AFFAIRE A. CONTRE LE ROYAUME-UNI

Rezoluția interimară ResDH(2004)39 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1998 în cauza A. împotriva Regatului Unit (adoptată de Comitetul de Miniștri la 2 iunie 2004, cu ocazia celei de-a 885-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul fostului articol 54 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (denumită în continuare "RPA"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 23 septembrie 1998 în cauza A. împotriva Regatului Unit și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor Reamintind că angajamentul înalților părți contractante de a se conforma hotărârilor Curții în temeiul acestei dispoziții impune adoptarea, printre altele, a unor măsuri cu caracter general pentru a preveni noi încălcări ale Convenției similare celor constatate în hotărârile Curții Prin invitarea guvernului Regatului Unit să informeze cu privire la măsurile deja luate ca urmare a hotărârii pronunțate în speță Reamintind că la originea acestei hotărâri se afla un caz în care un om, acuzat de încălcare a integrității fizice, după ce l-a lovit pe ginerele său, la vârsta de nouă ani, cu ajutorul unui băț cu multă forță și în repetate rânduri, a fost achitat pe baza mijlocului de apărare a Reamintind, de asemenea, că, în hotărârea sa, Curtea a considerat, pe de o parte,

că un astfel de tratament atinge nivelul de gravitate interzis de art. 3; pe de altă parte, a subliniat că copiii și alte persoane vulnerabile, în special, au dreptul la protecia statului, sub forma unei preveniri eficiente, îi azvârlesc în afara unor tratamente rele în conformitate cu art. 3 din Convenie ; a constatat, de asemenea, că legea nu l-a pus suficient pe reclamant într-un loc de muncă sau într-o pedeapsă împotriva articolului 3 și, în cele din urmă, a considerat că, în lipsa unei protecții adecvate, a avut loc o încălcare a articolului 3 din Convenție.

Având în vedere că Regatul Unit s-a pronunțat în fața Curții că a avut loc o încălcare a articolului 3 și că este angajat să modifice dreptul intern astfel încât pedeapsa corporală a copiilor care încalcă cerințele articolului 3 din convenție să fie, de asemenea, interzisă în dreptul intern, observând că, în urma intrării în vigoare la 2 octombrie 2000 a Actului Human Rights 1998 , drepturile garantate de Convenție au devenit direct aplicabile de către instanțele interne în cazuri de presupuse încălcări ale Convenției care au avut loc după această dată, menționând, de asemenea, că, ulterior, Curtea de Apel a estimat în hotărârea sa din 25 aprilie 2001 în cauza R. împotriva H. că tribunalele interne sunt supuse de acum înainte obligației de a lua în considerare criteriile enunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a stabili dacă anumite tratamente cad în domeniul tratamentelor interzise de art. 3 din Convenție și că această hotărâre a fost publicată într-o serie de reviste juridice Reamintind că acest caz are legătură cu un tată care a recunoscut că și-a bătut de mai multe ori copilul în vârstă de patru ani și jumătate cu o curea, aducându-i vânătăi pe spate, ca pedeapsă pentru refuzul de a-i scrie numele; fiind informat că, având în vedere intrarea în vigoare a Actului Human Rights 1998 precum și hotărârea Curții de Apel menționată mai sus,

autoritățile Regatului Unit nu au intenia de a legifera cu privire la această chestiune și consideră că dreptul Regatului Unit este în conformitate, în starea sa actuală, cu hotărârea Curții în prezenta cauză.

Observând în acest context că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut posibilitatea de a extinde răspunderea penală prin jurisprudență, în măsura în care o astfel de evoluție se face în conformitate cu cerințele convenției; Cu toate acestea, având în vedere faptul că o dezbatere este în curs de desfășurare pe o parte pe punctul de a afla dacă aplicarea de către instanțele interne, atât în cauza R. împotriva H. ea însăși, cât și în cauzele ulterioare, a criteriilor enunțate de Curtea în cauza R. împotriva H. , demonstrează în mod clar că pedeapsa corporală a copiilor care încalcă cerințele art. 3 din Convenție este acum interzisă de dreptul intern în Regatul Unit și, pe de altă parte, dacă acest lucru ar fi fost adus efectiv la cunoștința publicului, astfel încât să se obțină prevenirea eficientă necesară Considerând, prin urmare, că Comitetul nu este în prezent în măsură să concluzioneze că dreptul Regatului Unit este sau nu în conformitate cu prezenta hotărâre DECIDE de a relua examinarea cauzei în cadrul unei viitoare reuniuni, cel târziu în 12 luni, având în vedere măsurile luate până în prezent și orice alte evoluții ulterioare.

Résolution Intérimaire ResDH(2004)39 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 23 septembre 1998 dans l’affaire A. contre le Royaume-Uni (adoptée par le Comité des Ministres le 2 juin 2004, lors de la 885e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 54 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 23 septembre 1998 dans l’affaire A. contre le Royaume-Uni et transmis à la même date au Comité des Ministres ; Rappelant que l’engagement des Hautes Parties contractantes à se conformer aux arrêts de la Cour en vertu de cette disposition impose d’adopter, entre autres, des mesures de caractère général afin de prévenir de nouvelles violations de la Convention analogues à celles constatées dans les arrêts de la Cour ; Ayant invité le Gouvernement du Royaume-Uni à l’informer des mesures déjà prises par suite de l’arrêt rendu en l’espèce ; Rappelant qu’à l’origine de cet arrêt se trouvait une affaire dans laquelle un homme, inculpé pour atteinte à l’intégrité physique après avoir frappé son beau-fils, alors âgé de neuf ans, à l’aide d’un bâton avec beaucoup de force et à plusieurs reprises, avait été acquitté sur la base du moyen de défense du « châtiment raisonnable » ;

Rappelant également que dans son arrêt, la Cour a estimé, d’une part, qu’un tel traitement atteint le niveau de gravité prohibé par l’article 3 ; a souligné, d’autre part, que les enfants et autres personnes vulnérables, en particulier, ont droit à la protection de l’Etat, sous la forme d’une prévention efficace, les mettant à l’abri de mauvais traitements contraires à l’article 3 de la Convention ; a constaté, en outre, que la loi ne mettait pas suffisamment le requérant à l’abri d’un traitement ou d’une peine contraires à l’article 3 et a, enfin, estimé que, faute d’une protection appropriée, il y avait eu violation de l’article 3 de la Convention ; Vu que le Royaume-Uni a concédé devant la Cour qu’il y avait eu violation de l’article 3 et s’est engagé à modifier le droit interne de manière à assurer que le châtiment corporel des enfants en violation des exigences de l’article 3 de la Convention soit également prohibé en droit interne ; Notant que, suite à l’entrée en vigueur le 2 octobre 2000 du Human Rights Act 1998 , les droits garantis par la Convention sont devenus directement applicables par les tribunaux internes dans des cas de violations alléguées de la Convention survenus après cette date ; Notant également que, par la suite,

la Cour d’appel a estimé dans son arrêt du 25 avril 2001 dans l’affaire R. contre H. que les tribunaux internes étaient dorénavant soumis à l’obligation de prendre en compte les critères énoncés par la Cour européenne des Droits de l’Homme pour déterminer si certains traitements tombent dans le champs des traitements interdits par l’article 3 de la Convention, et que cet arrêt a été publié dans un certain nombre de revues juridiques ; Rappelant que cette affaire a trait à l’acquittement d’un père qui avait reconnu avoir battu à plusieurs reprises son enfant de quatre ans et demi avec une ceinture, lui occasionnant des contusions sur le dos, en guise de punition pour avoir refusé d’écrire son nom; Ayant été informé que, vu l’entrée en vigueur du Human Rights Act 1998 ainsi que l’arrêt de la Cour d’appel mentionné ci-dessus, les autorités du Royaume-Uni n’entendent pas légiférer sur cette question et estiment que le droit du Royaume-Uni est conforme, dans son état actuel, à l’arrêt de la Cour dans la présente affaire ; Notant dans ce contexte que la Cour européenne des Droits de l’Homme a reconnu la possibilité d’effectuer une extension de la responsabilité pénale par le biais de la jurisprudence, dans la mesure où une telle évolution se fait conformément aux exigences de la Convention; Considérant, cependant,

qu’un débat est en cours d’une part sur le point de savoir si l’application par les tribunaux internes, tant dans l’affaire R. contre H. elle-même que dans des affaires ultérieures, des critères énoncés par la Cour d’appel dans l’affaire R. contre H. , démontre clairement que le châtiment corporel des enfants en violation des exigences de l’article 3 de la Convention est désormais interdit par le droit interne au Royaume-Uni, et d’autre part quant à la question de savoir si ce fait aurait été effectivement porté à la connaissance du public de manière à parvenir à la prévention efficace requise ; Estimant, par conséquent, que le Comité n’est pas actuellement en mesure de conclure que le droit du Royaume-Uni est conforme ou non au présent arrêt ; DECIDE de reprendre son examen de l’affaire lors d’une prochaine réunion, au plus tard dans 12 mois, à la lumière des mesures prises jusqu’à présent et de tout autre évolution ultérieure.