SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 75117/01 prezentate de Angelo MAJORANA împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 3 iunie 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Bototarova dnii Kovler Zagrebelsky Steiner Hajiyev, judecători și S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 iunie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, dl Angelo Majorana, este un resortisant italian, născut în 1931 și rezident în Catania. El este reprezentat în fața Curții de către dl Cariola, avocat în Catania. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul deține un teren de aproximativ 30 000 de metri pătrați situat în municipalitatea Ispica (de la Ragusa), care a putut fi construit în limitele prevăzute de planul de urbanism. La 30 noiembrie 1989, reclamantul a prezentat administrației municipale un proiect de convenție de lot ( mai exact pian di lottizzazione) În iulie 1996, după ce a pus în întârziere administrația, reclamantul a introdus o acțiune în fața instanței administrative regionale (ALT) pentru a contesta tăcerea refuzului administrației. La 30 septembrie 1996, reclamantul a trimis o scrisoare administrației municipale, prin care declara, în completarea proiectului prezentat în 1989, că era pregătit să suporte costurile de urbanizare, în special conectarea la rețeaua municipală de canalizare, după aprobarea acordului de închiriere. Prin decizia din 14 decembrie 1996, municipalitatea din Ispica a respins proiectul de convenție de lotiere, în special din cauza faptului că proiectul nu indica lucrările de urbanizare în sarcina reclamantului și întrucât acesta se limitase la a face o declarație prea generală, neangajând niciun angajament pentru acesta. Printr-o decizie din 2 aprilie 1998, administrația municipală a adoptat un nou plan de urbanism, care viza terenul reclamantului exclusiv pentru construcția de echipamente sportive și de agrement. Între timp, la 3 februarie 1997, reclamantul a introdus o acțiune la TAR, care contesta în special legalitatea deciziei municipiului din 14 decembrie 1996. În cursul procedurii în fața TAR, reclamantul a contestat, de asemenea, legalitatea noului plan de urbanism, pe motiv că acesta din urmă a modificat destinația terenului său și, prin urmare, nu mai era posibil să se solicite adoptarea fostului acord de lotiere. Municipalitatea din Ispica interjeta a făcut apel la Consiliul de Justiție Administrativă pentru Sicilia. Acesta din urmă a judecat cazul în cadrul formării sale obișnuite, și anume o cameră formată din cinci judecători, dintre care doi au fost numiți de administrația regională siciliană. Prin hotărârea depusă la grefa din 21 decembrie 2000, Consiliul a primit recursul administrației, considerând că refuzul de aprobare a proiectului de către administrație nu prezenta nicio neregulă de formă și nu era arbitrar pe fond. 1, reclamantul se plânge că administrația municipală refuză să aprobe proiectul de convenție de lotiere pe care l-a prezentat. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul contestă aprecierea faptelor Consiliului de Justiție Administrativă pentru Sicilia, având în vedere lipsa independenței și imparțialității acestui organism jurisdicțional, pe motiv că cauza sa a fost examinată de o cameră compusă din cinci judecători, dintre care doi au fost numiți de administrația regională Siciliană. (1) Reclamantul se plânge că proiectul său de convenție de lotiere a fost respins de administrația municipală și invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, care se citește astfel Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea ia notă de faptul că posibilitatea reclamantului de a obține un permis de construcție era supusă adoptării proiectului de convenție de lotiere pe care îl prezentase administrației municipale. Curtea arată că acest proiect a fost respins pe motiv că documentele justificative erau incomplete într-un astfel de punct încât proiectul nu îndeplineau condițiile minime necesare. În ceea ce privește întrebarea dacă măsura în cauză a încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, Curtea consideră că, în ceea ce privește condițiile speței, precum și marja de apreciere de care dispun statele contractante și administrațiile locale în materie de urbanism, refuzul adoptat de administrație nu a fost arbitrar, iar intervenția în litigiu a determinat echilibrul corect dintre interesul public și cel privat ( Cooperativa La Laurentina c. Italia, 23529/94, 2 august 2001). Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. (2) Reclamantul contestă aprecierea faptelor Consiliului de Justiție Administrativă pentru Sicilia, pe motiv că acest organism judiciar nu ar fi o instanță imparțială și independentă; acesta invocă art. 6, care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea cauzei reclamantului întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Soren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte
de la requête n
o
75117/01
présentée par Angelo MAJORANA
contre l'Italie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 3 juin 2004 en une chambre composée de
:
MM.
C.L.
Rozakis
,
président
,
G.
Bonello
,
M
me
S.
Botoucharova
,
MM.
A.
Kovler
,
V.
Zagrebelsky
,
M
me
E.
Steiner
,
M.
K.
Hajiyev,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 juin 2001,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Angelo Majorana, est un ressortissant italien, né en 1931 et résidant à Catane. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Cariola, avocat à Catane.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est propriétaire d'un terrain d'environ 30
000 mètres carrés sis dans la commune d'Ispica (province de Raguse), qui était constructible dans les limites prévues par le plan d'urbanisme.
Le 30 novembre 1989, le requérant présenta à l'administration municipale un projet de convention de lotissement («
piano di lottizzazione
») et en demanda l'adoption afin d'obtenir la possibilité de construire sur son terrain.
Le requérant expose qu'il resta, en vain, dans l'attente d'une décision. En
juillet 1996, après avoir mis en demeure l'administration, le requérant introduisit un recours devant le tribunal administratif régional («
TAR
») visant à contester le silence refus de l'administration.
Le 30 septembre 1996, le requérant envoya une lettre à l'administration municipale, par laquelle il déclarait, en complément du projet présenté en 1989, qu'il était prêt à assumer les frais d'urbanisation, notamment la connexion au réseau municipal d'égouts, une fois la convention de lotissement approuvée.
Par une décision du 14 décembre 1996, la municipalité d'Ispica rejeta le projet de convention de lotissement, notamment au motif que le projet n'indiquait pas les travaux d'urbanisation à la charge du requérant et vu qu'il s'était borné à faire une déclaration trop générale, n'entraînant aucun engagement pour lui.
Par une décision du 2 avril 1998, l'administration municipale adopta un nouveau plan d'urbanisme. Celui-ci destinait le terrain du requérant exclusivement à la construction d'équipements sportifs et de loisir.
Entre-temps, le 3 février 1997, le requérant avait introduit un recours devant le TAR, contestant notamment la légalité de la décision de la municipalité du 14 décembre 1996. En cours de procédure devant le TAR, le requérant contesta aussi la légalité du nouveau plan d'urbanisme, au motif que ce dernier avait modifié la destination de son terrain et que, par conséquent, il était désormais impossible de demander l'adoption de l'ancienne convention de lotissement.
Par un jugement du 17
décembre
1999, le TAR accueillit le recours du requérant.
La municipalité d'Ispica interjeta appel devant le Conseil de justice administrative pour la Sicile. Ce dernier jugea sur l'affaire dans sa formation habituelle, à savoir une chambre composée de cinq juges dont deux nommés par l'administration régionale sicilienne.
Par un arrêt déposé au greffe le 21 décembre 2000, le Conseil accueillit le recours de l'administration, estimant que le refus d'approbation du projet par l'administration ne présentait aucune irrégularité de forme et n'était pas arbitraire sur le fond.
1.
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint du refus de la part de l'administration municipale d'approuver le projet de convention de lotissement qu'il avait présenté.
2.
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant conteste l'appréciation des faits de la part du Conseil de justice administrative pour la Sicile, vu l'absence d'indépendance et d'impartialité de cet organe juridictionnel, au motif que sa cause a été examinée par une chambre composée de cinq juges dont deux nommés par l'administration régionale sicilienne.
1.Le requérant se plaint que son projet de convention de lotissement a été rejeté par l'administration municipale. Il invoque l'article 1 du Protocole n
o
1, qui se lit ainsi
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
La Cour note que la possibilité pour le requérant d'obtenir un permis de construire était soumise à l'adoption du projet de convention de lotissement qu'il avait présenté à l'administration municipale.
La Cour relève que ce projet a été rejeté au motif que les pièces à l'appui étaient incomplètes à un tel point que le projet ne remplissait pas les conditions minimales requises.
Quant à la question de savoir si la mesure litigieuse a porté atteinte au droit du requérant au respect de ses biens au sens de l'article 1 du Protocole n
o
1, la Cour estime qu'eu regard aux conditions de l'espèce ainsi qu'à la marge d'appréciation dont disposent les Etats contractantes et les administrations locales en matière d'urbanisme, le refus opposé par l'administration n'était pas arbitraire et l'ingérence litigieuse a ménagé le juste équilibre devant régner entre l'intérêt public et l'intérêt privé (
Cooperativa La Laurentina c. Italie
, n
o
23529/94, 2 août 2001).
Dès lors, cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.Le requérant conteste l'appréciation des faits de la part du Conseil de justice administrative pour la Sicile, au motif que cet organe juridictionnel ne serait pas un tribunal impartial et indépendant. Il invoque l'article 6, qui, dans ses parties pertinentes, se lit ainsi
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera, soit des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)»
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen du grief du requérant tiré de l'article 6 § 1 de la Convention;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Soren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier
Président