ATAMAN v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
ATAMAN v. TURKEY (CtEDO, 2004)
CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 47738/99 de către Oya ATAMAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 1 iunie 2004 în calitate de Cameră compusă din: Dl Nicolas Bratza Președintele Türmen, dna Strážnická Casadevill Maruste Garlicki, dna Fura-Sandström, judecători și dl M. O'Boyle Grefier Având în vedere cererea depusă la 26 noiembrie 1998, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Oya Ataman, este un național turc, care s-a născut în 1970 și locuiește la Istanbul. Ea este avocată. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Ilke Çandırbay, avocat care practică la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. După căsătoria cu Hüseyin Ataman la 14 iulie 1995, reclamantul cărui nume de fată era “Ersey” înainte de căsătorie, a trebuit să ia numele de familie al soțului ei în conformitate cu art. 153 § 1 din Codul Civil. La 17 decembrie 1996, reclamantul, împreună cu soțul ei, a depus un caz în fața Curții Civile din Ankara cu o cerere de a-și păstra numele de fată și de a-și folosi acest nume ca nume de familie, așa cum a fost convenit și de soțul ei. Reclamantul a afirmat că art. 153 § 1 din Codul Civil a încălcat art. 10 și 12 din Constituția Turcă. La 14 mai 1997, articolul relevant a fost modificat prin Legea nr. 4248. Amendamentul a adus posibilitatea femeii căsătorite să își păstreze numele de fată înainte de numele soțului ei. La 3 iunie 1997, Curtea Civilă Ankara, având în vedere că afirmațiile reclamantei au fost bine fundamentate, a decis să suspende procedura și a trimis dosarul Curții Constituționale pentru examinarea compatibilității articolului 153 § 1 cu dispozițiile relevante ale Constituției. La 29 septembrie 1998, Curtea Constituțională, având în vedere că legislatorii au optat pentru preeminența numelui unei părți pentru a menține unitatea familiei, deținută cu opt voturi, trei voturi, că articolul impugat al Codului Civil este compatibil cu articolele 10, 12 și 17 din Convenție. Judicii disidenți au considerat că articolul neprevăzut a interferat cu dreptul femeii de a proteja și de a-și dezvolta entitatea materială și spirituală și, prin urmare, a fost incompatibil cu art. 17 din Convenție. La 16 martie 1999, Curtea Civilă Ankara a respectat hotărârea de mai sus a Curții Constituționale și a respins cazul reclamantului. Legea internă relevantă 1. Constituția art. 10 „Toate persoanele fizice sunt egale fără nicio discriminare în fața legii, indiferent de limba, rasă, culoare, sex, opinie politică, credință filozofică, religie și sectă, sau orice astfel de considerații. Niciun privilegiu nu va fi acordat oricărei persoane, familii, grupuri sau clase. Organele de stat și autoritățile administrative acționează în conformitate cu principiul egalității în fața legii în toate procedurile lor.” art. 12 „Toată lumea deține drepturi și libertăți fundamentale inerente care sunt inviolabile și inalienabile. Drepturile și libertățile fundamentale includ, de asemenea, sarcinile și responsabilitățile individuale față de societate, familia sa și alte persoane”. art. 17 „Toată lumea are dreptul la viață și dreptul de a proteja și de a dezvolta entitatea sa materială și spirituală...” 2. art. 153 § 1 din Codul Civil (Legea nr. 743 din 17 februarie 1926) așa cum a fost în momentul evenimentelor „Căsătorindu-se, femeia adoptă numele soțului”. 3. art. 153 § 1 din Codul Civil, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 4248 din 14 mai 1997 „Casandu-se, femeia adoptă numele soțului. Cu toate acestea, după căsătorie, prin depunerea unei cereri ofițerului căsătoriei sau la registrul nașterii, femeia poate folosi numele său anterior înaintea numelui soțului ei. Femeia care a fost anterior cu două nume poate beneficia de acest drept numai pentru unul dintre aceste două nume.” COMPLAINTS Reclamantul plânge că autoritățile au refuzat-o și soțul ei să utilizeze numele de fată ca nume de familie, deoarece dreptul intern nu prevede adoptarea numelui de fată al soției ca nume de familie. Reclamantul invocă articolele 8 și 14 din Convenție și art. 5 din Protocolul nr. 7. DREPTUL (1) În conformitate cu articolele 8 și 14 din Convenție, reclamantul se plâng că autoritățile au refuzat utilizarea numelui ei de fată ca nume de familie. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții, să anunțe acest lucru guvernului contestat. 2. Reclamantul se plâng în conformitate cu art. 5 din Protocolul nr. 7 că autoritățile au refuzat ei și soțul ei dreptul de a-și adopta numele de fată ca nume de familie. Curtea consideră că această parte a cererii este incompatibilă raționae personae, deoarece Guvernul contestat nu este parte în Protocolul nr. 7 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la refuzul autorităților de a adopta numele de fată al reclamantului ca nume de familie al cuplului; declara restul cererii inadmisibil.