SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 63054/00 prezentate de Jean-Paul Le BIHAN împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 1 iunie 2004 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Loucaides Biersan Jungwiert Ugrekhelidze, Mularoni, judecători și domnul T.L. Early, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 30 noiembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, având în vedere decizia din 22 ianuarie 2004 luată de președintele celei de a doua secțiuni de a prezenta la dosar observațiile prezentate fără întârziere de guvern, după ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Jean-Paul Le Bihan, este un resortisant francez, născut în 1944 și rezident în Rennes. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl Ronny Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 23 aprilie 1997, reclamantul, în calitatea sa de inspector pentru probleme de sănătate și de sănătate socială implicat în domeniul securității sociale, a solicitat să fie înscris pe lista de adecvare pentru locurile de muncă de conducere și de agent contabil al caselor de asigurări pentru limită de vârstă ale lucrătorilor care desfășoară activități independente din profesiile artizanale, industriale și comerciale și din casele de asigurări de sănătate și de maternitate ale lucrătorilor care desfășoară activități independente din profesiile neagricole, în conformitate cu articolul R. 123-45 din Codul de securitate socială. Printr-o decizie din 29 ianuarie 1998, comisia națională însărcinată cu întocmirea listei de aptitudini menționate anterior a refuzat să includă reclamantul pe lista pentru clasa C din tabelul A pentru anul 1998. Pe baza unei acțiuni grațioase, comisia a confirmat această decizie la 16 martie 1998. La 8 iunie 1998, reclamantul a înaintat o cerere Tribunalului Administrativ din Paris de anulare a deciziei din 16 martie 1998. Prin ordonanța pronunțată la 22 iunie 1998, Tribunalul Administrativ din Paris a transmis Consiliului de Stat acțiunea reclamantului. Într-adevăr, cererea, îndreptată împotriva unei decizii luate de un organism colegial cu competență națională, se afla în prima și ultima instanță a Consiliului de Stat, în conformitate cu art. 2 din Decretul-lege din 30 septembrie 1953, astfel cum a fost modificat prin Decretul din 26 august 1975 în vigoare (în prezent articolul R. 311-1 din Codul Justiție Administrativă). Printr-o scrisoare datată 31 martie 1999, secțiunea din litigiul Consiliului de Stat l-a informat pe reclamant în acest sens Am onoarea să vă anunț că cazul înregistrat cu numărul menționat în referință și al cărui obiect este amintit pe scurt mai jos este înscris în rolul ședinței publice din 08/04/99, care va avea loc la ora 09:30. (...) În conformitate cu dispozițiile decretului din 30 iulie 1963 modificat, numai avocații din Consiliul de Stat și din Curtea de Casație pot prezenta observații orale în ziua ședinței de judecată. (...): acest aviz constituie nu o convocare, ci un element de informare cu privire la data ședinței a cărei amânare nu va fi posibilă pentru dumneavoastră. (...) În urma ședinței din 8 aprilie 1999, Consiliul de Stat a emis o hotărâre de respingere la 12 mai 1999 și a arătat în special că... nici o dispoziție legislativă sau de reglementare nu obliga comisia să-și motiveze decizia de a nu-l înscrie pe dl Le BIHAN pe lista candidaților [...] pentru a evalua garanțiile de competență ale candidaților, comisia responsabilă cu adoptarea listei de aptitudini a instituit o procedură de cercetare a candidaturilor care include, printre altele, colectarea avizelor, sub forma unei note numerice și de apreciere literală, ale directorului regional pentru probleme de sănătate și sociale și ale inspectorului general pentru probleme de sănătate și sociale. (...) împrejurarea că, după ce a emis, în iulie 1997, un aviz favorabil pentru înscrierea [reclamantului] în clasa C din tabelul A, însoțit de o notă numerică de 8,30, directorul regional interimar al Direcției Regionale pentru Sănătate și Sănătate din Bretania și-a modificat evaluarea literală în septembrie 1997, indicând că i s-a părut de dorit ca [reclamantul] să aibă în vedere să-și perfecționeze experiența de conducere într-un alt domeniu de competență a Direcției Regionale pentru Afaceri Sanitare și Sociale și a atribuit reclamantului nota numerică 7,90 nu este de natură să afecteze procedura de instruire a candidaturii sale. [...] din înscrisurile dosarului nu reiese că aprecierea comisiei de excludere a candidaturii [reclamantului] s-ar baza pe fapte inexacte sau ar fi afectată de o eroare vădită de apreciere (...) Dreptul intern relevant Codul securității sociale Articolul R. 123-45 Agenții de conducere și agenții contabili ai organismelor de securitate socială sunt numiți obligatoriu printre persoanele înscrise pe o listă de aptitudini întocmită anual pe categorii de organisme și de locuri de muncă în condițiile prevăzute în art. 8 din Decretul din 26 septembrie 1986 de stabilire a condițiilor de includere pe lista menționată anterior. Comisia reține pentru înregistrare candidații care îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 6 și 7 și care prezintă garanții de competență suficiente pentru accesul la locurile de muncă din clasele solicitate. Codul justiției administrative Articolul R311- Consiliul de Stat este competent să cunoască prima și ultima competență (...) 4o Acțiuni îndreptate împotriva deciziilor administrative ale organismelor colegiale cu competență națională; (...) GRIEFS invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul, care nu a fost asistat de un avocat în cadrul Consiliilor în cadrul procedurii în fața Consiliului de Stat care acționează în primă și în ultimă instanță, se plânge de excluderea sa din discuții în cadrul ședinței din 8 aprilie 1999. El afirmă că nu putea fi privat de dreptul de a se apăra oral, fie în persoană, fie prin intermediul unui avocat. El precizează că, dacă a fost informat prin scrisoarea din 31 martie 1999 cu privire la data ședinței și la modul în care își prezintă observațiile, această scrisoare nu i-a fost primită decât după ședință, sau la 8 aprilie 1999, ora 12:00. Prin urmare, nu mai era posibil din punct de vedere material să participe la audiere sau să solicite asistență din partea unui avocat în cadrul Consiliului pentru a-l reprezenta. Invocând încă art. 6 alineatul (1), recurentul denunță nerespectarea normelor contradictorii și observă că, în niciun moment în cursul procedurii în fața Consiliului de Stat, autorul deciziei contestate, fie ministrul afacerilor sociale, nu a fost informat cu privire la acțiunea sa și, prin urmare, nu a comunicat nicio memorare care să-i dezvolte argumentele. Pe baza aceleiași dispoziții, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un dublu grad de jurisdicție, Consiliul de Stat acționând în acest domeniu în primă și în ultimă instanță. Invocând întotdeauna art. 6 alineatul (1), reclamantul contestă motivarea hotărârii pronunțate de Consiliul de Stat. Reclamantul se plânge de încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc în modul următor Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide, (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). El se plânge că nu a putut participa la ședința din 8 aprilie 1999, nici personal, nici prin intermediul unui avocat. În aceste condiții, el susține că nu a beneficiat de dreptul la un proces echitabil. În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din Convenție în speță, guvernul concluzionează inadmisibilitatea rațională a cererii prin dezvoltarea a trei puncte. În primul rând, guvernul a declarat că nu există nici un mai mult, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Pentru a justifica această analiză, guvernul se bazează pe jurisprudența Curții (în special Van Marle c. Țările de Jos, Hotărârea din 28 iunie 1986, seria A, nr 101, și deciziile San Juan c. France Eisenberg c. Franța din 28 februarie 2002, n 43956/98, CEDH 2002-III și din 2 septembrie 2003, n 52237/99), pe care îl consideră direct transpusă într-un litigiu care privește evaluarea de către o comisie națională prevăzută de lege a competenței profesionale a reclamantului de a exercita funcțiile de conducere ale organismelor de securitate socială, în vederea înscrierii sale pe o listă de aptitudini pentru funcțiile menționate. În al doilea rând, guvernul contestă, cu titlu subsidiar, existența unui drept civil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Comitetul consideră că reclamantul nu avea în niciun caz dreptul de a fi inclus pe lista de aptitudini, această includere fiind dependentă de aprecierea de către comisia națională și de la caz la caz a valorii candidaților în raport cu cerințele specifice ale funcțiilor menționate anterior. Având în vedere dreptul intern relevant (în special art. 8 din Decretul din 26 septembrie 1983), guvernul consideră că reclamantul nu putea revendica mai mult dreptul de a fi înscris pe această listă de competență decât un candidat la un examen școlar sau universitar care nu poate revendica un drept la un astfel de examen. În cele din urmă, și foarte subsidiar, guvernul consideră că, în orice caz, litigiul nu se referea la un drept la o natură civilă. Potrivit guvernului, cazul se referă la o examinare și o apreciere, de către o autoritate publică, a aptitudinilor profesionale ale reclamanților, domeniu care nu poate fi inclus în noțiunea de drept cu caracter civil. Guvernul se referă în acest sens la componența și modul de numire a membrilor comisiei naționale pentru a stabili că aceasta În ceea ce privește fondul, guvernul nu contestă data la care avizul de ședință a fost adresat reclamantului, și anume 31 martie 1999, dar subliniază că nu există elemente din dosar care să permită verificarea datei primirii scrisorii. Presupunând chiar că este, guvernul a declarat absența încălcării art. 6 alin. (1) din Convenție. În primul rând, el constată că, prin trimiterea scrisorii la miercuri, 31 martie, Consiliul de Stat ar putea considera în mod rezonabil că acesta va sosi cel târziu cu cinci sau șase zile înainte de audiere. Apoi, pe baza jurisprudenței Curții (a se vedea Meftah și alții c. Franța [GC], Hotărârea din 26 iulie 2002, §§ 46 și 47, guvernul amintește că sistemul francez propune justițiabililor să facă o alegere, și anume să fie reprezentat sau nu de un avocat în cadrul Consiliilor. Reclamantul a ales a doua posibilitate, și-a asumat un risc și a renunțat la avantajele oferite de asistența unui astfel de avocat. În plus, guvernul ia notă de faptul că Curtea a recunoscut încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție în cazul lipsei totale de convocare la ședința unui solicitant neprezentat de un avocat (a se vedea Fretté c. Franța, Hotărârea din 26 Cu toate acestea, în acest caz, reclamantul s-a plâns că nu a putut lua cunoștință de concluziile comisarului guvernamental și, potrivit guvernului, acest lucru nu este cazul în cazul de față, reclamantul se plângea aici că nu s-a putut apăra oral. În cele din urmă, guvernul reamintește că cererea nu a fost transmisă administrației de către Consiliul de Stat, acesta considerând că deține suficiente informații și, prin urmare, consideră că reclamantul nu a fost privat de capacitatea de a replica administrației, întrucât aceasta nu a intervenit. Reclamantul răspunde, în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din convenție, că spre deosebire de Hotărârea Van Marle În cazul de față, există nereguli în prezentarea dosarului pe care l-a prezentat comisiei naționale. El consideră că denaturarea dosarului său este o eroare vădită de apreciere care duce la un exces de putere care ține de controlul instanțelor administrative. Reclamantul subliniază, prin urmare, că existența unui În plus, consideră că acest drept este de natură civilă, dat fiind că organismele de bază de securitate socială sunt organisme de drept privat și că agenții acestora fac parte din convențiile colective ale Uniunii privind fondurile naționale de securitate socială (UCANSS) și nu din statutul funcției publice. Astfel, în opinia sa, accesul la funcțiile de conducere ale acestor organisme trebuie să fie considerat, în mod coerent, din perspectiva unui drept cu caracter civil, chiar dacă procedura de înscriere se face pe baza avizului autorităților administrative, deoarece înscrierea în sine este stabilită de o autoritate independentă (comisia națională) și cariera care se oferă ulterior candidaților înregistrați intră sub incidența dreptului privat. Prin urmare, în opinia reclamantului, caracterul dreptului este, fără îndoială, civil, cu excepția faptului de a elimina din simț recursul jurisdicțional oferit candidaților la înscriere. În ceea ce privește fondul, recurentul replica prin prezentarea mai multor argumente. În primul rând, subliniază că un proces trebuie să fie însoțit de convocarea periodică a părților, care condiționează posibilitatea de a participa la dezbaterile publice, de a prezenta și de a dezvolta argumente în limitele mijloacelor deja invocate în scris. Reclamantul consideră excesiv să presupună de la bun început că prezența sa la ședință sau reprezentarea sa nu ar fi avut un impact asupra sensului deciziei care trebuie pronunțată. De asemenea, susține că sarcina probei convocarii părților nu revine acestora din urmă, ci celui care a luat inițiativa convocării, și anume Consiliului de Stat, care trebuia să se asigure că procedura se desfășoară astfel încât să permită un proces echitabil. Recurentul subliniază că convocarea care i-a fost primită după dezbaterile de ședință este echivalentă cu lipsa unei convocații de care se plângea reclamantul Fretté, întrucât produce aceleași efecte. Reclamantul consideră că cazul său se aseamănă și cu jurisprudența Fretté, întrucât nu a avut cunoștință de concluziile comisarului guvernului și nu a putut răspunde la aceasta. În cele din urmă, reclamantul subliniază că primirea tardivă a convocarii nu poate fi imputată serviciilor poștale, în timp ce Consiliul de Stat nu a luat nicio garanție cu privire la condițiile de expediere. Recurentul concluzionează că procesul în fața Consiliului de Stat nu poate fi considerat echitabil în măsura în care una dintre părți nu era în stare de funcționare, deoarece nu a fost informată cu privire la existența în sine a procesului. În primul rând, Curtea trebuie să examineze excepția de inadmisibilitate în ceea ce privește incompatibilitatea rațională materială, astfel cum a fost ridicată de guvern. Curtea amintește că trebuie să caute dacă a existat o mai bună calitate de autoritate publică (a se vedea, printre altele, Acquaviva c. Franța, Hotărârea din 21 noiembrie 1995, seria A n 333-A, § 46). În cazul de față, reclamantul revendică includerea pe lista de competențe de conducere și de agent contabil al organismelor de securitate socială în condițiile prevăzute la articolul R. 123-45 din Codul de securitate socială, astfel încât litigiul se referă la evaluarea de către comisia națională a competenței sale profesionale și, prin urmare, a posibilității reclamantului de a fi inclus pe această listă. Principala întrebare care rezultă este dacă există Curtea amintește că, în cauze legate de accesul la diferite profesii, a decis că o evaluarea cunoștințelor și a experienței necesare pentru exercitarea unei anumite profesii sub un anumit titlu se aseamănă cu o examinare de tip școlar sau universitar și se îndepărtează atât de mult de sarcina normală a judecătorului, încât garanțiile prevăzute la art. 6 nu pot viza litigii cu privire la această chestiune; (a se vedea Van Marle și alții c. Țările de Jos, Hotărârea din 26 iunie 1986, seria A n 101, § 36 și 37 San Juan c. Franța (dec.), n 43956/98 Eisenberg c. Franța (dec.), n 52237/99. Din această jurisprudență rezultă că întrebarea dacă autoritățile naționale au stabilit în privința unor aspecte susceptibile de a fi evaluate în instanță condiționează aplicabilitatea articolului 6 din convenție. Prin urmare, este de competența Curții, în cazul de față, să caute natura deciziei Consiliului de Stat. În urma refuzului pronunțat de comisia națională competentă, reclamantul a formulat un recurs care i-a permis să prezinte din nou motivele pentru care, în opinia sa, a îndeplinit condițiile impuse în mod legal pentru a fi înscris pe lista de aptitudini în care sunt aleși persoanele desemnate pentru funcțiile de conducere și de agenți contabili ai organismelor de securitate socială. În conformitate cu jurisprudența sa anterioară menționată anterior, Curtea apreciază că, în cazul de față, procedura se referea la evaluarea cunoștințelor și a experienței candidatului necesar pentru exercitarea unei profesii și că, astfel, aceasta a apărut la o examinare de tip școlară sau universitară care se îndepărtează atât de mult de sarcina normală a judecătorului, încât garanțiile prevăzute la art. 6 nu pot viza litigii cu privire la acest subiect Prin urmare, nu a existat nici un motiv de a pune sub semnul întrebării caracterul civil în sensul articolului 6 alineatul (1) care, prin urmare, nu se aplica în speță. În consecință, Curtea nu trebuie să se îndoiască de caracterul civil 6 alin. (1) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară: T.L. Early A.B. Baka Grefier Adjunct Președinte
de la requête n
o
63054/00
présentée par Jean-Paul LE BIHAN
contre la France
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 1
er
juin 2004 en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
L.
Loucaides
,
C.
Bîrsan
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze,
M
me
A.
Mularoni,
juges
,
et de M. T.L.
Early,
greffier adjoint
de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 30 novembre 1999,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Vu la décision du 22 janvier 2004 prise par le Président de la deuxième Section de verser au dossier les observations présentées hors délai par le Gouvernement,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Jean-Paul Le Bihan, est un ressortissant français, né en 1944 et résidant à Rennes. Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. Ronny Abraham, directeur des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 23 avril 1997, le requérant, en sa qualité d'inspecteur des affaires sanitaires et sociales intervenant dans le domaine de la sécurité sociale, demanda à être inscrit sur la liste d'aptitude aux emplois de direction et d'agent comptable des caisses d'assurance vieillesse des travailleurs non salariés des professions artisanales, industrielles et commerciales et des caisses du régime d'assurance maladie et maternité des travailleurs non salariés des professions non agricoles, conformément à l'article R. 123-45 du code de la sécurité sociale.
Par une décision du 29 janvier 1998, la commission nationale chargée d'établir la liste d'aptitude précitée refusa d'inscrire le requérant sur la liste pour la classe C du tableau A au titre de l'année 1998.
Sur recours gracieux, la commission confirma cette décision le 16 mars 1998.
Le 8 juin 1998, le requérant déposa une requête au tribunal administratif de Paris tendant à l'annulation de la décision du 16 mars 1998.
Par une ordonnance rendue le 22 juin 1998, le tribunal administratif de Paris transmit au Conseil d'Etat le recours du requérant. En effet, la requête, dirigée contre une décision prise par un organisme collégial à compétence nationale, relevait en premier et dernier ressort du Conseil d'Etat, conformément à l'article 2 du décret-loi du 30 septembre 1953 modifié par le décret du 26 août 1975 alors en vigueur (désormais article R. 311-1 du code de justice administrative).
Par un courrier daté du 31 mars 1999, la section du contentieux du Conseil d'Etat informa le requérant en ces termes
:
«
J'ai l'honneur de vous faire connaître que l'affaire enregistrée sous le numéro cité en référence et dont l'objet est brièvement rappelé ci-dessous est inscrite au rôle de la séance publique du 08/04/1999 qui se tiendra à 09 heures 30.
(...)
En vertu des dispositions du décret du 30 juillet 1963 modifié, seuls les avocats au Conseil d'Etat et à la Cour de Cassation peuvent présenter des observations orales le jour de la séance de jugement. (...)
NB
: cet avis constitue, non pas une convocation mais un élément d'information sur la date de l'audience dont il ne vous sera pas possible de demander le report
».
Suite à la séance du 8 avril 1999, le Conseil d'Etat rendit un arrêt de rejet le 12 mai 1999 et releva notamment que
:
«
(...) aucune disposition législative ou réglementaire n'obligeait la commission à motiver sa décision de ne pas inscrire M. LE BIHAN sur la liste de candidats
;
(...) pour apprécier les garanties de compétence des candidats, la commission chargée d'arrêter la liste d'aptitude a mis en place une procédure d'instruction des candidatures comprenant notamment le recueil des avis, sous forme de note chiffrée et d'appréciation littérale, du directeur régional des affaires sanitaires et sociales et de l'inspecteur général des affaires sanitaires et sociales
;
(...) la circonstance qu'après avoir émis, en juillet 1997, un avis favorable à l'inscription [du requérant] en classe C du tableau A, assorti d'une note chiffrée de 8,30, le directeur régional par intérim de la direction régionale des affaires sanitaires et sociales de Bretagne a, en septembre 1997, modifié son appréciation littérale en indiquant qu'il lui semblait souhaitable que [le requérant] envisage de parfaire son expérience d'encadrement dans un autre champ de compétence de la direction régionale des affaires sanitaires et sociales et attribué au requérant la note chiffrée 7,90 n'est pas de nature à entacher d'irrégularité la procédure d'instruction de sa candidature
;
(...) il ne ressort pas des pièces du dossier que l'appréciation à laquelle s'est livrée la commission pour écarter la candidature [du requérant] reposerait sur des faits inexacts ou serait entachée d'erreur manifeste d'appréciation (...)
;
»
B.
Le droit interne pertinent
1.
Code de la sécurité sociale
Article R. 123-45
«
Les agents de direction et les agents comptables des organismes de sécurité sociale sont obligatoirement nommés parmi les personnes inscrites sur une liste d'aptitude établie annuellement par catégorie d'organismes et d'emplois dans les conditions prévues par arrêté
».
Article 8 de l'arrêté du 26 septembre 1986 fixant les conditions d'inscription sur la liste susmentionnée
«
La Commission retient pour l'inscription, les candidats qui réunissent les conditions fixées aux articles 6 et 7 et qui présentent les garanties de compétence suffisantes pour l'accès aux emplois des classes demandées.
»
2.
Code de la justice administrative
Article R311-1
«
Le Conseil d'Etat est compétent pour connaître en premier et dernier ressort
:
(...)
4º Des recours dirigés contre les décisions administratives des organismes collégiaux à compétence nationale ; (...)
»
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant, qui n'était pas assisté d'un avocat aux Conseils lors de la procédure devant le Conseil d'Etat statuant en premier et dernier ressort, se plaint de son exclusion des débats lors de l'audience du 8 avril 1999. Il allègue qu'il ne pouvait être privé du droit de se défendre oralement, soit en personne, soit par l'intermédiaire d'un avocat. Il précise que s'il a bien été informé par courrier daté du 31 mars 1999 de la date de l'audience et de la manière d'y présenter ses observations, ce courrier ne lui est parvenu qu'après l'audience, soit le 8 avril 1999 à 12 heures. Il ne lui était donc matériellement plus possible de participer à l'audience ou de solliciter le concours d'un avocat aux Conseils pour le représenter.
2.
Invoquant encore l'article 6 § 1, le requérant dénonce le non-respect des règles du contradictoire. Il observe qu'à aucun moment au cours de la procédure devant le Conseil d'Etat, l'auteur de la décision contestée, soit le ministre des Affaires sociales, n'a été informé de son recours et n'a de ce fait communiqué de mémoire développant ses arguments.
3.
Se fondant sur la même disposition, le requérant se plaint de ne pas avoir bénéficié du double degré de juridiction, le Conseil d'Etat statuant dans cette matière en premier et dernier ressort.
4.
Invoquant toujours l'article 6 § 1, le requérant conteste la motivation de la décision rendue par le Conseil d'Etat.
Le requérant se plaint de la violation de l'article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent de la façon suivante
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera, (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...).
»
Il se plaint de ne pas avoir pu participer à l'audience du 8 avril 1999, ni en personne, ni par l'intermédiaire d'un avocat. Dans ces conditions, il soutient ne pas avoir bénéficié du droit à un procès équitable.
Concernant l'applicabilité de l'article 6 § 1 de la Convention à l'espèce, le Gouvernement conclut à l'irrecevabilité
ratione materiae
de la requête en développant trois points.
Tout d'abord, le Gouvernement allègue l'absence de «
contestation
» au sens de l'article 6 § 1 de la Convention. Pour justifier cette analyse, le Gouvernement se fonde sur la jurisprudence de la Cour (notamment
Van
Marle c. Pays-Bas,
arrêt
du 28 juin 1986, série A, n
o
101, et les décisions
San Juan c. France
et
Eisenberg c. France
respectivement du 28
février 2002, n
o
et du 2 septembre 2003, n
o
52237/99), qu'il considère comme étant directement transposable à un différend qui concerne l'appréciation par une commission nationale prévue par la loi, de la compétence professionnelle du requérant à exercer les fonctions de direction des organismes de sécurité sociale, en vue de son inscription sur une liste d'aptitude aux dites fonctions.
Ensuite, le Gouvernement conteste, à titre subsidiaire, l'existence d'un «
droit
» de caractère civil au sens de l'article 6 § 1 de la Convention. Il estime que le requérant n'était en aucun cas titulaire d'un droit à être inscrit sur la liste d'aptitude, cette inscription dépendant de l'appréciation, par la commission nationale et au cas par cas, de la valeur des candidats au regard des exigences spécifiques des fonctions susmentionnées. Eu égard au droit interne pertinent (et notamment à l'article 8 de l'arrêté du 26 septembre 1983), le Gouvernement considère que le requérant ne pouvait pas davantage revendiquer un droit à être inscrit sur cette liste d'aptitude qu'un candidat à un examen scolaire ou universitaire ne saurait revendiquer un droit au succès à cet examen. Dès lors, selon le Gouvernement, l'existence d'un «
droit
» nécessaire à l'application de l'article 6 § 1 de la Convention n'est pas établie.
Enfin, et très subsidiairement, le Gouvernement considère qu'en tout état de cause le litige ne portait pas sur un droit à «
caractère civil
». Selon le Gouvernement, l'espèce concerne un examen et une appréciation, par une autorité publique, des aptitudes professionnelles des requérants, domaine que l'on ne saurait englober dans la notion de droit à caractère civil. Le Gouvernement se réfère à cet égard à la composition et au mode de nomination des membres de la commission nationale pour établir que celle
‑
ci a la nature d'une autorité publique.
Quant au fond, le Gouvernement ne conteste pas la date à laquelle l'avis d'audience a été adressé au requérant, à savoir le 31 mars 1999, mais il relève qu'aucun élément du dossier ne permet de vérifier la date de réception du courrier. Selon le Gouvernement, l'exactitude matérielle des faits sur lesquels repose l'argumentation ne serait donc pas établie. A supposer même qu'elle le soit, le Gouvernement allègue l'absence de violation de l'article 6 § 1 de la Convention. Il note d'abord qu'en postant le courrier le mercredi 31 mars, le Conseil d'Etat pouvait raisonnablement penser que celui-ci arriverait au plus tard cinq ou six jours avant l'audience.
Ensuite, en se fondant sur la jurisprudence de la Cour (voir
Meftah et autres c.
France
[GC], arrêt du 26
juillet 2002, §§ 46 et 47), le Gouvernement rappelle que le système français propose aux justiciables d'opérer un choix, à savoir être ou non représenté par un avocat aux Conseils. Le requérant ayant choisi la deuxième possibilité, il a pris un risque et a renoncé aux avantages procurés par l'assistance d'un tel avocat.
Par ailleurs, le Gouvernement note que la Cour a reconnu la violation de l'article 6 § 1 de la Convention en cas d'absence totale de convocation à l'audience d'un requérant non représenté par un avocat (voir
Fretté c.
France
, arrêt du 26
février 2002). Cependant, dans cette affaire, le requérant se plaignait de ne pas avoir pu prendre connaissance des conclusions du commissaire du gouvernement. Selon le Gouvernement, ce n'est pas le cas en l'espèce, le requérant se plaignant ici de ne pas avoir pu se défendre oralement.
Enfin, le Gouvernement rappelle que la requête n'a pas été transmise à l'administration par le Conseil d'Etat, celui-ci estimant détenir suffisamment d'éléments d'information. Dès lors, il considère que le requérant n'a pas été privé de la faculté de répliquer à l'administration, puisque celle-ci n'est pas intervenue.
Le requérant réplique, en ce qui concerne l'applicabilité de l'article 6 § 1 de la Convention, qu'à la différence de l'arrêt
Van Marle
précité, il existe en l'espèce des irrégularités dans la présentation du dossier qu'il a soumis à la commission nationale. Il estime que la dénaturation de son dossier relève d'une erreur manifeste d'appréciation engendrant un excès de pouvoir relevant du contrôle des juridictions administratives. Le requérant souligne dès lors que l'existence d'un «
droit
» et par conséquent l'existence d'une «
contestation
» ne saurait être niée.
Il considère par ailleurs que ce droit est de nature civile étant donné que les organismes de base de la sécurité sociale sont des organismes de droit privé et que leurs agents relèvent des conventions collectives de l'Union des Caisses Nationales de Sécurité Sociale (UCANSS) et non du statut de la fonction publique. Ainsi, selon lui, l'accès aux fonctions de direction de ces organismes doit, par cohérence, être considéré sous l'angle d'un droit à caractère civil même si la procédure d'inscription se fait sur avis d'autorités administratives, car l'inscription elle-même est arrêtée par une autorité indépendante (la commission nationale) et la carrière qui s'offre ensuite aux candidats inscrits relève du droit privé. Le caractère du droit est donc, selon le requérant, incontestablement civil sauf à vider de son sens le recours juridictionnel offert aux candidats à l'inscription.
Quant au fond, le requérant réplique en exposant plusieurs arguments. Il souligne d'abord qu'un procès doit s'accompagner de la convocation régulière des parties, laquelle conditionne la possibilité de participer aux débats publics, de présenter et de développer une argumentation dans les limites des moyens déjà soulevés par écrit. Le requérant juge excessif de supposer d'emblée que sa présence à l'audience, ou sa représentation, n'aurait pas influé sur le sens de la décision à rendre.
Il soutient également que la charge de la preuve de la convocation des parties n'incombe pas à ces dernières, mais bien à celui qui a pris l'initiative de la convocation, à savoir le Conseil d'Etat, qui devait s'assurer que la procédure se déroule de façon à permettre un procès équitable.
Ensuite, se référant à l'arrêt
Fretté
précité, le requérant relève que la convocation qui lui parvient après les débats d'audience équivaut à l'absence de convocation dont se plaignait le requérant
Fretté
, puisqu'elle produit les mêmes effets. Le requérant estime que son affaire s'apparente également à la jurisprudence
Fretté
en ce qu'il n'a pas eu connaissance des conclusions du commissaire du gouvernement et n'a pu y répondre.
Enfin, le requérant relève que la réception tardive de la convocation ne saurait être imputée aux services postaux, alors que le Conseil d'Etat n'a pris aucune garantie quant aux conditions d'envoi.
Le requérant conclut que le procès devant le Conseil d'Etat ne saurait être considéré comme équitable dans la mesure où une des parties était défaillante faute d'avoir été informée de l'existence même du procès.
Il revient d'abord à la Cour d'examiner l'exception d'irrecevabilité concernant l'incompatibilité
ratione materiae
telle que soulevée par le Gouvernement.
La Cour rappelle qu'elle doit rechercher s'il y avait une «
contestation
» sur un «
droit
» que l'on peut prétendre, au moins de manière défendable, reconnu en droit interne (voir, parmi d'autres,
Acquaviva c. France
, arrêt du 21
novembre 1995, série A n
o
En l'espèce, le requérant revendique l'inscription sur la liste d'aptitude aux emplois de direction et d'agent comptable d'organismes de sécurité sociale dans les conditions prévues à l'article R. 123-45 du code de la sécurité sociale, de sorte que le différend concerne l'évaluation par la commission nationale de sa compétence professionnelle et par conséquent de la faculté du requérant à pouvoir être inscrit sur cette liste. La principale question qui s'ensuit est de savoir s'il y avait «
contestation
» au sens de l'article 6 § 1 de la Convention.
La Cour rappelle que, dans des affaires ayant trait à l'accès à différentes professions, elle a décidé qu'une «
évaluation des connaissances et de l'expérience nécessaires pour exercer une certaine profession sous un certain titre s'apparente à un examen de type scolaire ou universitaire et s'éloigne tant de la tâche normale du juge que les garanties de l'article 6 ne sauraient viser des différends sur pareille matière
» (voir
Van Marle et autres c. Pays-Bas
, arrêt du 26 juin 1986, série A n
o
101, §§ 36 et 37
;
San Juan c. France
(déc.), n
o
43956/98
;
Eisenberg c. France
(déc.), n
o
52237/99).
Il ressort de cette jurisprudence que la question de savoir si les autorités nationales ont tranché sur des points susceptibles d'appréciation juridictionnelle conditionne l'applicabilité de l'article 6 de la Convention. En conséquence, il appartient à la Cour, dans le cas d'espèce, de rechercher la nature de la décision du Conseil d'Etat.
A la suite du refus prononcé par la commission nationale compétente, le requérant forma un pourvoi qui lui permit d'exposer à nouveau les raisons pour lesquelles il estimait selon lui satisfaire aux conditions légalement exigées pour être inscrit sur la liste d'aptitude dans laquelle sont choisies les personnes nommées aux fonctions de direction et d'agents comptables d'organismes de la sécurité sociale.
Conformément à sa jurisprudence antérieure précitée, la Cour juge qu'en l'espèce la procédure concernait l'évaluation des connaissances et de l'expérience du candidat nécessaire à l'exercice d'une profession, et qu'ainsi elle s'apparentait à «
un examen de type scolaire ou universitaire qui s'éloigne tant de la tâche normale du juge que les garanties de l'article 6 ne sauraient viser des différends sur pareille matière
».
Il n'y avait par conséquent pas «
contestation
» au sens de l'article 6 § 1, qui dès lors ne s'appliquait pas en l'espèce.
En conséquence, la Cour n'a pas à s'interroger sur le «
caractère civil
» du droit revendiqué par le requérant, ni sur la compatibilité de la procédure en cause avec les exigences de l'article 6 § 1.
Il s'ensuit que le grief relatif à l'article 6 est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l'article 35 § 3, et doit être rejeté en application de l'article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
T.L.
Early
A.B.
Baka
Greffier adjoint
Président