PRIMĂ DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 77574/01 prezentată de Ioannis ZOUBOULIDIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care are loc la 3 iunie 2004 într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis Bonello mes Tulkens Vajić Bototarova domnii Zagrebelsky, judecători și grefier de secțiune al dlui Nielsen, grefierul de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 octombrie 2001, având în vedere decizia parțială din 21 noiembrie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Ioannis Zooubulidis, este un resortisant grec, născut în 1960 și rezident la Berlin. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Skordaki, avocat la Atena. Guvernul pârât este reprezentat de domnul M. Apessos, consilier la Consiliul Juridic al statului și domnul I. Bakopoulos, auditor la Consiliul Juridic al statului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este funcționar la Ministerul Afacerilor Externe în temeiul unui contract de drept privat pe durată nedeterminată. El ocupă în prezent și din 1992 un post de aprod la ambasada greacă din Berlin. El este căsătorit și tată a doi copii minori. În conformitate cu dispozițiile legislației relevante privind funcționarea serviciilor Ministerului Afacerilor Externe, remunerarea funcționarilor din minister include salariul de bază la care se adaugă alocațiile și majorările. Toți funcționarii de la minister în străinătate primesc o alocație de expatriere pentru a face față costurilor de viață ridicate în străinătate și condițiilor specifice de viață din fiecare țară. Alocația de expatriere, a cărei sumă depinde de gradul, de situația familială și de costul vieții țării în care funcționarul este în funcție, face parte, în conformitate cu dispozițiile dreptului elen și ale contractului reclamantului, din remunerarea acestuia. În timp ce reclamantul percepea și percepea încă alocația de expatriere, el nu percepe creșterile acesteia pentru copiii aflați în întreținere, care sunt stabilite prin decizii ministeriale. Ministerul a refuzat să-i plătească aceste creșteri. La 22 mai 1998, reclamantul a sesizat Tribunalul de Mare Instanță din Atena și a solicitat să i se plătească creșteri ale alocației de expatriere. La 23 aprilie 1999, Tribunalul a respins acțiunea (Decizia nr. 964/1999). 9975/99). Reclamantul s-a ocupat atunci de casare. În recursul său, el se plângea de încălcarea principiului egalității, proporționalității și dreptului la remunerare. În observațiile sale suplimentare, el și-a ridicat mai mult obiecțiile, s-a întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și a pus, în sprijinul tezelor sale, o hotărâre a Curții de Casație care considerase că o alocație similară celei pe care o revendica făcea parte din alocația de expatriere și că aceasta nu era o alocație autonomă. La 2 februarie 2001, după ce a luat cunoștință de raportul judecătorului raportor, reclamantul a prezentat observații în răspuns. Judecătorul raportor propunea respingerea unora dintre motivele invocate de reclamant ca vagi, pe motiv că reclamantul nu menționa în recurs statutul său matrimonial, vârsta și numărul copiilor săi. Pe baza articolului 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul a respins propunerea judecătorului raportor susținând că mijloacele de Casație pe care le-a introdus erau cele pe care Curtea de Casație trebuia să le examineze din oficiu în temeiul articolului 562 alineatul (4) din Codul de procedură civilă. La 15 iunie 2001, Curtea de Casație a respins recursul său. Unele dintre motivele de drept ridicate au fost respinse ca vagi. În special, Curtea de Casație concluzionează că reclamantul a omis să indice în recurs situația sa familială, numărul și vârsta copiilor săi. Într-adevăr, Curtea de Casație aprobă propunerea judecătorului raportor fără a se referi la obiecțiile și argumentele reclamantului dezvoltate în special în observațiile sale (hotărârea nr. 1143/2001) Pentru ca mijloacele de Casație să fie susținute, recursul trebuie să menționeze în detaliu istoricul acțiunii care a fost respinsă ca fiind lipsită de temei legal (...). [În cazul de față], motivele invocate de reclamant sunt inadmisibile din cauza caracterului lor vag, deoarece, în recursul său, reclamantul se limitează la interpretarea dispozițiilor legislative care ar fi fost încălcate și la enumerarea concluziilor Curții de Apel. Acesta nu reia baza istorică a acțiunii respinse, întrucât nici elementele contractului său profesional, nici numărul și vârsta copiilor săi nu sunt menționate în acesta Dreptul intern relevant art. 118 al.4 din Codul de procedură civilă dispune (...) înscrisurile prezentate Curții trebuie să citeze (...) obiectul recursului în Casație, într-un mod clar, precis și sumar art. 562 alineatul (4) din Codul de procedură civilă al Greciei dispune de Curtea de Casație, însă, la propunerea judecătorului raportor, examinează din oficiu mijloacele de drept întemeiate pe alineatele (1), (4), 14, 16, 17 și 19 de la art. 559 art. 559 din Codul de procedură civilă citează doar diversele mijloace de drept care pot fi invocate într-un recurs în casație. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la un proces echitabil. Reclamantul se plânge de modul în care Curtea de Casație a examinat unele dintre motivele de drept invocate de acesta pentru a le respinge ulterior din cauza caracterului lor vag, ceea ce a afectat caracterul echitabil al procedurii. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Guvernul consideră că, în conformitate cu art. 562 alineatul (4) din Codul de procedură civilă, competența discreționară a judecătorului raportor în cauza de a recalifica mijloacele de drept identificate de reclamant și, eventual, de a remedia caracterul lor vag sau nedeterminat este de competența sa. Pentru guvern, ar fi inacceptabil în ceea ce privește principiul egalității armelor ca judecătorul raportor să intervină în procedura în favoarea uneia dintre părțile în litigiu. În orice caz, guvernul solicită ca mijloacele de drept invocate de reclamant să atace interpretarea legislației Curții de Apel și motivarea deciziei sale. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile relevante ale Codului de procedură civilă, această situație nu poate fi remediată prin trimitere la textul acțiunii sau prin observații ulterioare depuse la Curtea de Casație. Reclamantul răspunde că, în primul rând, Curtea de Casație avea obligația de a examina din oficiu, în temeiul articolului 562 alineatul (4) din Codul de procedură civilă, obiecțiile sale care au fost în cele din urmă declarate inadmisibile. În opinia reclamantului, judecătorul raportor trebuia să examineze mijloacele de drept chiar și în cazul unui conținut vag și imprecis. Această interpretare a articolului 562 alineatul (4) din Codul de procedură civilă ar fi însoțită de conceptul de integralitate a controlului judiciar pe care fiecare instanță trebuie să îl exercite în conformitate cu art. 20 alineatul (1) din Constituția Greciei și cu art. 6 alineatul (1) din convenție. În al doilea rând, reclamantul solicită Curții de Casație să aprobe pur și simplu propunerea judecătorului raportor cu privire la caracterul inadmisibil al anumitor mijloace, fără a face nicio trimitere la argumentele sale, dezvoltate pe termen lung în observațiile sale. În cele din urmă, reclamantul subliniază că elementele furnizate cu privire la situația sa familială și la numărul și vârsta copiilor săi au fost explicate în mod explicit fie din recursul său în casare, fie din înscrisurile din dosarul cauzei. În plus, din cauza obiectului recursului său, trimiterea la numărul exact și la vârsta copiilor săi a fost inutilă. Pentru solicitant, respingerea prin această cale a unora dintre motivele sale de drept ca inadmisibile a demonstrat un formalism excesiv și nejustificat din partea Curții de Casație. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; rezultă că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Peer Lorenzen Președinte
de la requête n
o
77574/01
présentée par Ioannis ZOUBOULIDIS
contre la Grèce
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 3 juin 2004 en une chambre composée de
MM.
P.
Lorenzen
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
G.
Bonello
,
M
mes
F.
Tulkens
,
N.
Vajić
,
S.
Botoucharova
,
MM.
V.
Zagrebelsky,
juges
,
et de M.
S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 22 octobre 2001,
Vu la décision partielle du 21 novembre 2002,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Ioannis Zouboulidis, est un ressortissant grec, né en 1960 et résidant à Berlin. Il est représenté devant la Cour par M
e
V.
Skordaki, avocate à Athènes. Le gouvernement défendeur est représenté par M. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l'Etat et M.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est fonctionnaire au ministère des Affaires étrangères en vertu d'un contrat de droit privé à durée indéterminée. Il occupe actuellement et depuis 1992 un poste d'huissier à l'ambassade grecque de Berlin. Il est marié et père de deux enfants mineurs.
Conformément aux dispositions de la législation pertinente en matière de fonctionnement des services du ministère des Affaires étrangères, la rémunération des fonctionnaires du ministère comprend le salaire de base auquel s'ajoutent les allocations et les augmentations. Tous les fonctionnaires du ministère en poste à l'étranger perçoivent une allocation d'expatriation destinée à faire face au coût de vie élevé à l'étranger et aux conditions spécifiques de vie dans chaque pays. L'allocation d'expatriation, dont le montant dépend du grade, de la situation familiale et du coût de la vie du pays dans lequel le fonctionnaire est en poste, fait partie, selon les dispositions du droit grec et du contrat du requérant, de la rémunération de celui-ci.
Tandis que le requérant percevait, et perçoit toujours, l'allocation d'expatriation, il ne perçoit pas les augmentations de celle-ci pour enfants à charge, qui sont fixées par des décisions ministérielles. Le ministère refusa de lui verser ces augmentations.
Le 22 mai 1998, le requérant saisit le tribunal de grande instance d'Athènes. Il sollicitait que lui soient versées des augmentations de l'allocation d'expatriation.
Le 23 avril 1999, le tribunal rejeta l'action (décision n
o
964/1999).
Le requérant interjeta appel de cette décision.
Le 14 décembre 1999, la cour d'appel d'Athènes accueillit partiellement la demande du requérant (décision n
o
9975/1999).
Le requérant se pourvut alors en cassation. Dans son pourvoi, il se plaignait de la violation du principe de l'égalité, de la proportionnalité et du droit à la rémunération. Dans ses observations additionnelles, il étaya davantage ses griefs, se fonda sur l'article 1 du Protocole n
o
1 et déposa, à l'appui de ses thèses, un arrêt de la Cour de cassation qui avait jugé qu'une allocation similaire à celle qu'il revendiquait faisait partie de l'allocation d'expatriation et qu'il ne s'agissait pas d'une allocation autonome.
Le 2 février 2001, après avoir pris connaissance du rapport du juge rapporteur, le requérant déposa des observations en réponse. Le juge rapporteur proposait le rejet de certains des moyens soulevés par le requérant comme vagues, au motif que le requérant ne mentionnait pas dans son pourvoi son statut matrimonial, l'âge et le nombre de ses enfants. Se fondant sur l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant réfuta la proposition du juge rapporteur en soutenant que les moyens de cassation qu'il avait introduits étaient de ceux que la Cour de cassation devait examiner d'office en vertu de l'article 562 § 4 du code de procédure civile.
Le 15 juin 2001, la Cour de cassation rejeta son pourvoi. Certains des moyens de droit soulevés furent rejetés comme vagues. En particulier, la Cour de cassation conclut que le requérant avait omis d'indiquer dans son pourvoi sa situation familiale, le nombre et l'âge de ses enfants. En effet, la Cour de cassation entérina la proposition du juge rapporteur sans se référer aux griefs et arguments du requérant développés notamment dans ses observations (arrêt n
o
1143/2001)
:
«
Pour que le moyen de cassation soit étayé, il faut que le pourvoi mentionne de manière détaillée l'historique de l'action qui fut rejetée comme dépourvue de fondement légal (...). [Dans le cas d'espèce], les moyens soulevés par le requérant sont irrecevables en raison de leur caractère vague, du fait que dans son pourvoi le requérant se borne à interpréter les dispositions législatives qui auraient été violées et à énumérer les conclusions de la cour d'appel. Il ne reprend pas la base historique de l'action rejetée, puisque ni les éléments de son contrat professionnel ni le nombre et l'âge de ses enfants n'y sont mentionnés
».
B.
Le droit interne pertinent
L'article 118 al. 4 du code de procédure civile dispose
:
«
(...) les pièces soumises à la cour doivent citer (...) l'objet du pourvoi en cassation, d'une manière claire, précise et sommaire
»
L'article 562 § 4 du code de procédure civile grecque dispose
:
«
La Cour de cassation examine d'office, pourtant sur proposition du juge rapporteur, des moyens de droit fondés sur les alinéas 1, 4, 14, 16, 17 et 19 de l'article 559
».
L'article 559 du code procédure civile cite limitativement les divers moyens de droit qui susceptibles d'être soulevés dans un pourvoi en cassation.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d'une atteinte à son droit à un procès équitable.
Le requérant se plaint de la manière dont la Cour de cassation examina certains des moyens de droit soulevés par lui pour les rejeter par la suite en raison de leur caractère vague, ce qui entacha le caractère équitable de la procédure. Il invoque l'article 6 § 1 qui, dans sa partie pertinente, se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...), par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
».
Le Gouvernement estime que, selon l'article 562 § 4 du code de procédure civile, il appartient au pouvoir discrétionnaire du juge rapporteur de l'affaire de requalifier les moyens de droit relevés par le demandeur et, éventuellement, de remédier à leur caractère vague ou indéterminé. Pour le Gouvernement, il serait inacceptable à l'égard du principe d'égalité des armes que le juge rapporteur intervienne dans la procédure en faveur de l'une des parties en litige. En tout état de cause, le Gouvernement excipe que les moyens de droit soulevés par le requérant attaquaient l'interprétation de la législation faite par la cour d'appel ainsi que la motivation de sa décision. Par conséquent, selon les dispositions pertinentes du code de procédure civile, il ne saurait être remédié à cette défaillance par référence au texte de l'action ou par le biais d'observations ultérieurement déposées devant la Cour de cassation.
Le requérant répond qu'en premier lieu, la Cour de cassation avait l'obligation d'examiner
d'office,
en vertu de l'article 562 § 4 du code de procédure civile, ses griefs qui furent finalement déclarés irrecevables. De l'avis du requérant, le juge rapporteur se devait de procéder à l'examen des moyens de droit même dans le cas d'un contenu vague et imprécis. Cette interprétation de l'article 562 § 4 du code de procédure civile irait de pair avec la notion de la plénitude du contrôle judiciaire que doit exercer chaque juridiction selon l'article 20 § 1 de la Constitution grecque et l'article 6 § 1 de la Convention. En deuxième lieu, le requérant excipe que la Cour de cassation entérina simplement la proposition du juge rapporteur sur le caractère non recevable de certains moyens sans faire aucune référence à ses arguments, longuement développés dans ses observations. En dernier lieu, le requérant souligne que les éléments fournis quant à sa situation familiale ainsi qu'au nombre et à l'âge de ses enfants ressortaient explicitement soit de son pourvoi en cassation soit des pièces du dossier de l'affaire. De plus, en raison de l'objet de son pourvoi, la référence au nombre exact et à l'âge de ses enfants était superflue. Pour le requérant, le rejet par ce biais de certains de ses moyens de droit comme irrecevables a fait preuve d'un formalisme excessif et injustifié de la part de la Cour de cassation.
La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond
; il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
le restant de la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
Søren
Nielsen
Peer
Lorenzen
Greffier
Président