the possibility to attend hearings, where he could have forwarded arguments in favour of the applicant and could have examined the witnesses, thereby preserving the applicant’s defence rights. However, counsel had failed to make use of these opportunities. Moreover, since counsel had only forwarded arguments of law in defence and had never explicitly opposed the imputed fact of employment, there was no reason to hear the applicant.

The IAP further held that the applicant could not enjoy impunity for having committed a mistake of law, as this only applied in the event an authority, e.g. the Employment Office, had incorrectly informed him. However, the applicant had never sought legal advice by a competent authority. 24. On 8 August 1995 the applicant lodged a complaint with the Constitutional Court invoking Article 6 of the Convention. 25. On 26 February 1996 the Constitutional Court declined to deal with the complaint on the ground that it did not raise a question of constitutional law. It noted that Article 6 would only be violated if the IAP had incorrectly applied Section 51 f § 2 of the Code of Administrative Offences and remitted the complaint to the Administrative Court (Verwaltungsgerichtshof).

26. On 23 August 1996 the applicant supplemented his complaint and requested legal aid. 27. On 13 November 1996 the Administrative Court noted that the applicant had failed to submit the forms for legal aid request within the set time-limit. 28. On 10 January 1997 the IAP submitted observations in reply, repeating in essence its findings of 22 June 1995. 29. On 1 July 1998 the Administrative Court, referring to its findings in a similar case, dismissed the complaint. It noted that counsel, without just cause, had not attended the hearing. Therefore the IAP had lawfully continued the hearing in the absence of counsel and the applicant, in accordance with Section 51 f § 2 of the Code of Administrative Offences.

Consequently, the applicant’s defence rights as guaranteed under Article 6 of the Convention had not been infringed. The decision was served on the applicant’s counsel on 29 July 1998. 30. Section 51 f § 2 of the Code of Administrative Offences (Verwaltungsstrafgesetz) provides that the absence of a party at a hearing, though having been duly summoned, does not impede the holding of the hearing or the decision-taking either.